Grotta di Castellana, Ostuni și Monopoli - Alte atracții ale Pugliei

TIPĂREȘTE

În general nu-mi place să fragmentez articolele dintr-o vacanță dar în cazul Pugliei, o regiune în care am călătorit zilnic cu trenul spre mai multe localitati, nu mi s-a părut potrivit să prezint Matera la grămadă cu Alberobello, amândouă patrimonii UNESCO, despre care sunt atâtea de spus. Am găsit în Puglia locuri și povești frumoase și am vrut să scriu separat despre localități pentru că sunt destinații în sine, dar m-am ferit să împart și localitățile pe căprării (bisericile într-un articol, muzeele în altul, restaurantele la fel, ș. a. m. d.), ceea ce nici nu îmi place de altfel și sper să fi sintetizat ceea ce îl interesează pe un călător care își dorește să ajungă acolo și să mai fi adăugat o cărămidă la buna lui informare, pentru că mie mi-a fost destul de greu să găsesc chiar tot ce mi-a trebuit.

Dar pentru că vine altă vacanță peste mine și risc să nu mai scriu deloc din cauza timpului, am grupat în acest articol trei destinații din Puglia, nu lipsite de importanță, dar mai mici, care necesită mai puțin timp pentru vizitare, dar pe care le recomand din toată inima, la fel ca pe celelalte.

Despre Peștera din Castellana se spune că ar fi cel mai frumos complex speologic din Italia care se află la picioarele Văii Itria reprezentând un labirint de peșteri și chei de 3 km lungime, care poate fi vizitat în 2 ore dacă alegi turul lung, complet, sau aprox 50 de minute dacă alegi turul scurt (de fapt jumătate din traseu). Acum după ce am fost acolo vă pot spune că ori alegeți turul lung, ori nimic. Cireașa de pe tort este Peștera (camera) albă, care este, cum altfel, ultima, ori dacă alegeți turul scurt de la jumătatea traseului trebuie să vă întoarceți și n-ați văzut camera albă.

Am unit Castellana Grotte cu Alberobello care nu ne-a umplut toată ziua și de unde am plecat puțin înainte de ora 16. Pentru că nu puteam să facem ceva mai mult în ziua respectivă iar grota era pe traseul nostru spre casă am ales-o pe ea.

Sunt două stații de tren în Castellana, pentru centru și pentru grotă și am identificat stația în care trebuia să coborâm de la dus, mai ales că vezi o clădire foarte înaltă și chiar dacă se vede în depărtare se distinge clar Castellana Grotte scris pe ea. Acolo trebuie ajuns. Se coboară la a 2-a stație Castellana cum vii de la Bari sau prima, dacă te întorci de la Alberobello și din stație până la intrare faci aprox 10-15 minute, în funcție de ritmul fiecăruia.

Există un program pentru cele 2 tururi. În extrasezon sunt intrări mai rare, în sezon destul de des. Noi am ajuns puțin după 16 la intrare și am avut de așteptat aproape o oră pentru că turul lung era la 17 (ultimul din ziua aceea, la această dată) și mai era un tur scurt, tot ultimul, care începea la ora 18. Aproape toți prietenii noștri au abandonat, nefiind dispuși să aștepte atât, am rămas două familii și am ales turul lung pentru care am plătit 15 EUR/persoană (turul scurt era 12 EUR/persoană).

La ora 17 fix niște uși culisante ne-au permis accesul într-o cameră de unde ne-a preluat o ghidă care ne-a prezentat programul spunându-ne că vom merge aprox 1,5 km prin grotă, până la camera albă de unde ne vom întoarce din păcate în cea mai mare parte cam pe același traseu.

Ca să ne facem o primă idee despre apariția grotei ne-a spus ca în 1938 Italia a solicitat un speolog din Postojna pentru a inspecta peșterile din zona Castellana cu intenția de a le băga în circuitul turistic, dar nici unul nu s-a încumetat. În cele din urmă Franco Anelli, pasionat de peșterile din Castellana, a început explorarea primei peșteri care era plină de materiale reziduale dar a abandonat și s-a întors de mai multe ori. În munca lui a fost ajutat și de un muncitor isteț de la Castellana, Vito Matarrese, care 2 ani mai târziu după ce Franco Anelli a părăsit Castellana a descoperit celebra cameră albă.

De acolo am coborât niște scări, destul de multe, printr-un tunel aproape vertical, lung de vreo 200 de m și am ajuns în prima peșteră, The Grave, (Mormântul) , care are 60 m adâncime, 100 m lungime și 50 m lățime și comunică cu exteriorul printr-o fereastră imensă. Mormântul este cea mai mare peșteră din întreg complexul. Aici acoperișul s-a prăbușit lăsând lumina să pătrundă printr-o gaură destul de mare, pe marginea căreia sunt copaci printre care se vedea cerul senin iar lumina soarelui creează niște efecte oferind o imagine extrem, extrem de frumoasă. Camera este plină de stalactite și stalagmite de dimensiuni foarte mari, numite Cyclopi, dar găsim aici și un monument al speologului Franco Anelli care a descoperit grota în 1938. Ce ne-a uimit a fost mulțimea de stalactite și stalagmite rupte, ceea ce n-am mai văzut în alte peșteri. Doar aici am avut voie să facem fotografii și am mai furat câte una și pe traseu. Dar în Peștera Albă care este vedeta complexului nu a fost chip. Am fost păziți din toate părțile, mai ceva ca infractorii.

Din Peștera Mormântul, dincolo de Coloanele lui Hercule am intrat în Peștera Neagră, datorită unei ciuperci care trăiește pe pereții ei, am mers apoi prin Coridorul Deșertului care ne-a dus la Sala Marii Cortine cu draperia ei roșie din alabastru. Din loc în loc ghida ne-a oprit ca să ne arate forme de animale, o cămilă, Romulus și Remus, turnul din Pissa, un picior de balerină, Mica Fecioară Maria, Altarul, Prăpastia, Coloana Inversă, iar la sfârșit Grota Albă cea mai strălucitoare cavernă din lume descoperită de colaboratorul lui Franco Anelli, muncitorul isteț din Castellana. Tot ce am văzut înainte de această cameră albă parcă a dispărut. Stalactitele și stalagmitele sunt albe, strălucitoare, translucide, totul este de un alb alabastru, iar imaginea finală este cu cele două coloane mari care susțin bolta, totul pare feeric și încă o dată ne-am minunat de puterea naturii.

La Congresul Speologic (internațional) de la sfârșitul anilor 1950 toată lumea a fost de acord că această cameră este cea mai strălucitoare din lume ceea ce nu e greu de crezut după ce o vezi.

Temperatura în peșteră este constantă tot anul, aprox 14-16 grade, mai puțin la intrare din cauza curenților care se fac cu gaura de sus. Nu aluneci, drumul este pietruit, nu este frig (noi am fost în tricou și pantofi subțiri, aproape sandale) iar traseul este lejer și nici nu știi când ai făcut cei 3 km.

În peșteră trăiesc câteva specii mici de lilieci dar și tot felul de insecte. 8 filme au fost turnate în peșteră dar numele nu mi-au spus nimic prin urmare nu am reținut și multe personalități au vizitat-o dintre care am reținut Aldo Moro și Gina Lollobrigida.

Iadul din Peșteră este singurul spectacol care are loc în subteran în anumite zile.

Din peșteră se ajunge afară numai cu liftul. Ieșind afară, pe terasa Muzeului Speologic Spinelli care funcționează de prin anii 2000 se pot vedea stelele și planetele prin telescopul de la Observatorul Astronomic.

Pentru cei cu copii, cu mașina de aici faci 4 minute până la Dinosaur Park, un parc cu dinozauri, cu animale la mărimea lor originală, 5 minute până la Indiana Park și 20 de minute până la Fasano Zoo Safari Park. Noi am avut o experiență tot în Italia, anul trecut la Natura Viva Park de lângă Gardaland și a fost ceva wow.

Vă amintiți cum am spus că la Polignano am mers două stații de tren la dus, dar la întoarcere decât una pentru că trenurile prin Puglia nu mai opresc la întoarcere în toate stațiile. Deci știam asta încă din prima zi. Dar ce credeți că am mai ținut minte până peste 3 zile? Eiii, am ieșit noi din peșteră, am văzut că mai avem un sfert de oră până la tren, numai bine ca să ajungem și ne-am îndreptat spre halta la care coborâsem când am venit. Nici n-am ajuns bine în stație că ne sună prietenii care n-au rămas cu noi, de care ne despărțisem în urmă cu 3 ore și care ne anunțau că abia atunci coborau din tren la Bari. Două trenuri au trecut pe lângă ei fără să oprească. S-au suit în primul tren care se ducea la Alberobello, s-au dus la conductor și le-a spus disperați să anunțe ca primul tren spre Bari să oprească să îi ia că altfel se așează cu toții pe linia de tren. Ăia au râs, ei știu ce au făcut, cert este că al 3-lea tren a oprit și i-a luat dar aventura i-a costat vreo 3 ore în loc de 20 de minute. Și în timp ce ne spuneau ei asta la telefon trece trenul nostru pe lângă noi și nici gând să oprească. Am sărit în sus, le-am făcut disperați semne, ei din cap că nuuuu și ne-am uitat lung după el. Noi n-am mai așteptat încă 3 trenuri ci ne-am propus să ajungem la gara centrală din Castellana pentru că acolo opreau toate trenurile dar cine mai știa la ce oră mai erau că noi habar nu mai aveam. Eram sculați de la 7 dimineața, am mers ore întregi prin Alberobello, am luat trenul, am mers și de la haltă până la grotă, am așteptat o oră până începea turul lung, am mers prin peșteră 3 km și înapoi la haltă la ora 7 seara ca să constatăm că trenurile nu opresc aici. Eram frânți de picioare dar am mai mers 3 km până la gara centrală din Castellana pentru că a fost imposibil să găsim un taxi sau un mijloc de transport în comun. Eram la periferia orașului și chiar am întrebat pe cineva care ne-a spus că nu avem decât varianta pe jos. La 20,02 intram in gară iar la 20,04 am avut tren spre Bari care a oprit și în halta de unde tocmai plecasem noi. De râsul curcii! Prin urmare mesajul către voi este: fiți foarte atenți la mersul trenurilor pentru întoarcere și nu ocoliți Grotte di Castellana dacă ajungeți în Puglia.

La Ostuni, orașul alb construit pe trei dealuri, am ajuns tot de la Bari, în penultima zi a sejurului, cu TrenItalia, trenul de 9,40 care a făcut puțin sub o oră. Situat la 8 km de coasta Adriaticii, din gară trebuie să iei un autobuz care te duce până sus, pe deal, pentru că nu există altă posibilitate de a ajunge. Trebuie să vă grăbiți însă când coborâți din tren pentru că autobuzele sunt coordonate cu trenurile și nu așteaptă prea mult în stație. Repede-repede trebuie să intrați în tutungeria din afara gării, chiar în stația de autobuz, ca să cumpărați bilete. Ca și preț este foarte ieftin, nici nu mai știu sigur, cred că 1 EUR/persoană.

Dacă dați o căutare pe net pentru Ostuni o să vă apară invariabil o superbă imagine cu un oraș alb, cocoțat în vârful unui deal. Trebuie să știți că de nicăieri din Ostuni nu veți avea această panoramă ci doar din autobuzul care vă duce acolo o s-o aveți. Undeva din șosea veți avea această imagine iar dacă o ratați fiți atenți și la întoarcere. Eu n-am înțeles de ce nu s-au gândit ei să facă o stație acolo, pentru turiști. Este singurul loc din care puteți face o fotografie deosebită, asemănătoare cu cea pe care v-o întoarce google la căutare. Din orașul vechi Ostuni situat sus pe deal nu sunt decât peisaje către mare dar nicidecum ceva spectaculos așa cum este această imagine care se găsește pe net.

În autobuz ne-am întâlnit cu o româncă cu care ne-am conversat, căsătorită, cu copii, care trăia în Ostuni și care ne-a lămurit în legătură cu orașul. La întrebarea noastră din ce se trăiește în Ostuni ea ne-a răspuns că din turism și din agricultură, în special măslini și viță de vie. Caracteristica orașului vechi, așa cum știam deja din temele de acasă dar acum și vedeam cu ochii noștri, care îl face fascinant pentru turiști este spoiala cu var alb a tuturor caselor de la bază până la acoperiș ceea ce îi dă un aer strălucitor.

Am găsit punctul info chiar în Piazza della Liberta în care ne-a lăsat autobuzul, bunuț, dar nu ca la Polignano. Tot de acolo, în partea opusă de unde ne-a lăsat, am luat autobuzul și la întoarcere după ce am luat bilete de la o tutungerie din stație. Piața este largă, deschisă, cu magazine, gelaterie, punctul info, restaurante, iar în mijlocul ei tronează un obelisc care se vede de oriunde, care îl reprezintă pe Sant’Oronzo (Guglia di Sant’Oronzo), protectorul orașului, dar se pot vedea și niște site-uri arheologice unde se pare că încă se caută.

În orice parte te uiți, de aici, din piață, vezi o biserică ceea ce este valabil pentru tot orașul. Aș putea spune că acestea sunt cele mai importante obiective din Ostuni și nu o să fac o enumerare a lor, ci o să pomenesc 2-3 mai importante chiar dacă am intrat în mai multe în timp ce ne plimbam.

De acolo, din piață, începe și plimbarea circulară prin orașul vechi iar Ostuni este un oraș mic pe care în 2-3 ore l-am bătut de la un capăt la altul, cu toate opririle, gelateriile și hidratările noastre. De mâncat, am mâncat în Piazza Liberta în timp ce așteptam autobuzul de întoarcere fiecare după foame, unii pizza, alții paste, alții bere... Eu am mâncat un panzerrotti după care deja eram înnebunită și binențeles o înghețată cât capul meu de mare.

Via Cattedrale împarte orașul vechi, numit Terra, în două și așa cum eram obișnuiți, indicatoarele de itinerario turistico ne-au dus peste tot. Am hoinărit pe străzile înguste, pe trepte, am intrat în magazine artizanale, am intrat și am admirat curticele, pizzerii, case albe, toate cu flori, am admirat cele mai atrăgătoare terase, amenajate în mici piețe sau în zona bisericilor importante și am ajuns la Catedrala Gotică din sec 15 cu o frumoasă și rară fereastră deasupra intrării sub formă de trandafiri cu 24 de raze.

Toate bisericile în care am intrat prin Puglia, oriunde, m-au impresionat. Sunt diferite față de ce am mai văzut, diferite și între ele și tuturor ne-au plăcut foarte mult.

Am ajuns apoi la fosta Mănăstire a Carmelitelor care astăzi adăpostește Muzeul Civilizației preclasice din zona Murgia Nordică (Muzeul Arheologic) care expune o reproducere a unei descoperiri arheologice din grota Agnano a unui schelet de femeie (Delia), de apox 20 de ani gravidă cu fătul ei, singura descoperire a 2 persoane înrudite din paleolitic (cca 28,000 de ani)

Traseul prin Ostuni ne-a scos la un moment dat în afara zidurilor, i-am dat roată și am ajuns la Chiesa di San Giacomo di Compostela, zonă în care am făcut și o ședință foto pentru că am avut vederea cea mai frumoasă. De aici am ajuns la Scoala Elementară din Ostuni și Chiesa del Carmine, clădiri impunătoare și din nou pe străduțe până aproape de obeliscul din Piazza Liberta unde ne-am oprit la o terasă pentru hidratare. Am urcat apoi scările, ne-am luat biletele de autobuz și ne-am îndreptat spre restaurantele si gelateriile de aici, unde am si mancat, în așteptarea autobuzului.

Înapoi cu trenul spre Bari dar pentru că era destul de devreme ne-am oprit la Monopoli pe care nu l-am avut pe listă de acasă dar ne-am bucurat tare de el.

Pentru portul la Marea Adriatică ne-am hotărât brusc, pentru că era devreme când am plecat din Ostuni și pentru că în drumul nostru spre Bari era pe locul unu ca recomandare din partea centrului info.

Am fost surprinși să aflăm că Monopoli este înfrățit cu două localități din Elveția, respectiv Albania dar și cu Lugoj din România.

Am ajuns la Monopoli după prânz și deja de-acum eram familiarizați cu faptul că Puglia doarme la orele acelea. Am găsit mai toate închise inclusiv punctul info din gară. N-aveam hartă, n-am găsit deschis la info... eram cam debusolați. Am găsit pe cineva în gară care nu știa engleză dar ne-am ajutat cu mâinile și cu italiana muzicală și a reușit să ne transmită direcția spre care trebuia să mergem: drept înainte pe strada care se vedea în fața noastră, trecem de biserica San Antonio, prin parcul comunal, intersectăm Via Roma și ajungem în Piazza Vittorio Emmanuelle III (peste tot aceleași nume) largă, cu parc, statui, fântână arteziană iar de aici n-am mai avut nici o problemă. De la gară până aici este un drum de aprox 10 minute. Din mijlocul pieței puteam vedea clădirile înalte din orașul vechi dar și rufele puse la uscat peste tot, ca și la Bari.

La Monopoli nu am avut hartă dar nu i-am simțit lipsa. Am urmat indicațiile de prin oraș cu itinerario turistico iar faptul că traseul turistic este circular nu a dat loc nici unei încurcături. În plus prin tot orașul găsești hărți cu unde ești și ce ai de văzut.

După ce am admirat Piazza Vittorio Emanuelle III, ne-am odihnit puțin la fântâna arteziană din mijlocul ei, am admirat statuile și trecătorii, am intrat în traseul circular și ne-am trezit iar într-un labirint de străzi și alei cu terase, case turn și biserici vechi, dintre care multe închise la ora aceea.

Am ajuns la portul vechi, micuț, la care am avut acces printr-o arcadă și apoi printr-un mic gang. Cu toate că știam că Monopoli este un oraș la mare ne-a luat prin surpindere apariția portului și am avut o imagine de tablou când ne-au apărut în față bărcile albastre staționate. În dreapta portului vechi se vede impunător Palazzo Martinelli, ca și cum crește din apă.

Iar ne-au ieșit în cale gelaterii artigianale de la care nu ne-am putut abține, terase îmbietoare și aici, pe toate străduțele, dar pentru că mâncasem la Ostuni nu ne-am oprit decât pentru o hidratare scurtă.

Imediat după port am găsit Castelul medieval Charles V (Castello Carlo V) din 1525 cu formă pentagonală care de la începutul sec al 19-lea și până în anul 1969 a fost folosit ca închisoare iar acum găzduiește expoziții și evenimente culturale. Castelul era si el închis la ora aceea, nu am putut să îl vedem decât pe afară dar amplasamentul lui, chiar pe marginea mării ne-a reținut mult prin zonă.

De la castel am mers pe promenada lungă și dacă nu ne-am fi oprit la Bastionul Santa Maria, unde erau niște tunuri pe care ne-am prostit la o ședință foto, am fi ajuns la una din frumoasele plaje din sudul orașului Monopoli, Cala Porta Vecchia, cu nisip fin.

Tot rătăcind pe străduțele înguste, mergând spre turnul înalt cu ceas, pe care îl aveam permanent în fața ochilor am ajuns la Catedrala Maria Santissima della Madia unde ar fi trebuit să vedem, dacă ar fi fost deschis o icoană a Sfintei Maria cu Pruncul, care a fost găsită în port, pe o plută, pe la începutul anilor 1100.

Monopoli este un orășel mic ca și Ostuni, cu plaje frumoase, un castel și un port vechi și multe biserici vechi, ca în toată Puglia. Să te pierzi pe străduțele lui fermecătoare este o binecuvântare.

Cercul s-a închis acolo de unde ne-am început vizita, adică Piazza Vittorio Emanuelle III, am trecut prin parc și din nou pe lângă impozanta biserică S. Antonio și am ajuns la gară de unde am luat trenul spre Bari, care se afla la 40 de km.

Am ajuns seara, puțin mai devreme în Bari, pentru că ne propusesem să ne reunim cu toții la un restaurant de pe strada hotelului nostru unde am mâncat bine, ca de ultima seară, dar ne-a căzut greu, ceea ce a presupus o plimbare pentru siestă pe faleza din Bari.

Am avut și câteva regrete în această vacanță, așa cum se întâmplă de altfel întotdeauna. Că nu am avut suficient timp, că n-am stat mai mult la terase sau pe marginea drumului ca să admirăm strada și oamenii..., etc. Dar cel mai mare regret a fost că nu am ajuns la o Masserie, de care nu am știut de acasă ca despre celelalte, prin urmare nu le-am avut deloc în plan și nu era simplu să facem asta, acolo, după ce am aflat pentru că nu am mai avut timp. Dar am avut niște pliante unde erau descrise și ne-am fi dorit mult să ajungem la una.

Puglia este presărată cu multe Masserie, care sunt ferme (ca și clădiri nu ceea ce știm noi că este o fermă), tipic pugliene, cu o structură arhitecturală ce duc înapoi până la vilele romane. Masserie este o clădire autosuficientă, uneori construită lângă o peșteră și se poate ajunge la ea numai pe poteci sau pe drumuri nepavate. Începând cu secolul 14 și-au dezvoltat aspectul curent. Este aranjată în jurul unei mari curți interioare. Într-o aripă stau proprietarii sau arendașii iar celelalte serveau ca facilități (bucătării, anexe...). În sec 18-19 au atașat și o biserică sau o capelă iar cu timpul s-a rafinat cu logii, terase, holuri decorate cu fresce, grădini cu statui, pergole. Indiferent cum arată pe dinafară sunt niște clădiri fără vârstă.

Cam asta a fost experiența noastră în Bari și Puglia.

Dar dacă ar fi să merg mâine în Puglia cu mintea de acum aș face așa:

- aș dormi o noapte în Matera, musai, pentru că acolo mi-a rămas inima, pe Cheile Gravinei și aș mânca la Osteria lui Don Pasquale pentru că soțul meu nu s-a mai oprit din povestit nici acum,

- aș fi foarte atentă la mersul trenurilor și mi-aș face cele mai bune combinații pentru Puglia ținând seama de asta,

- aș bântui o zi întreagă pe stâncile din Polignano și m-aș duce în satul medieval San Vito și neapărat aș face rezervare pentru o masă la Grotta Palazzese unde se spune că este cel mai romantic restaurant din lume, la care ajungi cu barca. Noi nu am ajuns acolo ci l-am văzut doar de la distanță, dar am pe retină o imagine de pe net cu restaurantul, pe care nu pot s-o mai uit,

- aș vizita Puglia având cazare în Bari și m-aș bucura de el în toate serile când m-aș aduna de pe drumuri dar i-aș dedica și o zi întreagă, doar lui. Pentru Bari Vecchia, pentru port, pentru Via Sparano și mesajul de la începutul ei dar și Vittorio Emanuelle,

- aș uni într-o zi Alberobello cu Grotte di Castellana pentru că se poate, fără să știrbesc din farmecul niciuneia,

- aș merge la Ostuni și Monopoli în aceeași zi pentru că este suficient pentru amândouă,

- aș prelungi sejurul cu câteva zile ca să văd Valea Itria cu festivalurile ei dar și cu Martina Franca, Cisternino și Locorotondo,

- aș descoperi Puglia Imperială cu castelele, palatele și cetățile despre care am aflat atâtea, dar n-a fost chip să le facem loc, în special Castel del Monte,

- aș ajunge neapărat și la Marea Ionică, la Taranto unde ni s-a spus că este foarte frumos și n-aș omite nici Trani, Lecce, Brindisi, Barletta și cred că în toate localitățile din Puglia aș găsi ceva special, pe gustul meu,

- aș merge să văd locul în care se întâlnesc Marea Ionică și Marea Adriatică, în cel mai sudic punct al Pugliei și n-aș rata stațiunile de-a lungul Mării Ionice,

- aș vizita cel puțin o Masserie, marele nostru regret din acest sejur,

- mi-aș stabili cartierul general în Bari pentru legăturile bune cu trenul și pentru că mi-ar umple timpul. Castellana, de ex era un oraș pustiu între orele 19,15-20 cât l-am traversat noi spre gara din centru. Nu mi-ar fi plăcut să am cazare acolo. Nici la Monopoli sau Ostuni. Cred că nici la Alberobello. Toate sunt frumoase, dar mici și liniștite. Le-aș alege doar dacă m-aș duce în Puglia ca să mă odihnesc, sau pentru plajă, ceea ce nu este cazul deocamdată.

În 2019 când Matera va fi capitală europeană voi fi acolo, negreșit, pentru ea și pentru restul de Puglia. Până atunci vă doresc vouă să o descoperiți și să povestiți.

---

VIZUALIZĂRI: 9741 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI