Freeeedooommm!!! ; Hmm..... I beg your pardon?

TIPĂREȘTE

Zilele trecute la un review de al lui @makuy despre sudul Angliei (vezi impresii), s-au aruncat nume grele in joc, intr-un atac furibund asupra “Marsavului Albion”. Hai ca pe Jules Verne il mai inteleg si nici nu prea am chef sa ma iau de el, deoarece mi-a delectat si mie tineretea, dar obraznicia lui Mel Gibson nu o pot ierta :) Pentru a contracara atacul australianului ce se da scotian prin America, “I herefore, summon” Richard Burton, un galez care nu-i nici el strain de Hollywood, dar ii intelege mai bine pe englezi decat cred ca i-a inteles the aussie pe scotieni.

In buzdugane sa ne lovim, in paloşe sa ne taiem sau in lupta dreapta sa ne prindem?

Ok. I’ve got my man. Dar cum poti raspunde oare la strigatele disperate de “Freeeeddooooooommm” ale lui Nenea Mel, cand perfizii lui St. George ii impleteau matele pe fuior? Trebuie sa recunosc ca sta bine cu plamanii. :)

Il pun pe Burton sa recite ceva de Shakespeare, in sictir? Hmm...

Ma mai gandesc.

Din calatoria prin Londra, am cam povestit mai toate zilele, dar imi ramasese una, ultima zi, despre care de lene, sau si datorita faptului ca mi s-a parut ca abuzasem cu povestile londoneze, nu am mai zis nimic. Tot am vrut sa mai scriu cate ceva, dar a ramas asa. Acuma mai am pozele de atunci si isi cer si ele cuvinte si ar fi nedrept sa le las orfane daca suratelor lor le-am facut capatai si le-am aruncat in lume.

Problema e ca nu am sa ma apuc sa restudiez Londra (ca am cam uitat-o) si sa incropesc povesti istorice, date tehnice, orare si minuni. Am sa incerc mai mult un scurt narativ (sper sa fie scurt!!!) al obiectivelor pe care am reusit sa le vedem in cateva ore, in acea ultima zi.

Sambata am putut scapa de sotioara (cred ca se dusese la shopping cu doamnele) si cu un prieten “londonez”, am decis sa atacam scurt si cuprinzator centrul istoric si ce obiective ramasesera nebifate pana atunci.

“The Bankside Walk”

Tamisa curge de la vest la est, iar daca in partea de nord avem “The City”, Tower of London, St. Paul’s Cathedral etc. in sud ce avem? Ta... daaaaamm. Ati ghicit! Avem “The South Bank”... cu Teatrul Globe, Tate Modern, Southwark Cathedral etc. si ceva ramasite ale vechiului oras.

Gandind in termeni parizieni, e un fel de Rive Gauche; Rive Droite, sort of thing.

Zona despre care vorbim e cuprinsa intre London Bridge si Blackfriars Bridge, si am venit pe jos de la London Bridge, cu Tamisa, in dreapta noastra. Pe vremurile lui Shakespeare aici era un fel de Pigalle londonez. Ce nu era permis “in the City”, era permis aici. Aveam de toate, prostitutie, hoti, inn-uri (multe si bune), iar pentru a scapa de rigorile orasului trebuia doar sa treci paraul pe partea cealalta. Legatura intre cele doua “Bank-uri”, o facea London Bridge. Nu a mai ramas nimic din podul vechi, iar ce vedem astazi e o constructie din 1972. Aici a existat o trecere de peste 2000 de ani, iar podul a fost reconstruit de cel putin 4 ori.

Cea mai celebra versiune a podului, a fost construita prin 1200 si a rezistat vreo 6 secole. Era singura trecere in oras si pe aici au trecut probabil, Newton, Richard Inima de Leu, Darwin... si altii. Podul era intesat cu cladiri unite prin arcade, si avea porti pazite la fiecare capat. Pe pod, aveau chiar si o capelita, totul formand un fel de mini-oras. Portile erau inchise noaptea, iar cine intarzia prea mult prin Pigalle, ... pardon SouthBank, pana la urma era obligat sa doarma acolo, asta putand isca motiv de conflict cu consoarta care astepta cuminte acasa.

In afara de pod, legatura dintre cele doua maluri era facuta de ambarcatiuni mici. Acuma nu a mai ramas niciuna, dar incercati sa va imaginati Tamisa, plina de fel de fel de barcute, care faceau tur-retururi intre North Bank si South Bank. Da! Aveti imaginea aproximativ corecta a gondolelor si... cum le zice la alea de 1.5 euro?? venetiene, problema e ca nu prea exista un sistem, iar la un moment dat ajunsesera sa fie atat de multe barci ca aveau loc adevarate traffic jams pe rau. Se pare ca multi treceau sa guste din placerile vietii de peste apa.

O eroare foarte des intalnita, chiar si-n zilele noastre, e incurcarea podurilor. London Bridge vs. Tower Bridge. Care-i care? Englezilor le place sa creada ca un american a facut aceeasi eroare in 1967 cand a cumparat a treia versiune a London Bridge (construit din caramida pe la 1823) si l-a dus cu vaporul in Arizona, unde a fost reconstruit. Carcotasii spun ca americanul vroise de fapt sa cumpere Tower Bridge. :)) Rushinica, nu-i frumos sa gandim asa despre cei din colonii.

Primul obiectiv pe care am reusit sa-l bifez pe acest mal, a fost Catedrala Southwark. Aceasta catedrala a fost construita in 1207 si e catedrala (de cartier) unde Shakespeare se spune ca mergea sa-si faca rugaciunile. Inautru este un monument inchinat lui Shakespeare. Fratele lui Shakespeare, Edmund a slujit in aceasta biserica si este inmormantat aici.

Prin zona ar mai fi fost de vazut si “Old Operating Theatre Musem si Herb Garett”, o sala semicirculara unde se efectuau operatii pe la 1800, iar studentii la medicina ii puteau observa pe maestrii la treaba folosind cu eleganta, fierestraul, bisturiul... dalta si ciocanul etc. Camera avea o capacitate de 150 de locuri, iar medicii lucrau voluntar. Pe vremea aceea medicina era o stiinta destul de cruda.

Langa malurile Tamisei, am gasit replica vasului lui Sir Francis Drake, cu care acesta a facut inconjorul lumii in trei ani, in 1577. Numele vasului este “The Golden Hinde”, (Caprioara Aurita – observati capul de caprioara din varful vasului) si avea un echipaj de 100 de oameni. Oare unde incapeau toti? Aceasta replica, este destul de reusita si e in “full working condition”, iar ca sa o dovedeasca, a facut si ea inconjorul lumii.

Sir Francis Drake s-a intors cu multe bogatii din escapada sa in jurul globului si a fost onorat chiar de Regina Elizabeta I. Sir Francis Drake mai este faimos si pentru faptul ca a condus lupta impotriva atacului naval spaniol; aducand astfel suprematia navala a englezilor. Drake a fost imortalizat si-n filmele despre Elizabeta I.

Nu departe de replica Auritei Caprioare, am dat peste ruinele Palatului Winchester. Aceste ziduri, cu o fereastra in stil medieval sunt tot ce a supravietuit din Palatul care se intindea de-a lungul Tamisei. Aici era locuinta “Bishop-ului de Winchester”, (nu stiu exact cum se traduce “bishop”). Din 1106 pana in 1626, baietii astia faceau legea pe aici, pe langa treburile religioase, controland si prostitutia, jocurile de noroc, tavernele si ce se mai desfasura prin zona. Aveau propriile lor tribunale si erau independeti de cei din “The City”. Ei au fost eliminati intr-un final de un parlament puritan, care nu prea iubea “atmosfera” de BankSide. :)

O parte din Winchester Palace era ocupata de o inchisoare, care a ajuns sa fie denumita “The Clink”, dupa “clinkuiala” pe care o fac lanturile. :) Inchisoarea a ars in 1780, dar celulele de la subsol s-au salvat. In prezent este un muzeu aici. Cei care nu puteau plati, hotii, prostituatele care calcasera alaturi, etc. erau aruncati in aceasta inchisoare. Intemnitatii cereau de mancare printre zabrele si apelau la mila trecatorilor.

Pe langa teatrele care au aparut in zona, o forma de “entertainment” foarte apreciata de localnici erau luptele de ursi. Ursii erau legati de un par, aveau botnita iar asupra lor era asmutita o haita de caini. Se puneau pariuri – cine castiga, ursul, sau cainii... Ursul se apara doar cu labele si-i trimitea in multime pe cainii care nu stiau cum sa atace. :) Nice entertainment.

Din vechile inn-uri care impanzeau zona, foarte putine au supravietuit, mai bine zis doar unul – “The Anchor”. Il veti gasi, langa Tamisa. Astfel de Inn-uri aveau de toate. Femei, bautura, jocuri de noroc... iar berea era renumita – si-o produceau singuri in beraria din spatele tavernei. Pe la 1560 un nou “pacat” avea sa-si faca aparitia prin zona – Tobaco. :) Pe langa “caracterele” din zona, probabil aici se adastau si actorii de la teatrele din imprejurimi.

Locul vechilor taverne, am observat ca este luat de noi lanturi de restaurante de tip fast food – Nando’s, Wagamama... etc. Un cartier poate avea multe personalitati de-a lungul timpului.

Despre teatre, nu am sa vorbesc prea mult, dar ele au fost un mare hit pe la 1600. Erau vreo 4 teatre prin zona, dar cele mai faimoase (mereu in competitie) erau The Globe si The Rose. Nu a ramas nimic din nici unul. Erau constructii din lemn, cu acoperis de paie si nu prea aveau nici o sansa in potriva focului si a vremii.

Un american, Sam Wanamaker, avea sa contruiasca in 1997 replica teatrului The Globe pe care o putem vizita acum. Se fac tururi si cand cumperi bilet, iti spun ei la ce ora trebuie sa vii. Au un fel de mini-muzeu, cu fel de fel de chestii iar apoi vizitezi interiorul. Cele mai ieftine bilete, erau ale celor care stateau in picioare, langa scena (in aer liber). Cei mai cu bani, stateau pe bancile de la etaj si aveau un acoperis deasupra capului, in caz ca ploua (ce ziceti, ploua des??), iar cei mai bogati, aveau locuri rezervate deasupra scenei, la balcon. Era locul de unde auzeau cel mai bine si in acelasi timp isi puteau etala “splendoarea”, in fata celorlalti spectatori.

Se fac spectacole de teatru in fiecare zi si-mi pare rau ca nu am putut vedea unul. Recomand, cele mai ieftine bilete... cele de stat in picioare. Am avut un actor pe post de ghid si ne-a povestit fel de fel de chestii.

Inainte de a vizita teatrul, credeam ca toata aceasta afacere e mare chestie de clasa si cultura. La sfarsitul turului, aveam sa-mi dau seama ca gresisem. Pe vremea lui Shakespeare, teatrul era un dirty business, pentru oamenii de rand... La sfaristul turului, senzatia de “camin cultural”, a fost mai puternica decat cea de “sange albastru”.

Mi-am adus aminte un banc. :) Normal e setat in Africa de Sud, pe timpul Apartheid-ului, dar cred ca merge transformat si pentru teatrul Shakesperian. Spun versiunea africana si faceti voi metamorfoza.

Merge un alb, la cinema, in Africa de Sud, pentru prima data. Nu prea stia... cum merg treburile. In prima instanta a vrut sa mearga la partier... langa ecran. Ceilalti albi, l-au oprit si-i spun... ”-Hopa! Unde mergi? Se vede ca nu esti de pe aici. Jos, merg doar negrii, albii stau la etaj.

Urca la etaj, unde erau fel de fel de fotolii si fiecare alb statea lejer. Se uita de desubt si vede toti negrii stand in picioare in inghesuiala maxima de nu puteai arunca acul intre ei. Incepe filmul. :)

La o bucata, il loveste “treaba mica”, si-l intreaba pe un alb de langa el, unde e toaleta. La care albul, ii spune: “-Se vede ca nu esti de pe aici! Iti arat eu cum se face. ”

Se duce la balustrada si incepe sa-i ude pe cei de la partier. :)

Omului nostru i-a fost cam rusine, dar a vazut ca nu scapa si facu si el ce i-a aratat amicul.

La scurt timp dupa ce incepe, se aude o voce groasa de jos:

“Se vede ca nu esti de pe aici! Mai plimb-o nene, mai plimb-o! ”. :))

Anyway. Interesant teatrul, dar cam kitch americanizarea. Langa replica The Globe se mai construia o replica mai noua a unui teatru iacobin (parca) din caramizi rosii. Puteai dona bani pentru constructie si-ti scriau numele pe o caramida sau pe o placa din pavaj (daca decartai mai mult).

Cand au venit puritanii la putere, a murit si Bankside-ul, noii guvernanti gasind prea nelalocul lor practicile din afara Londrei. Zona avea sa fie gazda influxului de refugiati din The City de dupa Big Fire iar mai apoi avea sa scada in importanta in timpul revolutiei industriale trecandu-se la contruirea de hale, fabrici etc.

Un exemplu e si cladirea Muzeului Tate Modern, care e gazduit intr-o fosta centrala electrica. Edilii au reusit sa reabiliteze zona transformand vechea fabrica intr-un muzeu de arta contemporana. Merge. Cum e arta (contemporana) asa-i si muzeul.

De la Tate Modern, am traversat Millenium Bridge (un pod pietonal construit recent – ala de se balanganea si au trebuit sa-l repare) si am fost sa vizitam Catedrala St. Paul’s.

Intreaga zona unde este acum catedrala a fost afectata de Marele Foc de la 1666. Vechea Londra era un amestec de cladiri de lemn, cu acoperis de paie (ceva similar cu replica Globe) si va puteti imagina ce frumos au ars toate.

Christopher Wren avea sa intre-n scena cu a sa versiune de baroc englezesc.

S-a mai scris pe site despre St. Paul si nu mai insist. Unul dintre lucrurile care mi-au placut cel mai mult la St. Paul au fost scarile din turnul cu ceas. Impresionante scari. Nu le ratati. Cum intrati in catedrala, imediat pe dreapta.

Am urcat pana la Whispering Gallery iar apoi pana-n varf. Frumoasa privelistea de sus si comparativ cu St. Peter, se urca destul de usor. Un alt lucru pe care doream sa-l vad in St. Paul’s, era statuia lui John Donne. Un poet caruia eu ii port mare respect. :)

Din pacate nu l-am fotografiat deoarece acest lucru e interzis in biserica.

John Donne a slujit in biserica St. Paul’s de dinainte de Big Fire. Inainte sa ajunga la St. Paul, a mai avut de munca si-n biserica St. Dunstan in the West. Vroiam sa ajung atat acolo cat si la Temple Church.

De undeva de pe langa St. Paul’s am luat autobuzul istoric (no. 15, parca era) si am mers cateva stradute. Autobuzele de pe 15, sunt de pe vremea lui Churchill si intesate cu turisti... Pentru a cobora la urmatoarea statie, se trage de o sforicica de deasupra scaunelor care e legata de un clopotel. :)

Mai trecusem prin zona, deoarece vizitasem The Courtauld Gallery. Am ajuns la biserica St. Dunstan in the West, care in prezent e biserica comunitatii romanesti din Londra. Aici avea loc o nunta si nu am putut face multe poze.

Am gasit si numele lui Donne, pe un panou din tinda. Interesant ca romanii au ajuns sa faca slujba in aceste locuri. Vroiam sa inspir putin aerul de aici.

Peste drum de St. Dustan, este si una din putinele cladiri care au supravietuit The Big Fire – Prince Henry’s Room (la numarul 17 Fleet Street), o cladire in stil Tudor din 1610. E greu de imaginat Londra de dinainte de Big Fire, dar aceasta cladire, helps the picture.

In cautarea Temple Church, am trecut si pe langa “The Royal Courts of Justice”, tribunalul unde se judeca procesele civile. O cladire impresionanta. In fata ei, gasim si simbolul “The City”, un dragon inaripat care tine un scut in fata.

Cazurile penale de genul “Regina vs. Mos Ioan Roata si razesii”, se judeca la Old Bailley, care nu e departe de aici.

Desi aveam cu noi o harta, numai nu reuseam sa gasim Temple Church si gata. Pana la urma ne-am dat seama ca e vorba de un complex de cladiri, numit generic: “The Inns of Court”, cu o singura intrare unde sta de veghe un paznicut. Aici sunt cazati avocatii. Pentru a deveni avocat, un stagiar e obligat sa ia masa de cateva ori in acest complex si e indicat sa stea prin zona. E un fel de “guild” al avocatilor, cu propria lor sala de mese, bisericuta... etc. Dovada ca eram intr-o zona selecta, ne-a fost data de Bentley-urile din parcare.

Pana la urma am gasit si Temple Church (e vorba de biserica la care face referire si Dan Brown), dar din pacate nu am putut vizita interiorul deoarece si aici era o nunta. Afara asteptau cateva masini clasice. Mda. Palarii si masini clasice... typically british.

Aceasta biserica a fost construita in 1185 si era sediul Cavalerilor Templier, cei care aveau grija de pelerinii care se aventurau spre Terra Sancta. Cavalerii au ajuns foarte bogati datorita sistemului de tip Western Union, pe care-l practicau. Drumul pana la Ierusalim, era plin de pericole si plin de talhari. Un pelerin, mergea depunea bani in templul din Londra, dupa care primea o hartie sau cuvant secret, iar cand ajungea la Ierusalim isi ridica aceasta suma de la biserica Templiera de acolo. Templierii trageau si ei un mic procent. Nu ma intrebati ce se intampla cu banii celor care nu mai ajungeau la destinatie, ca nu stiu. De templieri a avut grija pana la urma, un rege francez.

Imi pare rau ca nu am putut vizita interiorul, dar poate va fi o data viitoare.

In drum spre Finchley, am mai schimbat cateva double-deckere si am vazut din autobuz Teatrul Savoy, Trafalgar Square, Piccadilly Circus cu a lui Statuie a lui Eros si reclamele TDK; am putut admira de la distanta (ce bine) si strazile de shopping ca Regent Street si Oxford Street... etc.

Pe seara am tras de niste mici si am ascultat povesti de “prim-sositi”, cand inspre Londra se venea pe sub tiruri, din Calais. Ah... ce vremuri.

Cam asa s-a incheiat povestea londoneza. Mi-a luat ceva timp sa o termin. Sper ca macar unele dintre poze, sa fie de folos celor care ajung pe acolo.

Ahh... Uitam... Mel the Brave.

Il las pe Sir Richard sa recite ceva de Donne.

Drept raspuns strigatelor razboinice ale lui Mel, nu gasesc ceva mai potrivit decat o declaratie de dragoste... catre... hmm... sa zicem, the brave scots??? :) Poate englezii si scotienii vor gasi true love, at last?? :)

Webmaster, rog http://www.youtube.com/watch?v=MF2777NT44U, aici la sfarsit, daca se poate. Mersi.

---

VIZUALIZĂRI: 3394 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI