Muzeul Dantelei din Insula Burano

TIPĂREȘTE

AmFostAcolo, am fost la Muzeul Dantelei în luna lui Florar 2017.

Așa cum un păianjen își țese pânza pentru a se hrăni, tot așa și femeile din insula Burano, în vremuri de răstriște, lucrând dantelă, au găsit o modalitate de câștig, alături de bărbații lor pescari, sau cei care lucrau la foc deschis în vetreriile din Murano.

Existența lor nu era simplă. Ele, femeile din Burano, au experimentat pe lângă dantela lucrată cu așa-zisele ciocănele, adică niște bețișoare cu ața înfășurată pe ele, apoi împletite și înnodate cu talent, îndemânare și dichis, zic, au experimentat și dantela lucrată cu acul și ața. A lucra o dantelă, indiferent cu ce instrument, presupune o mare investiție și anume, în primul rând, una ”oculară”.

Insula Burano, cea plină de culoare nu trebuie ocolită la o eventuală deplasare la Veneția.

Deși mai fusesem cu patru ani în urmă cu gândul de a vizita muzeul, la momentul sosirii, se terminase ”firul de lucru” al programului (10.00-18.00, ultima intrare ora 17.30) și atunci am zis, nu-i bai! Sincer, nici nu mi-a părut rău!

Întâmplarea a fost să merg încă odată la Veneția și să-mi aranjez programul așa fel, încât să nu-l mai ratez.

După vizita la Murano, am luat vapotrtto 12 spre Burano și Torcello. Știam de Torcello, că ascunde acolo departe, ceva frumos!

Așa dar, drum întins spre Burano. Drumul ”fără pulbere”, dar ”cu stropi”, a durat aprox. jumătate de oră, după care intrăm într-o mică lagună cu insule și insulițe nelocuite, dar pe unde din ele, încă se mai văd ziduri și clădiri în paragină, semn că totuși, cândva, au fost și acestea locuite.

Insula Burano, de fapt este formată din patru insule separate de trei canale și legate între ele cu frumoase poduri arcuite.

I se mai spune și ”Insula curcubeu” pentru că toate clădirile sunt vopsite în culori aprinse, de la roșu la violet, în diferite nuanțe ale acestora. Lumina și combinația de culori provoacă o stare de bine, o adevărată terapie.

Legenda spune că obiceiul de a zugrăvi casele în culori vii, vine din timpurile când pescarii se întorceau la casele lor iarna și insulele erau acoperite de ceaţă, iar culorile aprinse ale caselor le erau ajutor în găsirea drumului. Legendă sau nu, cert e, că atunci fiecare își alegea culoarea casei după bunul plac. Înclin să cred că este realitate, nu legendă.

Astăzi, pentru că locul a devenit vestit tocmai datorită caselor divers colorate, când cineva doreşte să-şi vopsească locuința pe afară, el este nevoit să ia autorizaţie de la Primăria din Burano. Esteticienii vin la faţa locului, studiază culorile caselor vecine şi îşi dau, sau nu, consimțământul legat de noua culoare. Ea trebuie să se armonizează cu nuanţele caselor din jur. Dacă nu primește acordul, proprietarul trebuie să-şi aleagă o altă culoare, să depună o nouă cerere … şi tot aşa! Ce mai, asta e Dictatura Culorii!!

Am coborât la Stația Burano și pentru că aveam o rezervă de timp, am luat-o la picior, pur și simplu la întâmplare, pe străduțe mici și întortochiate, când la stânga, când la dreapta, când pe un pod, când pe o margine de canal. Aici nu te poți rătăci. Ce mai, o adevărată încântare! Așa cum am spus, o terapie prin culoare!

Dantela produsă aici de priceputele femei a fost una de o calitate excepțională. Era vestită în întreaga Europă ca fiind cea mai fină și mai elegantă. Era dantela punto in aria în traducere punct în aer, lucrată numai cu acul și ața, la început fără un suport ajutător, dar apoi s-au realizat niște tambure- suport, așa cum se vede în una din fotografii. Căci da, am găsit un magazin hand made unde, se lucra ”la vedere”. dar tot nu ai certitudinea autenticității produselor expuse! Oricum, prețurile erau foarte mari.

La tot pasul se află magazine și magazinașe ce gem de mărfuri lucrate din dantală, sau cu dantelă... era să zic, de Burano. Da de unde, dantelărie chinezească! Rochii, umbrele, fețe de masă, perdele, milieuri... La urma urmii, economiștii chinezi, chiar ar trebui admirați de felul cum au reușit să inunde lumea cu mărfuri contrafăcute și de calitate, hai să zicem medie.

Museo del Merletto sau Muzeul Dantelei.

Produse adevărat autentice, am văzut la Museo del Merletto, deschis din 1981 în clădirea unei foste școli pentru tinerele femei dornice a învăța meșteșugul deja uitat. Și asta era prin 1872, când contesa Adriana de Marcello a deschis această școală.

Muzeul se află în Piazza Galuppi, acolo unde se află și Biserica San Martino, dar și majoritatea clădirilor administrative. Școala a funcționat cu întreruperi până când a fost închisă, din lipsă de ”eleve”. Din varii motive economice și sociale, tradiția a dispărut, astăzi mai sunt foarte puține dantelărese în insulă. Câte? Nu știu. Unde? Nu știu. În ce tehnică lucrează? Nu știu. De vânzare? Nu știu. Preț? Nici atât.

Și pentru că au existat documente, modele, obiecte legate de arta brodatului și tot felul de dantelării lucrate aici, s-a hotărât transformarea şcolii în muzeu. Nu mai rețin prețul unui bilet. Era totuși mic. În jur de 5-6 euro.

M-am plimbat printre dantele, AmFostAcolo printre dantele, am admirat și fotografiat (fără restricții) dantele. Autentice.

După un filmuleț explicativ despre istoria dantelei și tehnicile de realizare ale acesteia, vizitatorul poate vedea ustensile vechi de lucru, modele, fotografii, picturi, chiar și o pereche de ochelari. În vitrine speciale, ca niște mese acoperite cu geam sunt etalate eșantioane de dantelă veche deosebit de fine și variate ca model: dantelă lucrată cu acul, cu croșeta, cu ciocănele sau dantelă spartă. Un regal de frumusețe și de autenticitate!

Pentru un iubitor de frumos, de eleganță și stil (deși nu mă încadrez decât în primul criteriu), Muzeul Dantelei din Burano merită cu prisosință o părticică din timpul d-vs de turist.

Veneția nu e Venația, fără un drum în insulele sale. Mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 2049 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI