Burano – o insula boema

TIPĂREȘTE

De pe Murano, ne-am imbarcat iar pe mottoscafi al nostru (adica inchiriat de noi pentru intrega zi) si am continuat drumul pana am ajuns pe Burano, care se invecineaza printe altele cu Torcello si care a avut o mare influenta pentru ea in trecut.

Si acolo, primii care au populat insulitele arhipelagului au fost tot romanii. Viata pe insula a fost la fel de grea la inceput, ca peste tot in zona. Lipsa vegetatiei diversificate, facea apropape imposibila cresterea animalelor si suprafata mica facea imposibila cultivarea pamantului cu cereale. Nici macar materiale de constructii nu erau suficiente pentru a acoperii nevoile oamenilor, incat acestia si-au facut primele case pe piloni de lemn infipti in fundul apei, cu pereti din stuf intariti cu argila si pamant. Abia dupa vreo doua sute de ani, cand viata a devenit mai usoara un pic, cand comertul aducea suficiente venituri, au aparut primele case din caramida.

Cam din sec. VI pana in sec. XVI, Burano a fost sub administratia celor din Torcello, pana cand populatia de acolo a fost decimata de o epidemie de malarie. Apoi timp de trei sute de ani, s-au administrat singuri, pana cand Napoleon a cucerit Venetia si tot ce era in jurul ei.

In 1923, Burano a fost numita capitala insulelor aflate in partea de nord a lagunei si a fost integrata, ca teritoriu administrativ, in Venetia.

Din punct de vedere administrativ, asa cum s-a pastrat traditia, insula Burano este impartita in cinci sestieri. Ele corespund celor cinci insule originale. Sestieri inseamna defapt sase si se refera la cartiere, dar in cazul insulei Burano, au fost doar cinci in loc de sase cartiere.

Legenda spune ca numele insulei vine de la numele primei familii care s-a asezat acolo – fam. Buriana.

De cum am pus piciorul pe pamantul insulei, am fost cucerita de casutele colorate ca intr-o carte de povesti. Fiecare cladire are alta culoare si parca toata paleta unui pictor a fost mutata pe peretii caselor. La inceputul secolului trecut, mai multi pictori si elevi de la ”Scoala de la Burano ” au colorat casele si au creat o traditie. Legenda spune ca totul a inceput cand un student, din lipsa de bani cu care sa isi plateasca chiria, a facut o intelegere cu proprietarul sa ii zugraveasca casa. Si cum bani nu avea pentru materiale obisnuite, a folosit resturile de acuarele si tempera si a facut o casa viu colorata. Se spune ca proprietarul a fost incantat si dupa exemplul acelui student si altii au facut intelegeri cu proprietarii lor. Asa se pare ca a luat nastere aceasta traditie.

Acum in privinta vopsirii caselor, exista un sistem bine pus la punct, prin care primaria stabileste ce culoare poate avea o casa. Locuitorii trebuie sa faca o cerere cand vor sa isi zugraveasca casa si li se aloca o anume culoare.

Desi la prima vedere, totul este un frumos curcubeu, viata locuitorilor nu este la fel de roz; se traieste din pescuit si din turism sau mai bine spus din comertul cu suveniruri, la care se mai adauga cateva terase si restaurante. Si asta e tot ce se poate face pe insula. Am aflat ca multi tineri parasesc insula si pleaca in lumea larga, in cautarea unui loc de munca si a unei vieti mai bune.

Centrul insulei, al orasului, este in Piazza Baldassare Galuppi. Acolo, in acea piata pavata cu piatra, fara nici o floare, fara nici un copac sau o banca, fara nici un loc umbrit, intr-o piata atat de mare, se desfasoara evenimentele importante ale orasului. Doar doua lucruri exista in zona centrala a acestei piete; o statuie din bronz cu bustul pianistului – compozitor care i-a dat numele si o fantana (de aceea din care se scoate apa cu galeata, cam ca pe la noi) nefunctionala, secata. Fantana era de fapt zona de acceas la rezervorul de apa al orasului aflat sub piata. Piata a fost facuta de locuitorii insulei, prin umplerea unor mici canale navigabile cu pamant. In mijlocul pietei, este statuia lui Baldassare Galuppi, care pe langa faptul ca a fost un vestit compozitor in sec. XVIII, a condus o vreme corul din Basilica San Marco din Venetia.

Datorita colaborarii reusite cu Carlo Goldoni, Baldassare Galuppi a avut un succes enorm cu opera comica, un stil promovat de el. Pe langa porecla de "Regele Operetei Comice " lui Galuppi i se mai spunea si " Buranello".

Insula nu are la fel de multe lucruri de aratat turistilor, fata de alte insule venetiene. Cele doua atractii ale insulei, pe care le-am vazut si eu sunt biserica San Martino si Muzeul Dantelei.

Museo del Merletto di Burano - Muzeul Dantelei - este situat la Piazza Galuppi. A implinit 31 de ani si este adapostit in Palatul Guido Podesta. In el este expusa istoria acestui mestesug care a adus faima si bani locuitorilor acestei insule. Am vizitat acest muzeu unic in Europa si am ramas placut surprinsa si de modul in care sunt prezentate exponatele si pentru felul modern in care este dotat muzeul cu echipamente de prezentare audio - video si CCTV. O vizita la acest muzeu este o intoarcere in timp, este o fila din istoria modei, este o evocare a anilor in care doar cei foarte bogati aveau placerea sa isi impodobeasca hainele, casele si trasurile cu valuri de dantela, fina si vaporoasa. Muzeul este si un omagiu adus femeilor, care cu migala, rabdare si indemanare, realizau aceste frumuseti, cu care obtineau venituri frumusele, cu care isi intretineau familiile, intr-un loc si intr-o vreme in care in afara de pescuit, alta activitatea nu se facea pe insula.

Biserica San Martino

Dupa ce am vizitat muzeul, am mers la Biserica San Martino, cu al sau turn-clopotnita inclinat, ce poate fi vazut de departe, pe mare. Turnul din Pisa se poate spune ca este drept pe langa acesta si cu toate aceste nu este la fel de promovat printre turisti. Biserica dateaza din sec. XVI iar turnul se inclina de la an la an, din cauza solului instabil pe care este ridicat.

Am vizitat biserica, care are o vechime de peste o mie de ani. Cum timpul lucreaza de multe ori impotriva constructiilor, pentru a putea fi mentinuta in stare de functionare, a avut parte de multe renovari de-a lungul acestei perioade.

Daca acum este singura biserica mare si importanta de pe insula, cu cateva sute de ani in urma, pe langa ea mai erau inca patru biserici demne de interes si de respect; Biserica San Mauro (ridicata in sec IX), Biserica San. Cipriani si Cornelio, Biserca San. Vito, Manastirea Santa Maria dela Grazie si Biserica Capuccinilor. Pe mine un numar atat de mare de biserici, pe un spatiu atat de mic, ma face sa vad o mare putere economica si financiara a insulei. Doar o mana de oameni sa finanteteze atatea constructii mari, in care sa fie o multime de opere de arta... e mare lucru.

Dar sa revin la San Martino. Intrarea se face printr-o usa laterala, ceva mai mica; si se ajunge direct la Capela Sf. Barbara. Interiorul este opulent; pe jos pavimentul este din piatara caramizie si alba si tot edificiul este sustinut de coloane inalte din marmura ce se termina sus, cu capiteluri corintice. In mare parte, aspectul de acum al bisericii dateaza din sec. XVII.

Altarul principal este sustinut de zece coloane, si are in centru o statuie mare a lui Isus.

In interior mai sunt multe picturi mari, frumoase si impresionante; Una il infatiseaza pe Isus rastignit, alta descrie o legenda foarte populara pe insula; legenda miracolului infaptuit de Sf. Albain. Legenda spune, ca intr-o zi pescarii de pe insula au gasit un sarcofag mare adus de valuri pe plaja insulei. Desi s-au straduit sa il deschida, sa vada ce contine, nici unul nu a reusit. Atunci, cativa copii, suflete curate si fara de pacat, au deschis ei sarcofagul, in care au gasit moastele Sfintilor Albain si Dominic pe care le-au plimbat in procesiune pe toata insula.

O alta opera de arta ce merita atentie in primul rand pentru vechimea sa, apoi pentru materialul fragil din care este realizata, este o statuie din lemn a Sf. Iosif. O alta lucrare veche, din sec. XVIII, realizata de artistii scolii venetiene, este Adormirea Maicii Domnului. Tot din acea perioada este si lucrarea ce are ca tema rastignierea lui Isus.

Ca o dovada ca in toata perioada, biserica s-a bucurat si de iubirea credinciosilor si de aportul acestora la infrumusetarea ei, sunt lucrarile de arta, relativ recente, care imbogatesc interiorul.

In sec. XVIII a fost costruit turnul clopotnita al bisericii, care pe o baza mica, de doar 6,2x6,2 m se inalta la peste 50 de metri. La inceput, cand a fost ridicat turnul, sus, se termina cu statuia unui inger; dar in timpul unei furtuni puternice, statuia a cazut si nu a mai fost inlocuita cu alta la fel, ci cu cu o cruce din fier, care exista si acum.

In afara de aceste doua obiective, vizita mea pe Insula Burano, a mai cuprins o plimbare pe cateva stradute, traversarea catorva canale si o masa la o terasa. Atmosfera generala era mult mai calma, mai relaxata, fata de aglomerata si agitata Venetie. Nimeni nu se grabea; nici turistii nici ospatarii pe la terase nici vanzatorii de suveniruri. Atitudinea aceasta imi aducea mereu in minte expresia "dolce far niente " de care parca erau atinsi nu doar turistii ci si locuitorii.

Spuneam despre arhitectura casutelor ca sunt mici desi au cate un etaj, chiar doua, dar simpatice prin paleta vasta de culori cu care sunt zugravite exterioarele. Am mai constat un lucru; ca toate casutele sunt f. joase, construite la nivelul trotuarului si ca desi aveau usii noi, in fata lor statea atarnata cate o bucata de panza (cum se obisnuia pe la sate la noi, ca protectie impotriva mustelor). Apoi, am vazut un lucru total interzis la Venetia; o trotineta... Posibil ca pe insula Burano sa nu existe o interdictie in acest sens. In general, insula este mai draguta si mult mai bine ingrijita decat altele din laguna. Casele sunt fara exceptie zugravite recent; nu am vazut pereti afectati de igrasie, canalele sunt curate, mici dar simpatice, iar barcile si salupele, arata ca noi. Stazile sunt foarte curate si in general domneste un aer boem la tot pasul.

Am mancat la una din terase o portie de paste cu fructe de mare, dupa care am plecat la locul de intalnire cu grupul, pentru a ne imbarca pe motoscafi-ul nostru, cu care sa ne intoarcem in Venetia. Dar inainte de plecare am mai facut o mica oprire la un magazin cu bunatati.

Cum la capitolul culinar, locuitorii se lauda cu traditionalii biscuiti pescaresti bussola buranelli, imbunatatiti in ultimii ani cu ou, am cumparat si eu doua pungi. (una ar fi fost deajuns, pot spune acum, dupa ce i-am gustat).

---

VIZUALIZĂRI: 5291 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI