La aniversare, în Umbria cea verde

TIPĂREȘTE

O introducere cu caracter personal, peste care puteți sări, dacă vreți

M-am căsătorit la început de lună mai, în urmă cu... mulți ani. Și în 2018 s-a nimerit să fie o aniversară rotundă. Pe care am decis să o sărbătorim, așa cum facem în mod deja tradițional, începând din 2003, de la nunta de argint, nu cu vreun tămbălău cu invitați acasă sau la cârciumă, ci numai noi doi, departe de lumea dezlănțuită.

Ce romantic, nu-i așa?

Bun, acum că v-ați lămurit câți ani de război conjugal am împlinit =)) (”Do the math! ”, cum zice francezul), e cazul să vă explic de ce am ales ca destinație

Răspunsul este simplu și e alcătuit din două părți: 1. Pentru că iubim Italia. 2. Pentru că în 2012, când am vizitat pe îndelete Toscana, din micul sat Radicofani în care am campat câteva nopți vezi impresii, am dat o fugă și în vecina Umbria, mai precis la Assisi (doar atât am apucat să vedem). Iar peisajele de pe drum ne-au uns la suflet și Basilica Sfântului Francisc ne-a impresionat extraordinar de tare.

Era deci cazul să ”recidivăm”, de data aceasta aprofundând problema și pregătind totul în amănunt, căci între timp devenisem AFA-istă și nu îmi permiteam să mă prezint în fața colegilor ca o amatoare oarecare... ;)

Deci, Umbria să fie!

Situată, așa după cum frumos versifica poetul Carducci, ”în inima” Italiei, la poalele Apeninilor și străbătută de Tibru, mărginită la vest și nord de Toscana, la est de Marche și la sud de Lazio, regiunea Umbria nu are ieșire la mare, dezavantaj care explică, cel puțin într-o oarecare măsură, mai slaba afluență de vizitatori. Și totuși peisajul său se aseamănă aproape izbitor cu cel al Toscanei: coline împădurite de pe ale căror culmi se ițesc orașe și sate medievale excepțional de bine conservate și văi fertile unde, printre livezile de măslini și culturile de cereale, viță de vie și tutun, la început de mai își saltă căpșoarele roșii gingașele flori de maci.

Priveliștile idilice, mai puțin contaminate de civilizația modernă, și frumusețile naturale păstrate aproape intacte fac din această regiune ”eminamente agrară” cu mai puțin de 900.000 de locuitori, lipsită de orașe mari și zgomotoase, refugiul ideal pentru iubitorii de liniște și aer curat. V-o spun cu mâna pe inimă: în cele șapte zile petrecute în Perugia, cea mai populată dintre urbele Umbriei, mi-am încărcat plămânii cu ozon mai ceva ca după o ascensiune montană (pe care n-aș fi oricum în stare să o fac :( ).

Și asta datorită pădurilor de foioase. Da, ați citit bine: păduri de jur împrejur, chiar și în oraș, și chiar mă întreb dacă, aventurându-ne printre stejarii aceia bătrâni, nu am fi dat, Doamne ferește, la un moment dat nas în nas cu vulpi, lupi, pisici sălbatice sau alte lighioane. :)

Dar să ne întoarcem totuși la așezările omenești. Cocoțate, cum vă spuneam, în vârf de dealuri, ele pun la grea încercare picioarele turiștilor, însă îi răsplătesc pe așa-zișii temerari cu panorame superbe, o desfătare pentru ochi și suflet și o binecuvântare pentru fotografi. Oriunde ai poposi în Perugia, Assisi ori Spoleto, de pe zidurile vechi de sute de ani în fața ochilor ți se așterne Umbria rurală, o aparent nesfârșită înlănțuire de terenuri agricole cu câte o clădire de fermă izolată ici-colo și de dealuri molcome în care verdele, cu toate nuanțele sale, predomină copios.

Ca să ajungi acolo sus pentru a vizita centrele vechi ale orașelor nu trebuie neapărat să gâfâi din greu pe străzile pavate cu piatră cubică ori pe treptele din sfărâmături de cărămizi alunecoase, căci intervenția umană a fost benefică de această dată: ascensoare și scări și trotuare rulante îi ajută în multe locuri pe bătrâiorii suferinzi cu încheieturile, așa ca mine și Adrian :( , să urce până în vârf. Numai că e nevoie să te documentezi serios pentru a afla de unde să iei aceste mijloace de transport confortabile și riști uneori, așa cum ni s-a întâmplat și nouă, să le ratezi...

