Campania - în căutarea sirenelor (III)

TIPĂREȘTE

Dupa micul dejun servit in camera (self catering) si o cafea buna (binenteles facuta de mine), cu “Mos Craciun” la volan am pornit spre Caserta. Distanta intre Sorrento si Caserta este de 75km si se parcurge in aproximativ 1h si 30min. Drumul este frumos. O bucata, mai exact pana la Napoli se merge pe coasta, putand sa admiri marea si de ce nu Vezuviu ce parca te urmareste mereu. Se trece prin sate cu suprafete intinse cultivate cu legume (multe, foarte multe solarii unde probabil muncesc multi conationali de ai nostril) livezi de lamai si maslini.

In Caserta urma sa vizitam palatul regal si ne-am propus sa vedem Caserta Vechio. Palatul regal a fost construit pentru familia Bourbon. Constructia a inceput in 1752 si s-a terminat 90 de ani mai tarziu. Palatul trebuia sa rivalizeze cu palatul de la Versailles si Madrid si este in present inclus in patrimoniu UNESCO.

Constructia este mareata. Impresioneaza prin dimensiunea sa in exterior si prin bogatia si eleganta camerelor in interior. Cele 1220 de camere nu pot fi vizitate de un profan ca mine. Nu cred ca a-si fi putut sa o fac in scurtul timp avut si nici nu a-si fi retinut prea mult din cele vazute. Chiar de la intrare te intampina cele doua scari monumentale strajuite la capat de doi lei impozanti, pusi parca sa apere palatul de “hoardele” de turisti. Incaperile sunt deosebit de frumoase si fiecare camera te lasa cu “gura cascata” la propriu. Sala tronului, salile celor 4 anotimpuri, baia reginei cu statuiele cu ochii inchisi pentru a-i asigura acesteia intimitatea, dormitoarele, toate sunt minunate.

Dupa incantarea traita in palat am iesit in gradina. Gradina poate fi vizitata apeland la o trasura sau o bicicleta inchiriata. Noi am ales sa mergem pe jos si nu a fost rau. Cei care au apelat la trasura nu prea au avut mare avantaj, plimbarea cu trasura s-a facut doar pe aleea pricipala si nu pana la capat. O parte dintre gradini erau inchise asa ca ne-am bucurat de fantanile in care inotau pesti, de trilul timid al pasarilor si de statuile ce impodopeau gradinile, fara a ne bucura de florile de camelii ce ne “zambeau” de dincolo de gard.

Am parasit palatul si ne-am indreptat spre orasul vechi aflat la aproximativ 10km. O plimbare prin orasul medieval a venit in completarea vizitei la palat. Ne-am inchipuit ca noi suntem locuitori ai acelor vremuri ce s-au intors dupa o scurta vizita la imparatie. Am umblat fara un plan printre cladirile vechi, am poposit la o cafenea pentru o cafea si o gustare. Aici am nimerit tocmai cand familia reunita lua masa in salonul in care veneau si turistii. Una dintre persoane s-a ridicat, ne-a servit si si-a continuat masa. Eram ca in familie, dar fiecare cu masa si mancarea sa.

Vizita trebuia scurtata. Trecuse de pranz iar noi mai aveam in program Pompeiul.

Dupa 1 ora si ceva de drum iata-ne in fata maretului oras Pompei. Am parcat masina si cu un elan “muncitoresc” am pornit sa urcam, prin Porta Marina, spre orasul ce “refuza sa moara”. Orasul Pompei desi a fost oprit din evolutie in anul 79 d. H. continua sa ne fascineze. Cladirile ce au fost acoperite de cenusa aruncata de Vezuviu pastreaza inca urme ale vietii ce se desfasura in aceste locuri. Fresce deosebit de frumoase si bine conservate ne incanta si acum.

Plimbandu-ne pe strazile orasului ne asteptam sa vedem localnici defasurandu-si activitatile zilnice. Fiecare cladire inca traieste si parca isi asteapta stapanii.

Pompeiul trebuie vizitat macar o zi, dar noi aveam doar cateva ore. Poate ca nu e bine cum ne pregatim excursiile, dar totdeauna ne dorim sa prindem cat mai mult si asta in detrimentul unei vizite cat mai amanuntite a obiectivelor vazute. Am trecut pe strazile pavate cu piatra si cu urme ale canalizarii, oprindu-ne sa admiram multe dintre cladiri ce pastreaza inca frescele din incaperi, am petrecut cateva minute in Forum asteptand parca sa apara mai marii orasului pentru o adunare importanta, am ajuns in Amfiteatru, am intrat in baile publice ce pastreaza mozaicuri frumoase, fresce si bazinele din marmura.

Fiecare straduta ofera ceva deosebit: un magazin unde se vindeau fructe si legume, brutarii, un loc unde se putea lua masa (locuitorii Pompeiului obisnuiau sa manance in oras) sau… lupanarul - locul de pierzanie - cum ar spune urmasii acelor vremuri. Ne-am intors prin Forum pentru a vedea si expozitia cu artefacte dezgropate din cenusa aruncata de vulcanul fioros. Sunt pastrate cateva corpuri: un caine, un copil, o femeie insarcinata…impresionant. Atata durere si groaza intiparita pe chipurile unor oameni neputinciosi in fata urgiei.

Am plecat din Pompei cu speranta ca zeul din strafundurile Vezuviului nu va mai pedepsi omenirea, dar si cu regretul ca nu am putut haladui mai mult pe strazile acestui minunat oras.

Nu am dorit sa ofer prea multe detalii ale sitului, probabil nici nu a-si fi fost in stare sa o fac avand in vedere timpul scurt pe care l-am petrecut aici si nici nu a-si fi putut aduce ceva in plus fata de postarile deosebite deja existente pe site, dar sper ca am reusit sa transmit ceva din trairile personale.

Pentru imbunatatirea expunerii am sa apelez ca de fiecare data si la fotografiile facute ce imi vor aminti mereu de clipele petrecute acolo.

---

VIZUALIZĂRI: 2660 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI