Un port, prelungirea orasului Dublin

TIPĂREȘTE

Intr-o superba zi de decembrie, in care au fost cam 12 grade C., in care nu a plouat nici un minut si in care Soarele a stralucit toata ziua, am decis inca de dimineata sa mergem pe Peninsula Howth, la Est de Dublin. Am setat adresa... si la drum. Este inutil sa mai amintesca calitatea buna a soselelelor, datorita carora drumul a fost o placere. Am ajuns repede, distanta fiind mica pana la cochetul sat de pescari.

Aveam noi si o dorinta ascunsa sa vizitam Castelul Howth, dar nu am avut noroc. Castelul este prorietatea fam. Gaisford-St Lawrence, care il stapaneste de multe generatii, mai exact de 800 de ani de cand pe acesta peninsula si-au construit primul castel. Apoi au mai cumparat sau primit teren (ca recompensa dupa cate o lupta) si asa au ajuns sa stapaneasca aproape toata peninsula.

Dar faptul ca nu am vizitata castelul, nu ne-a stricat ziua. Un alt obiectiv propus, era golful cu portul si cele doua istmuri care il inconjoara.

Se crede ca numele de Howth, este un deivat al cuvantului "cap" in engleza. Primii care s-au instalat in jurul acestui golf, pe peninsula si pe tarmul apropiat au fost vikingii care au invadat prima data Howth în 819. Cum erau si buni navigatori si strategi, toata zona a fost pentru ei o baza militara si strategica pentru tinerea sub observatie si control a zonei ce facea legatura intre M. Mediterana si Scandinavia.

Urmatorii invadatori au fost anglo-normanzii care au venit pe la 1016 din aceleasi motive. Unul din conducatorii lor, Almeric Tristam a fost rasplatit pentru aceasta cucerire, cu multi bani si cu impropritarirea cu pamant; a primit o mare parte din peninsula si pentru ca el a castigat batalia intr-o zi de Sf. Lawrence si-a schimbat si numele dupa cel al sfantului care i-a adus noroc. Imediat dupa aceea si-a construit castelul. In 1181 Regele Henry al II-lea al Angliei ia acordat titlul de baron, si de atunci numele lui a fost Almeric St. Lowrence Baron de Howth. Desigur un titlu nu se dadea nici atunci doar de politete sau doar pentru a sporii numarul contilor si baronilor ci pentru ca fiecare rang facea din purtatorul lui un bun platitor de taxe catre rege. De atunci, urmasii acei familii, au stapanit si stapanesc si astazi cea mai mare parte a peninsulei iar castelul s-a extins si infrumusetat in functie de epocile mai infloritoare sau nu, prin care a trecut tara si stapanii castelului.

Noi am trecut pe langa domeniul castelului, am vazut din mers o parte a terenului de golf si ne-am continuat drumul pana pe West Pier care este fasia de pamant din partea de Vest a micului golf ce adaposteste portul de ambarcatiuni mici.

Am lasat masina intr-o parcare si am facut o plimbare pe jos, pana in capatul ei. Pe partea stanga sunt magazine pescaresti si restaurante micute, lipite unul de altul intr-o mica insiruire, iar pe stanga este golful.

Din capatul digului se vedea farul, care este pe fasia din partea Estica a golfuletului si cele dou micute insule. Cea din stanga este Lambay si cea din dreapta Eye Irlanda. Pe Eye Irlanda este ruina unei micute manastiri si Turnul Martello. Micuta insula este acum populata doar de pescarusi si am aflat de la un pescar ca vara se pot face scurte excursii cu barca pana acolo.

Turnurile Martello sunt constructii de aparare, din sec. XIX, mici forturi construite de-a lungul coastei Irlandei, cam pe toate insulitele din vecinatatea Pen. Howth si in alte parti ale Imperiului Britanic.

Farul peninsulei, cunoscut sub numele de Farul Baily, a fost ridicat prima oara in sec. XVII si modernizat de ficare data cand in materie de navigatie si de semnalizare a aparut ceva nou.

Cat am stat noi pe dig si faceam fotografii am avut norocul sa asistem la o portie de balaceala intre doua foci, care se rostogoleau si se "fugareau" chiar in apropierea locului unde stateam noi. Apoi, parca invidiosi pe atentia ce o dadeam focilor, ne-au "invadat " pescarusii; intai au facut o demonstartie de acobatie aviatica, ne-au dat tarcoale cat puteau ei de repede incat nu am reusit sa ii prind in nici o fotografie... au pescuit cativa pesti... dupa care s-au asezat calmi pe dig in apropierea noastra. I-am raspaltit cu cativa biscuiti (din rezerva stategica ce nu ne lipseste niciodata din rucsacel) si ne-am indreptat spre zona cu restaurante.

Din pacate toate incepeau sa serveasca mancare abia dupa ora 12,30 si era inca devreme; Ne-am asezat totusi la micuta terasa din fata unuia, am baut cate o cafeluta sau un capucino, mai mult de dragul zilei frumoase si a linistii care domnea in zona.

La cele trei vase pescaresti care erau ancorate, am vazut ceva "miscare ", dar nici unul nu a plecat in larg in timp ce noi eram acolo.

