ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.03.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Brasov
ÎNSCRIS: 16.01.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAR-2015
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 8 MIN

    Acireale, un oraș mai puțin frecventat de turiști

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Mai erau 3 zile din vacanţa noastră în Taormina şi vizitând deja ceea ce ne propusesem şi anume Muntele Etna, Messina, Castelmola şi bineînţeles, Taormina, am decis să mai vizităm ceva prin împrejurimi.

    Cum suntem mai „ciudate” şi ne place să vizităm tot felul de oraşe şi lucruri neconvenţionale, am decis să ajungem în Acireale. A fost un lucru spontan, de data aceasta nu eram informată de acasă referitor la oraş, nu ştiam ce se poate vizita, nu ştiam cât este de mare oraşul.

    Am luat de la ghişeul de unde să vindeau bilete orarul către Acireale cu o zi înainte şi ne gândeam dacă să mergem sau nu.

    Am întrebat la recepţia hotelului ce fel de oraş este şi ni s-a spus că este destul de mare şi frumos.

    Ştiam că mai avem timp rămas pentru a „pierde” vremea în Taormina, ne-am decis să mergem până la urmă în Acireale.

    Dimineaţa, conform orarului, cel mai convenabil autobuz era cel de la ora 09:45... dar... am luat ţeapă... deoarece acesta circula doar în zilele de sărbătoare, dar pe acea fişă informativă nu era menţionat acest aspect... aşa că... a trebuit să aşteptăm până la ora 11:30 când pleca următorul autobuz spre Acireale.

    Primul era la 6:25 dimineaţa şi nu m-aş fi trezit să plec la ora aceea în ruptul capului, doar eram în concediu, nu?

    Biletul dus întors a costat 6.60 euro de persoană. La ora 11:30 am reuşit să plecăm din Taormina. Drumul este unul superb, se vede partea cealaltă a Etnei, am trecut prin multe localităţi şi într-o oră şi jumătate am ajuns în Acireale.

    Autobuzul ne-a lăsat în Piazza Duomo.

    La întoarcere aveam de ales să plecăm fie cu autobuzul de la ora 14:45, care pleca din Piazza Duomo, fie cu cel de la ora 18:15, care pleca din Piazza Indirizzo.

    Încă nu eram hotărâte cu ce autobuz vom pleca, ţinând cont că ajunsesem în oraş doar la ora 13:00 şi nu ştiam dacă avem timp sau nu pentru a ne plimba prin oraş... am întrebat şoferul cât de departe este Piazza Indirizzo faţă de Piazza Duomo de unde ne lăsase el şi a spus că la 5 minute...

    Ok... am început aventura cu vizitarea (pe din afară) a catedralei din Acireale (Duomo di Acireale, Cattedrale Maria Santissima Annunziata), deoarece când am ajuns noi, biserica era închisă şi doar la plecare am avut ocazia să intrăm să o vizităm.

    În Piazza Duomo se află această catedrală, Palazzo Modò (Palatul Modò) care era în restaurare şi Basilica.

    Catedrala din Acireale este o catedrală romano-catolică dedicată Bunei Vestiri; acesta a fost declarată sediul episcopului de Acireale în 1870. Clădirea actuală a catedralei, a fost construită ca Biserică parohială între 1597 și 1618, care a fost extinsă câțiva ani mai târziu, când a găzduit moaștele Sfântului Venera, unul dintre cei doi sfinți patroni ai orașului. Structura a supraviețuit cutremurului din 1693, iar prezenta catedrală este o clădire din secolul 17.

    Mi-a plăcut foarte mult piaţa, care, bineînţeles este pavată cu marmură şi lavă vulcanică... ca aproape în toate pieţele din Sicilia...

    Acireale este de fapt un oraş industrial... am aflat ulterior... şi nu am văzut picior de turist (în afară de noi...) dar este un oraş frumos şi curat (deşi se mai vedeau confetti pe jos pentru că avuseseră cu o săptămână înainte Carnevale di Acireale (carnaval).

    Mi-a plăcut foarte mult Biserica San Sebastiano, fiind cel mai important monument din Acireale, declarat monument național. Fațada, construită și proiectată de Angelo Bellofiore mi-a încântat ochii... în interior nu am putut intra din păcate, deoarece biserica era închisă...

    Acest lucru m-a enervat la culme, nu doar în Acireale ci în toată Sicilia sau mă rog, în părţile pe unde am fost... totul se închide la 12:00-12:30 şi se deschidea după ora 16:00 în sezonul de iarnă şi ora 18:00 în sezonul de vară (din cauza căldurii deschid mai târziu magazinele vâră).

    Mama mia, vă daţi seama? Eu, în Acireale, la ora 13:30 tot oraşul părea mort. Dacă bisericile erau închise, vă daţi seama că şi magazinele erau la fel...

    Asta ne-a determinat să rămânem în oraş şi să plecăm cu autobuzul de 18:15, pentru a avea timp să şi vizităm şi să prindem ceva deschis...

    Începuse să picure şi era singura zi când nu luasem umbrela cu noi pentru că în Taormina era soare şi nu se anunţa ploaie în ziua respectivă.

    Stând noi sub o copertină să ne adăpostim puţin de ploaie, am întrebat nişte localnici cum pot ajunge la mare. Nu vorbeau engleza, dar, m-am chinuit cu italiana pe care o ştiu să le explic ce vreau. Au înţeles şi mi-au spus că nu există plajă sau mare în Acireale, ci doar Villa Belvedere de unde pot admira marea Ionică.

    Când au spus Villa Belvedere eu mă gândeam că este o vilă/bar/cafenea ceva dar... de fapt... este un parc... parcul Vittorio Emanuele III, căruia i se mai spune şi Villa Belvedere...

    Fondat în 1848, a luat imediat numele de Belvedere pentru panorama splendidă: în partea stânga se vede Taormina, până şi Calabria, în dreapta dealurile din Augusta.

    Ce m-a amuzat pe mine teribil şi am început să râd până m-au dat lacrimile a fost tomberonul de gunoi din acest parc... un tomberon extrem de... ” scump” şi extravagant, marca Luis Vitton... vorbesc serios... tomberonul era „împachetat” sau „împăturit” sau nici nu ştiu cum să îi spun în hârtie Luis Vitton... o să ataşez nişte poze pentru a înţelege mai bine ce vreau să spun...

    Când mă gândeam că le-am văzut pe toate apare acest tomberon... doamneeee... :)))

    După ce am ieşit din parc (care se afla în Piazza Indirizzo), la câţiva metri pe partea dreaptă am putut vedea Celsea di Santa Maria dell'Indirizzo, care, bineînţeles... era... închisă...

    Ne-am întors în centru şi am găsit catedrala deschisă... superbă în interior...

    Mi-a plăcut în mod deosebit podeaua în care este un cadran solar proiectat de Christian Heinrich Friedrich Peters (1843), și împodobită cu simbolurile zodiacului de către Giovan Francesco Boccaccini. De asemenea, tot în podea este scrisă latitudinea şi longitudinea.

    Interiorul a fost modificat în stil predominant pentru secolul al XVIII-lea, chiar și după cutremurul din 1693 și cel din 1783.

    În capela Santa Venera (care datează din 1658) sunt moaştele și statuia sfântului Venera, o lucrare de Mario D'Angelo (1651-1655).

    Frescele din capela Santa Venera au fost făcute în 1712 de către Antonio Filocamo. Bolta naosului a fost în schimb pictată de Giuseppe Sciuti (de 1907).

    Catedrala include, de asemenea morminte ale unor oameni legaţi de istoria oraşului, inclusiv cele ale episcopilor Ottavio Branciforte (Episcopul de Catania care s-a refugiat în Acireale, şi a murit în 1646) și Salvatore Russo (Episcop de Acireale, care a murit în 1964).

    După aceea ne-am hotărât să mâncăm şi noi Arancini şi tare buni au fost... poate cei mai gustoşi pe care i-am mâncat din zona aceea... este vorba de acel „bulz” din orez fiert, care înăuntru au fie roşii cu carne de vită fie altă variantă, pe care noi am mâncat-o şi anume: prosciutto cu parmezan şi un sos tare bun...

    Am gustat şi cannoli, celebrul desert sicilian de care râdeam eu... din cauza formei, unii spuneau că „zici că are doi ochi” şi eu am zis că seamănă cu doua ţâţe :))

    Se făcuse deja ora 17:00 şi cam îngheţam de frig pe străzi. După ce am mai colindat magazinele care de abia se deschiseseră, am cumpărat nelipsiţii magneţi pentru colecţie (1.5 euro) am decis că este cazul să ne „retragem” într-o cafenea până la ora 18:15 când trebuia să sosească autobuzul.

    Am băut o cafea, una lungă, americano cum spun ei (dacă cereţi o cafea, vi se va aduce espresso) şi am „tras” de cafeaua aia aproape o oră...

    Pe la ora 18:00 am ieşit să aşteptăm autobuzul în staţie... şi trec 10 minute, trec încă 15 şi autobuzul nu soseşte... erau două doamne în staţie, vorbeau liniştite una cu cealaltă, mai fumau o ţigară şi noi începuserăm să facem 13-14... era ultimul autobuz din Acireale spre Taormina... ne gândeam că l-am ratat şi ce vom face...

    Le-am întrebat pe doamnele respective, care aşteptau cu noi în staţie, dacă tot autobuzul spre Taormina îl aşteaptă şi au spus că da... şi ca să stăm liniştite ca va veni...

    Întârziase mai bine de jumătate de oră autobuzul până când una din doamne s-a hotărât să sune să întrebe ce s-a întâmplat. I s-a spus că autobuzul vine şi că a fost aglomeraţie foarte mare dinspre Catania în Acireale

    Pe la ora 19:15, după mai bine de o oră de aşteptare a sosit şi autobuzul.

    De data aceasta am făcut mai puţin de o oră până în Taormina... la ora 20:00 eram la hotel, unde toată lumea se agita de ce nu am ajuns la masă. Ghida a spus că mai stătea puţin şi ne sună în cameră (de parcă am fi răspuns, că din moment ce nu am venit la masă, clar nu sunt nici în cameră)...

    Ok, am trecut cu bine şi de aventura asta cu autobuzul.

    Acesta la întoarcere a trecut prin mai multe localităţi şi mi-a părut rău că nu ne-am gândit să mergem în Giarre, un orăşel mult mai cochet şi modern decât Acireale.

    Am trecut şi prin Mascali, Fiumefreddo, Recanati, Giardini Naxos, în cele din urmă ajungând în Taormina.

    Mi-a placut orasul si faptul ca este mai putin cunoscut de turisti...

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de GabrielaG in 26.03.15 19:45:21
    Validat / Publicat: 26.03.15 23:06:25
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 5658 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (GabrielaG); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P27 Latitudinea si longitudinea... pavaj in interiorul Cattedrale Maria Santissima Annunziata
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 22 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    luciaoradea
    [26.03.15 23:15:19]
    »

    Ce m-a amuzat pe mine teribil şi am început să râd până m-au dat lacrimile a fost tomberonul de gunoi din acest parc... un tomberon extrem de... ” scump” şi extravagant, marca Luis Vitton... vorbesc serios... tomberonul era „împachetat” sau „împăturit” sau nici nu ştiu cum să îi spun în hârtie Luis Vitton... o să ataşez nişte poze pentru a înţelege mai bine ce vreau să spun...

    SUPERB!!! Poza cu tomberonul branduit ar trebui trimisa tuturor primarilor din tara. Poate se inspira si ei si gasim si pe la noi cate un Gucci, Armani, Dolce&Gabbana, Adidas samd. Altfel arunci gunoiul in el, nu?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster13
    [27.03.15 11:09:36]
    »

    Aseară

    Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

    GabrielaGAUTOR REVIEW
    [27.03.15 11:15:48]
    »

    @luciaoradea - Ai o idee geniala Lucia ) Chiar da altfel un astfel de tomberon...

    Eu am ramas masca... cred ca 5 minute am stat cu gura cascata in fata tomberonului si langa el era o banca, pe care steteau si se pupaceau 2 tineri... ei credeau ca ma holbez la ei dar eu... eram acaparata de tomberonul magic )

    Asa ceva nici nu cred ca voi mai vedea vreodata in alta parte...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    GabrielaGAUTOR REVIEW
    [27.03.15 11:36:04]
    »

    @webmaster13 - Va multumesc pentru melodie.

    Imi aduce aminte de Etna, cand pe autocar cantau aceste cantonete siciliene care mi-au placut dar m-au si enervat... cel putin instrumentul acela muzical (acum nu imi vine in minte cum se chema).

    danamandache
    [27.03.15 11:40:51]
    »

    Mai, Gabriela, cred ca tomberonul ala era un magazin second -hand sub acoperire

    GabrielaGAUTOR REVIEW
    [27.03.15 11:43:29]
    »

    @danamandache - Of, nu am stiut, ... trebuia sa ma gandesc si eu la asta... ma pescuiau de acolo cu macaraua daca intram in tomberon )

    Rodel
    [27.03.15 14:59:54]
    »

    Aștept cu interes review-urile tale, mai ales că descrii locuri în care încă nu am ajuns, așa cum este și mult-visata Sicilie. Mă bucur să-ți acord Superbonusul și felicitările mele.

    GabrielaGAUTOR REVIEW
    [29.03.15 11:46:30]
    »

    @Rodel - Va multumesc... daca reusesc sa ma mobilizez o sa mai scriu inca 2-3 articole despre Sicilia si celelalte orase pe care le-am vizitat.

    Ma bucur mult ca review-urile mele sunt de folos si sper sa aveti o vacanta cat mai frumoasa cand veti merge in Sicilia

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    danamandache, GabrielaG, luciaoradea, Rodel
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Sicilia:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056351900100708 sec
    ecranul dvs: 1 x 1