Assisi, oraşul sfinţilor Francisc şi Chiara (Clara)

TIPĂREȘTE

Ca întotdeauna înainte de a vizita un obiectiv turistic, arunc un ochi să văd ce s-a scris despre el pe AFA. Sunt numai două reviewuri, ambele de excepţie. Cel puţin cel postat de Mariana.Olaru în 2011 despre catedrala din Assisi este la nivelul unui articol de specialitate iar cel scris în 2016 de Radu Tudoran ne plimbă prin oraşul cu multe biserici în care mari pictori ai Evului Mediu şi-au pus amprenta. Sigur că nu mi-a rămas în memorie mare lucru din ce am citit, ci intenţia fermă de a vizita oraşul cu ochii şi aparatul de fotografiat deschişi. În acest review, nu am de gând să repet ce au scris cei doi ˝ grei˝, ci să încerc să aduc câteva amănunte noi.

Assisi este un orăşel mic, colinar, cu o populaţie de sub 30000 locuitori şi aflat la o distanţă de 200 km de Roma, respectiv în sens opus de 95 km de Chianciano Terme unde eram cazaţi. Altitudinea sa este cuprinsă între 420m oraşul de jos şi 600 m. Colina Paradisului pe care este amplasată catedrala sfântului Francisc. Oraşul a intrat în patrimoniul cultural mondial al UNESCO în 2000 nu numai datorită catedralei franciscane ci a întregului său ansamblu medieval fiind denumit şi Oraşul Păcii.

Încă înainte de a ajunge în oraş, din autocar îi simţi frumuseţea şi armonia. Este străjuit de o cetate medievală de dinainte de anul 1200, vizitabilă şi încă bine conservată, Rocca Magiore, care se află pe muntele Subasio şi se vede din orice punct al oraşului. În apropiere de Assisi pe fereastra autocarului am văzut panorama superbei câmpii Umbria scăldată de râul Tescio şi care se întinde de la Spoleto la Perugia cât şi oraşul vechi desfăşurat pe coama dealului. Autocarul a oprit la parcare după care ne-am angajat în urcarea unei scări rulante. Am intrat în oraşul vechi pe la Porta Nuova şi am urcat pe câteva străduţe înguste şi întortochiate pavate cu piatră, cu case de 5-600 de ani din piatră rozalie adusă din muntele Subasio. Curând am ajuns în Piazza St. Chiara în faţa impunătoarei biserici cu acelaş nume.

A fost construită în 1257 în stil gotic cu influenţe italiene. Faţada este traversată de benzi simple orizontale albe şi toz, fără alte decoraţiuni. În această simplitate arhitectonică se detaşează portalul unde două coloane de marmoră sunt suţinute de lei. Deasupra portalului este un rozariu mare cu cercuri concentrice. În exteriorul bisericii sunt trei contraforturi care întăresc partea stângă a clădirii şi care-i dau aerul de cetate. Campanila romană se termină printr-un turn. În faţa bisericii este o fântână poligonală De pe terasa bisericii se poate vedea o panoramă magnifică a văii ombriene. Biserica în interior este simplă. A fost ridicată pe locul unei biserici dedicate Sf. Gheorghe în care în 1226 a fost înmormântat provizoriu Sf. Francisc. Interiorul bisericii are forma unei cruci latine cu o singură navă, transept şi absidă. Absida de formă poligonală se termină cu trei vitralii înguste şi înalte. În Capela Crucifixului se găseşte un crucifix care i-a vorbit lui Francisc la începutul convertirii sale. Capela Sacramento are picturi ale discipolilor lui Giotto. În spaţiul dedicat sf. Agnes se păstrează îmbrăcămintea acesteia, a sfântului Francisc (tunică, sutană, încălţăminte) şi a unor surori. În cripta construită în 1872 în spatele unui grilaj de fer forjat se găseşte urna cu trupul sfintei Chiara aşezat într-un sicriu şi îmbrăcată cu veşminte monahale. Relicvarul conţine o casetă cu capul ei.

Viaţa Sf. Chiara

S-a născut în 1194 într-o familie nobilă din Assisi şi a primit o educaţie umanistă şi religioasă aleasă. Calităţile sale morale au determinat-o să adopte filozofia renunţării şi a contemplaţiei. În 1212 s-a dus la Portioncule, o biserică micuţă din sec. VI unde sfântul. Francisc începuse să se întâlnească cu adepţii săi. Sfântul i-a dat frocul franciscan care a consacrat-o în penitenţă. Frocul este o manta cenuşie de lână cu un capişon scurt, legată la mijloc cu o centură de sfoară. A intrat în comunitatea fraţilor minori aprobată ca ordin călugăresc de papa Inocenţiu al III- lea. Părinţii ei au încercat s-o facă să se răzgândească (vă aduceţi aminte de Santa Caterina din Siena, patroana Italiei şi Europei, căreia părinţii îi impuneau să se căsătorească dar ea a preferat viaţa de penitenţă şi deşi analfabetă a dictat opere de filozofie a religiei pentru care i s-a acordat titlul de doctor?) Santa Chiara a plecat la mănăstirea San Damian unde a înfiinţat ordinul franciscan al femeilor sărace, devenit după moartea ei ordinul Clariselor. A rămas la San Damian 42 de ani, timp în care a iniţiat un număr mare de surori, a predicat caritatea, modestia şi sărăcia şi a consiliat înalţi prelaţi şi papi. A murit în 1253 şi a fost canonizată doi ani mai târziu de papa Alexandru IV.

Chiesa Nuova este o biserică în Assisi construită în 1615 peste casa în care s-a născut sfântul Francesco de Assisi şi a trăit acolo până la 24 de ani. Casa degradându-se în timp, construcţia bisericii a fost finanţată de Filip al III- lea regele Spaniei. Biserica este de stil renascentist cu planul de cruce greacă şi o cupolă mare. Arhitectura ei cu naosul şi transeptele de aceeaşi lungime au fost inspirate de o biserică din Roma proiectată şi construită de Rafael. Am vizitat biserica şi am coborât treptele în oratoriul San Francisco Piccolino unde se presupune că s-a născut sfântul. Casa avea trei etaje: la parter magazinul de stofe, la etaje locuinţa şi la subsol pivniţa unde sfântul a realizat convertirea definitivă. În Piazza Nuova se găsesc statuile părinţilor sfântului Francisc, Pietro Bernardone şi mama Pica Bourlemont.

Viaţa sf. Francisc

S- a născut în iarna anului 1182 într-o familie înstărită din Assisi, tatăl său fiind negustor de textile. Mama lui Monna Pica l-a născut în ceeace azi se numeşte oratoriul Sf. Francisc pe care l-am vizitat. După unele surse, apucând-o durerile, Mona Picca l-a născut printre animale într-un staul. În copilărie, mama sa l-a stimulat să înveţe greaca, latina, matematicile, muzica devenind în curând un tânăr foarte cult. Îşi petrecea timpul între studiu, ajutor în prăvălia tatălui şi escapade tinereşti. Chiar a fost supranumit regele banchetelor şi al dansului. Apăruseră contradicţii între viaţa severă pe care i-o impuneal tatăl şi modul mai libertin în care Francisc înţelegea să trăiască. S-a oferit voluntar într-un război cu Perugia unde a căzut prizonier şi de unde în 1205 după un an, s-a întors bonav. Într-o noapte a auzit cuvintele Seniorului care-i cerea să-şi schimbe viaţa Atunci a început convertirea lui spre o viaţă simplă trăită în sărăcie şi ajutorarea semenilor. A început să dăruiască lucruri celor bolnavi şi săraci, a lucrat fără plată într-o leprozerie făcând cele mai umile munci, atitudini care l-au pus în conflict cu tatăl său. Dezaprobat de familie şi de prieteni s-a refugiat într-o pădure din apropierea Assisi unde era o micuţă capelă în ruină San Damian. Un vechi crucifix i-a spus˝ repară casa Mea în ruină˝. Aceste cuvinte, metaforic vorbind, i-au acompaniat întreaga viaţă pe care şi-a dăruit-o bisericii măcinată atunci de orgolii şi lupte interne. Când a început să vândă stofe din magazinul tatălui ca să cumpere materiale pentru refacerea bisericuţii tatăl l-a repudiat definitiv şi l-a închis în pivniţa de sub scara locuinţei părinteşti. Nu a reuşit să-l determine să se întoarcă la viaţa laică. În mica bisericuţă Portioncule propovăduia credincioşilor valorile primare creştine. Afluenţa de adepţi care voiau să se întoarcă la credinţa adevărată l-au făcut să creeze ordinul fraţilor minori în 1209, cu aprobarea tacită a papei. Predicile lui Francisc şi a ucenicilor săi privind adoptarea unui stil de viaţă în sărăcie, credinţă, altruism şi penitenţă a făcut din ce în ce mai mulţi adepţi. A înfiinţat un al doilea ordin, pentru femeile sărace păstorit de sfânta Chiara şi un al treilea pentru familiile care nu pot renunţa la viaţa laică. Prin puterea privirii putea stăpâni animalele fioroase şi se cunoaşte cazul unui lup feroce care teroriza oraşul şi pe care l-a îmblânzit şi a porumbeilor carel înţelegeau ce vorbea. Călugării franciscani munceau fără plată, cerşeau, ajutau, dormeau fără un acoperiş deasupra capului, producând efect asupra populaţiei care ajunsese la un înalt grad de corupţie şi de îmbogăţire. A început să predice şi în alte ţări dar viaţa în lipsuri pe care o ducea şi-a pus amprenta asupra sănătăţii lui. Pe când era la o mănăstire într-un post de 40 de zile, în 1224 cu doi ani înainte de moarte, a primit cea mai mare recompensă. I-au apărut pe mâini, picioare şi lateral la coaste, stigmatele divine, rănile suportate de Hristos în timpul răstignirii. Din ele picura sânge cu dureri insuportabile. Sfântul Francisc este primul stigmatizat din istoria creştinismului (se mai cunosc 3-4 cazuri din care unul e sfânta Ecaterina din Siena). Reîntors la Ponticuoli, slăbit, orb şi şi îmbătrânit înainte de vreme a dictat sfintei Chiara şi asistentului său Damian˝ Cântarea Creaturilor˝unul din cele mai profunde imnuri dedicat idealurilor franciscane. A murit în 1226 şi a fost îngropat în biserica Sf. Gheorghe care ulterior s-a refăcut devenind chiesa Sf. Chiara. După doi ani a fost proclamat sfânt de papa Grigore al IX –lea. şi osemintele sale transferate imediat în catedrala din Assisi construită special pentru el. De frica vandalizării, locul era cunoscut numai de câţiva prelaţi. În1818 papa Pius al VII a autorizat deshumarea şi închiderea rămăşiţelor pămanteşti într-o urnă de bronz sigilată de Vatican ( refăcută în 1932) care a fost depusă într-o criptă specială construită sub altarul bisericii inferioare. Din 1820 s-a permis accesul vizitatorilor. Ordinul franciscanilor funcţionează şi azi pe aceleaşi principii şi este una din cele mai caritabile organizaţii din lume. Despre Sf. Francisc, papa Benedict al XV- lea a spus. [i˝Este imaginea lui Cristos cea mai desăvârşită din toate timpurile” iar Dante Alighieri a scris ˝este omul a cărui viaţă minunată mai bine s-ar cânta-n cerescul cor” (Paradisul, XI, 95).

Am intrat în curtea catedralei trecând prin control electronic aşa cum ni s-a mai întâmplat la domul din Siena şi urma să fie la fel a doua zi la Audienţa Papală de la San Pietro. Încă de la început m-a impresionat curtea catedralei foarte spaţiosă, în pantă şi cu caldarâm din benzi albe, cenuşii şi negre. Este foarte interesant impactul emoţional dat de aceste benzi alternative. Le-am pozat din mai multe unghiuri şi sunt curioasă dacă şi pe alţii îi tulbură? Curtea este despărţită longitudinal în două aripi cu pantă diferită de un perete cu arcade. Pe laterala curţii se ridică impunătoare catedrala cu trei biserici suprapuse:Bazilica Inferioară, Bazilica Mormântului sfântului Francisc şi Bazilica Superioară. Am intrat întâi în Bazilica Inferioarădin piaţa omonimă. Portalul gotic este în formă de arc susţinut de două coloane care delimitează intrarea. Rozariul de deasupra intrării este considerat o capodoperă graţie fineţii sale artistice. Porţile sunt ornate de sculpturi în lemn cu scene din viaţa sfântului Francisc, a sfintei Chiara şi a principalilor discipoli franciscani. Bazilica Inferioară este sobră şi întunecoasă, cu pereţii pictaţi şi tavanul destul de scund în arcuri proeminente deasemeni pictate. Culoarea predominantă este albastră. Pe pereţii laterali se găsesc mai multe capele din care cea a Mariei Magdalena e pictată de Giotto şi conţine scene reprezentative din viaţa sfântului. Lumina difuză se strecoară prin câteva vitralii. Coborârea în Bazilica mormântului se face prin două scări laterale. Începând cu anul 1820 mormântul a fost expus publicului. Timp de 600 de ani din raţiuni de securitate mormântul sfântului s-a aflat într-un loc cunoscut doar de câţiva călugări. În concordanţă cu preceptele sfântului Francesco în 1932 arhitectul Ugo Tarchi a realizat actuala construcţie simplă, sobră şi austeră. Stâlpul central de piatră în care este încastrat sicriul este protejat de un grilaj de fer forjat simplu. Dedesubt sub un capac de piatră sunt rămăşiţele sfântului. În nişele alăturate sunt mormintele a patru călugări franciscani care l-au ajutat în infiinţarea şi consolidarea ordinului franciscan. După ce am vizitat mormântul am urcat în transeptul Bazilicii Inferioare care este secţiunea cea mai interesantă a bisericii. Pereţii şi arcadele sunt bogat pictate cu alegorii care fac referire la virtuţile fundamentale ale franciscanilor:sărăcia, obedienţa şi castitatea. Fiecare din aceste virtuţi este ilustrată în fresce de pictori celebri Mai sunt reprezentate scena învierii lui Lazăr, fuga din Egipt, crucificarea, invierea, autori fiind Lorenzetti, Gioto, Cimabue. La Bazilica Superioară se ajunge printr-o intrare exterioară separată după ce urci vreo 30 de trepte şi ajungi pe o esplanadă de la care se deschide o panoramă superbă asupra văii Ombria. În faţa esplanadei pe gazon este statuia în mărime naturală a sfântului Francisc umil, cu capul plecat, călare pe un cal, aşa cum făcea misionariat. Pe acest spaţiu imens se adună zeci de mii de credincioşii la sărbătorile religioase. În faţa uşii de intrare se găseşte o barcă răsturnată pe care scrie Speranza şi este un apel pentru ajutorarea imigranţilor. Bazilica Superioară este construită din piatră albă şi pe verticală are trei părţi. La etajul inferior este un portal superb cu două intrări sprijinite pe coloane. Deasupra portalului la etajul intermediar se poate admira marele rozariu format din patru cercuri concentrice. La etajul superior se găseşte un triunghi care dă armonie ornamentaţiei bazilicii. În interior bazilica este de forma unei cruci gotice. Nava este luminoasă graţie ferestrelor bilobate cu vitralii mari. Pereţii sunt complet acoperiţi de fresce care formează un brâu care înconjoară biserica. Frescele din jumătatea inferioară a peretilor descriu întâmplări din viaţa sfântului şi sunt atribuite lui Giotto şi ucenicilor săi. Frescele din partea superioară a pereţilor prezintă scene din Vechiul şi Noul Testament şi înafară de Cimabue, Lorenzetti, Cavallini s-au identificat şi alţi 25 e pictori ai epocii. Deasemeni privirea mi-a fost reţinută de statuile de bronz de inspiraţie religioasă. Mă veţi judeca şi dispreţui dar, cu toată interdicţia am fotografiat pe furiş în toate cele trei biserici, natural fără blitz. Cum reuşesc de fiecare dată? Caut să văd dacă în apropierea mea mai e cineva care face poze. Totdeauna supraveghetorul i se adresează celeilalte persoane, de regulă mai tânără, aşa că eu am timp să închid aparatul. (cedarea locului în autobuz şi fotografiatul în locuri interzise sunt unele din puţinele avantaje ale vârstei; aşteptaţi şi veţi vedea. Aşa am reuşit şi la castelul Neuschwanstein văzut de curând de Gabriela G). În exteriorul bazilicii se găseşte turnul clopotniţă cu baza patrată înalt de 54 m., muzeul şi biblioteca cu documente franciscane olografe.

A fost construită peste un templu roman în 1539 şi refăcută în stil baroc în sec. XVII. Templul din care au rămas şase coloane corintice foarte bine întreţinute a fost ridicat conform unei inscripţii găsită în ziduri în anul 30î. Hr. Camera-templu din spatele coloanelor a fost folosită drept închisoare, apoi ca magazie până ce papa Paul al III- lea a hotărât construcţia unei biserici dedicate Fecioarei Maria. Faţă de celelalte biserici din Assisi care sunt sobre, Santa Maria sopra Minerva, într-un spaţiu mic este ca o dantelărie cu coloane aurite, plafon pictat, multe tablouri şi ornamentaţii Într-una din frescele din Bazilica Superioară a catedralei, Giotto a pictat ˝Omagiu omului simplu˝ având ca fundal biserica Santa Maria sopra Minerva

Alături, în Piazza del Comune se ridică Torro del Popolo care străjuieşte Palazzo del Capitano.La ieşirea din catedrală pe drumul de întoarcere spre autobuz am mai văzut câteva biserici, palate şi multe străduţe cu trepte, pline de mister şi eleganţă, armonioase ca un décor de teatru la o piesă medievală.

---

VIZUALIZĂRI: 3400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI