ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.10.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 12.08.16
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 4 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 19

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 6 MIN

    Bergamo - merită văzut! (Partea a II-a) - Bucătăria tradițională, Vigilio, Castello di S. Vigilio

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Ce mancam in Bergamo – bucatarie traditionala

    Desi la tot pasul dai de cate un restaurant cochet, cu terasa, in Citta Alta nu m-a impresionat mancarea. Imi place bucataria italiana la nebunie, dar ceea ce am mancat aici drept specific “bersamasca” m-a cam dezamagit. Intotdeauna atunci cand ma asez la masa il rog pe ospatar sa-mi recomande ceva traditional, specific locului in care sunt. De data asta am luat “Casoncelli Bersamasca” cu care m-am cam pacalit. Erau niste banale ravioli fierte care colcaiau in grasime, cu ceva slanina prajita pe desupra si cateva frunze de busuioc (vezi foto). Pastele carbonara comandate de fiul meu au fost insa foarte bune.

    Nici vinul “de regiune” nu m-a prea incantat, un vin rosu, sec, puternic si foarte putin aromat.

    “Polenta e Osei” (polenta = mamaliga) este o prajitura traditionala orasului Bergamo (vezi foto). Am tot auzit in jur “am mancat in Bergamo prajitura polenta cu malai”. In realitate, daca chiar gusti din ea, realizezi ca nu are nicio legatura cu... malaiul. Este de fapt un fondant galben, invelit in zahar tos si umplut cu un fel de crema de alune. Desupra are un mic “mot” din gem de caise si o “pasare” din martipan. Am cumparat din curiozitate dar nu mi-a placut fiind mult prea dulce pentru gustul meu.

    Inghetata stracciatella – o alta “inventie” locala.

    “Pasticceria La Marianna” este situata in partea de nord a orasului de sus, aproape de Gradina Botanica, chiar langa Porta S. Alessandro (zona in care ajung si autobuzele din Citta Bassa). Se spune ca aici a fost inventata stracciatella sau ca, ma rog, puteti manca cea mai buna inghetata de acest fel din Italia.

    Restaurantul (este de fapt restaurant, nu cofetarie sau gelaterie) are o terasa splendida, plina de flori. Ne-am simtit foarte bine dar inghetata, sincer, nu prea m-a impresionat, am mancat mai buna. Pentru trei inghetate mari, comandate din meniul adus de ospatar, nota de plata a fost 43 euro (a inclus si un capucino).

    Pont: Daca nu va asezati la masa ci va cumparati inghetata direct din cofetarie, la pahar de carton, pretul este mult mai mic, cativa euro.

    Pont: - Pe Via Gombito, strada principala care duce in Piazza Vecchia pornind de la funicular, undeva pe dreapta este o mica brutarie/ restaurant unde gasiti felii mari de pizza, la pret decent si foarte gustoase, 6 euro felia mare (vezi foto).

    Nu ratati o vizita in Vigilio. Micul sat de pe dealul cu acelasi nume mi-a placut chiar mai mult decat Citta Alta. Daca veti privi pozele atasate, va veti lamuri de ce este de preferat sa urcati cu funicularul, drumul este destul de abrupt, deci solicitant.

    Nu stiu ce s-a intamplat cu noi anul asta in Italia. Cred ca piticul malefic al concediilor ne-a atacat energetic cu flacara violet de ne-a cam incurcat mintile pentru ca in 10 zile ne-am ratacit de trei ori. :)

    Bineinteles ca nici de data asta nu putea fi altfel asa incat, cu harta in mana, ne-am pierdut prin labirintul strazilor de la poalele dealului Vigilio. A fost si un lucru bun in asta, din intamplare am dat peste casa natala a lui Gaetano Donizetti pe care totusi n-am vizitat-o, fiind inchisa. Mi-a placut insa foarte tare zona – stradutele inguste, pietruite au un farmec aparte. Noroc ca am lasat firimituri pe drum asa ca am reusit sa ne intoarcem la poarta S. Alessandro in zona in care opresc autobuzele. Am intrebat in stanga si in dreapta unde este funicularul pentru Vigilio si ne-am dat seama ca trecusem de vreo doua ori pe langa el, dar nu-l vazusem. Pe undeva explicabil pentru ca statia este mascata de terasa unui restaurant. Ca sa nu patiti ca noi si sa fiti feriti de piticul malefic al vacantelor, notati ca imediat ce treceti de Porta S. Alessandro, pe dreapta, in spatele/lipit de o terasa se afla funicularul.

    Funicularul asta are o istorie interesanta. A fost construit in 1912 si a functionat pana in 1976 cand a fost inchis deoarece era considerat nesigur. Abia in anul 1984 au inceput lucrarile de renovare, cu aceasta ocazie fiind marita capacitatea de transport de la 32 la 55 de persoane. Zona este atat de frumoasa iar calatoria atat de pitoreasca incat cei de la Trip Advisor, in urma voturilor primite, i-au acordat un certificat de excelenta. Nu-l ratati pentru ca nici nu stiti ce pierdeti. :)

    Imediat ce ati coborat din funicular, la cativa metri de statie este o “panorama”, un loc cu o vedere splendida asupra orasului Bergamo unde va veti pune la grea incercare aparatele de fotografiat.

    Ghidandu-va dupa indicatoare, dupa cateva sute de metri de urcus veti ajunge la Castello di San Vigilio.

    Nu va imaginati ca veti gasi un castel in toata regula ci mai degraba ruinele a ceea ce a fost candva o constructie cu scop militar. Se mai pastreaza zidurile de aparare, o parte din santul cu apa, intrarea si o incapere. Uracnd treptele veti ajunge intr-un mic parculet, amenajat pe locul in care odinioara cred ca a fost turnul. Aici se deschide privirii o priveliste spectaculoasa asupra Alpilor in partea de nord si asupra orasului Bergamo in partea de sud. Atmosfera este tare placuta, liniste, verdeata, peisaj incantator, cativa turisti citind la umbra copacilor... Pentru ca intotdeauna avem cu noi un mic rucsac de oras cu cafea, apa si ceva de rontait, am profitat de linistea locului, departe de vacarmul citadin si am facut un popas de o ora, timp in care ne-am incarcat bateriile.

    La hotel am ajuns abia pe inserat, relaxati si teribil de incantati de cele vazute.

    In ziua urmatoare am pierdut ceva vreme cu mutatul “cortului” dintr-un loc in altul, asa ca am ajuns in Citta Bassa abia dupa amiaza. Orasul de jos mi-a lasat o impresie foarte frumoasa, curat, elegant, cu bulevarde largi si foarte multe spatii verzi. Ne dusesem cu gandul sa vizitam Accademia Carrara dar ne-am mosmondit cam mult si am ratat-o, asa ca am facut ce face tot turistul intr-un oras pe care il vede prima data – ne-am dus in centru.

    De la hotel am mers pe jos pana in Piazza Giacomo Matteotti apoi am pornit catinel pe Via XX Settembre, principala artera pietonala cu magazine de o parte si de alta. Am avut norocul sa prindem pregatirile pentru sarbatoarea Sfantului Alexandru, patronul spiritual al orasului, astfel incat strazile erau luminate ca de Craciun, cu ghirlande si beculete multicolore.

    Am ajuns pana in Piazza Pontida apoi ne-am intors pe Via Sant’Orsola inapoi in Piazza Giacomo Matteotti. Ne-am tras oleaca sufletul pe o banca din micul parc unde am putut admira Monumentul dedicat lui Vittorio Emanuele II si Monumentul Partizanului apoi ne-am continuat plimbarea pana la “Teatro Gaetano Donizetti” pe care, data fiind ora tarzie, l-am vazut doar la exterior.

    Se facuse destul de tarziu asa ca ne-am indreptat catre hotel, trebuia sa ne odihnim bine pentru ca a doua zi aveam planificata o excursie la lacul Como.

    Ne-am simtit extraordinar in Bergamo si ne-am intoarce oricand cu placere.

    Se pare ca m-am tinut de cuvant, am reusit sa scriu un articol luuuuuuuuuuuung, plictisitor si cam “tehnic”. Sper insa ca tocmai datorita acestui ultim aspect sa fie totusi util celor care vor sa calatoreasca in orasul lombard.

    p. s. Pentru ca mi-a iesit un review mult prea lung, l-am impartit in doua ca sa fie mai usor de folosit.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Dana.S in 03.10.16 10:40:26
    Validat / Publicat: 03.10.16 20:07:47
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 3702 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana.S); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P18 Vigilio si Alpii in plan secund
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 21 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    crismis
    [03.10.16 20:22:18]
    »

    @Dana. S: Pe mine, una, m-ai convins: Bergamo merita o vizita! Mai ales ca acum biletele de avion sunt ieftine-ieftineee... Si ponturile mi se par foarte utile: deci paste cu untura - nu, mamaliga dulce - pas, straciatella - nici macar!

    ... Si povestesti frumos, cred ca ti-am mai spus asta! Mie imi plac "floricelele"!

    mishu
    [03.10.16 21:07:24]
    »

    @Dana. S - Da, suna bine tot ce spui, pledoarie sustinuta cu succes cu vorbe si poze. Felicitari, votat cu placere.

    elviramvio
    [03.10.16 21:30:33]
    »

    @Dana. S:

    Super! Imi place chestia cu "piticul malefic", acum am priceput cine ne-a stricat gps-ul in a doua zi de concediu anul acesta. Dar a fost totusi bine, ne-am descurcat fara, mai ales ca cel mai bun telefon pe care aveam harti, internet, era decedat si asa a ramas cam 6-7 zile, din vina operatorului care azi a fost amendat tocmai pentru multele reclamatii intemeiate. Deci cred ca sunt uneori mai multi pitici malefici!

    Articol zici lung si tehnic. Nu, este numai bun pentru cei ce cauta informatii despre aceste locuri. Din partea mea putea fi si mai tehnic, nu aveam obiectii.

    Vacante frumoase!

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [04.10.16 03:40:49]
    »

    @crismis: Chiar merita. Stiu pe cineva care a vizitat Bergamo cu 50 euro, asta incluzand transportul cu avionul, fara cazare. A plecat omul cu o cursa de dimineata, a vizitat orasul iar seara era inapoi la aeroport.

    Pana la urma, decat sa-ti petreci duminica in fata televizorului sau prin nu stiu ce mall, mai bine iei frumos avionul si te relaxezi o zi pe stradutele pline de farmec ale orasului vechi.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Dana.SAUTOR REVIEW
    [04.10.16 12:35:15]
    »

    @mishu: Pai nu suna prea bine, nu ai vazut ce am criticat mancarea?

    Dana.SAUTOR REVIEW
    [04.10.16 12:55:47]
    »

    @elviramvio: Asta cu piticul malefic al vacantelor e boala grea. Noi o "ducem" de cativa ani

    Sotul meu, cum trece granita, cum se transforma si incepe sa faca numai nefacute. Ba ne ratacim pentru ca se ia la cearta cu GPS-ul, ba face tot felul de giumbuslucuri cu cardul de-l baga intotdeauna in fanta care nu trebuie, ba cumpara vigneta pentru o tara prin care nu vom trece... din astea

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, Dana.S, elviramvio, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bergamo și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050029039382935 sec
    ecranul dvs: 1 x 1