MiniGhiduri AFA #CĂLĂTORII [pg.1/2]

La început, nu am fost convins că voi scrie ceva despre excursia noastră în Israel. Mulți colegi au vizitat înaintea noastră Locurile Sfinte și au scris despre acestea. Oare ce lucruri noi pot să aduc eu? Dar, încercând să-mi pun fotografiile în ordine, am descoperit câteva locuri care nu sunt chiar foarte intens prezentate. Dar dacă tot mă apuc de scris, măcar să povestesc tot. Ne sculăm, din nou „cu noaptea în cap”. Întâlnirea grupului pe aeroport este la ora 4.15. [...]citește review
- scris de msnd în 14 Apr 2019 în rubrica Descoperind Israelul [ 46 voturi, 41400 PMA, 2416 viz.]
Zis-a Dumnezeu către Moise: „Am văzut necazul poporului Meu în Egipt şi strigarea lui de sub apăsători am auzit şi durerea lui o ştiu. M-am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-un pământ roditor şi larg, în ţara unde curge lapte şi miere... ” Facerea, 3:7-8 Cum am ajuns în Ţara Sfântă De mulți, foarte mulți ani mi-am propus să ajung în Israel, în primul rând pentru a vizita locurile sfințite de [...]citește review
- scris de Carmen Ion în 19 Jun 2017 în rubrica Descoperind Israelul [ 67 voturi, 59850 PMA, 7043 viz.]
Buna lume calatoare, drumuri lungi si frumoase sa aveti cat timp doriti sa umblati hai hui. Abia revenita din vacanta petrecuta in Israel-Ierusalim, prea scurta dupa parerea mea, vreau sa va impartasesc noutatile si schimbarile pe care eu la-am gasit la acest drum, in comparatie cu ce stiam deja. Zbor Compania wizz, bilet luat intr-o seara la un pret ce nu merita ratat, 201 lei dus-intors, deci am dreptate? Viza si trecerea punctului de control Viza se ia in aeroport la punctul de [...]citește review
- scris de roth în 03 Apr 2017 în rubrica Sfaturi utile pentru vacanța în Israel [ 46 voturi, 39150 PMA, 14907 viz.]
M-am hotarat sa scriu acest review (desi sunt deja peste 50 pe site la acceasi rubrica) pornind de la ideea ca in Betleem se ajunge mai rar de Craciun. In Grota Nasterii din Betleem crestinii sarbatoresc Craciunul la 3 date diferite, in functie de confesiune: in 25 decembrie catolicii, in 7 ianuarie (Craciunul pe stil vechi) ortodocsii si coptii, iar pe 19 ianuarie (odata cu Boboteaza pe stil vechi) armenii. Toate bisericile ortodoxe (greci, rusi, sarbi, romani) din Tara Sfanta serbeaza [...]citește review
- scris de emp în 27 Jan 2016 în rubrica Descoperind Israelul [ 21 voturi, 18900 PMA, 5118 viz.]
Potrivit Shariei (o culegere de texte legislative care impun un anumit comportament credincioșilor musulmani), orice adept al religiei islamice este dator să meargă cel puțin o dată în viată la locurile sfinte de la Mecca. Pentru creștini, nu există o asemenea impunere legată de pelerinajul la locurile sfinte ale creștinătății, dar, orice slujitor al lui Hristos, fie el mirean sau cleric, simte instinctiv chemarea vie a meleagurilor străbătute de pașii Mântuitorului. Și dacă [...]citește review
- scris de mariana.olaru în 02 Apr 2015 în rubrica Descoperind Israelul [ 59 voturi, 52650 PMA, 14292 viz.]
Buna tuturor celor ce vor citi aceasta reteta de vacanta. In aceasta impresie de vacanta pe care o scriu am sa vorbesc despre costuri si experienta personala legat de partea financiara a unei astfel de excursie si nu despre sentimentele personale profunde care mi-a lasat aceasta destinatie pronind de la faptul ca, inainte sa plec cautam o recenzie in genu si nu am gasit centralizat nimic... ci doar am cules de pe la unu altu. INTRODUCERE: Dupa cum am mai scris și prin alte postări [...]citește review
- scris de Flystar în 07 Apr 2014 în rubrica Descoperind Israelul [ 23 voturi, 16650 PMA, 4900 viz.]
La jumătatea lunii ianuarie, anul acesta, am fost în pelerinaj în Israel. Îmi doream de mult timp această călătorie, însă, am preferat să aştept să fie copiii mai măricei şi să înţeleagă câte ceva din cele ce văd şi trăiesc acolo. Pentru că am fost cu toată familia: soţia şi cei trei băieţi, cel mai mic având 11 ani. Însă este şi mai adevărat că am mers acum, pentru că acum a rânduit Dumnezeu. Punctul central, tematica pelerinajului a fost participarea la [...]citește review
- scris de giovanic în 12 Feb 2014 în rubrica Descoperind Israelul [ 19 voturi, 14850 PMA, 14390 viz.]
Preambul Pentru că astăzi în calendarul ortodox se sărbătorește Schimbarea la Față, zi care dincolo de valentele creștine, tăranii din satele noastre ardelenești consideră ca va aduce toamna, am decis să scriu câteva cuvinte despre locul în care într-adevăr s-a petrecut această transformare biblică... Muntele Tabor sau Muntele Schimbării la Față este unul dintre principalele locuri sfinte din Israel. În toamna anului trecut am avut bucuria nesperată, nevisată, de a [...]citește review
- scris de sunflower în 06 Aug 2013 în rubrica Descoperind Israelul [ 20 voturi, 17550 PMA, 6341 viz.]
Fiindca eu am cautat foarte mult informatii despre Israel si in general am gasit doar descrieri ale obiectivelor si mai putin tips-uri de cum si in ce fel sa te descurci, ce si de unde cumperi... cu ce bani... sau despre obiceiuri/religie... asta si poate ca pana acum acolo se ajungea mai mult in grup organizat si atunci... vorba aia... stie ghidul. Ma gandesc sa scriu lucruri care mie mi-ar fi fost utile si nu le-am gasit. generalitati O tara care incearca sa se ragaseasca, cu multe [...]citește review
- scris de roth în 03 Jul 2013 în rubrica Descoperind Israelul [ 25 voturi, 22050 PMA, 15799 viz.]
Ra'anana luat de pe youtube dar bun de adaugat daca se poate youtube Aceasta urma sa fie destinatia finala pentru mine in Israel. Aflata la 15 km est de Tel-Aviv, Ra'anana este un oras in plina glorie industriala. Aici isi au sediul multe firme multinationale si nu numai din domeniul IT. Daca e sa cautam putin prin istoria locului am afla lucruri interesante: Astfel in anul 1922 se stabilesc aici 5 israelieni, 3 muncitori si 2 paznici care au fondat ceea ce acum cunoastem ca fiind [...]citește review
- scris de roth în 02 Jul 2013 în rubrica Descoperind Israelul [ 17 voturi, 15300 PMA, 2739 viz.]
Afișate [110] MG în dest. #CĂLĂTORII // din total 19
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre
  • AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

  • [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.11256384849548 sec