Vai și amar, deci, dacă aveți o vârstă și vă închipuiți că o să vă descurcați cumva la fața locului. Credeți-mă, nu prea aveți șanse. Așa că echipați-vă nu numai cu pantofi solizi, ci și cu informațiile necesare atingerii obiectivelor de interes pentru voi. Și nu mizați pe ideea că peste tot veți beneficia de aportul tehnologiei moderne - în suficient de multe cazuri nu veți avea încotro și va trebui să vă întrebuințați serios...

Bun, așadar am stabilit că Umbria este o regiune rurală, verde și deluroasă, că n-are ceva care să aducă a Cinque Terre dar compensează (cel puțin după părerea mea) prin autenticitate și simplitate.

Continuând inevitabila comparație cu Toscana învecinată, și aici găsim biserici și mănăstiri renumite, cetăți medievale și palate renascentiste, însă niciun oraș umbrian nu rivalizează cu Florența ori Siena în materie de extravaganță și bogăție arhitecturală și artistică. Iar motivul se numește puterea. Sau banul. Adică aproximativ același lucru... ;)

O scurtă incursiune în istoria Umbriei ne va edifica în această privință.

Cei mai vechi locuitori ai săi (sec. IX-III î. Hr.), ca și ai întregului teritoriu al ”cizmei”, se pare că au fost, după părerea romanilor, triburile de umbri, cei de la care se și trage denumirea regiunii. Principala sursă de informație cu privire la aceștia sunt cele șapte tăblițele iguvine, după numele antic al orașului Gubbio - Iguvium. Datând din secolelele III-I î. Hr, gravate în bronz și scrise într-o limbă asemănătoare cu latina, ele conțin în principal date referitoare la organizarea tribală și ceremoniile religioase.

Umbrii au intrat în conflicte sângeroase cu etruscii, care au cucerit între sec. VIII-V î. Hr. circa 300 de așezări umbre, fără a-i nimici însă pe locuitori. Din fericire, excepționala civilizație etruscă, ”vinovată” de punerea pietrei de temelie a unor așezări importante precum Arezzo, Perugia, Volterra sau Cortona, s-a extins treptat în centrul Italiei și a lăsat în urmă mult mai multe dovezi palpabile, printre care zidurile care înconjoară parțial Perugia și mormintele unor familii de vază expuse în prezent la Muzeul Național de Arheologie din capitala Umbriei. Și asta pentru că, spre deosebire de vechii greci și romani, care își plasau zeii pe munți înalți, etruscii credeau că divinitățile își au sălașurile sub pământ și construiau monumente funerare subterane pentru a fi mai aproape de ei.

După bătălia de la Sentinum din 295 î. Hr., romanii au colonizat regiunea, au întemeiat orașe precum Spoleto și au construit Via Flaminia, care lega Roma de Munții Apenini. De-a lungul timpului, Umbria a fost locul de desfășurare a multor bătălii, printre care cea de la Lacul Trasimene din 217 î. Hr., în care Hannibal a înfrânt o armată romană, iar mai târziu a aprigului și îndelungatului conflict dintre guelfi și ghibelini ilustrat de Dante în ”Divina Comedie”.

Începând din sec. XIII, unele localități umbriene și-au declarat independența față de Ducatul Spoleto ori de bizantinii care reușiseră să păstreze controlul asupra Ravennei și a unui coridor care lega fosta capitală a Imperiului Roman de Apus, prin Via Flaminia, de Roma. Epoca acestor ”comuni”, cu câteva familii aristocratice (Vitelli, Baglioni, Trinci) jucând rolul de ”signoria” - autoritate locală, a durat însă foarte puțin, căci în anii 1430 cardinalul Giovanni Vitelleschi (1390-1440) le-a anexat prin forța militară Statelor Papale. Și sub dominația Vaticanului au rămas până la finele secolului XVIII, când au devenit parte a efemerei Republici Romane (1798-1799) și ulterior a Imperiului Napoleonean (1809-1814), pentru ca în 1861 să se alipească Regatului Italiei.

Așa se face că, spre deosebire de Toscana, rămasă în afara controlului papal, în Umbria nu a existat o nobilime bogată și influentă. Nu a existat, cu alte cuvinte, o familie Medici care să exercite puterea, să ”inventeze” sistemul bancar modern, să dezvolte comerțul și să cultive artele.

N-aș vrea să se înțeleagă din cele expuse mai sus că Umbria nu deține o zestre culturală valoroasă: palate impunătoare, deși nu atât de opulente precum cele toscane, sau biserici și mănăstiri pline de opere de artă. Pinturicchio și Pietro di Vannucci, zis Il Perugino, sunt doi dintre marii maeștri ai Renașterii italiene originari din Umbria ale căror lucrări pot fi admirate în lăcașurile de cult și muzeele din regiune, alături de cele semnate de alte nume mari precum Cimabue, Giotto, Rafael, Luca Signorelli, Nicola și Giovanni Pisano, Caravaggio, Andrea Vanni sau Agostino di Duccio.

Umbria este cunoscută în toată lumea și ca un loc al credinței, un “tărâmul sacru”, și asta datorită amprentei lăsate de numeroși oameni iluștri ai bisericii născuți aici: Sfântul Francisc dʼAssisi și discipola lui, Sfânta Clara, Sfântul Benedict din Norcia, Sfânta Rita din Cascia sau Sfântul Valentin, protectorul îndrăgostiților.

În esență, atracția pe care regiunea o exercită asupra turistului izvorăște, după părerea mea, din combinația dintre 1. frumusețile naturale ce îndeamnă la liniște și pace interioară; 2. istoria prezentă la tot pasul prin ruinele romane, castelele și bisericile medievale ori palatele renascentiste; 3. rafinamentul artistic al unor capodopere ale patrimoniului italian și mondial; 4. încărcătura spiritual-religioasă a locurilor.

Mă grăbesc să adaug acestor atuuri irezistibile pentru mine alte câteva plusuri deloc de neglijat:

■ Prețurile cam cu 10-15% mai mici decât în Toscana, și aici mă refer atât la hoteluri, cât și la mâncare și băutură - voi detalia în următoarele reviewuri

■ Și dacă tot am adus vorba de mâncare, deși nu am luat des ”masa în oraș”, având cazare într-un apartament cu bucătărie și cheltuind în schimb o mulțime de bani pe bere, cafea, suc și gelato (lângă care am fost gratulați de cele mai multe ori cu chipsuri sau alune din partea casei), ceea ce am gustat mi-a plăcut maxim. Și cum nu am în plan niciun articol pe teme culinare, vă spun aici că am încercat celebrele trufe negre locale într-o pizza care nu a costat decât 9 euro și că am savurat așa-numitele bomboane ”baci” (sărutări) cu alune și faimoasa ciocolată perugină. În rest, mâncarea umbriană nu prezintă, din câte am citit, un interes deosebit, fiind bazată mai ales pe carne de porc gătită, evident, cu ulei de măsline, și la fel de evident pe paste de toate felurile. Rețin și că Adrian mi-a lăudat un Torgiano Rosso și un Orvietto alb.

■ În Umbria au loc numeroase manifestări culturale și artistice tradiționale, în funcție de care vă puteți alege perioada vacanței: Umbria Jazz din Perugia în iulie; ”Eurochocolate”, tot în Perugia, în octombrie; “La Corsa dei Ceri” și ”Palio Balestra” în luna mai în Gubbio; “Il Festival dei due Mondi” din Spoleto (iunie-iulie); ”Calendimaggio (1 mai) în Assisi.

Țineți cont totuși că iernile sunt destul de reci în Umbria iar primăverile și toamnele, capricioase. În prima jumătate a lunii mai noi am avut parte de temperaturi mai mici decât cele normale (minime de 16-17 grade, maxime de 22-23 grade) și a plouat aproape zilnic, dar numai noaptea. Cu o singură excepție, în după-amiaza de după excursia făcută la Gubbio, când am ajuns acasă fleașcă, în ciuda parpalacelor cărate după noi.

■ Nu în ultimul rând, atmosfera primitoare, amabilitatea localnicilor, sentimentul de siguranță, ritmul de viață moderat spre lent... fac din Umbria o destinație atractivă pentru multe categorii de persoane: stresații veniți în căutarea liniștii sau dimpotrivă, activii porniți să cotrobăie peste tot (și slavă Domnului, au ce găsi!), iubitorii de natură, pasionații de cultură și artă, pelerinii ș. a. m. d.

Înarmată așadar cu toate aceste cunoștințe, culese în principal de pe site-urile:

italia.it/en/discover-italy/umbria.html; [umbriatourism.it/en_US;

keytoumbria.com/Umbria/Home.html,

nimic nu-mi mai stătea în cale: Umbria, păzea că vin!

Numai că socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg și din nefericire

Foarte hotărâtă din fire, așa precum mă știți unii din voi, am cumpărat încă din august 2017 de la compania low cost a vecinilor noștri de la vest biletele de avion (total 616 lei) cu zbor direct București-Perugia, plecare pe 4 mai 2018 la orele 12.40, retur pe 11 mai la orele 14.30.

Deja îmi frecam mâinile de bucurie, încântată că rezolvasem problema zborului la un preț așa mic.

Când, surpriză!

La începutul lui februarie primesc pe mail înștiințarea că zborurile spre Perugia au fost anulate. De fapt, nu așa suna notificarea: eram informată că a intervenit un ”schedule change” și că am fost ”automatically rebooked” spre... Roma Ciampino, plecare la 6:05, întoarcere la 7:50 a. m.

Nu vreți să știți ce-a fost la gura mea »:(... dar bănuiți, sunt sigură.

După ce mi-am mai revenit din șocul amplificat și de nesimțirea prin care un zbor anulat era botezat ”schimbare de orar”, am studiat opțiunile oferite cu generozitate de Wizzair. De acceptat nu puteam accepta, căci ora matinală a întoarcerii ar fi însemnat o noapte petrecută undeva prin preajma aeroportului Ciampino și ”automat”, ca să-i citez pe ăia de alcătuiesc textele alea standard, scurtarea șederii în Perugia cu o zi. Ori lista mea de obiective must see era lungă iar entuziasmul - nețărmurit.

Prin urmare, m-am decis să dau o lecție sus-numitei companii și să zbor cu un alt operator low cost, pe principiul că destinația era una comună tuturor. (Ce-i drept e drept: alternativa aeriană cea mai la îndemână pentru a ajunge din București la Perugia este via Roma; mai există și soluția Florența, însă trenurile de acolo către capitala Umbriei sunt mai puțin frecvente).

Am optat pentru renunțarea la zbor și rambursarea integrală a sumei achitate, după care m-am pus pe pândit Blueair și Ryanair. Și ca să vezi, prețurile erau mari pentru perioada în care trebuia să mă încadrez - v-am spus că era o aniversare, deci era musai să ne aflăm în Umbria într-o anumită zi.

După o lună de vânătoare ratată, am fost nevoită să cumpăr biletele tot de la Wizz (570 lei), dar schimbând datele în 7.05 ora 6:05 și întoarcere pe 14.05 la 21:45. Aveam așadar la dispoziție 7 zile, așa cum îmi propusesem.

Dar, drăcie! făcusem rezervare prin booking pentru un apartament situat în imediata apropiere a gării din Perugia și când am schimbat datele, pe monitor mi-a apărut brusc și dintr-o dată în loc de 305 euro, 385 euro! Pentru o diferență de 3 zile! Noroc că rezervarea prevedea plata anticipată cu vreo 3 săptămâni înainte, așa că nu mi se luaseră încă banii de pe card.

Pentru că 55 euro/noapte mi s-a părut un preț exagerat, am încercat să iau legătura cu proprietarul trimițându-i mail-uri și SMS-uri pentru a-i propune să ne înțelegem între noi, că oameni suntem, numai că cetățeanul nu mi-a răspuns ioc.

Enervată, am anulat rezervarea și am purces la căutări, de data aceasta pe Airbnb. A fost pentru prima oară când am accesat acest site și bingo! , am găsit un apartament care s-a dovedit a fi excepțional și la un preț incredibil de mic. Nu vi-l dezvălui acum, ca să vă stârnesc curiozitatea, dar voi scrie un review separat de cazare. Pentru că merită! Cu vârf și îndesat!

La sfârșitul lui martie primesc o nouă notificare de la Wizz: ora returului s-a modificat de la 21:45 la 22:25. Am acceptat: era tot un zbor de noapte și diferența de minute nu mi s-a părut semnificativă.

Pentru ca, la jumătatea lui aprilie, aceeași companie să mă pocnească în cap cu o nouă schimbare de orar, de data aceasta la plecarea din București: 20:45 în loc de 6:05.

Spuneți și voi, cum aș fi putut ajunge în toiul nopții de la Ciampino la Perugia?!! :-?? Cu zeppelinul? Cazarea în Perugia o achitasem integral, singura varianta era să adaug o noapte la începutul sejurului în Italia. Așa că m-am grăbit să accept soluția de schimbare a datelor la același preț: plecare pe data de 6.05 la 20:45, întoarcere pe 14.05 la 22:25.

Cazarea intermediară am rezervat-o pe booking în Ciampino la un hotel scump și prost. De ce la un hotel și nu la o pensiune? Pentru că aveam nevoie de recepție deschisă nonstop, sosirea în Ciampino fiind prevăzută pentru ora 21:55. Și ca tacâmul să fie complet, avionul a avut întârziere 45 de minute și am ratat ultimul autobuz care făcea legătura între aeroportul și gara din Ciampino, lângă care era situat hotelul, așa încât am fost nevoiți să apelăm la un taximetrist, care ne-a jumulit de bani: 25 euro pentru o cursă de vreo 5 km. »:(

V-am plictisit, nu-i așa?

Scuze, m-am descărcat și eu...

După noaptea petrecută în hotelașul din Ciampino, în dimineața următoare am băut o cafea, ne-am îndreptat spre gară și am luat un tren (1,50 euro/biletul) full de navetiști spre Roma Termini, unde am ajuns după vreo 12 minute de stat într-un picior.

Din gară am achiziționat biletele spre Perugia. Între Roma și Perugia circulă peste 20 de trenuri pe zi, fie directe (cca. 2 h 20 min. ; 11,70 euro biletul), fie (mai frecvente) cu transfer la Foligno (cca. 3 h; 13,05 euro biletul). Noi am reușit și la dus și la întors să ”prindem” trenuri directe. Pentru detalii privind orarul trenurilor și prețul biletelor eu am folosit trainline.eu.

Mic pont: trenurile spre Perugia (direcția Ancona, de fapt) se iau din gara Termini de la peronul 2 Est, cel mai apropiat de ieșirea spre Via Marsala și cel mai îndepărtat de casele de bilete și de magazinele din incinta gării. Este peronul cel mai lung, care iese practic din gară, și de la casa de bilete am mers cu bagajele după noi vreo 10 minute, așa că rezervați-vă timp și pentru această mică excursie

La plecarea spre casă, după o masă luată la o pizzerie din apropierea gării, unde ne-am regalat și cu bruschette, arancini și o sticlă de vin bun, de pe Via Marsala, de vizavi de Best Western Hotel Royal Santina, am luat shuttle busul SITBUS (6 euro) care ne-a dus în 40 de minute la Ciampino. Aeroportul pustiu, era ultima cursă din ziua aceea, îmbarcare cu o întârziere minoră de numai 20 de minute recuperată pe drum și la 2:30 noaptea eram acasă.

Transportul în interiorul regiunii Umbria este asigurat de două companii de stat: Trenitalia (trenitalia.com/tcom-en) și Busitalia (fsbusitalia.it/cms-file/a ... a_Ann_ExAPM.PDF). Condițiile de călătorie sunt excelente atât pe tren, cât și cu autobuzul. Biletele sunt de tip ”open”, deci se pot utiliza pe orice cursă din ziua respectivă, iar prețurile mi s-au părut mai mult decât decente, singura mea mică supărare fiind aceea că nu există discount pentru seniori, ca în Franța. Cele de tren trebuie validate la automatele de pe peroane.

Interesant și amuzant totodată mi s-a părut faptul că trenurile se așteaptă reciproc, deci dacă trebuie să schimbați trenul și nu aveți la dispoziție decât 6 minute (așa cum ni s-a întâmplat nouă), nu vă faceți griji: personalul din gară va fluiera, dând semnalul de plecare, numai după ce ultimul călător se va fi urcat în tren.

Am împărțit astfel cele șapte zile ale sejurului petrecut în Umbria:

■ 3 zile Perugia

■ 1 zi Assisi

■ 1 zi Spoleto

■ 1 zi Gubbio

■ 1 zi Lacul Trasimeno/Trasimene

A fost o vacanță destul de obositoare, în urma căreia am avut nevoie de câteva zile de refacere și odihnă... :)

Dar a meritat!

Și dacă v-am convins că Umbria e o destinație demnă de luat în considerare, vă invit să mă însoțiți virtual în această călătorie.

Urcați în vagoane. Prima stație: Perugia!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2214 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI