Prin palat, prin subterane si in Napoli

TIPĂREȘTE

Unul din obiectivele vizitei noastre a fost si palatul Caserta, care mai este numit si Versailles-ul Italiei. Este inclus in patrimoniul UNESCO, la fel ca si celebrul său model francez. Puteti ajunge aici cu trenul (veti face cam 45 de minute, iar daca mergeti duminica verificati orarul pentru ca trenurile sunt mai rare in aceasta zi a saptamanii) sau cu autobuzul, care se ia din fata garii din Napoli (varianta mai putin recomandata, datorita timpului mai mare de deplasare – circa 80-90 de minute).

Palatul este situat foarte aproape de gara – este imens si nu aveti cum sa-l ratati. Palazzo Caserta este o constructie impunatoare, cu 5 etaje si 4 curti interioare, iar dimensiunile sale sunt 247x190m (lungime x lătime) si o inaltime de 41 m. Când Carol al III-lea de Bourbon a devenit rege al orasului Neapole, a vrut sa arate ce poate face noua putere, reprezentata de el, dupa circa doua sute de ani de supunere a regatului in fata suveranilor străini. Astfel a hotărât constructia acestui palat regal, pentru care nu s-a facut economie de materiale. Pentru gradinile imense si pentru fantanile din parc, a asigurat apa necesara prin constructia unui apeduct măreţ.

Vreme de 22 de ani (din 1752 pana in 1774), acest palat a ,,inghitit’’ mare parte din averea regatului, dar se pare ca ,,rezultatul’’ este unul pe masura, daca este sa ne luam dupa aprecierile turistilor. Palatul este opera lui Luigi Vanvitelli, iar fiul sau, Carlo, a continuat munca tatalui, dupa moartea acestuia in 1773. Interiorul palatului cuprinde 1200 de camere, 34 de scari si 1742 de ferestre (nu le-am numarat eu, sunt cifre conform pliantului ) si cuprinde foarte multe decoratiuni. Holul monumental constituie elementul care atrage atentia tuturor, iar in dreapta se afla grandioasa scara de onoare.

Din holul superior se poate ajunge in Capela palatului (copiata dupa cea de la Versailles) si la Apartamentele Regale, formate din apartamentul regelui, apartamentul vechi si apartamentul nou. Acest ansamblu era destinat sederii suveranilor. Tot din acest complex fac parte si cateva saloane destinate organizarii unor ceremonii – salonul lui Alexandru, al halebardierilor si al garzilor. Acest ansamblu este completat de o biblioteca (cu multe volume si carti din acele vremuri) si o pinacoteca. Impresionanta este si sala tronului, care are o lungime de 40 m si este ,,luminata’’ de 6 ferestre imense.

Durata vizitei in palat poate diferi de la o persoana la alta, dar cred ca este nevoie de cel putin 90 de minute pentru a parcurge traseul amenajat pentru turisti. Impresionant este si parcul Palatului Regal – este enorm, dar si sugestiv si impunator (exista un autobuz cu care puteti face un tur complet al parcului in schimbul unui bilet de 1,5 euro). Pentru ca vremea nu a fost favorabila si nu dispuneam de timp suficient, am ,,apelat’’ si noi la acest autobuz. In partea superioara a parcului, autobuzul opreste pentru cateva minute (vreo 10-15) chiar langa ,,Fantana lui Venus si Adonis’’ de unde puteti face fotografii.

Parcul este impartit/structurat in 3 parti – chiar langa palat se afla traditionala gradina italiana, cu alei geometrice, si un lac ,,Peschiera grande’’ in centrul caruia se afla o mica insulita. O a doua parte (formata din bazine si cascade) este amplasata perpendicular cu palatul. Partea superioara se termina cu Marea Cascada (artificiala) de 78 m. Din dreptul acestei fantani se poate vedea intregul parc, iar in zilele senine se spune ca se poate vedea marea. A 3-a parte o reprezinta gradina englezeasca, adaugata in anul 1782, si are alei intortocheate si cateva ruine. Fiind sfarsit de martie, nu existau prea multe aranjamente florale, deci ar fi de preferat sa vizitati acest obiectiv intr-o perioada mai ,,bogata’’ (probabil de prin luna mai ar fi ideal).

Intoarcerea in Napoli s-a facut cu trenul intr-un timp mult mai scurt – circa 35-40 de minute. Pentru ca nu mai erau multe obiective deschise am ales sa vedem ,,Napoli Sotterranea’’ – acest obiectiv se afla pe Via Tribunali. Biletul de intrare costa 10 euro, dar am avut o mica reducere (1 euro) datorata cardului. Un tur dureaza circa o ora si jumatate, iar intrarea se face numai cu ghid. Veti afla amanunte interesante despre istoria orasului Napoli si veti vedea o retea de pasaje si tuneluri create de-a lungul timpului. Din aceste subterane, grecii au extras tuf (o roca vulcanica folosita in constructii), iar dupa aceea, aceste caverne erau folosite ca rezervoare de apa. Aceste galerii au fost folosite si ca adapost, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Se va parcurge (optional) si un pasaj foarte ingust (numai 55 cm), doar la lumina lumanarilor. Trebuie sa va lasati rucsacul la intrarea in acest pasaj, pentru a nu va bloca intre pereti.

Chiar vis-à-vis de iesirea din aceste subterane veti vedea renumita ,,pasticceria Capparelli’’ – nu ratati o inghetata sau/si o prajitura. Tot aici este si renumita strada Via Tribunali – una din cele mai, sa zicem, ,,interesante’’ strazi din Napoli. Unii vor fi deranjati de aspectul acestei strazi - cu gunoaie aruncate, cu scutere care trec pe langa tine la doar cativa centimetri, cu rufe intinse la geamuri sau cu ,,baietii destepti’’ care pandesc orice neatentie a turistilor. Cu atentie la geanta/rucsac si la buzunare, poti trece cu bine prin acest obiectiv turistic – plin de lume (turisti si localnici) in timpul zilei, dar este mai prudent sa va retrageti la lasarea intunericului.

In Napoli somajul atinge o cota de 40% din populatia apta de munca – asta ne-a spus ghidul de la ,,subterane’’. Exista totusi destui carabinieri pe strazi, atenti la micile infractiuni care pot lasa un gust amar turistilor – totusi veniturile din turism reprezinta o sursa de bani extrem de importanta pentru oras.

O alta zona care necesita o atentie sporita este zona Piazza Garibaldi, adica in preajma garii. Noi am umblat mai mult pe jos si nu am folosit mijloacele de transport in comun. Este adevarat ca din cauza vremii (a plouat) nu am reusit sa vedem decat o mica parte din Napoli (mai ales partea mai putin ,,atractiva’’), dar poate voi reveni pentru a vedea si cealalta fata a orasului.

Din punct de vedere al circulatiei rutiere, dupa ceea ce am vazut in Napoli, pot spune ca Bucurestiul este situat către limita de sus a civilizatiei rutiere. Unii nu vor crede asta, dar daca ajungeti in Napoli, veti vedea de ce spun acest lucru. Se intra in intersectie si pe rosu si se trece la ,,mica intelegere’’ – fara claxoane si fara prea multi nervi. Stateam pe trotuar langa o intersectie aproape de gara, râdeam si ne ,,minunam’’ de cum se circula – era foarte haios (de pe margine) si interesant. Oprirea la trecerile pentru pietoni este mai mult facultativa – chiar daca pietonii au verde.

Preturile in Napoli sunt foarte convenabile – atat la suveniruri, dar si la mancare/inghetata etc. Aici inchei si eu relatarile despre aceasta minunata zona a Italiei si va asigur ca merita sa o vizitati.

Ciao a tutti!

---

VIZUALIZĂRI: 3654 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI