Trei zile și jumătate în PUGLIA

TIPĂREȘTE

Plecare cu WIZAIR din Bucuresti. Zbor usor, o ora si douazeci de minute. La ora 14.20 eram in Bari.

Dupa ce orbecaim prin aeroport dupa autobuzul liniei 16, ne suim intr-o hodoroaga de autobuz si dupa patruzeci de minute coborim la statia Corso Italia 82. B&B-ul nostru era la nr 89 si ne-am zis ca este foarte aproape. Privind pe vis-à-vis unde erau numerele fara sot constatam ca incep cu 45 astfel ca pina la NUHO CORSO ITALIA 89 mergem ceva drum.

Apartamentul este situat la ultimul etaj al unui bloc cu sapte etaje. Sus ne asteapta dl Nuho (pe numele sau adevarat Franco) care ne conducein apartament. Acesta este format dintr-un hol lung din care se intra in cinci camere dintre care doua sunt ocupate de dl Franco si sotia sa Nuho de origine albaneza si de fiul lor. De-a lungul holului se intinde pe toata lungimea o terasa foarte primitoare unde se poate lua si masa.

Dupa ce face in scurt formele de intrare, ne explica locul de luat micul dejun si ustensilele aferente.

Camera noastra este mare, in mijlocul ei troneaza un imens pat dublu foarte confortabil. Avem si un mic balcon, TV unde n-am reusit din 120 de canale sa urmaresc niciunul mai mult de cinci minute. Baia cam micuta dar suficienta. Dupa ce ne acomodam plecam in oras.

Pina la gara centrala si terminalul de autobuze facem 15 minute. O apucam pe Corso Cavour, trecem pe linga teatrele Petruzzeli si Margherita si intram in orasul vechi prin piata Ferrarese. De aici pe dreapta se infatiseaza portul de yahturi dupa care urmeaza faleza pe malul marii, zisa si Promenade Imperatore Augusto. Trecem pe linga piata de peste care este inchisa la aceasta ora cind se ingina ziua cu seara.

Parasim faleza si intram prin labirintul strazilor inguste, ne asezam sa ne tragem sufletul pe o banca de piatra in piata Mercantile si mergind mai departe ajungem la Biserica Sf Nicolae (Basilica di San Nicola). La subsol (cripta) se afla moastele sfintului Nicolae (cel cu jucariile pentru copii) aduse de marinarii din Bari de la Constantinopol in anul 1093. In lumea catolica este mai cunoscut ca sprijinitor al tinerilor aflati la ananghie. Cripta este bine amenajata, cu banci unde se tin slujbe ortodoxe, biserica de sus fiind catolica.

Dupa ce am vizitat ansamblul, se facuse intuneric de-a binelea dar abia acum strazile se animau si negustorii de suveniruri isi expuneau marfa. Am cascat gura la multe pravalioare dar cel mai mult la una de unde am si cumparat sorturi de bucatarie si servete imprimate cu harta Italiei.

Trecem si pe la catedrala San Sabino – cea mai mare din oras, care are si ea cripta unde se pare ca sunt moastele sfintului Sabin mai putin cunoscut. Dupa ce serpuim pe stradute inguste ajungem la castelul Normano Svevo pe care l-am fi vizitat daca nu era inchis si mai costa si 8 E intrarea.

De aici incepem manevrele de intoarcere si dupa o scurta documentare la localnici, pornim spre piata Garibaldi, care de fapt este un parc si care va fi pentru urmatoarele zile un punct de reper pentru drumul de intoarcere.

Partea se sud a orasului vechi este ceva mai noua fiind construita pe la 1807-1815 pe cind rege al regiunii de sud a Italiei era maresalul Ioachim Murat, cumnatul lui Napoleon Bonaparte. Aceasta zona este caroiata perfect, strazile fiind paralele si perpendiculare unele pe celelalte, formind dreptunghiuri perfecte. Am luat-o pe prima strada de la parc si in capatul ei am ajuns la Corso Italia.

Dupa ce am trecut de centrul de zi pentru oamenii fara capatii, am ajuns acasa si ne-am culcat.

Dupa un mic dejun imbelsugat cit se poate spune pentru un B&B, d-l Franco foarte amabil, s-a oferit sa ne duca la gara cu masina de frica sa nu pierdem trenul care pleca devreme. Am cumparat bilete dus intors pentru Matera si am urcat pe peronul garii Ferovia Appulo Lucane cea de-a treia companie feroviara din zona. Biletele se valideaza intr-un aparat, apoi sunt citite de un altul si abia atunci se deschid portitele pentru a intra pe peronul propriu-zis.

Trenul are vagoane noi, automotoare foarte moderne. Peisajul este monoton, cimpie, livezi de maslini si vita de vie. Cei 66 de km ii parcurgem in aprox doua ore si coborim in gara Matera Centrale situata sub nivelul solului.

Orasul Matera este celebru prin locuintele sapate in stinca numite sassi si locuite neintrerupt de aproape 10000 de ani. Ultimele au fost locuite pina prin anii 50. Casele imbraca efectiv pantele muntelui toate fiind lipite una de alta si una peste alta. Dupa vizionarea filmului “Cristo si e fermato a Eboli“ si a citorva documentare antebelice, ma asteptam sa vad un oras cenusiu, trist si intunecat. Realitatea este contrara, toate casele sunt renovate, remodelate, multe sunt noi, se lucreaza foarte mult, materialul este exclusiv piatra, prezenta de la pavajul strazilor (daca se pot numi asa) pina in virful bisericilor.

Am intrat in oras pe linga Basilica San Augustino de unde se deschide o priveliste splendida spre o parte a orasului culminind cu Catedrala Domului de care ne desparte o vale si un deal. Am luat-o cap compas dar labirintul de drum de acces format intre cladiri, care ba urca ba coboara fie pe trepte fie pe pavajul foarte bine fixat, ne-a facut sa pierdem reperul. Intrucit casele sunt lipite intre ele si pe verticala si pe orizontala nu exista nici un pom. Peisajul insa este inveselit de foarte multe flori multicolore care impodobesc aproape toate casele. In orasul istoric exista doar citeva strazi cu circulatie auto, traficul se desfasoara pe la extremitati unde exista si doua parcari foarte mari. Peste tot misuna turisti in grupuri mai mici sau foarte mari vorbind in toate graiurile pamintului. De altfel, in anul 2019 este desmnat capitala cultural europeana.

Pentru circuite turistice motorizate exista niste mici autovehicule pentru 3-4 pasageri, capabile sa se strecoare pe rute prestabilite.

Am vazut o inovatie ce permite totusi unui automobil normal sa circule pe strazile cu trepte. Sunt turnate rampe de beton inguste cit latimea pneului si dispuse la distanta ecartamentului. Din loc in loc peisajul se deschide conferind astfel noi unghiuri din care se pot face poze. Vremea tine cu noi, este asazisa vreme a calatorului, cu o temperatura medie, fara vint si cu un cer pe care se plimba neincetat nori de vreme buna.

Ajungem in piata Veneto unde facem o mica pauza printre cohorte de pensionari locali foarte vorbareti si grupuri mari de alti pensionari veniti cu grupul. Aici gasim si punctul de informare de unde luam o harta a orasului contra a 1,5 E. (in majoritatea altor puncte este gratis). Harta n-am deschis-o decit seara in pat preferind sa mergem haihui si sa acoperim cit mai multe zone vizitabile. La ora 11 intram in vechea cisterna a orasului sapata in stinca si adinca de 10-15 m, impresionanta mai mult prin adincime decit prin intindere.

Din nou pornim la drum si usor usor ajungem in Piata Domului, cel mai inalt punct al orasului de unde se deschide o priveliste uluitoare pe care cu greu o pot descrie cu modestul meu vocabular. Chiar fotografiile sau filmul nu pot reda ceea ce se vede cu ochiul liber la fata locului.

Coborim pe partea cealalta a orasului si in curind dam de o prapastie adinca, un canion numit Gravina. Pe fundul lui curge un riu mititel ce se poate traversa pe un pod suspendat Podul de Bambus sau Ponte Tibetano. Pe celalalt versant este o poteca ce urca abrupt in serpentine pina pe platoul de vis-à-vis. Mergind mai departe, curiozitatea ne impinge sa vizitam un hotel cu toate facilitatile amenajat intr-un sasso adica scobit in munte. Elanul ne este stopat de o d-soara eleganta care ne spune cu o politete rece ca toate camerele sunt ocupate si daca vrem sa vedem hotelul sa vizitam site-ul Albergo Sextantio Le Grotte Della Civita.

Totusi aruncam o privire hoteasca peste umarul ei si vedem sala de mese intr-o imensa pestera luminata a giorno. Trecem de parcare plina de autocare si multi turisti si ajungem in Piazza San Pietro cu o multitudine de tarabe cu suveniruri predominind cele sculptate in piatra. Piata este umbrita de o stinca imensa in virful careia se afla o platforma panoramica si biserica Madona di Idris sapata in stinca. Atacam voiniceste treptele si pe la jumatatea inaltimii ne iese in cale “Storica Casa Grota” care este un sasso original transformat in muzeu. Inauntru sunt expuse obiecte de uz casnic si gospodaresc, ”dormitorul”, ”bucataria”, ”baia”, ”toaleta”, ” grajdul” unde locuia calul sau magarul, depozitele scobite in stinca pentru lemne, alimente, nutreturi si altele. Toate acestea sub acelasi “acoperis”, toate intr-un singur volum. Sus pe terasa vedere splendida asupra canionului si a orasului.

Luam pauza de prinz si masa in oras asezati pe o stana de piatra la umbra bisericii Idris. Hotarim sa ne intoarcem nu inainte de a vedea orasul si din alt unghi, de la o terasa pe care o vedeam pe un deal si de care ne despartea o vale. Am luat-o cit de cit in directia aceea dar dupa citeva trepte si o ulita parcursa reperul a disparut fiind inconjurati de cladiri inalte iar drumul ne ducea unde voia el. Totusi, zeul ocrotitor al turistilor ne-a indreptat pasii si am iesit intr-un tirziu la acea terasa numita ” Palazzo Lanfranchi e belvedere sui sassi” loc ce intr-adevar isi merita denumirea. Pornim in voia pasilor spre gara, refuzind cu obstinatie sa deschidem harta si mergem si mergem si mergem pina cind ne oprim deodata exclamind: stai, pe aici am mai fost in cursul diminetii. Consultind ceasul si aplicind dictonul ca drumul stiut e cel mai scurt, ne intoarcem pe unde am venit ajungind la gara in timp util.

Pina la plecare ne asezam rupti de oboseala pe o banca intr-un parculet hapaind cu pofta din celebra paine de Matera pe care o recomand cu caldura oricui ar vizita acest oras. Ajungem seara obositi dar fericiti luind cina pe terasa pensiunii.

Azi ne propunem sa mergem la Alberobello, drept pentru care cu pas vioi ajungem in gara de unde suntem indrumati spre peronul 10-11, sediul companiei Ferovie del Sudest. Nu cascam bine gura sa cerem bilete cind functionarul ne spune cu falcile inclestate si cu o privire de gheata ca azi nu circula nici un tren si nici autobuz in acea directie si ca daca vrem neaparat putem lua un taxi sau sa mergem pe jos. Intrucit cei 60 de km nu permiteau alegerea celor doua variante, am aplicat planul B si am plecat spre Ostuni. Am luat doua bilete dus-intors (lucru ce se va dovedi mai tirziu gresit) si iata-ne instalati intr-un foarte elegant vagon al companiei Trenitalia, companie de stat care acopera marea majoritate a traseelor in toata tara. Peisajul este similar cu cel de ieri, nimic senzational.

Din gara ne urcam in scurt intr-un autobuz ce ne lasa drept in Piazza Liberta unde se afla si punctul de informare iar o d-soara foarte amabila ne da o harta si ne indica locurile interesante. Pornim spre centrul istoric ce se afla evident tot in virful dealului. Orasul poarta supranumele de “Orasul Alb “ si intr-adevar toate casele sunt vopsite cu lavabila alba. Si aici casele sunt lipite pe orizontala si pe verticala, totusi panta e ceva mai dulce si strazile un pic mai late ca la Matera.

Intr-o piateta cinta o fanfara militara cu ocazia reuniunii veteranilor de razboi. Uniformele italiene sunt foarte aspectuoase iar persoanele care le poarta apar intodeauna impozante. Politistii italieni de la agenti la ofiteri poarta barba dar foarte bine aranjata.

Cutreieram orasul pe strazi inguste si pe scari cind in sus si cind in jos. Nici aici nu e loc pentru pomi in schimb flori si arbusti la tot pasul in special la terase si restaurante. Am remarcat “Terasa della Gelosia” unde chiar exista un pom crescut printre mese intr-un aranjament foarte pitoresc. Si altul ne-a atras atentia “Vicolo dei Sapori”. Sapori nu stiu cum erau dar mirosurile promiteau mult. Interiorul orasului l-am spulberat destul de repede neiertind nici o straduta si am trecut la exterior. De aici de pe o strada carosabila ce inconjoara orasul vechi, se pot admira zidurile de aparare inalte, impresionante vopsite si ele in alb.

Cu imaginea zidurilor in ochi ne mincam sanvisurile si hotarim sa vizitam la intoarcere si Polignano a Mare care este pe aceeasi ruta. Ne asezam in statia de autobus si dupa circa 25 de minute de cind era afisata ora trecerii apare un microbuz care ne lasa in gara. Acesta o ia pe alt traseu fata de cel de la ducere si la un moment dat se vede imaginea senzationala a orasului exact ca in vederi. Nefiind avizat n-am mai stat ca prostul cu degetul pe tragaci ca la ducere unde nu s-a vazut nimic. Noroc ca am cumparat vederi.

In garile din Italia linga peronul 1 exista o linie galbena pe care esti atentionat sa nu o depasesti cind vine un tren. Pe tabela electronica nu era afisat nici un tren la peronul 1 si totusi la difuzoare se tot anunta sa nu depasesti linia galbena. Nu pricepeam de ce. Taina se rezolva imediat cind un tren “Frescia Blanca”- Sageata alba-trece cu o viteza de 160 km pe ora la mai putin de 5 m de tine. In citeva secunde a trecut dar suflul te lipeste de peretele garii.

In tren ne zgiim in fel si chip pe bilete pentru a vedea cum putem sa facem intreruperea la Polignano caci dupa validarea biletului la Ostuni, in decurs de patru ore trebuia sa fii in tren. Coborim la Polignano si o luam la galop spre centrul vechi. Trecem de Piazza Aldo Moro si in Piazza Garibaldi gasim punctul de informare ba chiar si un baiat din Timisoara care ne da o harta si ne lamureste ca mai avem disponibile cam doua ore pentru vizita. Noroc ca centrul vechi este foarte mic si in curind ajungem pe niste stradute intortochiate dar orizontale chiar la mare.

Polignano a Mare este o statiune estivala situata pe o faleza inalta cu cladiri chiar pe malul falezei. Are mai multe balcoane de unde se pot face poze foarte frumoase. De la inaltimea falezei se vad jos pe mare numeroase yahturi care fac curse de placere de-a lungul oraselului. Contrastul dintre albastrul marii si albul cladirilor in lumina patrunzatoare a soarelui pe cerul senin, iti incinta privirea.

Dar timpul ne preseaza si iata-ne pe “Ponte Lama Monachile” un pod cu aspect de viaduct facind parte dintr-un vechi drum roman. De aici avem o imagine totala asupra plajei din Polignano. Aceasta este situata intre doi pereti de stinca ai falezei ce se prelungesc in mare si avind o latime de citeva zeci de metri. Cu toate ca sezonul s-a sfirsit iar ora se apropie de 18, zeci de amatori (probabil nordici) stau dezbracati intinsi pe stinci.

Trecem podul si dam de Domenico Modugno imortalizat intr-o statuie de bronz de unde parca ar vrea sa-si ia zborul [volare, volare o o o o (o mic) ]. Poze cu baiatu’ si viteza pina la gara.

Ajunsi inapoi in Bari ne vine idea sa gustam un vin italian si pornim pe strazile rectangulare ale lui Murat. Intram intr-un mic magazin si cerem o sticla de vin demidulce caci ala ne place noua. Dupa ce studiaza cele citeva sticle din raft, vinzatorul ne spune ca are numai sec dar ca are demidulce la bidon de 5 litri. Dupa o adinca si matura chibzuiala si stiind din batrini ca din mult poti face putin dar nu si invers, ne hotarim si pentru 4 E plecam cu bidonul in sacosa. Pe drum ne promitem solemn sa-l invitam si pe Franco la un pahar dar ghinionul (lui) face ca el sa fie plecat. Si asa la inceput mai timid apoi mai cu curaj gil gil gil gil reusim sa rapunem dusmanul in doua zile profitind din plin de aparatul lui Franco din care pe una din tevi curgea apa gazoasa.

Azi e a doua zi cind dom’ Franco ne tine pe uscat la micul dejun. O felioara de paine casanta ca sticla ce se dezmembra la prima muscatura, un cubulet de chestie necunoscuta intre unt si margarina, cafea si usire. Echipajul este revoltat si propune sa trecem la represalii. Am hotarit in unanimitate sa-l taiem definitiv de la eventualul pahar de vin.

Plecam hotariti spre Alberobello si daca nu reusim nici azi facem taraboi. Ne muiem repede cind luam bilete si vedem ca o multime de oameni asteapta trenul. In ciuda reclamei proaste pe care o citisem despre Ferovie del Sudest, trenul este curat, pleaca la timp si respecta programul, In Alberobello, orasul este impodobit de sarbatoare, fiind hramul bisericii Sf Cosma si Damian, cea mai mare de aici. Intram in catedrala unde se tine si slujba dar nu stam foarte mult cu toate ca era interesanta. Pina in centru strada este pietonala fiind flancata de tarabe cu maruntisuri si suveniruri multe legate de cei doi sfinti. In centru cinta fanfara.

Coborim pe o strada si dam de alta strada mult mai lata pe care se desfasoara de-a lungul ei tirgul saptaminal pe care l-am intilnit in multe orase italiene. Tarabe cu brinzeturi, dulcegarii, fructe, muraturi, textile, incaltaminte, obiecte casnice, genti, etc. Dupa un tur scurt intram in zona de truli. Alberobello, monument UNESCO, este celebru prin aceste truli, casute monovolum, lipite una de alta si avind acele acoperisuri tuguiate construite din placi de piatra. Zona turistica este formata in mare masura din doua strazi paralele si stradutele care le unesc.

Urcam pe cea care duce la biserica de truli. Cu toate ca toate casutele sunt aproape identice, fiecare are farmecul sau adapostind articole de souvenir in cele mai felurite forme si materiale. Altele au terase, cafenele, restaurant sau sunt cu istoric: truli siameze, puzzo iluminato, truli cu etaj. Multe au terase deasupra acoperisului de unde ai o vedere mai intinsa. Toate casutele au flori pe strada, marfurile de vinzare sunt expuse cit mai vizibil ceea ce incinta privirea si te face sa te opresti la fiecare. Vizitam mai multe casute in interior fiind asemanatoare cu sassi din Matera cu deosebirea ca au in spatele casei o mica gradinita sub cerul liber.

Multe case au pe acoperis desenate niste semne tainice. Deoarece nimeni nu ne-a lamurit care este scopul lor, banuiesc ca erau pentru barbatii ce se intorceau de la circiuma pentru a nimeri mai usor locuinta proprie. Dupa ce am colindat toate strazile casa cu casa, vizitam si biserica construita in acelasi stil dupa care facem o pauza in parcul de peste drum.

Spre retragere trecem prin cartierul rezidential format numai din casute de locuit dar in acelasi stil, urcam in piata centrala de unde mai tragem niste poze sub lumina unui soare ce se grabea spre apus. Alberobello trebuie vizitat la fata locului, el este greu de descris doar in cuvinte si chiar un film in culori iti da doar o imagine partiala a minunatiei acesui oras. El te farmeca prin diversitatea celor expuse pe strazi, prin atmosfera de relaxare ce se degaja de la sutele de turisti.

Ne grabim si noi spre gara si cind inserarea se asternea peste oras ajungem in Bari. Mergem ata in centrul vechi unde mai facem o tura prin zona comercial-turistica.

Ultima zi. Dl Franco parca ne-a citit gindurile si ca sa mai dreaga busuiocul ne-a dat la micul dejun adevaratul mic dejun mare care este pus pe site. Ne stringem catrafusele, ne pupam cu dl Franco si cu sotia sa albaneza si o luam agale spre gara cu sentimentul datoriei indeplinite si toate tintele realizate. Ora 9.25 autobuz, aeroport si la ora 18.20 suntem in capitala.

Concluzia: recomandam tuturor si in special celor cu buget redus aceasta zona cu trei monumente UNESCO si partea de logistica foarte accesibila.

Bucuresti–Bari cu WIZZ –in functie de cind se ia biletul si de bagaj

Aeroport - oras Bari 1E cu linia 16 sau 4E cu maxitaxi

Bari-Ostuni dus intors 11.20 E si bonus Polignano a Mare

Bari-Alberobello dus intors 9.80 E

Bari-Matera dus intors 9.80 E

---

VIZUALIZĂRI: 2343 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI