MURANO – leaganul sticlariei europene

TIPĂREȘTE

Murano este un arhipelag de mici insule unite prin poduri. Sau altfel spus, este o insula ce are in loc de strazi, canale navigabile. In evul mediu, acest arhipelag, era autonom; acum face parte din Venetia.

Am placat din Venetia cu motoscaf-ul a inchiriat de grupul nostru pentru o zi intrega, care ne-a dus direct la Murano, fara nici o alta oprire, asa cum ar fi facut unul din vaporetto de linie (Linia 41,42,13 sau 18 ACTV).

Tot drumul curiozitatea ma facea sa stau langa geamul deschis, sa vad si sa fotografiez cat mai multe ambarcatiuni pe langa care treceam.

Cam dupa zece min. de navigare, dupa plecarea din Venetia, am trecut pe langa o mica insula care este cimitirul lagunei. Vazuta de pe apa, toata insula este inconjurata de zidurile manastirii. La un capat al zidurilor, se vede alba si stralucitoare manastirea San Michaele iar in curtea manastirii este cimitirul.

Dupa alte cateva minute de mers, sau de navigare mai corect, am ajuns pe Insula Murano. Aici aceeasi atmosfera ca si in Venetia. Totul „ rasare din apa”. Dar din pacate, atmosfera generala este foarte trista din cauza multor fabrici mari inchise si abandonate si din lipsa comenzilor si a masei mari de turisti care altadata veneau valuri, valuri sa cumpere binecunoscutele produse din sticla.

Daca insula in sine nu are nimic spectaculos, daca multe fabrici sunt acum abandoante si cu chiu cu vai cateva ateliere mici supravietuiesc din vanzarea obiectelor catre turisti, in schimb istoria mestesugului este seculara si merita stiuta. M-a durut sufletul sa vad cum multe doamne cu pretentii, din grupul nostru, vedeau aceasta insula, doar ca pe un mare magazin de sticlarie; atat si nimic mai mult. Nu tu valoare istorica... nu tu respect pentru sticlarii care lucreaza in conditii deosebite... nu tu incantare pentru un lucru unic. Doar „cat costa? „ si „tu de care iti iei? ” le interesa.

De ce se duc totusi anual de mii de turisti pe insula Murano?

Pentru istoria ei legata de arta sticlariei. Daca noi acum in sec. XXI, „ nu dam doi bani „ pe obiectele din sticla, cu care ne-am nascut ca sa zic asa, acum cateva sute de ani era mare si rar lucru, sa ai o vaza, o fructiera sau niste pahare din sticla. Pana si aurul era mai usor de obtinut, decat sticla. Aur prelucrau toti... sticla, doar venetienii.

Din ce s-a descoperit pana acum, se stie ca sticla a aparut in Egipt, in urma cu mai bine de 3000 de ani, cand se realizau obiecte de mici dimensiuni: flacoane pentru parfumuri, cupe pentru baut, vase pentru imbalsamari. De acolo, mestesugul a ajuns la Roma, unde a fost inbunatatit prin inventarea tehnologiei de suflare a sticlei. Asadar, inca din vremea de glorie a Imperiului Roman, in aceasta parte a Europei, se fabricau obiecte din sticala. Sticla fabricata de romani, era de culoare verzuie (opaca). Ce au reusit romanii sa faca si altii nu pot nici in ziua de azi, a fost butoiul din sticla. Erau atat de mari acele butoaie, incat ar fi incaput in ele un om – si erau realizate prin suflarea sticlei. Pare banal, dar practic, acum nimeni nu mai reuseste (sau poate nici nu mai incearca, neavand o motivatie).

Oricat s-au stradut romanii sa obtina sticla transparenta, nu au reusit. In schimb au obtinut celebrele cupe murrhine: mici, fara ornamente, dar cu străluciri uluitoare, in mii de scanteieri multicolore. Erau atat de scumpe, incat valorau cat zeci de sclavi, bucata. Toata indemanarea sticlarilor romani, ar fi ramas la acel stadiu, daca din Constantinopol nu ar fi fost adusi mesteri sticlari, care au adus un suflu nou acestui mestesug.

In jurul insulei Murano, sute de ani, s-au invartit dorintele celor mai familii regale, a celor mai pretentiosi printi si printese, nobili si bogati negustori.

Acum o mie de ani, secretele fabricarii sticlei, erau pastrate sub amenintarea legii. Murano era centrul european al acestui mestesug, si de acolo, obiecte din sticla din cele mai diverse, luau drumul Europei. Preturile erau astronomice. Doar marile case regale si aristocratia si le puteau permite. Si cum era o sursa de venit unica si foarte valoroasa, mesterii sticlari erau in egala masura recompensati sau aspru pedepsiti, dupa caz.

Sticlarii erau in primul rand inscrisi In Cartea de Aur a insulei. Si datorita acestui lucru aveau cateva beneficii majore. Erau protejati impotiva oricaror persecutii, aveau voie sa isi casatoreasca fiicele cu cei mai influenti aristocrati venetieni, (baietii ramaneau pe insula sa duca mai departe secretele mestesugului) si aveau dreptul sa poarte sabii (privilegiu nobiliar). Pretul acestor recompense trebuia platit nu doar prin munca, prin realizarea de obiecte unice si minunate, ci si prin respectarea unor legi aspre si pedepse pe masura. Unele dintre legi suna astfel:

„Daca un mester sticlar va instraina arta sa, sau va parasi insula, vor fi aruncate in inchisoare familia si persoanele cele mai dragi lui, ca astfel sa fie fortat sa se intoarca. Daca nu va veni inapoi de buna voie, se va trimite dupa el cu misiunea de a-l ucide un reprezentant al autoritatilor. ” (citat de pe un pliant turistic). Pe langa aceste persecutii, confiscarea averii intregii familii, era floare la ureche.

Cu „ zaharelul sau cu biciul „ cateva sute de ani, s-a reusit pastrarea secretului fabricarii sticlei. Si erau multe secrete, caci mesterii, de dragul banilor si din mandrie, au inventat, noi tehnici, menite sa faca din pasta de sticla, mari opere de arta. Printre tehnicile folosite erau sticla cristalina, smaltul, sticla cu insertii de aur, sticla laptoasa, imitatii de pietre semipretioase si bine cunoscuta sticla multicolora (millefiori). Se pare ca mestesugul nu se transmitea doar din tata in fiu ci si in unele scoli, caci in 1540 a fost tiparita prima carte de specialitate „ Pirotehnia”

In Murano, la tot pasul am intalnit mici ateliere de sticlarie, (fornacii - in italiana) in care mesterii lucreaza in fata turistilor. Spectacolul, dureaza 10 minute, este gratis, in schimb, obiectele care se vand, sunt scumpe. Cel mai mult se lucreaza iarna, caci intr-un asemenea atelier, totul frige. Pasta de sticla pentru a putea fi suflata sau modelata, trebuie sa aiba o mie de grade, iar aceasta temperatura se propaga si in mediul inconjurator. Asa ca vara se vinde ce s-a lucrat iarna. In timpul demonstratiilor, se lucreaza in sticla obisnuita. Obiectele speciale, ceea ce se numeste sticala de Murano, se lucreaza fara spectatori.

Am intrat si noi intr-un astfel de atelier; nu la intamplare, ci eram asteptati. Alaturi de noi a mai fost un grup de belgieni. Si noi si ei ne-am asezat pe niste banci ca niste tribune, iar in fata noastra sticlarul a inceput demonstratia. Avea doua bile de sticla gata incinse, topite, asa ca demonstartia a decurs rapid. Din prima bila a modelat o lebada. Nimic deosebit; cu ajutorul unui patent, sau cleste lat, a alungit putin bila de sticla facand gatul, capul si doua aripi, pasarii si cam asta a fost tot. A doua demonstratie a fost un pic mai complexa; a facut un cal. La final, pentru a ne demonstra cat este de riscanta aceasta meserie a apropiat de calutul inca incandescent o bucata de ziar; hartia s-a aprins instantaneu.

Apoi toata lumea (aproape) a trecut in magazin; erau o sala mare si doua mai mici. Puterea de cumparare a belgienilor era net superioara grupului nostru. In timp ce ai nostrii au cumparat pahare scrumiere si pandantive, belgieni cumparau obiecte de decor unicat, mari si deosebite.

Ce vrei si ce nu vrei am vazut acolo. De la celebrii pestisori din sticla ca cei pe care ii tineau bunicile pe televizor, la vaze si vazute: de la sticle multicolore, la fructiere imense: de la inele si cercei la candelabre enorme (si preturi idem): de la paharute la pocaluri, de la scrumiere la dopuri pentru sticle; de la animalute din sticla la brelocuri, si cate si mai cate.

Eu nu am cumparat nimic. Preturile mi s-au parut exagerate, oricat de unice se laudau ca erau produsele. Sau poate ca acesta este pretul corect pentru hande made si mesterii nosti nu stiu sa isi aprecieze munca? Ideea este ca erau expuse si s-au vandut bine in grupul nostru, seturile de pahare, care mie mi se parea ca se vede din avion ca sunt produse de mare serie, din acelea cum se gasesc cu sutele in marile magazine.

Istoria insulei nu se reduce doar la mestesugul sticlariei. Daca atatea generatii de oameni s-au nascut si au trait doar pe insula aceasta mica, pentru ca au avut ghinionul sa se nasca intr-o familie de sticlari, cineva, trebuia sa le acorde si sprijinul moral si spiritual.

Din multele biserici existente in evul mediu, astazi mai exista in Murano doar patru. Atractia o reprezinta Basilica de Santa Maria e Donato. (Donato este un sfant). Biserica are un etaj cu un balcon semicircular, al carui acoperis este sustinut de perechi de coloane. Caramida din care este facuta este lasata la vedere si creaza o armonie cromatica cu acoperisul din tigala. Turnul bisericii (construit langa biserica) este foarte inalt, cu sectiunea patrata, si se termina sus cu o clopotnita deschisa.

O alta farama de istorie medievala in Murano, o reprezinta Turnul cu Ceas din Campo Santo Stefano. Turnul a fost cu multe secole in urma, atasat unei biserici, care acum nu mai exista. Nici turnul nu arata prea bine, dar pentru ca inca rezista, este o atractie turistica.

Am admirat Palazzo Da Mula - resedinta de vara a nobililor veneţiene, in prezent sediul Primariei. Asta mi-a placut si in egala masura m-a pus un pic pe ganduri. Oare care era motivul pentru care un nobil care traia pe o insula, isi facea resedinta de vara pe o alta insula? Si nu pe continetnt, de exemplu? Cat de diferita putea fi clima de pe o insula pe alta, ca sa simta omul o schimbare in confortul sau si al familiei sale?

Cum nici o insula nu este completa fara un far, si in Murano exista unul. Farul este placat cu marmura alba, avand in partea de sus doua benzi late de marmura neagra si este relativ tanar; are cam o suta de ani. Cele care l-au precedat erau din lemn, si in el se semnaliza cu ajutorul unui foc facut in varful farului, foc amplificat cu un sistem de oglinzi.

Sfatul meu sincer este ca daca ajungeti pe insula, sa nu va lasati dusi de valul grupului care isi cumpara suveniruri de acolo. Produse similare, dar mult mai ieftine gasiti in Venetia, la magazine obisnuite, alaturi de mastile de carnaval. (sau si mai ieftin, in Tronchetto, in marele bazar al chinezilor)

---

VIZUALIZĂRI: 5209 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI