ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.05.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Timişoara
ÎNSCRIS: 15.10.15
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
MAY-2016
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Londra este pe placul... altora (II)

TIPĂREȘTE URM de aici

Metropola britanică este un alt oraş cucerit de români astfel încât, dacă în anii 1990, Italia era Mecca românilor, în prezent toate drumurile conaţionalilor duc la Londra. Am dorit să aflăm şi noi de ce se înghesuie românii aici, aşa că am căutat două bilete de avion ieftine, cumpărându-le, încă din luna ianuarie, cu 921 lei de la wizair, în această sumă fiind inclus şi un bagaj de cală de 23 kg. Plecarea a fost după-amiaza, din Timişoara, iar zborul a durat circa 2 ore şi 20 de minute. Din avion am cumpărat bilet la National Expres, autocarul ce transportă turiştii dinspre aeroportul Luton spre oraşul londonez, noi coborând la Victoria. Totodată, nu trebuie să vă faceţi griji că nu veţi avea de unde lua bilet, aşa cum am făcut noi la întoarcere, întrucât biletele pot fi achiziţionate şi de la şofer, costul fiind de 11 lire pentru o persoană.

În zona Victoria, după ce am găsit staţia de metrou, am cumpărat tichete de călătorie, alegând varianta „oyster”. Din fericire, am avut ceva bani pe card şi l-am achiziţionat în acest mod, în schimbul a 15 lire, din care 10 lire pentru transportul efectiv, restul de 5 lire fiind returnaţi la final. Impresiile citite pe „amfostacolo”, ne-au fost utile în acest moment, „oyster”-ul părând varianta cea mai avantajoasă. Înainte de a vă reîntoarce în România, căutaţi automatul aflat în staţia de metrou, de obicei un aparat de dimensiuni mai mari decât toate celelalte, atingeţi cardul şi bifaţi opţiunea de returnare a banilor.

Metrou îmbârligat pentru un necunoscător

În privinţa reţelei de metrou, poate unora li se pare floare la ureche, dar în ceea ce ne priveşte, transportul metropolitan ne-a dat bătăi de cap, încurcând adeseori rutele. De altfel, n-am fost singurii „berbeci” în situaţia asta, descoperind şi alţi turişti, de alte naţii, care-şi prindeau urechile în modalitatea de transport londoneză. Cu chiu şi vai, am reuşit să ajungem la destinaţie, după care am evitat pe cât posibil metroul, preferând să vedem oraşul la pas, pentru a ne bucura cât mai mult de aspectul său, drept pentru care costurile cu transportul au fost undeva pe la 12 lire de persoană, evitând totuşi orele de vârf. În acest context trebuie precizat că la Paris, Barcelona sau Italia, transportul metropolitan este parfum pe lângă cel londonez, acesta din urmă părându-ne ciudat şi mai dificil de înţeles.

Cât priveşte obiectivele turistice, am încercat să abordăm îndeosebi simbolurile ce au făcut celebră Anglia. Astfel, am mers cu două ore şi jumătate, înainte de ora stabilită, la Palatul Buckingham pentru a vedea schimbarea gărzii. La început pare fascinant, dar ulterior te cam plictiseşti, văzând cum se plimbă soldaţii dintr-un loc în altul, fără noimă, pentru un necunoscător. De aici am mers în parcuri, căutând celebrele veveriţe pe care le-am hrănit şi noi. Ulterior am ajuns şi la Big Ben unde am fost dezamăgiţi de grupurile de români care, la fel ca la Turnul Eifel, jucau alba-neagra, înşelând turiştii străini. În această zonă poţi lua însă vaporaşul pentru o plimbare pe Tamisa sau poţi să te plimbi cu roata – noi am sărit peste.

În ziua următoare, am vizitat „pe repede înainte” Natural History Museum, displăcându-ne plasticul omniprezent şi lipsa vieţii. Am găsit însă frumuseţea vie în grădina cu fluturi, unde pentru 6.50 lire de persoană, te desfătai privind minunăţii de fluturi care se aşezau pe tine mai ca pe o floare. În incinta muzeului există tradiţionalele magazine de suveniruri unde poţi să cumperi diverse obiecte în funcţie de propriile preferinţe şi de cât te ţine buzunarul.

De aici am plecat prin parcuri, iar în final am ajuns la celebrul pod al Londrei unde ne-am plimbat de-a lungul Tamisei. Legat de mâncare, revin prin a da câteva exemple de preţuri, fiind o certitudine că cel puţin la capitolul mâncare, Londra e în top, devansând Parisul şi Barcelona împreună. La Tesco express un sandvici costă 2.30 lire, o salată de pui 2.00 lire, un mix de nuci 2.60, un avocado 1.84 lire, o sticlă mare de apă evian 0.95 lire iar trei mere granny smith costă 1.20 lire. Cât despre localuri, găsiţi peste tot „Pret a manger” unde există supe calde şi salate de toate felurile, cât şi fresh-uri naturale. Un exemplu de local acceptabil „Enough to feed an elephant” se găseşte la două străzi distanţă de roata de pe malul Tamisei, aici o pizza vegetariană costând 11.99 lire iar un cartof mare cu bacon şi caşcaval 8.99 lire.

Spre final trebuie să mai adaug, deoarece am fost oripilat, faptul că, seara, londonezii umblă beţi [...], iar strazile şi metrourile sunt pline de astfel de turmentaţi. Atâţia beţivani pe metru pătrat n-am văzut deocamdată aşa că, momentan, Londra e pe prima poziţie în topul beţivanilor.

Conchizând, între Londra şi Paris, aş alege, fără să stau pe gânduri, Parisul pentru aerul său misterios şi toate celelalte aspecte ce-l fac fascinant şi mirobolant.


[fb]
---
Trimis de iriss in 23.05.16 22:59:04
Validat / Publicat: 23.05.16 23:17:49
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.

VIZUALIZĂRI: 3881 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iriss); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9450 PMA (din 13 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion
[24.05.16 09:27:23]
»

@iriss - Unele fotografii sunt foarte "artistice", cu prelucrări în photoshop sau alte programe de grafică. Sunt realizate de tine?

irissAUTOR REVIEW
[24.05.16 09:48:30]
»

@Carmen Ion - Salutare si multumiri pentru apreciere. Fotografiile sunt realizate de mine si, asa cum bine ai dedus, sunt prelucrate doar in "photoshop", aplicandu-le numai intensificari de culoare prin "Filter" - "Nik Colection" - "Color Efex Pro 4". In rest, nu exista nici un decupaj sau alte montaje fotografice. Poti incerca si tu pentru ca sunt niste efecte dragute ce fac pozele putin dramatice...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, iriss
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Londra:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049256086349487 sec
    ecranul dvs: 1 x 1