ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.11.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Iasi
ÎNSCRIS: 13.01.15
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 9 MIN

    Imperial Palace Hotel... un hotel care mi-a depăşit aşteptările !

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE

    După cum am spus şi în articolul precedent (vezi impresii), călătoria în Italia, la Lido di Jesolo, nu a fost una premeditată, motiv pentru care nu am avut prea mult timp la dispoziţie să caut oferte convenabile, hotel bun... etc. Mi-a convenit oferta pe care am gasit-o pe net şi în secunda următoare am şi achitat-o, lucru care, să vă spun drept, nu prea mi se întâmplă!

    Uite că de data asta mi s-a dovedit că şi lucrurile făcute „în pripă” pot fi bune! =))

    Despre Lido di Jesolo nici nu auzisem iar cazare la un hotel de 3 stele …. hm …. nu prea era pe gustul meu …. dar, mi-am zis eu că trei nopţi n-oi muri!

    Călătoria

    Am călătorit cu un avion al companiei Wizz Air până la Treviso, dar pentru cei care locuiţi în vestul ţării (şi nu numai!), se poate merge şi cu maşina personală, pe distanţa Budapesta - Maribor - Ljubljana - Trieste - Lido di Jesolo. Cred că este un drum de 9-10 ore, cu pauzele de rigoare.

    Agenţia care a organizat acest sejur, este una dintre cele mai bune din Iaşi altfel nu aş fi mers eu cu ei … aşa cu ochii închişi…. =))

    Ne-am întâlnit la aeroport cu ghidul, care avea deja check-in-urile făcute, aşa că totul a fost simplu şi rapid, iar în avion, am stat cu toţii în primele rânduri. La Treviso ne-a aşteptat autocarul; transferul s-a realizat rapid (aproximativ o oră), aşa încât pe la ora 16.30 eram la hotel. Am preluat imediat camerele şi aici iarăşi o bilă albă organizării dar şi hotelului.

    Hotelul

    Ca amplasare, este situat chiar pe malul mării, în zona cea mai animată a staţiunii, între Piazza Mazzini și Piazza Aurora, pe Via Zara nr. 29,30016. Este un hotel de 3 stele, cu piscină privată, parcare gratuită şi cu vedere la mare dar şi la oraş.

    Încă din autocar, ghidul ne-a atenţionat că în exterior hotelul nu arată prea grozav, dar să nu ne grăbim să-l catalogăm până nu vedem interiorul, care a fost recent renovat. Mă aşteptam la ce-i mai rău, dar nu a fost deloc aşa. Am fost întâmpinaţi cu zâmbetul pe buze de personalul de la recepţie, care pe toată perioada şederii noastre acolo a fost foarte drăguţ, util şi amabil, făcând şederea noastră extrem de plăcută.

    Hotelul dispune de un lobby foarte cochet, rafinat şi mobilat într-un stil modern, cu o zonă de relaxare drăguţă şi liniştită. În partea dreaptă cum intrăm este situat barul, cu măsuţe şi fotolii în faţă, apoi recepţia, unde am întâlnit un personal extrem de prietenos şi simpatic, vorbitor de limbă engleză dar şi de germană. Se cunoaşte că hotelul este proaspăt renovat. Mobilier nou, multe flori şi arbuşti peste tot ceea ce conferă locului un aer deosebit de plăcut şi intim.

    În faţă este restaurantul iar de acolo ieşim pe o terasă foarte frumoasă, la piscină. A fost locul meu preferat unde îmi savuram dimineaţă cafeaua.

    Terasa nu este foarte mare, are doar câteva mese, dar este înconjurată de atâtea flori …. oleandri, magnolii … De pe terasă vedeam plaja şi marea cea frumoasă. Era atâta linişte dimineaţa …. iar aerul ăla sărat de mare îmi gâdila nările într-un mod foarte plăcut …

    Găsim aici două piscine, una pentru adulţi şi una pentru copii, multe umbrele şi şezlonguri, garderobe, muzică şi multă voie bună. O atmosferă de vacanţă în toată regula! Totul este bine întreţinut în detaliu pentru ca turiştii să se bucure de fiecare moment al zilei. În incintă se află şi un bar unde …. serveşte un român! Un băiat tânăr şi frumuşel, din Galaţi, care ne-a oferit informaţii şi multe alte detalii necunoscute nouă. De aici de la piscină ieşim printr-o portiţă, direct pe plaja hotelului, destinată exclusiv clienţilor acestuia, delimitată la extremităţi de două indicatoare şi care este împărţită în trei zone distincte: şezlonguri, trafic şi liber.

    După cum am mai spus, fiecărei camere din hotel îi este alocată o umbrelă, două şezlonguri şi o măsuţă, gratuit. Este o plajă cu o lungime de 15 km, mărginită de o pădure de pini şi marcată cu steagul albastru – Blue Flag, cu un nisip fin şi auriu şi cu o intrare lină în apă. O plajă pe care nu ai cum să n-o iubeşti!

    Dar hai să ne întoarcem la hotel!

    În toate zonele, inclusiv pe plajă, hotelul pune la dispoziţia clienţilor acces gratuit la internet wireless. În plus, hotelul pune la dispoziţia clienţilor în mod gratuit şi biciclete.

    Hotelul Imperial Palace, începând din anul 2017 are un nou management, care se pare că a făcut şi face încă, o treabă foarte bună aici.

    Camera

    Hotelul oferă cazare în 65 camere duble, triple, single şi de familie, dotate cu balcon, aer condiţionat, telefon şi internet wireless.

    Tot grupul am primit camere la etajul II, cu vedere laterală.

    Noi, având camera pe colţ, aveam un balcon imens: jumătate era cu vedere laterală, spre oraş şi jumătate cu vedere la mare. Am avut acolo o măsuţă, două scaune din plastic şi câteva ghivece cu flori. Superb!... dar …. cine să stea în balcon să vadă marea … ? Nu a fost timp deloc de stat în balcon şi tocmai de aceea am zis că trebuie să revin.

    Camera, surprinzător de mare şi frumoasă!

    La intrare ne întâmpină un hol generos în care se afla dulapul în două uşi, spaţiul din interior fiind cu multe rafturi, într-o parte, iar în cealaltă parte cu umeraşe pentru haine. Aici mai găsim şi o casetă de valori, precum şi două pilote de rezervă, Alături, un cuier oglindă, fixat pe perete şi un suport pentru bagaje.

    În cameră găsim un pat dublu matrimonial imens, cum nu se poate mai confortabil şi cu multe perne şi pernuţe. Aşternuturile sunt de un alb imaculat şi plăcute la atingere, salteaua bună. Două noptiere pe care se află veioze, sunt aşezate de o parte şi de alta a patului. De partea cealaltă este amplasat un birou cu scaun, pe care se află un ornament floral drăguţ, programul restaurantului, parola wirelles, hărţi şi alte pliante cu locurile de vizitat în zonă. Lângă birou este un suport pentru bagaje, iar deasupra, suspendat, este televizorul cu ecran plan, pe care nu l-am deschis niciodată cât am stat acolo! :) O oglindă mare este pe peretele gol de lângă birou, iar spaţiul unde ar fi trebuit să fie răcitorul era gol. Probabil era contracost.

    Pereţii despărţitori dintre camere, asigură o izolare fonică adecvată. Podeaua este din parchet laminat, perdele albe şi draperii crem acţionate electric. Sunt multe aplice luminoase, suficiente prize peste tot, astfel încât dacă aveţi mai multe gadgeturi de alimentat peste noapte, nu sunt probleme.

    Mobilierul este nou, de culoare deschisă, cu câteva tablouri pe perete, totul aranjat cu mult bun gust şi rafinament, un aspect general plăcut, funcţional.

    Baia

    Este suficient de spaţioasă şi dotată cu toate cele necesare. Este acoperită integral cu gresie şi faianţă în culori deschise. Cabina de duş generoasă, consumabile din abundenţă, prosoape albe, moi şi pufoase, câte două de fiecare şi care ni s-au schimbat în fiecare zi cât am stat acolo, plus prosopul pentru cabina de duş. Mai găsim un uscător de păr şi o oglindă imensă, deasupra căreia este amplasat un corp de iluminat. Ceea ce mi-a creat un uşor disconfort, a fost lipsa unui cuier în baie, pe care să agăţăm prosoapele.

    S-a făcut curăţenie în fiecare zi, şi în cameră şi la baie, nu doar s-au schimbat prosoapele.

    Restaurantul

    Cred că este piesa de rezistenţă a acestui hotel. Mi-a plăcut în primul rând pentru că avea vedere la mare. În timp ce serveam micul dejun aveam o privelişte de vis!

    Am avut micul dejun inclus iar cina a fost un bonus din partea agenţiei de voiaj care a organizat sejurul.

    Micul dejun, bogat şi variat, era organizat în stil bufet suedez şi se serveşte în general între orele 8.00-10.30, dar nouă ni s-a servit şi mai dimineaţă în ziua când am plecat la Verona. De fiecare dată am mâncat aici mâncăruri foarte gustoase, variate şi bine gătite. În general, dimineaţa găseam câte 3-4 tipuri de şuncă/prosciuto, caşcaval, salate, ouă fierte, brânzeturi, cârnăciori, omletă, prăjituri, pateuri, cornuri, tot felul de gemuri, iaurturi, finetti, cereale de mai multe feluri, lapte, sucuri naturale, un automat pentru cafea (bună tare!), multe fructe şi legume …... Nimeni nu s-a plâns de nimic cât am stat aici!

    Seara, cinele erau o adevărată desfătare! Mâncare tradiţională delicioasă: bufet de salate variate, felul I, felul II şi desert foarte gustos şi proaspăt. Meniul era fix (în general mâncăruri şi fripturi din curcan, pui, peşte, etc.) şi eram serviţi de chelneri la mese. Servirea era ireproşabilă, modul de prezentare al fiecărui fel de mâncare, era de excepţie. Tot felul de decoraţiuni şi culori în farfurii, care îţi încântau privirile dar mai ales gusturile. Personalul foarte atent şi vigilent, când vedeau că ai terminat un fel, imediat veneau cu următorul. Eram flămâzi după alergătura de peste zi din excursii când nu aveam timp să gustăm mai nimic, dar totuşi …. eu una nu am reuşit să mănânc niciodată din toate felurile de mâncare! Foarte bine gătit totul, proaspăt şi extraordinar de gustos!

    Singurul minus aici (dar nu neaparat!) era faptul că băuturile nu erau incluse, dar nu a fost o problemă, am ştiut acest lucru încă de la început. Ne-am obişnuit repede cu ideea şi comandam de fiecare dată când ajungeam în restaurant câte o sticlă cu apă plată (3 euro).

    Vă daţi seama că, după aşa o masă seara, se impunea obligatoriu o plimbare prin staţiune!

    Personalul

    Oameni frumoşi, care ne-au primit cu multă căldură şi s-au străduit să ne facă şederea cât mai plăcută.

    Am apreciat foarte mult că s-au adaptat nevoilor noastre ori de câte ori a fost nevoie. Dacă am vrut să servim micul dejun mai devreme, ei au fost acolo prompţi şi cu zâmbetul pe buze; într-una din seri am întârziat mai mult cu autocarul pe traseu, s-a dat un telefon la hotel şi toţi ne-au aşteptat cu mâncarea caldă şi au fost la fel de primitori şi prietenoşi.

    Ne-au oferit toate informaţiile de care am avut nevoie şi păreau neobosiţi la orice oră.

    Concluzii

    Recomand cu căldură acest hotel, care deşi este de trei stele, oferă servicii de calitate. Nu este un hotel luxos, dar cu toate astea, este un hotel foarte bun, cu o poziţie centrală şi un personal simpatic şi mereu dornic să te ajute. Chiar vis-à-vis de hotel se află un minimarket, de unde vă puteţi aproviziona cu apă, băuturi, etc. Zona înconjurătoare este plină de baruri, magazine şi restaurante.

    De asemenea, Parcul acvativ Aqualandia se află la o distanţă de 0,8 km, Clubul de golf – la 1,6 km, ca să nu mai spun, principala atracţie a zonei, Veneţia, se află la numai 21 km, unde se poate ajunge cu autobuzul, staţia fiind la mai puţin de 1 km de hotel.

    Când voi reveni la Lido di Jesolo, cu siguranţă mă voi caza tot aici, unde noi ne-am simţit minunat şi unde primează interesul pentru confortul turiştilor înainte de orice!

    Vacanţe frumoase şi alegeri inspirate!

     

    Webmaster, rog inserare Youtube youtu.be/PjHDp09KWIM

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de gettyy in 14.11.19 12:07:43
    Validat / Publicat: 14.11.19 14:29:27
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA

    VIZUALIZĂRI: 3797 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gettyy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P05 Cele două piscine: pentru copii si pentru adulți
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68300 PMA (din 51 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [14.11.19 14:29:05]
    »

    Excelentă și această recomandarea

    -

    Mutat în rubrica "Imperial Palace Hotel, LIDO DI JESOLO" (nou-creată pe sait)

    --

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    gettyyAUTOR REVIEW
    [14.11.19 14:36:01]
    »

    @webmasterX: Poziţionarea este corectă!

    webmaster
    [14.11.19 15:04:07]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    gettyy

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047497987747192 sec
    ecranul dvs: 1 x 1