Daca de un peste proaspat preparat cumva traditional nu am avut noroc la un restaurant, am intrat in cel mai animat magazin pescaresc (unul din cele patru) si dupa ce ne-a cam lasat gura apa la ce era acolo, am plecat cu patru bucati mari de ton si cu o punga cu creveti.

Ne-am urcat in masina si am plecat pana la celalat istm care inconjoara golfuletul si portul de iahturi. Distanta nu ar fi fost f. mare pentru o plimbare pe jos, dar "micuta "familiei dadea semne de plictiseala si in ritmul ei nu am fi ajuns nici in doua ore... dupa inca o sedinta foto si cu acea parte a peninsulei, am plecat mai departe sa descoperim frumusetile acestul colt de tara.

Localitatea este cocheta si cu greu i-am putea spune "sat de pescari "asa cum stiu eu satele. Exista cateva micute restaurante, din acelea in care daca intri, imediat patronul si ospatarii se imprietenesc cu tine; exista doua hoteluri mari si alte cateva mici de genul mini pensiuni si exista o multime de case, mici, cochete, tipic irlandeze, cu o curte mica in fata casei si cu alta mai mare in spate... toate cu un aspect impecabil. In fata golfului si a portului o zona rezidentiala noua, cu cateva blocuri cochete de lux, m-au facut sa ma intreb daca mi-ar placea sa traiesc acolo? ... sa las o vreme agitatie unui oras la o parte si sa nu fac altceva decat sa mananc peste... mult peste si sa ascult valurile marii... Destul de multe personalitati irlandeze au ales sa traiasca acolo; in primul rand artisti, a caror activitate nu este legata de un program fix, sau sportivi retrasi din activitate, sau politicieni in varsta. Cei mai cunoscuti sunt; tobosarul de la U2, Compozitorul Ciaran Farrel si cantaretul Johny Logan.

Howth are avantajul ca este f. aproape de capitala si atunci se poate ajunge rapid cand treburile urgente o cer sau cand o sedinta de shoping schimba pentru o zi linistea cotidiana.

Desi am vazut o multime de batrani in sat, nici o casa nu este neingrijita, nici o strada nu este "bombardata " nici un tomberon de gunoi nu este plin sau rasturnat. Nu ai zice ca este o zona in care traiesc multi batrani, stabiliti aici dupa o viata grea si agitata la oras, care cauta acum frumusetaea marii si linistea naturii de pe malurile ei inalte. Din loc in loc cate un magazin mic, le ofera localnicilor si turistilor ceva specific locului.

Am facut o plimbare de jur-imprejurul peninsulei pe soseau ce o inconjoara oprind din cand in cand pentru a privi marea si din alte unghiuri, pana cand soseau a fost blocata de un indicator care ne anunta ca am ajuns la una din portile castelului.

Am facut cale intoarsa si mergand fara tinta prin zona am ajuns la Biserica Adormirea Maicii Domnului. Biserica este aplasata pe o zona inalta a localitatii, inconjurata de trei stradute care fac sa para ca biserica sta pe o insula. Terenul a apartinut fam. St. Lawrence (proprietara Castelului Howth) care l-a donat special in scopul construirii unei biserici.

Este o biserica romano-catolica pe care am gasit-o deschisa si in care am intrat. Este ceva mai recenta, doar de la 1899 si interiorul ei este destul de simplu. Tavanul este din lemn si imita o barca cu susul in jos, lucru care nu m-a mirat fiind intr-un sat de pescari. Pe peretei erau doar tablouri care infatisau scene din viata lui Isus. Vitraliile erau simple si modelul era unic pentru toate, exceptie facand doar rozeta mare ce se aflla deasupra intrarii. Altarul era si el simplu, peretii ce il inconjara sunt simpli, doar placati cu marmura. Desi cand am fost eu trecuse demult Craciunul, inca mai erau statuete din povestea Nasterii lui Isus. Deasupra intararii este balconul corului si in stanga lui orga.

Cand am iesit din biserica si am privit cu mai multa atentie tunul-clopotnita din partea stanga a bisericii, am observat ca sus, la cele patru colturi exista cate un cap de animal mitologic, ca si decoratiune pentru burlanele de scurgere a apei de pe terasa. Am plecat mai departe si ne-am mai plimbat pe stradutele inguste si curate, care parca erau din povesti; la fiecare curba asteptam sa apara ceva frumos.

O alta biserica pe langa care am trecut este Biserica Sf. Maria cu al sau cimitir. Prima bisericuta construita in acel loc a fost pe la 1042 si era din lemn; apoi a fost construita alta mai mare din piatra ce a devenit biserică parohiala. In fiecare secol care a urmat constructiei, a fost consolidata si putin modificata. Actuala biserica dateaza din sec XIV si ruinele ei au o poveste despre maretia ei de odinioara. In curtea cimitirului este o capela in care se odihneste cel de al doilea Baron de Howth si sotia sa.

Pentru noi a fost o zi reusita si datorita locatiei incantatoare si datorita vremii cum nu sunt obisnuita sa vad in luna ianuarie.

---

VIZUALIZĂRI: 3019 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI