Castelul Windsor – în inima regalităţii britanice

TIPĂREȘTE

Încă din 2008 când l-am vizitat prima oară într-o excursie cu ghid, mi-a rămas mintea la acest loc de basm în care s-a scris şi încă o să se mai scrie istoria acestei ţări.

De aceea, revenind în UK cu ceva treabă, m-am plantat la nişte prieteni buni care locuiesc pe lângă Londra, ca să mai pot sta câteva zile peste week-end. Desigur, printre alte rugăminţi, i-am convins să mergem duminica la Windsor, o localitate micuţă şi drăguţă la 34 km. vest de Londra, în care se află celebrul castel.

Am ajuns în zonă după un drum de cel mult o oră, punând şi aglomeraţia din capitală dar şi faptul că ei nu depăşesc viteza legală nici dacă-i pici cu ceară, că acolo legile funcţionează pentru toţi şi amenzile chiar trebuie să le plăteşti, fără să-ţi mai vină ideea postumă a unui show pe la tribunal.

Ce pot să spun despre zonă, un peisaj pitoresc şi liniştit, din comitatul Berkshire, care cuprinde şi alte obiective faimoase precum Eton (colegiul de fitze al băieţilor britanici, aici studiind şi cei doi prinţi William şi Henry), Magna Carta (un loc istoric, unde s-a semnat documentul în 1215 de îngrădire a puterii regelui şi extinderea drepturilor cetăţenilor), Savill Garden (una dintre cele mai mari grădini ornamentale din Anglia) sau parcul de distracţie Legoland (varianta locală).

Sunt mai multe parcări în aer liber, veţi găsi indicatoare care să vă ajute, eu nu am fost foarte atentă pentru că nu conduceam (am înţeles că sunt în jur de 6 lire, pentru 3 ore dar găsiţi şi cu 4 lire toată ziua).

În fine, după ce am lăsat maşina în siguranţă, în centrul oraşului, am început să urcăm, în pantă lină, aleea pietruită mărginită de băncuţe care duce la castel.

De fapt, să nu vă închipuiţi că e un palat aruncat în mijlocul localităţii, ci o cetate medievală fortificată pe 5 ha, cu o formă modificată de mai multe ori de-a lungul timpului.

Ştiam, de la vizita anterioară, că în 1992 a avut loc un incendiu care a afectat peste 100 de camere din apartamentele oficiale şi private, necesitând intervenţia a 200 de pompieri în 15 ore. Restaurarea a fost finalizată abia în 1997, ajungând la 37 de milioane de lire sterline. Norocul lor a fost că multe dintre obiectele de valoare fuseseră anterior mutate, pentru schimbarea instalaţiei electrice; asta nu a împiedicat ca actuala regină a Angliei, Elisabeta a II-a să fie profund afectată, aici fiind locul în care şi-a petrecut copilăria. Restaurarea a fost realizată de artizani, utilizând aceleaşi metode ca cele originale.

Speram să o găsesc pe regină acolo, să văd cum flutură steagul, mai ales că era în iunie, dar nu a fost să fie, ghinion, nu mă gândisem să îi verific programul… :(.

Casa de Windsor are mai multe reşedinţe regale, Palatul Buckingham, Palatul Holyrood din Edinburgh şi cea de aici, preferată, în special, de Paşte dar şi în alte perioade. În castel locuiesc permanent în jur de 160 de persoane, la care se adaugă un număr de 200 de angajaţi. Dacă punem şi faptul că regina stă acolo la anumite intervale de timp, este evident că nu este deschis publicului în totalitate şi că nu ai voie să faci fotografii, asta e regula casei, din motive de securitate…:(

La casa de bilete, aglomeraţie mare, am stat peste o jumătate de oră, fără să îmi pierd răbdarea, pentru că interiorul era frumos, în cărămidă roşie micuţă, specifică ţărilor nordice, cu printuri mari colorate reprezentând figurile istorice care au marcat existenţa castelului.

Sigur că am fi putut să achiziţionăm biletele on line, dar deplasarea fusese decisă destul de în pripă aşa că nu s-a ocupat nimeni de acest aspect. Dacă se întâmplă să nu ajungi, tichetul cumpărat electronic capătă valabilitate anuală, astfel încât poţi face oricând o vizită, în anul respectiv.

Din păcate, am ajuns pe la 11.30 în oraş şi aproape de 12.00 la castel, ratând astfel ceremonia de schimbare a gărzii care este apreciată de turişti (de la 11.00 la 11.30).

Vă sugerez să începeţi turul începând cu orele 11.30 pentru că de dimineaţă este şi mai aglomerat ca de obicei.

Programul de vizitare, în lunile martie - octombrie este între orele 09.45-17.15 (ultima intrare la 16.00) iar în lunile noiembrie - februarie, între 09.45-16.15 (ultima intrare la 15.00), zilnic, iar un tur complet durează, cel puţin, 3-4 ore.

Aveţi grijă că nu este deschis publicului tot timpul anului dar nu sunt nici reguli general valabile, se ştie doar că regina preferă să vină prin lunile aprilie-mai; în consecinţă, înainte de a vă face orice plan, consultaţi cele două site-uri royalcollection.org.uk/vi ... plan-your-visit şi cel oficial windsor.gov.uk.

Pentru că este interzisă fotografierea interioarelor, cumpăraţi-vă ghiduri şi broşuri de la intrarea în castel.

Biletul de intrare pentru adult este de £19.20, seniorii şi studenţii £17.50, copiii sub 17 ani £11.30, cei sub 5 ani au intrarea liberă; există şi alte oferte, de exemplu, pentru o familie cu doi adulţi şi trei copii sub 17 ani există pachetul de £49.70 (doamne, ajută, dar câţi au, totuşi, 3 copii? În fine, ştim cu toţii că localnicii au simţul umorului…:)))).

Posesorii de Londonpass au asigurată intrarea gratuit.

Am avut ocazia să citesc, încă o dată, informaţiile legate de castel adunate din broşura pe care o luasem de data trecută.

Castelul a fost construit în vremea lui William Cuceritorul (1066-87), având rolul de a asigura paza şi protecţia Londrei. Iniţial fusese o simplă movilă de lut, fortificată cu palisade de lemn, ridicată pe un platou cu vedere spre râul Tamisa.

Henric I (al 4 lea fiu al lui William Cuceritorul şi primul rege al Angliei) a înlocuit structura de lemn cu una de piatră, iar Henric al-II-lea a reconstruit zidurile de apărare şi a adăugat o a doua curte interioară castelului. Tot acesta din urmă a construit apartamentele regale; fundaţia poate fi văzută şi astăzi în subsolul apartamentelor de stat.

De-a lungul timpului, castelul a fost ţinta mai multor asedii. Unul dintre ele a avut loc în 1194 când Prinţul John a încercat să preia tronul fratelui său Richard I (Richard Inimă de Leu), în timp ce acesta era plecat în cruciadă. Mai târziu, în anul 1215, când John a fost încoronat ca rege, castelul a ajuns în mâinile nobililor care erau adepţi ai Magna Carta.

A supravieţuit şi perioadei tumultoase din timpul Războiului Civil (sec. XVII, perioada Oliver Cromwell), fiind utilizat ca şi comandament militar pentru forţele insurgente (parlamentare) şi drept închisoare pentru Carol I.

Mi se pare urât să-ţi închizi monarhul în propria sa casă…:( şi să-l şi decapitezi, dar…nu te pui cu gloata, pardon, cu poporul…

Cam după vreo 11 ani, fiul său, Carol al II-lea reconstruieşte o mare parte din Castelul Windsor, cu ajutorul arhitectului Hugh May, cu interioare extravagante, în stil baroc, lăudate până în zilele noastre.

După o perioadă de neglijare (sec. XVIII), regii George al III-lea şi al IV-lea, au renovat şi reconstruit palatul, cheltuind o sumă exorbitantă de bani. Apartamentele regale (folosite şi astăzi) sunt pline de mobilier rococo, gotic si baroc.

Regina Victoria a făcut modificări minore în castel, deşi a locuit în el cea mai mare parte a domniei sale.

În concluzie deţine recordul de cel mai vechi palat locuit din lume, cel mai mare (are 1000 de camere) şi a fost folosit, încă de pe vremea lui Henric I, de către o întreagă succesiune a monarhilor britanici (nu mai puţin de 39 de regi şi regine).

Imediat cum am intrat ne-am alăturat unui grup mai numeros cu ghid în engleză, ceea ce ne-a fost de un real folos în aflarea unor informaţii interesante despre loc. A fost un noroc pentru că, deşi ghidul e gratuit (ca şi audioguide-ul), nu stă să fugă după tine prin castel, trebuie să fiţi mai mulţi ca să beneficiaţi de unul.

Ni s-a explicat că structura cetăţii cuprinde 4 porţi de acces, 10 turnuri, 1 mănăstire, 2 capele, 2 terase mari, apartamentele de stat, statuia lui Charles al II lea, apartamentele private ale familiei regale, apartamentele pentru oaspeţi (vizitatori) şi casa Garter.

Era o ghidă destul de anostă ca înfăţişare dar foarte aprinsă, mândră de castel şi de design-ul lui georgian şi victorian.

În timp ce ne conducea spre singurele locaţii deschise publicului (apartamentele statului, capela St George şi casa păpuşilor), ne oferea şi alte amănunte.

Am realizat că intrarea se realizează pe poarta St. George, având în dreapta Turnul Edward al-III-lea, ceea ce ne-a scos direct în Upper Ward.

Astfel, Curtea de sus (nivelul superior /Upper Ward) cuprinde o serie de clădiri importante dispuse în formă de patrulater. Apartamentele de stat (adică cele publice) sunt construite de-a lungul părţii de nord, cu o serie de clădiri anexate de-a lungul peretelui de est.

La acest nivel se află şi apartamente regale (private) cu ieşire la Poarta de sud George al IV-lea, cu Turnul Edward al-III-lea pe lângă el. Turnul Rotund marchează marginea de vest a curţii, având în faţă o statuie ecvestră din bronz al lui Carol al II-lea.

Am ajuns rapid în Apartamentele statului (publice), aflate la nivelul superior, de-a lungul părţii de nord a patrulaterului. Bazele lor medievale au fost puse încă de pe vremea lui Edward al III-lea. La parter sunt camerele de serviciu şi pivniţele. Primul etaj constituie partea principală a palatului, până la capătul de vest fiind opera arhitectului Hugh May, în timp ce latura de est reprezintă activitatea arhitectului Jeffry Wyattville.

Nu ştiu dacă vă pot descrie exact interioarele pe care le-am văzut, dar mi s-au părut extraordinare, de un bun gust şi rafinament pe care nu l-am întâlnit la Versailles, de pildă (pe care îl consider prea opulent şi decadent). Mă regăsesc în spiritul acelor decoruri şi acum înţeleg de ce generaţii de monarhi au continuat să locuiască în el atâtea secole.

Am păşit într-o încăpere superbă, plină de portrete de familie şi picturi faimoase, considerate comori ale castelului, semnate de Holbein, Michelangelo, Raphael, Canalleto, Leonardo Da Vinci, Rembrandt, Gainsborough şi multe alte nume sonore.

O altă încăpere impozantă era considerată un muzeu al cadourilor primite de la monarhii sau şefii altor state; am rămas în creier cu amintirea unor porţelanuri din China de prin anii 1800, de o frumuseţe rară.

De departe, cea mai impresionantă a fost camera dedicată bătăliei de la Waterloo, care a marcat înfrângerea lui Napoleon Bonaparte (iunie 1815), cu un covor indian care cântăreşte 2 tone. Ghida povestea că, la incendiul din 1992, a fost mutat de către 50 de soldaţi.

Regele George al IV-lea a creat Camera Waterloo în cinstea victoriei asupra francezilor şi a umplut spaţiul cu portrete şi statui ale figurilor ilustre care au participat la bătălie, printre care Napoleon şi adversarul său Ducele de Wellington.

Mă impresionează şi grandioasa St. George's Hall, acolo unde au loc, şi în prezent, banchetele reginei, unde sunt primiţi personalităţile politice şi artistice importante. O masă cu o lungime enormă acoperită de porţelanuri şi cristaluri pe care nu le pot descrie, cu statui şi figuri în metale grele, adevărate opere de artă.

Am vizitat, de asemenea şi apartamentele private ale lui George al IV-lea, cele mai bogat decorate ale castelului, cuprinzând dormitor, dressing (ah, ce spaţiu…:(), cameră privată de servit masa sau ceaiul de la ora 5.

Pe latura de est sunt apartamentele regale private, care nu sunt deschise spre vizitare, aşa că ne-am uitat lung în direcţia lor, aşteptând să le vizualizăm pe internet (o parte din ele).

Continuăm plimbarea în Curtea de jos (nivelul inferior /Lower Ward), trecând prin cea de mijloc cu Turnul Rotund, admirând design-ul medieval, reconstruit, în majoritatea sa, pe la jumătatea perioadei victoriene. Arhitecţii Anthony Salvin şi Edward Blore au urmărit o compoziţie gotică care să se încadreze în formatul antic original.

Am ajuns la Capela St George, una dintre cele mai frumoase clădiri bisericești medievale din Anglia, pe care, fiind duminică, nu am putut să o vizităm. Totuşi, ni s-a spus că a sa construcţie a fost începută în anul 1475, de Eduard al IV-lea şi finalizată 50 de ani mai târziu, fiind reşedinţa oficială a Ordinului Jartierei, scornit de Edward al III-lea. Capela adăposteşte mormintele a 10 monarhi, printre care Edward al IV-lea, Charles I, George al V-lea, Regina Maria şi George al VI-lea. Tot aici este îngropat şi Henric al VIII-lea (mare figură…:))), alături de soţia sa favorită, Jane Seymour.

Lângă Capela St. George se afla intrarea în Memorialul Albert, construit de Regina Victoria în memoria soţului şi consortului său, Prinţul Albert, îngropat în Mausoleul Frogmore, din Parcul Windsor, de asemenea închis.

Dar aveam să vedem Casa Păpuşilor Reginei Maria (unde am făcut 2 poze pe furiş, dar au ieşit destul de neclar, le postez dacă mi se acceptă aşa), cea mai faimoasă casă de păpuşi din întreaga lume. A durat trei ani până a fost finalizată şi a implicat 1500 de meşteşugari, artişti şi creatori, totul desfăşurându-se sub îndrumarea arhitectului Sir Edwin Lutyens. A fost gândită ca un cadou pentru Regina Maria din partea oamenilor şi pentru a servi ca un document istoric; aceasta trebuia să redea stilul de viaţă al familiei regale din Anglia. A fost realizată la scara 1:12, are peste 3 metri înălţime şi este remarcabilă pentru detaliile atent gândite. Reprezintă, de fapt, o copie în miniatură a interiorului castelului (piesele de mobilier sau covoarele fiind identice cu cele reale). Casa are curent electric, apă caldă şi rece curentă şi toalete funcţionale.

M-a impresionat această colecţie uriaşă de păpuşi şi tot ce am văzut acolo, nu am mai văzut aşa ceva nicăieri. Toate mărimile şi dimensiunile, minuţios realizate, cu detalii pline de farmec şi într-un decor de poveste.

La ieşire, am văzut, în treacăt şi Galeria Desenelor, cu expoziţii temporare ale Bibliotecii Regale.

Nu ne-a lăsat ghida până nu ne-a povestit că această clădire istorică are şi poveştile ei cu fantome. Spiritele Regelui Henric al VIII-lea, Reginei Elisabeta I, Regelui Charles I şi Regelui George al III-lea se plimbă prin castel şi în vecinătatea acestuia. Se presupune că Henric bântuie mănăstirea de lângă reşedinţa decanului, pentru că de acolo se aud gemete fantomatice şi sunete de paşi care se târăsc (Nu mă miră, la câte crime a comandat şi câte femei a umilit, nu-şi mai găseşte liniştea…:().

În bibliotecă e fantoma lui George al III-lea, în timp ce aleea cea lungă (de Est) este bântuită de un paznic tânăr care s-ar fi împuşcat văzând fantoma lui Herne Vanatorul.

Habar nu am cine este Herne, dar mă uit rapid pe net şi aflu că o legendă locală, din miturile Insulelor Britanice (nu, nu mi-a apărut în vis…:(). Legenda spune că Vânătorul Herne a fost odată paznicul pădurii Windsor, în perioada reginei Elisabeta I. Acesta a comis o infracțiune gravă la un moment dat și s-a spânzurat pentru a evita rușinea. Acum, el păzește pădurea sub forma unui spirit și îi bântuie pe toți cei care au gânduri rele și se abat prin ea.

Oops, păi la câţi au gânduri rele în ziua de azi şi umblă prin păduri…urbane :). Ar trebui să-l împrumutăm şi noi măcar pentru… un veac :(!!

Înainte de a părăsi incinta castelului, cu regret că nu pot vizita mai multe, am rugat unul dintre poliţiştii care patrulează pe acolo să facă o poză cu mine. Avea o mină atât de serioasă şi impasibilă, încât nu ştiu cum am reuşit să-l conving :).

Pentru că în acest an se împlinesc 200 de ani de la Bătălia de la Waterloo și înfrângerea lui Napoleon, la castel va avea loc un traseu tematic dedicat victoriei şi perioadei 1815-2015. Se anunţă ceva interesant, printuri, desene și materiale de arhivă care explorează evenimentele de atunci dar şi cursul istoric ulterior. Traseul va evidenția obiectele confiscate pe câmpul de luptă de către învingători (argint, mobilier, arme și frumoasa manta roșie aparținând lui Napoleon), plus multe alte lucruri interesante, după cum promit organizatorii.

Aşa că, dragii mei, 2015 este un an potrivit să vizitaţi unul dintre cele mai frumoase castele văzute de mine vreodată!

---

VIZUALIZĂRI: 8789 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI