Umbria cea surprinzatoare — In drum spre Spoleto intram in Trevi

TIPĂREȘTE

Intotdeauna cand ceva e frumos sau bun se termina. Asa ca vacanta in Umbria a ajuns la final si in ultima zi pe langa ceva cumparaturi trebuia sa ajungem putin si in Spoleto. Nu se putea sa nu-i trecem pragul chiar daca pentru putin timp.

Intrucat o parte din membrii grupului si-au dorit sa vada marea, am ramas singuri in masina si am pornit de capul nostru spre Spoleto, urmand ca mai tarziu sa vina si ceilalti care nu voiau litoral.

Plecam dupa cafeaua de dimineata, bauta in compania pisicilor din dotarea pensiunii, trecem printre livezi de maslini, campuri pline de flori rosii de mac si ajungem la vreo 20km de Spoleto, cand pe o colina, cocotat pana in varful acesteia ne intampina Trevi. Nu aveam in program, nu citisem nimic despre aceasta localitate, dar am zis ca mai bine ii dam binete si ne abatem putin. Zis si facut! Intram in Trevi si incercam sa gasim intrarea in parcarea aflata in fata noastra. Ne invartim putin dupa semnele facute de autoritati si ne trezim aproape in afara localitatii. O luam de la capat, intram in parcare, lasam masina si gata suntem pentru turism.

Trevi, este o comuna din regiunea Umbria cu mai multe sate in componenta, cocotate pe pante abrupte, dar si pe campii manoase din valea raului Clitunno. Fondat de romani de-a lungul Via Flamina, drumul roman antic ce lega Roma de Rimini trecand peste Muntii Apenini, Trevi a rezistat sub dominatie lombarda, a fost aliat cu Perugia pentru a rezista atacului celor din Spoleto sau a facut parte din Statele Papale. In antichitate, Plinius cel Batran mentiona Trevi ca fiind orasul vechilor umbrieni. Unul dintre zidurile ce inconjoara orasul dateaza din sec. I i. e. n., orasul avand doua ziduri din perioade diferite. In urma sapaturilor arheologice au fost descoperite bai romane ce au fost folosite si pe vremea Sf. Francisc, care indemna populatia sa se imbaieze. Igiena trupului si a sufletului era la loc de cinste!

Cu un teren calcaros, Trevi este renumit pentru cultura maslinelor. Uleiul de masline de Trevi este printre cele mai renumite din Italia. Dezvoltarea orasului din sec. XV, adus la construirea a numeroase conace in stil renascentist, dar pe care, din pacate, noi nu le-am vazut. Motiv de a reveni in Trevi si in Umbria!

Desi mai putin atins de turismul de masa, se pare ca si Trevi ofera multe de vazut. Dar cum nu am venit cu gandul de a cauta comorile antice sau renascentiste ci doar sa respiram putin aer medieval, caci este unul dintre cele mai medievale orase vazute, strabatem putin din oras privind in toate partile. Cladiri din piatra, strazi mici ce se strecoara printre ziduri, ici colo cate o floare si foarte putini oameni. Turisti, mai nimic!

In piata, gasim o terasa unde doi localnici discutau de dimineata, asteptand probabil sa primeasca si o cafea. In interior, zarva mare, se discuta aprins sau doar asa ca italienii ce se respecta, fiecare vorbea, dar nu sunt convinsa ca cineva asculta.

Ne-am intors spre masina si la iesirea din oras, la poalele colinei pe care se afla orasul am oprit. Imagine de vis! Sus, cladiri medievale, iar jos, maslini argintii, iarba si flori rosii de mac. Doamne, cata frumusete! De scris nu stiu, de pictat nici atat, raman doar pozele facute cu ajutorul tehnicii.

Ne luam ramas bun de la Trevi si continuam spre Spoleto. M-am gandit ca poate ar fi bine sa ma opresc cu impresiile despre Umbria inainte de a mai spune ceva despre cele doua asezari vazute (in fuga) in ultima zi, dar parca 2-3 impresii si cateva poze ar incheia mai bine periplul meu in Umbria.

Despre Spoleto nu are rost sa va spun ce am vazut, sa va descriu ce minunat este, a facut-o atat de bine si de documentat, Carmen Ion.

Plimbarea noastra inSpoleto a inceput din parcarea Posterna, aflata in partea de jos a orasului. Posterna, are o capacitate de 450 de locuri pentru masini si este desfasurata pe trei nivele. Pe langa locurile de parcare sunt spatii comerciale, cafenele si un restaurant sau bar nu prea i-am dat importanta. Legatura intre parcare si orasul de sus se face prin tuneluri cu benzi, lifturi si scari rulante exterioare. Noi am ales tunelul, cu o lungime de aproximativ 1km, pentru a ajunge in Piazza Campello.

Din piata am mers ghidati de turnul domului si in cateva minute ne aflam in fata frumoasei catedrale din Spoleto. Ramanem cateva minute in piata pentru a admira exteriorul catedralei, dar si pentru hidratare la terasa aflata aici. La un pahar de aperol spritz ziua e mai frumoasa si cheful de turism este mai mare...

Dupa pauza bine meritata intram in catedrala sa vedem unele dintre cele mai frumoase fresce din Umbria ce prezinta scene din viata Fecioarei Maria, realizate in 1467.

Iesim din catedrala si facem dreapta pe o alee pietruita ce duce spre Rocca Albornoziana, cetatea aflata in varful dealului Sant’Elia. Aceasta a fost construita incepand cu anul 1359, la indemnul Papei Inocentiu al VI-lea, ce isi dorea reinstaurarea papalitatii in Italia. De coordonarea lucrarilor s-a ocupat cardinalul Albornoz care a dat si umele cetatii. Constructia a fost ridicata pe ruinele unui vechi palat roman de prin anul 500 si a avut destinatii diferite. Initial a servit pentru scopuri militare, dar si rezidentiale, a fost casa pentru guvernatorii papali, dar si inchisoare.

Nu am intrat in muzeul adapostit de cetate ci doar am facut un tur in jurul zidurilor si ne-am oprit sa admiram apeductul aflat in apropiere, cunoscut sub numele de Pontel delle Torri sau Podul Turnurilor. Construit pentru a face legatura cu cetatea, dar si pentru a transporta apa in oras, podul este inca functional, apeductul inca transporta apa, iar drumul este in stare buna. De sus, unde eram noi, am vazut calea pietonala si cele 10 arce ce sprijina podul., iar imaginea este superba in marea de verdeata din jur. Numele acestuia vine, probabil, de la picioarele de sprijin care se spune ca de fapt ar fi fost bastioane, sunt goale in interior si au use de acces.

Revenind in oras am mai colindat putin, am mancat o porcheta si ne-am intors spre parcare.

Cred ca Spoleto merita cel putin o zi intreaga pentru a cuprinde mare parte din ce ofera, dar nu cred ca poti spune despre un loc ca ai vazut tot.

Desi toate zilele petrecute in Umbria au fost foarte pline, am vazut multe locuri superbe si daca mai erau inca 5-6 zile ar fi fost la fel de pline si la fel de multe locuri nevazute!

In ultima seara petrecuta in Umbria, gazda noastra a pregatit o cina traditionala la un restaurant din zona. Am mancat la „Lumaca d’oro”, adica Melcul de aur si da, am avut si melci la masa si chiar gatiti sub doua forme. Mancarea a fost specifica zonei :paste umplute sau nu, rissoto, melci fierti, tocanita de melci, intestine de vitel de lapte pane, (ati citit bine!) friptura de gasca si multe altele pe care nu mi le mai amintesc. Bineinteles totul a fost stropit cu vinuri locale si multa veselie.

In loc de incheire va recomand sa mergeti in Umbria, sa va cazati in zone rurale, de unde usor ajungeti in zonele turistice, sa va bucurati de ospitatlitatea umbrienilor, de mancarurile lor si de vinuri.

---

VIZUALIZĂRI: 963 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI