Isle of Iona în vremea afluxului de... buclucuri

TIPĂREȘTE

A treia insulă vizitată de-a lungul timpului în Scoția a fost Insula Iona. Destul de redusă ca și dimensiune, poate nu trezește interesul atât de mult ca sora sa mai mare, Insula Mull. Nu este, după părerea mea, un loc unde să ai ce face mai mult de o zi. Din această cauză, și din aceea că pe insulă este interzisă prezența automobilelor, traversarea cu ferry-ul este doar pietonală, neputând fi făcută rezervare pentru mașină.

Aflată la o distanță de doar 2 km de coasta insulei Mull, aceasta este accesibilă cu ferry-ul, tot Caledonian MacBrayne operând această rută. Tichetele se iau direct la urcarea pe ferry și costă cam 2 lire de persoană. Traversarea este rapidă, dar ambarcațiunea fiind mai mică, se simte cam fiecare val. Ca să mă exprim mai clar: Mult mai lină a fost traversarea Oban – Craignure decât Fionphort – Iona, deși din punct de vedere al duratei, a fost de vreo 5-6 ori mai lungă prima.

Încă de pe puntea ferry-ului, imaginea abației domină peisajul. Acesta este, se pare, locul unde a fost scrisă The Book of Kells, pe care am văzut-o în Dublin la Trinity College.

Ajunși în port, după o debarcare rapidă, ne-am îndreptat spre ținta vizitei noastre: Abația Iona. Deși retrasă, aparent destul de greu accesibilă, abația este un important simbol al creștinătății și este vizitată anual de sute de mii de turiști sau pelerini.

Puțină istorie... pentru că așa “dă bine”

Insula Iona mai este denumită și Insula Sfântului Columba, deoarece el a fost cel care a pus bazele creștinătății pe aceste pământuri. Iona a fost probabil un fel de centru religios chiar și înainte de sosirea Sfântului Columba aici. Cu siguranță nu el a fost primul misionar care a propovăduit creștinismul în Scoția (Sfântul Ninian a încercat înaintea lui), dar, în mod cert, el a avut cea mai mare influență, influență care a fost resimțită și după moartea acestuia în anul 597.

De pe micuța insulă Iona (nu are decât 12 km pătrați) creștinismul s-a răspândit prin nordul Scoției printr-o rețea de biserici. Aceasta a fost munca celor care au venit după Sfântul Columba și care, inspirați de acesta, au contribuit la răspândirea creștinismului în această țară.

Deși abația a fost ridicată într-o locație destul de strategică din punct de vedere al apărării, ea nu a fost scutită de atacurile vikingilor, denumiți și “fii morții”, atacuri care au avut loc la intervale de timp diferite, între anii 795 și 985... pentru vikingi marea era “autostrada” lor către coasta vestică a Scoției, iar Iona li s-a ivit în cale.

În ciuda ferocității Atlanticului pe timp de vreme rea, el nu le-a servit drept păzitor călugărilor de pe Iona, iar numele plajelor de acolo reflectă cel mai bine situația în care s-a ajuns. În sud avem Martyr’s Bay, iar în nord una al cărei nume din gaelică s-ar traduce: The White Strand of the Monks

În 1203 abația a fost reconstruită din ordinul lui Reginald, Lord al insulelor, căpetenie a clanului MacDonald. Puțin din ceea ce Reginald a construit se poate vedea și astăzi. Majoritatea abației din zilele noastre a fost ridicată la sfârșitul secolului XV, din granitul de la Tormore, aproape de Fionphort.

Aproape de abație se pot vedea ruinele mânăstirii de călugărițe, și aceea construită tot de Reginald și de sora sa, Bethoc, care a devenit astfel prima stareță. Mânăstirea se evidențiază prin piatra de granit roz din care este contruită. Această piatră strălucește și pare că degajă căldură chiar și pe vreme urâtă.

O mânăstire de călugărițe nu l-ar fi încântat deloc pe Sfântul Columba, el nu ar fi permis prezența vreunei femei pe insulă... cum nu ar fi permis nici prezența vreunei vaci. Se spune că el ar fi avut o vorbă: “Unde este o vacă este și o femeie, și unde este o femeie este și un bucluc!”. Știa el ce știa... =)) =))

O vizită la bazele creștinătății scoțiene

Prima oprire după debarcare a fost la ruinele mânăstirii de călugărițe, apoi, ne-am continuat ușor drumul spre obiectivul principal. Pe drum ne-am mai oprit în dreptul unei cruci înalte de piatră: Maclean’s Cross. Pelerinii Evului Mediu se opreau aici în drumul lor spre abație. Pe una din părțile acesteia este redată răstignirea. Crucea a fost ridicată în jurul anului 1500 din banii donați de clanul Maclean.

Am ajuns să intrăm pe poarta abației pe o vreme destul de mohorâtă. Eram pregătiți cu câte 7 lire de persoană, cât știam că e intrarea. La poarte însă, surpriză. Nu era nimeni și exista un afiș în care se specifica faptul că în ziua respectivă intrarea era liberă. E adevărat, nici magazinul de suveniruri nu era deschis, dar nu pot spune că am fost prea amărâtă din această cauză. Dar nici muzeul nu era deschis. :(

Poteca care leagă abația de cimitirul acesteia (și pe care am pășit la începutul vizitei noastre, dar în sens invers, adică venind dinspre cimitir) se numește Drumul Morților (Street of the Dead). Mă așteptam să fie mai înfricoșătoare, dar nu a avut nimic să mă sperie. Ba chiar arăta superb în tot verdele acela al ierbii.

În curtea abației, în imediata ei vecinătate, este Capela Oran (St Oran’s Chapel), capelă de secol XII. Ea a fost denumită după cel care a pus bazele creștinismului aici, înaintea lui Columba. Această capelă este locul de înmormântare al Lorzilor insulelor. Nu este de mirare că micul lăcaș este unul dintre cele mai sacre locuri din insulele britanice, și cea mai veche construcție ecleziastică de pe Iona. Am intrat puțin, dar nu am stat mult înăuntru. Frigul și umezeala se simțeau mai rău decât afară.

Între abație și Capela Oran se ridică la o înălțime de 4 metri Crucea Sfântului Martin (St Martin’s Cross), care datează aproximativ din anul 800. Această cruce celtică solitară care domină împrejurimile, este dovada impresionantă a creștinismului timpuriu, având gravate pe ea scene din Vechiul Testament. Este singura cruce timpurie de pe Iona care a rămas în locația sa inițială. Scena din centrul acesteia care o înfățișează pe Fecioara Maria cu pruncul în brațe a fost probabil copiată din aceeași sursă ca și o pagină din The Book of Kells, asemănarea între cele două reprezentări fiind izbitoare.

La intrarea în biserica abației se află un fel de vas din piatră. Aici pelerinii obișnuiau să-și spele picioarele înainte de intrarea în biserică. Legenda spune că dacă aruncai trei pumni de apă înăuntru, îi puteai cere sfântului Columba vânt favorabil înainte de o călătorie pe mare.

Interiorul bisericii este sobru și rece. „Austeritate” a fost principalul cuvânt care mi-a venit în minte atunci când am intrat prima dată înăuntru. Aici odihnesc ducele George Douglas VIII și ducesa de Argyll. Curtea interioară este frumoasă și luminoasă. Mult mai luminoasă pe vreme mohorâtă decât mă așteptam.

Lipită de zidul abației se află o capelă mică. Aceasta marchează locul unde Sfântul Columba a fost înmormântat. Înăuntru am găsit aceeași liniște și austeritate care domnește peste tot.

Tot în interiorul bisericii, într-o nișă anume, se spune că s-ar fi aflat la un moment dat o statuie făcătoare de minuni a Sfântului Columba. Din aceasta au rămas doar picioarele iar restul a fost recreat din... sârme, fire de metal. Da. Ați citit bine!!! Logic, rezultatul este unul monstruos, așa cum se poate observa și în fotografie. Păcat! Această reprezentare contemporană a făcut să pălească toată atmosfera de până atunci.

Alte chestii de făcut pe insulă

Așa cum spuneam și la început, insula este foarte mică, avânt cam 12 km pătrați. La ora actuală populația ei se ridică la 125 de locuitori permanenți. Pe insulă se găsesc vreo două hoteluri, iar transportul cu ajutorul automobilelor este interzis. Excepție de la această regulă o au câteva automobile ale rezidenților.

În afară de vizita la abație, la ruinele mânăstirii de călugărițe, plimbarea pe plajele micuțe, altceva nu prea ai ce face. Poate ar merita o plimbare și pe Dun I, cel mai înalt punct al insulei, un deal datând în epoca fierului. Și... cam atât.

Principala zonă este cea de est, concentrată în St Ronan’s Bay, denumită de locuitori și “The Village”. Aici este și portul unde acostează ferry-ul de pe Mull. De pe o mică plajă aflată în vecinătatea locului de acostare se poate observa Insula Mull și traseul ambarcațiunilor care aduc turiști pe Iona, sau îi transportă înapoi pe Mull.

Eheheee... stând și privind la turiștii care coborau de pe ferry, văzând câte femei erau printre ei (de fapt, majoritatea... :P), nu m-am putut abține să nu-mi aduc aminte de vorba Sfântului Columba. Aha... de-ar vedea el câte “buclucuri” îi calcă zilnic insula... moamă, ce supărat ar fi! :P

Până atunci însă, pot să recomand o fugă pe Iona. Abația merită cu siguranță. Sfatul meu este să combinați însă Iona cu Staffa. O zi întreagă pentru Iona, mi se pare prea mult.

---

VIZUALIZĂRI: 2699 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI