Milano cu rucsacu-n spate

TIPĂREȘTE

Asa cum spuneam si in review-ul pe care deja l-am scris despre hotelul in care am fost cazati o noapte, weekendul trecut am facut o mini-escapada la Milano.

Orele de zbor ale Wizz-ului sunt foarte potrivite pentru asemenea city-break-uri, in sensul ca la 6 dimineata esti in Timisoara, iar la 7 in Milano, cu diferenta de fus de rigoare. Asa ca nu pierzi deloc din ziua respectiva cu drumurile.

Asa se face ca la prima ora a diminetii deja eram deja iesiti din aeroportul Bergamo (Orio al Serio), in masina, pe drum spre Milano. Ne-a luat de la aeroport un prieten care s-a oferit sa faca pe taximetristul pentru noi. Aveam doua variante de cazare, la doi amici diferiti, pana la urma, pentru prima noapte am preferat-o pe a treia: la hotelul de mai sus. A doua noapte am dormit la un amic, iar celalat amic ne-a oferit serviciul transportului de la aeroport in Milano. Asa ca am inclus pe toata lumea in ecuatie.

De la aeroportul din Bergamo se ajunge in Milano pe autostrada (taxa 3 euro) in aproximativ 30 min. Asta doar pana la intrarea in Milano, pentru ca de acolo... depinde de noroc si de ora la care ajungi. Uneori sunt niste cozi infernale la intrarea in oras. Si noi am prins asa ceva. Cu toate ca sunt disponibile 4 benzi, toate sunt arhipline. Asa ca in total, de la aeroport si pana pe Bd. Buenos Aires, unde ne-a lasat amicul nostru, am facut cred mai bine de o ora jumate.

Odata ajunsi pe Bd Buenos Aires am observat pe harta ca suntem destul de aproape de Dom, asa ca am mers pe jos sa vedem obiectivul nr 1 din Milano. Ne-a impresionat maretia constructiei. Nu cred ca am mai vazut catedrale atat de mari. Si marmura exterioara ii da o frumusete aparte. Inauntru se poate intra fara nicio taxa, se pot face chiar si poze. Daca vrei sa urci deasupra se plateste o taxa de 8 EUR daca vrei cu ascensorul, sau 5 EUR daca vrei pe scari. Insa ascensorul te lasa undeva la jumatatea drumului, la o terasa intermediara. De acolo, daca vrei sa urci sus de tot, tot pe niste scari se urca. Foarte inedita si in acelasi timp ciudata senzatia de a te plimba pe acoperisul unei catedrale. Si foarte frumoasa vederea panoramica asupra orasului.

Fiind in zona centrala, am plecat tot pe jos mai departe, spre Palatul Sforzesco. Pe drum spre palat este o gelaterie care vinde o inghetata de-a dreptul dementiala. 3 euro/3 cupe. Foarte multe arome disponibile, eu am preferat combinatia lamaie/crema paradisio/fructe de padure. Ne-am oprit la fantana arteziana din fata palatului si ne-am lins pe degete de buna ce a fost inghetata.

Daca vreti la muzeele palatului, se plateste bilet de intrare, unul pentru toate muzeele: 8 euro din cate-mi amintesc. Exista sectiuni de sculptura, pictura, decoratiuni interioare, egiptologie. La cea din urma poate fi vazuta o radiografie in marime naturala a unei mumii egiptene. Se vede perfect scheletul si deci pozitia in care corpul a fost pus spre mumificare. O sa vedeti intr-o poza. De asemenea, galeria de picturi prezinta exponate foarte interesante, majoritatea pe teme religioase. Partea cea mai atractiva a muzeului pare a fi atelierul lui Michelangelo Buonarroti - o sectiune in care sunt expuse foarte multe studii si ciorne ale marelui sculptor si pictor. Cateva ciorne (desenate) reprezentau binecunoscuta sculptura „La Pieta”, care se gaseste in Basilica San Pietro, de la Vatican. Nivelul de lumina este mai scazut in aceste incaperi in care sunt schitele lui Michelangelo si fotografiatul este complet interzis.

Palatul Sforzesco se afla chiar in marginea parcului Sempione, asadar dupa ce am terminat de vizitat palatul am iesit in parc. Zeci, daca nu chiar sute de persoane se bucurau de soarele de afara. Erau aproape de 35 de grade, cu toate ca abia era 8 aprilie. Multi se dezbracasera, isi intinsese hainele pe iarba si faceau plaja. Desigur, ca in orice tara (mai) civilizata, nu exista problema interdictiei calcarii pe iarba. Am stat si noi vreo juma de ora sa ne tragem sufletul, sa mancam un sanvish si sa bem ceva rece.

Urmatorul obiectiv urmarit de noi a fost biserica Santa Maria delle Grazie, biserica despre care stiam ca adaposteste celebra pictura a lui Da Vinci, „Cina cea de Taina”. N-am avut noroc s-o vedem pentru ca la fata locului este o frenezie de nedescris. Se poate vedea doar cu programare in prealabil, care se face telefonic sau online si sunt acceptati inauntru un nr de doar de 25 vizitatori la fiecare 15 minute. Am intrebat daca s-ar putea a doua zi (noi doar doua zile aveam la dispozitie) insa ni s-a spus ca este full booked pe urmatoarele doua saptamani. Deci da!

Era deja ora 15:00 asa ca am mers sa ne cazam la hotel, dar despre asta am scris deja. Mai pe seara am mers pana la Stadionul Giuseppe Meazza (hotelul este pozitionat destul de aproape, cam juma de ora de mers pe jos), dar am ajuns acolo destul de tarziu (dupa 18:00) si nu se mai putea vizita. Totusi, grandoarea constructiei este impresionanta chiar si vazuta doar din afara. Cautam si ceva de mancat insa la ora aia, cu exceptia zonelor centrale, in Milano restaurantele sunt inchise. Abia pe la 19:00 se deschid. Pana la urma am gasit un McDonalds si-am ciugulit ceva minimal, cat sa ne tina pana mai pe seara.

Pe seara am mai iesit prin piata Domului si pe la magazinele din zona. Lume la fel de multa, chiar si mai multa, colorata, galagioasa, cersetori romani, preturi mari, imense la firmele de renume (Gucci, DG, etc), genti de dama de mii de euro si alte farafastacuri. Eram rupti de sete asa ca am cautat o terasa unde sa bem o bere rece. Pe terasa din imediata vecinatate a Domului berea era de la 8 EUR in sus. Am mers umpic mai incolo si pana la urma am gasit o terasa placuta unde am baut o bere. 6,70 EUR/halba. Faza tare este ca in geam aveau un afis cu preturi: o bere la 0,40 L – 4,2 EURO, dar cand ne-a adus meniurile, culmea, in meniu nu exista asa ceva, doar la 6,70 EUR. Probabil aveau meniu special pt turistii straini. Specific italieneste. Eh, n-am mai stat pe ganduri pentru ca, vorba aia, o data mergi la Milano.

Pentru cina ne-am retras in zona hotelului unde stiam ca exista un restaurant care parea OK. Si nu am fost dezamagiti deloc. Mai precis, restaurantul se afla pe Via Giuseppe Pellizza. Chiar daca era destul de plin, cum sunt la ei restaurantele seara, mai ales in weekend, la intrare imediat ne-a intampinat o chelnerita si ne-a dus la o masa de doua persoane. Sotia a comandat ceva paste (gnocchi) cu sos de gorgonzola iar eu o pizza calzone. Foarte bune toate. De baut am luat o bere si o apa de masa (plata). E foarte avantajos ca peste tot la ei prin restaurante se ofera apa de masa, la 1L (2.80 EUR). Dupa masa am luat si un vin alb la carafa de 0,5L. Demisec, putin gazos, extraordinar de bun si de racoritor. Total aprox 32 EUR, inclusiv taxa omniprezenta in Italia, de servicii – 2 EUR/pers in acest local.

A doua zi, dupa check-out, am mers din din nou spre stadion. Avand de gand de umblat mai mult ne-am luat cate o cartela de o zi pentru mijloacele de transport in comun. Este valabila atat pe metrou cat si pe autobuze si tramvaie. Costa 3 EUR si nu mai ai treaba cu transportul o zi intreaga. Insa fiind zi de meci, din nou stadionul nu se putea vizita asa ca am facut iar cale intoarsa. Culmea, chiar verificasem pe site-ul stadionului si scria ca in ziua meciului nu sunt disponibile tururile de stadion insa muzeul este deschis. Dar la fatza locului era alta situatie, nu se putea intra deloc.

Am revenit in piata Domului pentru a vizita Palazzo Reale. Era ceva expozitie foarte modernista si avangardista care nu prea ne-a interesat asa ca am spus pas. Am inceput din nou sa ne pimbam la pas, am mai mancat o inghetata buna ca si in ziua precedenta, tot de acolo (Io Voglio se numeste localul) iar dupa aia am mers din nou in parcul Sepione unde lumea era la fel de multa si de dezinvolta, caldura chiar mai mare si berea ieftina, multa si buna (un Heineken la 0.66 l doar 4 EUR). Asa ca am facut un mini-picnic pe iarba parcului (multa lume facea asta) si apoi am fost sa cautam o terasa sau ceva pentru a lua pranzul. Din experienta zilei precedente stiam care sunt preturile prin zona Domului asa ca am mers putin mai incolo, la Piazzale Cadorna. Aici am gasit un local care sotiei i-a placut cel mai mult din toate vizitele noastre in Italia. Un fel de restaurantel foarte vizitat de localnici pt pranz, cu meniu destul de restrans, doar cateva feluri, insa foarte bine pregatite, si foarte gustoase. Sotia a comandat niste paste cu sos rosu, iar eu carne de vita la tava (felii foarte subtiri) cu garnitura de cartofi copti si rucola. La un moment dat am facut schimb si sotia a fost de-a dreptul entuziasmata de gustul acelei carni de vita. Inca o pomeneste si in ziua de azi. Preturi foarte bune, meniul meu a fost vreo 8 euro iar pastele sotiei vreo 6. Cu tot cu doua beri medii am platit 22 EUR. Decent!

Pe urma am zbughit-o in statia de metrou, pentru ca la 15:00 urma sa ne intalnim cu prietena amicului la care urma sa dormim. Ne-a luat de la statia Molino Dorina si de acolo am mers cu masina la Cerro Maggiore. Nu inainte de a-i face o vizita amicului care era la serviciu, motivul pentru care ne-a luat prietena-sa din statia de metrou si nu el. Lucreaza ca asistent medical la o clinica de undeva din zona de nord a Milano-ului.

Pe seara am iesit la un restaurant chinezesc, undeva in zona Cerro Maggiore-Legnano unde prietenii nostrii mai fusesera inainte si cunosteau localul. Sotia nu prea a fost satisfacuta de mancarea chinezeasca de la ei, este destul de „italizata”. De exemplu daca comanzi cum am comandat eu, un orez „cantoneze” cu o portie de creveti cu curry, ei mi-au adus orezul mai intai sa-l mananc ca antreu. Era preparat sub forma de salata, astfel ca putea fi mancat gol, iar apoi crevetii ca fel principal. Noi le-am asteptat pe toate, sa le combinam, dar acolo se pare ca nu asa se procedeaza. Mie insa mi-au placut crevetii, chiar daca mi i-a adus jumate de ora dupa orez, au fost ok si asa cu orezul rece. Preturile mult mai mici decat in Milano. De exemplu crevetii au fost vreo 8 EUR iar orezul 5. Berea la 0.66 - 4 eur. O pizza, pentru ca aveau si asa ceva in meniu cu toate ca era chinezesc, patronat si intretinut 100% de o familie de chinezi, deci o pizza era intre 4-6 EUR. Am mai comandat pe acolo cateva beri, o apa mare la 1L, ceva digestive dupa masa (Amaro Montenegro), total pt 4 persoane 62 EUR, foarte decent zic eu.

Am plecat apoi spre casa, pentru ca a doua zi urma sa ne trezim devreme. Amicul ne-a dus la aeroport, la Bergamo. Fiind duminica dimineata, autostrada a fost goala, deci am ajuns destul de repede.

Partea mai putin placuta a fost la aeroport, cand eram la imbarcare, deja in autobuz, pe pista in fata avionului. Dupa cateva minute de asteptare am fost informati ca este o problema la bord si am fost adusi din nou in sala de asteptare. Dupa aproximativ o ora jumate ne-au imbarcat din nou si odata ajunsi la bord ni s-au prezentat scuzele de rigoare si am fost informati ca a trebuit sa schimbe ceva piesa la nu stiu ce sistem al aeronavei. Ne pare rau, dar trebuie sa ne asiguram ca totul se desfasoara in conditii de maxima securitate. Ce sa-i faci... putin platesti, putin face!

Am aterizat pana la urma in Timisoara cu o intarziere de aprox o ora, dar in rest cu bine. Desigur, am ramas socati cand am coborat din avion la vreo 8-9 grd dupa ce in ziua precedenta facuse plaja la 34 grd in Parcul Sempione.

In final, daca ar fi sa recomand celor care nu au vazut nici Roma si nici Milano-ul si au de ales intre cele doua pentru o excursie, le recomand sa vada Roma, unde tot pasul misuna obiectivele istorice, monumentele, catedralele, muzeele, toate unu si unu, unele mai renumite decat celelalte. In Milano, acestea sunt mult mai razlete si mai greu de gasit. Milano este mult mai dezvoltat pe latura cosmopolito-economica, deja binecunoscutul cliseu „shopping la Milano” mi se pare pe deplin justificat. Totusi, un city-break placut ca experienta si deosebit de util prin mica schimbare de climat produsa, chiar daca doar pentru doua zile. Ceea ce va dorim si Dvs!

---

VIZUALIZĂRI: 5739 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI