Cinque Terre - Un mic colț de rai colorat

TIPĂREȘTE

Cinque Terre (cinci ținuturi) reprezintă de fapt cinci sate aflate pe coasta ligurică a Italiei, adică mai la sud de Genova si mai la nord de La Spezia, unul mai pitoresc decît celălalt. Cele cinci sate stau agățate pe malul stâncos al mării, casele se ridică parcă una deasupra celeilalte, coloritul și peisajul sunt de vis.

Cele cinci sate sunt (în ordine de la nord la sud): Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola, Riomaggiore. Deși sunt foarte apropiate, satele nu seamănă unul cu celălalt, fiecare are specificul său.

În sate (cu excepția lui Monterosso al Mare, care e mai mare) nu se intră cu mașina, circulația între ele făcându-se doar cu trenul, care circulă mai mult prin tuneluri săpate în stâncă. În unele cazuri, chiar cobori din tren în tunel, există și peron. Trenurile circulă la intervale de circa 30 de minute și între 2 sate nu faci mai mult de 5 minute.

Fiind accesibile doar cu trenul nu veți găsi aici hoardele de turiști veniți cu grupuri organizate și autocare, care te sufocă în multe locuri turistice. Turiștii sunt în general scandinavi, englezi, francezi și americani, veniți pe cont propriu și sunt extrem de civilizați. Nici nu zici că ești în Italia, poate doar servirea pe la restaurante să-ți aducă aminte de acest lucru.

Ce nu recomand sub nici o formă este vizitarea celor cinci sate într-o singură zi (cazare de exemplu la Genova și excursie de o zi în Terre – în nici un caz), mergând cu trenul de la unul la altul pentru a le bifa repede pe toate. Deci nu așa. Cinque Terre, mai mult decât orice alt loc pe care l-am vizitat, se gustă stând acolo câteva zile, parcurgând pe jos potecile dintre sate, mâncând la restaurantele locale, facând plajă în zonă etc. Intr-un cuvânt să simți atmosfera locului, care e una magică, extraordinară.

Se spune că italienii au inventat noțiunea de dolce far niente. La Cinque Terre am descoperit cea mai grăitoare transpunere în viața cotidiană a acestei expresii. Dimineața, în drum spre gară, treceam pe lângă o cafenea cu 2-3 mese în față. La o masă stăteau doi moșuleți cu câte o cafea în față. Seara când ne întorceam rupți de oboseală după excursille noastre zilnice, pe aceeași terasă, aceeași doi moșuleți tot cu o cafea în față. În ritmul ăsta, cum să nu trăiești 100 de ani fără reparații capitale?

Deci s-o luăm metodic:

1. Unde să vă cazați? Locurile de cazare în Cinque Terre sunt destul de puține. Trebuie rezervate cu mult timp înainte (încă din noiembrie-decembrie pentru vara următoare). De asemenea, nu uitați, dacă veniți cu mașina, că nu veți putea intra cu ea în sate (excepție cum am spus Monterosso al Mare).

De aceea eu recomand cazarea la Levanto. Levanto este un orășel (e mai mare decât Terre-le) aflat la 5 minute cu trenul de cel mai nordic sătuc. Nici în Levanto nu sunt foarte multe locuri de cazare și parcare, dar oricum aveți mai multe șanse.

Nici să nu vă treacă prin minte să mergeți în zonă fără rezervare prealabilă, că nu găsiți nimic la fața locului.

2. Potecile dintre sate (sentierre). Unul dintre lucrurile pentru care este renumit Cinque Terre sunt potecile pietonale dintre sate, suspendate undeva sus pe munte, unde ți se taie respirația, pe de o parte datorită frumuseții peisajului, pe de altă parte, atunci când te uiți în jos și vezi ca te afli pe o potecă de 40 de centimetri lățime, în dreapta ai stânca și în stânga o prăpastie de toată frumusețea, iar jos (vreo 200 de metri mai jos) marea de un albastru incredibil. Și ce faci când te întâlnești cu turiști care vin din sens opus? Simplu, unul se lipește cu spatele de stâncă și celălalt îl îmbrățișează și pășește cu maximă atenție dincolo de el. Astfel că pe parcursul unei poteci te îmbrățișezi practic cu o grămadă de lume.

Atmosfera pe poteci e extraordinară, lumea se salută, se schimbă impresii și informații (cât mai e până la..., mai sunt multe scări, să vedeți ce frumos e acolo sus etc.).

Potecile sunt de 2 feluri: unele pe care se plătește accesul (Monterosso al Mare – Vernazza, și Vernazza – Corniglia, acestea 2 sunt așa numita potecă albastră) și unele gratuite (Corniglia – Manarola și Manarola – Riomaggiore). Taxa pentru poteci este pe zi/om și e aceeași, indiferent dacă parcurgi doar una sau ambele poteci cu plată.

Potecile cu plată sunt oarecum mai amenajate, în sensul că au balustrade acolo unde prăpastia e foarte amenințătoare, au plase puse pe stânci ca să nu-ți cadă bolovani în cap. La cele fără taxă mergi cum s-ar spune pe riscul tău. Inițial existau poteci cu taxă și între Corniglia – Manarola și Manarola – Riomaggiore. Dar au avut loc alunecări de teren care au distrus aceste poteci și autoritățile locale nu au reușit încă să le reconstruiască. Citisem pe un site că își propun să termine în 2018. Să dea Domnul! Până acum tot o amână din 2012. De aceea, intre ultimele 3 sate se folosesc potecile fără plată, care sunt mai sus pe stâncă.

De asemenea, există potecă și de la Levanto la Monterosso al Mare, tot fără taxă. De pe acest traseu, în zilele senine se spune că se vede Corsica. Noi n-am apucat să-l parcugem. Pe poteci obligatoriu sa vă luați apă. Suficientă! Poate fi foarte cald, transpiri foarte tare și locuri de unde să iei apă nu prea sunt. Și pantofi de trecking sau bocanci de munte, deci nu adidași și în nici un caz sandale.

3. Transportul. Cu trenul după cum am spus mai sus. Se poate folosi Cardul CinqueTerre. Acesta există în 2 variante: poteci sau poteci + tren. Cardul pentru poteci asigură accesul pe potecile cu plată, cel cu poteci + tren asigură accesul pe potecile cu plată + liber pe tren pe distanța între Levanto și Riomaggiore. Se poate lua pe 1,2 sau 3 zile. Pentru informații legate de prețuri puteți accesa site-ul parconazionale5terre.it/c ... -terre-card.php. Are și variantă în limba engleză. Este destul de scump, așa că atenție cum vă faceți programul.

Noi am luat pentru o singură zi, în care am făcut ambele poteci cu plată. Se pot procura de la oficiile de turism sau din gări. Daca luați card cu poteci + tren, acesta trebuie validat în gară înainte de urcarea în tren (sunt niște automate speciale, verzi parcă). Din acel moment încep să curgă cele 24/48 de ore de validitate.

4. Mâncarea. Deși nu este foarte ieftină, vă recomand să încercați mâncarea la restaurantele din zonă. Pastele cu pesto sau cu fructe de mare, lasagna (am mancat o lasagna cu pește extraordinară). Atenție că porțiile sunt mici. Adică italienii se așteaptă să manânci ca ei: antipasto, paste și desert. Noi, ca românii, cerem un singur fel și ne așteptăm să ne săturăm cu acela. Slabe șanse. Prețurile nu sunt exorbitante, dar nici mici pentru buzunarele noastre de est europeni săraci. Înghețata, ca peste tot în Italia, la superlativ.

5. Plaja. Plaja în sensul pe care îl înțelegem noi, adică cu nisip se găsește doar la Levanto sau la Monterosso al Mare. Există plaje private, pe care se plătește accesul, dar există și plaje publice suficient de largi și de încăpătoare.

Atenție la intrarea în apă: deoarece muntele intră în mare, malul e foarte abrupt și din 3 pași te trezești cu apa până la gât. De asemenea, curenții sunt destul de puternici. Deci mare atenție, mai ales la copii.

La Vernazza am văzut lume care făcea plajă în port pe dig. La Corniglia nu există plajă. La Riomaggiore există doar o mică plajă cu stânci și pietre în apă, lângă port.

Și acum am sa vă povestesc cum am abordat noi vizitarea celor 5 Terre:

Am avut cazare la Levanto. In prima zi ne-am cumpărat din gară de la Levanto Cinque Tree Card în varianta poteci + tren. Am mers cu trenul până la Corniglia. De ce am ales atfel? Corniglia se află cel mai sus dintre cele 5 sate, astfel mergând de la Corniglia la Vernazza, mergi mai mult la vale, deci e mai simplu. Gara în Corniglia este jos, la nivelul mării, iar satul se află sus, pe stâncă.

Ca să ajungi sus există 2 variante: 1. există niște scări care pleacă din gară până în sat și 2. există un microbuz care face naveta între gară și sat. Am ales varianta cu microbuzul, pentru că am vrut să ne păstrăm puterile pentru poteci. În cadrul cardului Cinque Terre am avut acces liber și la microbuz. Altfel se cumpără bilet de la șofer.

Am vizitat puțin satul cu străduțele lui înguste și casele colorate și am intrat pe poteca spre Vernazza. La intrarea pe potecă ni s-au scanat cardurile Cinque Terre. Poteca n-a fost foarte dificilă, am coborât ușor pănă aproape de Vernazza, când a început o coborâre mai abruptă pe niște scări. Inainte de a junge în Vernazza ne-am oprit la o crâșmuliță așezată strategic sus pe deal cu o vedere incredibilă asupra Vernazzei. Noi am luat bere, dar se servea și pizza. Am constatat cu stupoare ca pizzele se aduceau de jos din sat, săracii chelneri urcând și coborând o grămadă de scări de n-șpe ori pe zi.

Am coborât în Vernazza, am vizitat un pic satul și ne-am urcat în turn.

Un lucru interesant despre Vernazza este faptul că acest sat a fost distrus aproape în totalitate de o furtună și o alunecare de teren în toamna anului 2011. Erau afișate fotografii, a fost ceva îngrozitor. Noi am fost în 2013. Satul era refăcut în totalitate, exact la fel, inclusiv coșcoveala vopselei de pe pereți, care face parte din farmecul local. Apoi am luat-o pe poteca spre Monterosso al Mare. Și am început să urcăm. Și am urcat, și iar am urcat, părea că scările nu se mai termină. Se făcuse deja destul de cald, în zonă căldura e umedă și destul de greu de suportat. Iar berea băută ne îngreuna și ea urcușul. A urmat apoi o porțiune destul de plată și apoi coborârea spre Monterosso al Mare.

Înspre Monterosso, o apariție inedită: un nene cu o ladă mare acoperită cu stuf, în care pusese un butoi de apă și o grămadă de calupuri de gheață (din acelea cum se punea la noi berea la rece pe vremuri). Alături o grămadă de lamâi. Nenea vindea limonadă și se lăuda că lămâile sunt ecologice și sunt de la el din livadă. I-am cerut și eu o limonadă fără zahăr. La care el a protestat: “Ma signora, questa non e posibile. Senza zuchero fa mal a l’estomaco”. La cât de sete îmi era n-am mai stat să-i explic omului că “il mio estomaco” consumă apă plată cu lămâie și fără zahăr de vreo 30 de ani și nu pare să fie în vreun fel deranjat de acest lucru. Prețul, ca de potecă, 2 euro un păhărel de vreo 150 de mililitri. Din Monterosso am luat trenul înapoi la Levanto. În felul acesta am făcut ambele poteci cu plată într-o singură zi.

Ziua următoare ne-am cumpărat bilet de tren din Levanto până în Riomaggiore. Din Riomaggiore am hotărât să luăm vaporașul până la Manarola, ca sa vedem terrele și de pe mare. Există vaporașe care merg de la Monterosso până la Portovenere (o stațiune aflată mai la sud de terre) sau până la La Spezia. Acestea ancorează în fiecare sătuc, în afară de Corniglia, care, fiind sus pe stâncă, nu are port. Orarul îl puteți consulta aici cinqueterreandbeyond.com/ ... hetti-la-spezia.

Poteca cu plată dintre Riomaggiore și Manarola se numește Via dell Amore. Când am fost noi era închisă din cauza unor alunecări de teren. Am înțeles ca n-au refăcut-o nici până acum. Pacat, pentru că era foarte frumoasă, foarte accesibilă, ca o faleză asfaltată pe malul mării.

Am cutreierat prin Riomaggiore, pe străduțele lui înguste, ne-am distrat să ne pierdem prin ganguri. Mai scoteam capul la lumină pe câte o terasă, admiram marea, apoi iar pe străduțe. La un moment dat eram să pierdem și vaporașul tot pierzându-ne așa pe străduțe. Noroc cu un moșulet, care, văzându-ne că trecem a treia oară prin dreptul băncii pe care stătea el ne-a întrebat: “Marina? ” (adică portul) și ne-a arătat pe unde s-o luăm. Adevărul este, că fără el, n-am fi ales în veci respectiva cărare, pentru că ni se părea că intrăm în curtea omului. Am găsit portul, ne-am luat bilete până în Manarola (2 euro/persoană, între timp e posibil să se fi scumpit), am admirat plaja cu pietre, dar cu o apă incredibil de limpede și am așteptat vaporașul.

De pe vaporaș am admirat golful și Cinque Terre văzute de pe apă. Manarola mi s-a părut cel mai mic dintre cele 5 sate. Poteca cu plată dintre Manarola și Corniglia era de asemenea închisă din cauza alunecărilor de teren. Nici pe aceasta am înțeles că n-au refăcut-o. Din această cauză, ca să ajungem în Corniglia noi am ales poteca fără plată, aflată mai sus pe deal prin cătunul Volastra. Urcușul din Manarola până în Volastra e destul de abrupt și solicitant.

Tocmai când noi eram cu limba de un cot, gâfâind mai ceva ca o locomotivă, cu tricourile și șepcile leoarcă ne-am întâlnit cu un grup de francezi pe la vreo 60+ de ani, fresh, cu niște tricouri negre impecabile pe ei, pe care nu se vedea o urmă de transpirație, care ne-au încurajat: “C’est merveilleux la-haut”. Am constat ce înseamnă sedentarismul, bată-l vina, le-am mulțumit pentru încurajări și am continuat să urcăm spre “la-haut”.

Am trecut prin Volastra, un sătuc unde domnea o liniște și o pace absolută. O bisericuță cu o mică piațetă in față umbrită de castani bătrâni, o ciușmea cu apă rece, unde ne-am refăcut proviziile de apă, o băncuță pe care ne-am odihnit. De la Volastra până la coborârea spre Corniglia se merge chiar pe marginea prăpastiei. Niște priveliști incredibile. Din păcate nu am poze de pe bucata asta pentru că ne era frică să ținem aparatul în față ca să nu ne dezechilibrăm.

Am coborât apoi în Corniglia, (coborârea e ușoară prin pădure, am găsit și un mic izvor pentru refacerea rezervei de apă) și am luat trenul înapoi la Levanto. O chestie amuzantă mi s-a părut că în gară la Corniglia, așteptând trenul, toată lumea (și era destulă) stătea pe jos, direct pe asfaltul de pe peron. Toți erau atât de epuizați..., dar atât de fericiți și entuziasmați...

Ultima zi am rezervat-o pentru a vizita Monterosso al Mare. Am venit și ne-am întors cu trenul. Deci fără poteci, că deja eram rupți. Am admirat vilele de pe malul mării, am băut o bere la o terasă cu castani din centru, am mâncat la o terasă pe malul mării. Frumos și relaxant.

---

VIZUALIZĂRI: 4371 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI