Noto, un oraş sicilian de notorietate barocă

TIPĂREȘTE

Recunosc că înainte de a pleca în Sicilia, nu ştiam mare lucru despre Noto. De fapt, îmi trecuse așa pe la ureche că ar fi celebru pentru îngheţata (gelato) care s-ar produce acolo şi cam atât. Apoi, când am început să mă documentez, am avut una dintre cele mai frumoase surprize descoperind un oraş plin de farmec, cu un centru vechi cu construcţii superbe, de arhitectură barocă, nu degeaba fiind inclus în patrimoniul UNESCO încă din anul 2002, împreună cu alte oraşe din sud-estul Siciliei, formând împreună așa-numitul Val di Noto. Este vorba de Caltagirone, Militello Val di Catania, Catania, Modica, Palazzolo, Ragusa, Scicli și reprezintă moștenirea arhitecturală barocă fabuloasă a Siciliei. De aceea, ne-am hotărât să-l trecem negreşit pe lista noastră de excursii, mai cu seamă că era, indiscutabil, o destinaţie abordabilă din Catania.

Cum am ajuns în Noto

Noto este situat în sud-estul extrem al Siciliei, mai bine spus, aproape de colţul din dreapta, jos, cum te uiţi pe hartă. Distanţa dintre Catania şi Noto este de 90 km, putând fi parcursă, aproape în întregime, pe autostradă. Autobuzele o străbat în două ore, fiindcă drumul trece prin Siracusa unde fac câteva opriri, în Noto neexistând autogară propriu-zisă, ci doar staţie, căci Noto nu era capăt de linie. Autobuzele merg mai departe către Gela. Stația principală de autobuz din Noto este lângă Giardino Pubblico, la est de centru, în partea de sus a Via Principe di Piemonte. Nici programul autobuzelor nu prevedea curse prea multe, nu era prea încărcat, dimpotrivă, aș zice. Biletul a costat 12,30 €/persoană, am plecat la orele 09,30 cu prima cursă şi ne-am întors în Catania cu cel de orele 16,20, considerând că aveam nevoie de câteva ore bune de hoinăreală prin orașul vechi.

Ce este Noto și povestea sa

În zilele noastre, Noto este cu indulgență numit oraș, fiind mai degrabă un orășel în care-și duc viața aproximativ 23.000 de locuitori, amplasat pe malul stâng al râului Asinaro. Nu a fost dintotdeauna așa, deoarece așezarea antică Noto, care se numea pe atunci Netium sau, așa cum facem azi referire la acesta, Noto Antica, era la distanță de circa 13 km sud față de cel prezent, fiind mai întâi o colonie greacă sub influența mai marii Siracusa, apoi un oraș roman. Istoria sa coincide în linii mari cu cea a Siciliei, cea mai mare dezvoltare cunoscând-o după anul 866, în perioada arabă, când devenise capitala unuia dintre cele mai mari trei provincii (emirate) în care stăpânitorii arabi împărțiseră insula. În anul 1091 a fost preluat de normazii contelui Roger I, apoi parcursul istoric s-a suprapus, în general, peste cel al insulei.

Ceea ce i-a schimbat definitiv locul, dar mai ales, înfățișarea orașului Noto, a fost devastatorul cutremur din anul 1693 în urma căruia Noto Antica a fost aproape nimicit, din acesta nemairămânând decât fragmente de coloane ce pot fi admirate și astăzi. Același cutremur s-a făcut vinovat, practic, și de distrugerea părții de est și sud-est a Siciliei, după care a început reconstrucția din temelie a orașelor în stilul arhitectonic baroc, specific epocii respective. Barocul, caracterizat prin forme convexe și concave, iluzii optice, elipse, geometrii complicate și relații între volume de tipuri și mărimi diferite, exagerare emfatică, culori îndrăznețe și multă retorică arhitecturală și simbolică, a oferit umanității clădiri de-o structură inconfundabilă, adevărate opere de artă.

În cazul lui Noto, autoritățile vremurilor de atunci au decis ca, pentru siguranță având în vedere valea înșelătoare a râului Asinaro, orașul să fie reconstruit de la zero la distanță de cel vechi, proiectat cu grijă pentru funcționalitate și armonie arhitecturală. Cert este că ceea ce a rezultat, este, realmente, o bijuterie arhitectonică realizată de trei aşi în materie: Giovanni Battista Landolina, Rosario Gagliardi şi Vincenzo Sinatra ce au contribuit la transformarea noului Noto într-o capodoperă a barocului sicilian, nu degeaba numită "Grădina de piatră". Cele mai multe dintre clădiri sunt construite dintr-o piatră relativ moale (tuf vulcanic), care, mângâiate de peste trei sute ani de razele strălucitorului soare sicilian, au căpătat o nuanță spendidă, aurie, ca de miere. Ai impresia că timpul a încremenit şi că ai fost transpus într-o lume apusă, căci centrul istoric este alcătuit aproape integral din palate, bazilici și case care, efectiv, îți iau ochii prin aspectul lor minunat.

Mai există şi Lido di Noto, acea prelungire turistică de coastă, unde se găsesc mai multe locuri de cazare în hoteluri presărate pe prima linie la mare.

Ce am văzut

Principala stradă din Noto, acolo unde se găsesc, printre prăvălii, terase, gelaterii, magazine cu lucruri de firmă, cele mai multe dintre monumentele baroce ale oraşului, este Corso Vittorio Emanuele, care seamănă cu un furnicar fiindcă toţi turiştii, fie că au venit de capul lor, fie în grupuri organizate, o parcurg cu frenezie şi dintr-un capăt, şi din celălalt. Este ca un ax central în jurul căruia se învârte viaţa şi din care pornesc, în sus şi în jos, perpendicular străduţe strâmte şi extrem de pitoreşti. Oraşul este dispus în trepte, înălţimea maximă la care este poziţionat oraşul fiind de 170 metri.

Am pătruns în oraş, respectiv pe Corso Vittorio Emanuele, prin est, pe Porta Reale sau Porta Ferdinandea sau Porta Nazionale, până la care am străbătut Giardino Pubblico, după ce autobuzul ne lăsase în staţia de alături. Porta Reale a fost construită în 1841 pentru a-l întâmpina pe regele Ferdinand al II-lea, oferind o intrare grandioasă în inima oraşului. E bine de ştiut că principala activitate turistică ce se practică în Noto este, pur şi simplu plimbarea pe uliţele pline de farmec ale oraşului, după care o îngheţată delicioasă, făcută aici este mai mult decât o binecuvântare, aşa că hai la drum!

Prima dată, pe dreapta, ne-a atras atenţia biserica San Francesco d’Assisi al Immacolata realizată de Gagliardi, aflată la capătul unei scări splendide, largă, dar şi lungă, până la care trebuie să-ţi iei avânt serios ca să intri. Fiind prima dintr-o serie de asemenea clădiri, te impresionează numai la gândul câtă artă înmagazinează aceste edificii. Pe interior este la fel de emoţionantă, măreţia te copleşeşte încă de la primii paşi făcuţi la intrare.

În continuare, pe aceeași parte, captează atenția biserica și mănăstirea neo-clasică Santissimo Salvatore (a Sfântului Mântuitor) care, la etaj, găzduiește Muzeul Civic (Museo Civico) , restaurat de curând, ce conține obiecte preistorice, ceramică veche grecească și statuete dintr-un sanctuar grec dedicat zeiței Demetra.

Pe partea stângă a Corso Vittorio Emanuele, dincolo de piaţeta din fața mănăstirii Sfântului Mântuitor, se află Chiesa din Santa Chiara, un alt exemplu reușit de baroc sicilian. Acesta se poate mândri cu o sculptură de secol XVI a Madonei cu Pruncul. Ceea ce mi s-a părut deosebit în Noto, a fost că se putea urca în aproape toate domurile bisericilor contra unei taxe modice, de 2-3 euro/persoană, model pe care l-am regăsit și încercat în Catania.

La scurtă distanță, drept înainte, a doua piață, Piazza Municipio, ne aduce față în față două dintre clădirile emblematice din Noto: pe stânga, Palazzo Ducezio, iar pe dreapta, catedrala San Nicolo, sau mai simplu, Duomo. Palazzo Ducezio găzduiește primăria, iar într-una din sălile de recepție, o așa-numită Sală a Oglinzilor decorată cu fresce superbe.

Spendida catedrală San Nicolo se ridică cu mult deasupra cotei străzii, cocoțată în capătul unor scări lungi și anevoioase, fiind rodul muncii mai multor arhitecți ce au ridicat-o în mai multe etape. Fațada este mărginită de două turnuri pătrate, decorate cu pilaștri corintici. În 1996, o parte din catedrală s-a prăbușit în urma unui cutremur, însă, în prezent, a fost restaurată complet după mulți ani în care nu s-a putut vizita. Lângă catedrală poate fi găsit și Palatul Vescovile sau Palatul Episcopal, iar pe stânga catedralei, Palazzo Alfano.

Revenind din nou pe Corso Vittorio Emanuele, ar mai trebui menționată și chiesa di San Carlo a Corso ce dispune de o grațioasă fațadă concavă, de coloane elegante, mai groase la mijloc, realizate în fiecare dintre cele trei stiluri arhitecturale: ionic, doric, corintic. Și aceasta punea la dispoziție contra sumei de 3 €/persoană un urcuș în spirală în cupola sa octogonală ce poate oferi imagini panoramice spectaculoase.

Spre capătul Corso Vittorio Emanuele, se ajunge la ultima piață, Piazza XVI Maggio, care pune față în față, chiesa di San Domenico și teatrul Vittorio Emanuele, edificiu construit pe la 1842. Aici este și unicul centru de informații turistice din oraș de la care am primit și noi hartă, pliante și indicații. Chiesa di San Domenico, capodoperă a lui Gagliardi, are o fațadă convexă exuberantă, cu nișe și coloane ce creează un context dramatic de lumini și umbre. Este puțin spus frumoasă, este magnifică. Foarte aproape se află Villetta di Ercole, o vilă mică ce are în fața sa o fântână cu o statuie a lui Hercule, despre care se spune că ar fi o lucrare greacă recuperată din ruinele orașului antic Noto, lucru cu care mai mulți istorici nu sunt de acord.

Odată ce parcurseserăm integral principala arteră a orașului, am urmat sfatul celor de la punctul info și am luat-o în sus, pentru a străbate și cea de-a doua stradă ca importanță a orașului, paralelă cu Corso, pe nume Via Cavour. Aceasta este mărginită pe ambele părți de palate (palazzi) ale familiilor nobile: palazzo Trigona este o construcție barocă cu balcoanele curbate specifice stilului și fresce la interior, pe colț spre stânga, se înalță Palazzo Battaglia, în stil baroc târziu, mai în jos, pe dreapta, se află Palazzo Castelluccio, în stil neoclasic.

Din loc în loc, Via Cavour este întretăiată de străduțe ce urcă sau coboară creând un aspect medieval, împietrit în timp. Cel mai tipic exemplu ar fi Via Corrado Nicolaci, o străduță îngustă perpendiculară pe cele două artere de seamă ale orașului. În capătul ei de pe Via Cavour, atrage privirile Chiesa di Montevergini, o biserică de o eleganță simplă, impunătoare, cu linii curbe, uimitoare ale fațadei. Mai jos, se află Palazzo Nicolaci sau Palazzo Villadorata, construit pentru sicilianul aristocrat pe nume Nicolaci, într-un stil baroc fantezist. Este cel mai cunoscut edificiu al străzii, mai ales prin balcoanele din fier forjat decorate cu o serie de statuete fantastice de nimfe, lei, cai, alte animale mitice. Se vizitează contra sumei de 4 €/persoană. Ar mai fi și vinoteca Loggia del Mercato, vizavi de palat.

Via Corrado Nicolaci mai este celebră pentru evenimentul ce se desfășoară aici în luna mai a fiecărui an, este vorba de festivalul L'infiorata di Noto ce se vrea o celebrare a primăverii în care se lucrează la răzoare întregi de flori pe stradă. La decorare se folosesc petale de flori, pământ, uneori boabe și așchii de lemn. În procesul de creație a modelelor și ornare a lor participă întregul oraș, în zilele de vineri și sâmbătă, inclusiv pușcăriașii din Noto au bucata lor de stradă de decorat.

Și fiindcă a venit vorba de pușcăriașii din Noto, țin să spun că în cutreierările noastre prin oraș, tot urcând pe străduțe în căutarea chiesei del Crocofisso, am dat de închisoare care nu mi s-a părut deloc o clădire fioroasă, dar de destinația căreia mi-am dat seama ușor după grătelele și camerele de luat vederi de la ferestre. Acea parte ”înaltă” a orașului era în proces de restaurare, chiar și pavajul străzilor fiind refăcut. Chiesa del Crocofisso este biserica neterminată din Noto Alta (înaltă), proiect tot al lui Gagliardi, cuprinde multe opere de artă.

Apoi am luat-o și în partea cealată a orașului, pe strada paralelă cu Corso, dar în jos, care se numește Aurispa și este mult prea nesemnficativă pentru a fi bătută. Pe aceasta singura clădire care iese în evidență este Chiesa di San Carmine, prin liniile sale eliptice. Nu mai vorbesc la câteva case, de un abator de cai, în această zonă carnea de cal fiind consumată în mod curent.

Concluzie

Noto s-a dovedit una dintre surprizele cele mai plăcute din Sicilia și reprezintă o atracție turistică de netăgăduit pentru oricine, dar în special pentru iubitorii de artă care ar fi fericiți să-i aprecieze clădirile. Zestrea barocă este foarte prețioasă în această zonă, de aceea ar fi o idee bună s-o aveți în vedere dacă veți ajunge pe-acolo, cu modestie vă spun că am fost bucuroasă că AmFostAcolo, ceea ce vă doresc și vouă!

Sursă de informare: bestofsicily.com/noto.htm

Vă rog, atașați următorul videoclip:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 12158 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI