Om bogat, om sarac in ,,LA PIGNA'', San Remo

TIPĂREȘTE

La PIGNA, este vechiul sat medieval, ce are forma de con, si se descopera din Piaza SAn Stefano si de aici, pe jos mergi spre Sanctuarul Madonei de la Costa, unul din locurile cele mai iubite de localnici, sus pe colina., ce se vede si din oras.

Citisem pe Trip Advisor ca zona veche e periculoasa si trebuie evitata seara si noaptea.

Trec cu amica mea, pe la ora 12, sambata, prin poarta San Stefano din secolul 14, cu forma de arc, care separa orasul vechi, de orasul nou, si o luam in sus, pe o strada, fara sa o avertizez ce va urma.

Habar nu aveam ce experienta senzoriala si vizuala ma astepta pe traseu, dar voiam sa gust putin din felia de cascaval, promisa de ghidurile turistice.

In Evul mediu, exista in San Remo, o acuta lipsa de spatiu pentru constructii, si acest lucru i-a determinat pe oameni sa construiasca case foarte inalte, si din motive strategice, ei trebuiau sa se apere de pirati, care veneau pe tarm si le furau avutul. Casele au fost asadar, ridicate pe varful dealului, de unde locuitorii ii puteau vedea pe atacatori.

Atunci cand locuitorii au epuizat spatiul pentru mai multe case, au construit altele noi, pe exterior si a aparut un alt cerc de ziduri exterioare.

Intr-adevar, oraselul e construit in cercuri concentrice, scarile sunt in trepte si pante, casele sunt legate prin arcade, pentru a face imposibil, atacul piratilor.

Aceste case astazi sunt degradate si posomorate, stau triste si poarta amprenta veacurilor, strazile sunt boltite si chiar abrupte, pe ici pe colo.

Arcadele ce leaga casele, erau folosite si ca mijloc de evadare, pentru a fugi dintr-o casa in alta, si pentru a arunca cu pietre de sus, cu sageti si chiar cu ulei fiert., ce poveste infricosatoare...

Am vazut pe o casa chiar un butoias, folosit in acest scop barbar.

Am intrat in fine in zona medievala, sa ascult putin vocea pietrelor vechi, a zidurilor ce ascundeau povesti infricosatoare din Evul Mediu.

E un peisaj trist, simt ca ma sufoc pe aleea ingusta, din lipsa de spatiu, istoria e scrisa pe unele case... vad monograme latine, sapate pe pereti... soarele e inghitit de zidurile inalte -o pisica ne taie calea, mai vad cate un ghiveci cu flori, cate un bar, cate o piata mica, o bisericuta incuiata., o batrana ce cara o sacosa si doi copii ce bat mingea intr-un scuar.

Amica mea vrea sa ne intoarcem, in fata noastra nu e decat un grup cu cinci rusi, ne luam dupa ei discret si sunt surprinsa de linistea zonei.

Unde sunt localnicii, cred ca in oras, la piata, la munca, . cartierul pare sa digere agonia vremurilor apuse, cred ca vocatia sa e somnolenta. E o toropeala de roman de Camus.

Ce este de fapt La Pigna? este o secventa turistica cu surprize. Locul emana un puternicc simt al comunitatii locale, vad doi marocani pe traseu ce stau in fata unei case intr-un dialog intercultural cu un italian... avem impresia ca trecem prin tunelul timpului, la un moment dat vad un pom ce iese din piatra., ca o pictura naiva.

Avansam putin si pe o laterala vad intr-un ungher niste ace si injectii, si deasupra pe un perete, o icoana in piatra. Un cersetor de culoare vine spre noi sa ne vanda ochelari, unde sunt rusii... au ramas in urma...

Amica vrea sa ne intoarcem... ce vad eu pitoresc in ,,mizeria asta ''? Simt ca filmul se va rupe, ca ni se cam face frica... sper sa nu dam de vreun pirat modern... e liniste rau si casele astea inalte imi cad in cap...

Parca urcam pe un castel facut din carti de joc, ... peisajul e din alta lume... vedem doi tineri ce trag apatic dintr-o tigara intr-un spectacol al degradarii, si ne fixeaza... dau ignore...

O voce interioara imi spune... taci si urca... nu te poti rataci ca drumul e drept, accesibil, dar putin obositor...

Suntem doua turiste fara nume, la o curba rasare si piratul slinos ce ne cere o tigara... amica mea de frica ii da tot pachetul... ce Madonna, suntem total rupte de lume, ma simt ca Gulliver in cartierul piratilor, inghesuita si coplesita de peisaj... un avion de hartie imi cade in cap de la o fereastra, da e pasarea din film... da chiar nu e nimeni pe stradelele astea?

Renuntam sa mai mergem si ne intoarcem in piata Dolori, unde doi italieni stau pe un scaun ca intr-o piesa de Eugene Ionescu... tipul cu bandana si cu parul carliontat, ne-a tulburat ritmul cardiac si ne-a bagat in priza.

Ascensiunea mea in varful pinului a fost curmata de panica biologica... rusii erau demult plecati.

Concluzie... sfatul meu este sa faceti aceasta escapada in grup, vara, cand e multa lume... politaii ce i-am intalnit in piata, ne-au spus ca sunt totusi camere video pe traseu pentru siguranta localnicilor si a vizitatorilor.

Am facut putine poze, fiindca mi-am ascuns aparatul in geanta, cand am vazut ca vizitam un cartier pustiu., atemporal.

Vocea medievala, autentica a orasului San Remo este bine conservata, peisajul nu s-a schimbat de secole, doar unii pirati si-au mai schimbat obiceiurile.

---

VIZUALIZĂRI: 3147 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI