Ratacind pe stradutele Venetiei - partea a II-a

TIPĂREȘTE

continuarea review-ului de aici va fi postata intr-un review separat deoarece consider ca adaugand-o la celalalt review ar fi prea greoi de citit dintr-o singura bucata. rog adminul sa imi retraga cele 1000 PMA pe care o sa le primesc automat ca urmare a postarii acestui review, pentru a nu starni interpretari sau discutii pe tema asta

Ziua 3 – 24 Noiembrie 2009

Imediat dupa acelasi mic dejun auster dar completat cu ce mai era cazul din proviziile noastre, am luat-o pe jos catre Catedrala San Pietro. Avand in vedere ca, asa cum am mai spus, distantele nu sunt tocmai mari am ales sa mergem pe jos. Am ajuns destul de repede si asta fara sa ne grabim, cred ca am facut maxim 45 de minute. Insa asta fara sa mai riscam sa mergem dupa ureche. I-am dat sotiei camera foto si eu am stat cu ochii pe harta: aici facem dreapta si mergem inainte trei stradute dupa care facem iar dreapta pe Calle Basso (de exemplu) si o tinem inainte pana cand pe stanga vedem straduta cutare pe care intram. Partea foarte misto a fost ca am luat pulsul insulei dintr-o postura putin mai altfel: am cutreierat tot cartierul Castello si pe masura ce ne indepartam de SS Giovanni e Paolo numarul de turisti scadea si tot ce vedeam pe strazi erau localnicii. Grabiti, prinsi cu treburile de zi cu zi, am avut o cazia sa ne facem o vaga idee despre ce inseamna traiul in Venetia. Cativa turisti mai erau in zona „Arsenale” insa dupa ce am trecut de acest obiectiv chiar ca nu am mai vazut pe nimeni cu o harta in mana sau cu o camera foto la purtator. Ah, era sa uit: in drum spre Catedrala St Pietro am trecut si pe la o biserica ortodoxa – singura din Venezia: San Giorgio dei Greci. Citise nevasta-mea despre ea pe net si ar fi vrut s-o vada. Din pacare nu este deschisa pentru vizitare, se pare ca se poate vedea doar atunci cand este slujba. Langa biserica este si un muzeu: Muzeul Studiului Icoanelor Bizantine (s-ar putea sa nu fie denumirea tocmai corecta dar cu aproximatie este pe acolo) dar dezamagiti de faptul ca biserica era inchisa nu am mai stat pe acolo, am plecat spre catedrala San Pietro despre care doamna de la receptia hotelului ne spunea ca este singura care inca isi mai pastreaza spatiul verde din „curte”, dupa cum v-am spus in celalat review restul pietelor din Venetzia sunt pavate.

Asadar am plecat in continuare spre San Pietro cu je pe rol de GPS si am ajuns destul de repede (aprox 20-25 min de la San Girgio dei Greci si dupa cum am spus aprox 45 min din SS Giovanni e Paolo). Intr-adevar era asa cum ne asteptam. Cu toate ca eram in noiembrie, in fata catedralei se pastrase un spatiu de aprox 50x100 metri viu colorat ca intr-o zi de primavara. In piata cam gol, doar noi si niste muncitori care aduceau ceva de la o barca la catedrala. Ne-am bucurat cand am vazut poarta de la catedrala deschisa. Macar nu facusem drumul degeaba. La ghiseul de la intrare era o doamna de la care ne-am luat biletele (3 EUR/pers). Nu era nicaieri specificat ca nu e voie sa faci poze, deci cu atat mai bine. Dar oricum, avand in vedere ca in catedrala nu era tipenie, eram doar noi, mi-am putut face de cap in ceea ce priveste facutul de poze.

Catedrala este de o impozanta iesita din comun. La acest aspect a contribuit desigur si faptul ca am prins-o fara niciun vizitator. Totul parea neatins, cufundat in mister si tacere, autentic si mai ales... sacru. Tablouri, picturi, sculpturi, icoane, vitralii, orga, etc, toate acestea creeaza o atmosfera pe care nu indraznesti sa o perturbi nici macar cu sunetul pasilor. Si la toate acestea se mai adauga si moastele unui sfant (din pacate n-am reusit sa-mi dau seama despre cine exact este vorba ****completare ulterioara in urma consultarii Google - este vorba despre moastele Sf Lorenzo Giustiniani, primul patriarh al Venetiei), element care sporeste si mai tare interesul oricarui vizitator, acestea fiind expuse deasupra altarului central, putand fi vazute de orice turist si de orice obiectiv al camerei foto cu conditia sa faci putin zoom pe sicriul de sticla in cauza, asa cum o sa vedeti in una dintre pozele pe care o sa le atasez.

Nici nu se facuse 11: 30 si noi, plecati de la hotel pe la 09: 20 deja eram iesit din Catedrala San Pietro. Am luat-o din nou pe jos spre Piata San Marco, cu intentia de a ajunge la podul Academia pentru a vizita Galeriile Academiei. Asadar am luat-o spre malul Canalului San-Marco (prin Via Giuseppe Garibaldi) pana in Piata San-Marco dupa care am urmat indicatoarele spre Academia.

Ajunsi la podul Academia – o multime de carabinieri. Scuturi, casti, genunchiere, pusti cu gloante de cauciuc, oamenii erau pregatiti pentru tot ce e mai rau. Or fi pregatiti de vreun meci de fotbal, zic eu. Nevasta-mea zicea ca probabil de vreun miting. Au trecut cateva minute pana cand mi-am dat seama ca nu aveau cum sa fie pregatiti pentru nici un meci din simplul motiv ca am parcurs cu privirea harta Venetziei de cateva zeci de ori si nu am vazut niciun stadion. Ar fi culmea, la cat de stramt este totul si la cat de bine dramuit trebuie sa fie fiecare metru patrat. Avand in vedere ca in zona se afla si Colectia Peggy Guggenheim, iau din nou harta in mana si imi manifest intentia de a face pe calauzitorul spre locatie. Imediat apar si indicatoarele, deci nu mai e nevoie sa stam cu ochii lipiti de harta. Trecem pe langa un liceu de Arte si ne trezim inotand printr-un puhoi de elevi care mai de care mai nonconformisti. Piercing-uri, eleve rase pe partile laterale ale capului si restul parului prins in coditze, nari perforate, ciorapi gauritzi a la Moulin Rouge, un elev cu un jobin precum cel a lui Abraham Lincoln sunt doar cateva elemente ale unui tablou galagios si destul de ciudat care, ne-au facut se ne simtim la cei aproximativ 30 de ani ai nostri ca niste mosi de varsta a treia care au aterizat intr-un club de noapte. Totusi, o experienta placuta, avand in vedere ca pe fetzele lor se citea o dezinvoltura cum rar mi-a fost sa vad si o non-conventionalitate insa civilizata care de obicei nu este foarte usor de gasit.

Asadar am ajuns in fatza portitei de acces la Colectia Guggenheim si... surpriza: marti – inchis. Avand in vedere ca eram fix intr-o zi de marti, multe nu ne-au mai ramas de facut decat sa facem cale intoarsa. (biletul de acces: 12, 50 euro/pers, pentru amatori). Am venit inapoi la Academia unde am vizitat Galeriile Academiei. Biletul 8, 50 euro si drept recompensa iti clatesti nervul optic cu o puzderie de picturi si icoane, unele de dimensiuni impozante si de o marea realizare tehnico-artistica. Si, desigur, cel mai important, arhicunoscutul desen a lui Da Vinci: Omul Vitruvian. Ca in marea majoritate a cazurilor, pozatul este interzis dar desigur ca nu am putut sa ma abtin sa nu fac cateva poze dupa cum o sa vedeti in imaginile atasate revew-ului.

Am iesit de la galerii absolut rupti de oboseala si de durere de picioare, asa ca am mers la mini-marketul din apropierea hotelului sa facem cateva cumparaturi pentru cei de acasa (cate un vin pentru partile masculine respectiv dulciuri sau paste italienesti pentru cele feminine) dupa care am mers din nou la snack-barul din Piata SS Giovanni e Paolo patronat de coreeni (? ! ). Mie nu prea-mi era foame asa ca am mancat doar un sandvish (cel putin asa parea in poza, de fapt in farfurie iti aducea doua – 5 euro) iar sotia si-a luat ceva paste (tagliatelle – 7, 50 eur) si un tiramisu (4 eur). De baut am luat o bere “large” la doua pahare, asta insemnand o carafa de 1 L (pretul cam piperat – 12 euro). Dar avand in vedere ca orice bere la doza de 0. 33 L era 5 euro am ales varianta cu carafa.

La iesire de la coreeni era deja ora 16: 00 si eu eram foarte curios de cat s-a terminat cu o seara inainte Poli-Dinamo asa ca am zbughit-o spre un internet café care era in zona. Am stat jumate de ora cu 4 euro si cu ocazia asta am aflat si ca in turul doi o sa se razboiasca Basescu cu Gioana. Si tot cu ocazia asta am asistat si la doua convorbiri telefonice dintre doua cetatene de peste prut si patria-mama. Internet café-ul oferea si serviciul de international calling – singurul cu care se parea ca au ceva succes, pentru ca la calculatoarele din sala eram doar eu. De asemenea, cele doua femei au fost si singurii romani pe care i-am mai vazut in Venetia. De fapt sa nu uit, chiar langa Rialto Bridge mai era un vanzator de suveniruri care vorbea romana cu cineva, dar cu acelasi accent de Republica Moldova. Nu am reusit (si nici nu eram curios) sa-mi dau seama exact ce ce afaceri ar fi putut sa aiba respectivii in Venetia. Pentru ca de munca nu prea ar fi in zona, cel putin teoretic.

Intre timp sotia a fost sa viziteze catedrala SS Giovanni e Paolo si a iesit mai mult decat entuziasmata. Zice ca este poate peste Catedrala San Pietro din punctul de vedere al multitudinii de chestii de vazut. Desigur, ca in majoritatea bisericilor din Venetia, intrarea este contra cost – 3 euro. Din pacate bateriile camerei foto au lasat-o balta si rezervele fiind la mine, n-a apucat sa faca decat vreo 20 de poze. Pe seara am tras la hotel, am facut bagajele pentru a doua zi cand urma sa ne intoarcem spre Timisoara, si-am dat pe gat restul de vin cumparat cu o zi in urma de la crama. Nu de altceva, dar dupa cum va spuneam in camera era destul de rece din cauza gresiei asa ca agentul de incalzire a fost foarte binevenit.

Ziua 4 – 25 noiembrie 2009

Dupa micul dejun am mai stat putin la hotel, si pe la 10 am plecat spre Piazzale Roma. Am plecat pe jos pentru ca nu ne grabeam si cu ocazia asta am avut ocazia sa vedem si astalalta parte a Venetiei, pe care nu am vizitat-o deloc. Am ajuns la Piazale Roma in vreo 30 de minute si dupa aprox inca jumate de ora am urcat in autobuzul de Treviso. De aceasta data n-am mai avut ghinionul de la venire, astfel ca autobuzele au circulat normal, n-au fost probleme. Mai bine zis, n-au fost probleme cu transportul, pentru ca problemele au aparut in aeroport cand ne-am cantarit trolerul si ne-am dat seama ca are aproape 18 kg, cu toate ca aveam voie maxim 15. Asa ca am mai mutat din haine in bagajele de mana, am mai luat pe noi cate un pulover-doua, si dupa cateva cantariri am reusit sa ajungem sub cele 15 kg impuse. Dar nu fara sacrificii, in concluzie eram infofoliti ca in Siberia si ne miscam precum niste cosmonauti.

In continuare va las cu cateva din sutele de poze pe care le-am facut. Pacat ca vremea a fost destul de inchisa deci nu sunt deosebit de spectaculoase, dar pentru a va face o idee sper ca sunt suficiente.

Toate bune!

---

VIZUALIZĂRI: 2500 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI