Solicitare CMR / ITALIA

Cazare convenabila pe langa Venetia

Trimisă în 14.05.11 11:05
autor ionescunicPR [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 42588

Incerc sa pun la cale o expeditie catre Venetia , cu masinile proprii si studiez posibilitatile de cazare in zona. Chiar in Venetia , sub 105 euro dubla pe noapte, nu prea e nimic, pretul mi se pare imens si nici nu ma gandesc sa platesc atat.

Insa de exemplu la Lido di Jesolo se gasesc cazari mult mai ieftine si probabil mai bune . Daca stiti astfel de hoteluri sau chiar si campinguri mai ieftinute as fi interesat.

Din Lido di Jesolo am inteles ca se poate ajunge , cu un autobuz si apoi cu un vaporetto , in Venetia , daca aveti detalii despre pret , traseu si orar sau orice altceva util as aprecia foarte mult.

Multumesc pentru eventualele raspunsuri!



Răspunsuri

Alina MorarPA9r[14.05.11 11:56]

Eu am stat o data la Camping Fusina, Mestre. Dar... e cam jegos, adica bine... eu eram obisnuita cu campingurile din Austria. De acolo am mers la Venezia cu autobusul. Am primit de la receptia campingului o harta cu Venezia si orarul autobuselor. Bilet am cumparat de la sofer.

In statiunile de pe langa Venezia sunt foarte multe campinguri. Unele sunt extraordinar de frumoase, ca si niste resorturi din Turcia.

Ce spui de acesta? click aici

Gasesti multe campinguri. Despre hoteluri nu stiu, eu am stat langa Rimini.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

dorgoAU8r[14.05.11 13:12]

@ionescunic

Mai exista la Mestre si HOTEL CENTRALE, ai acolo... parcare fara plata, ai un ABC-supermarket in fata lui, camera dubla e sub 50 euro in extrasezon, in sezon creste un pic pretul, la supermarket ai produse ieftine, in special alimente, cele din Venetia insa, te usuca la buzunare, mai ales restaurantele sunt f. scumpe, ai la Mestre si un ghiseu de tickete vis-a-vis de Hotel Centrale, statia de bus e mai departe, dar bus-ul trece pe langa hotel... cu el ajungi in cateva minute in partea veche a lagunei. In hotel ai "tout confort". Mic dejun inclus-bufet suedez, OK!

Coordonate:

Hotel Centrale Venezia Mestre

Piazzale Donatori di Sangue, 14

30170 Mestre Venezia, Italia

041 985522

Concediu placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

deliaemilia*SV2r[14.05.11 13:29]

Eu am fost la hotel Carletto din Treviso (m-am uitat acum si o camera dubla costa 170 euro 3 zile, din 1.07 cu mic dejun inclus) (nu stiu cand te duci) De acolo am luat trenul si ne-a dus direct la Venetia (am lasat masina la gara).

Altadata am stat la Piazzola sul Brenta (foarte aproape) si pretul a fost derizoriu (cam 35-40 euro/zi) Se numea casa Rosa, la signor Danielli-foarte cumsecade, intr-o casa tipica, intr-o gradina de magnolii (copaci de magnolii cum n-am vazut niciodata), dar n-are mic dejun.

Acolo e si un castel pe care l-am vizitat (f. frumos) Daca vrei, pot vorbi cu dl. Danielli. Pontul e sa nu stai la Venetia ci intr-un loc cat mai aproape.

Drum bun!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

anamiSV2r[14.05.11 14:54]

E foarte frumos sa va cazati la Lido di Jesolo; gasesti app sau studouri f bine utilate dar se inchiriaza cu saptamina. Marea e f calda, plajele superbe si cu lebede adevarate dimineata pe plaja - vin din laguna. Statiunea are un site cu mii de cazari JESOLO. IT

Despre vizita la Venetia, eu am fost cu vaporasul si am facut peste o ora pana acolo, dar tre sa tii cont ca LIDO DI JESOLO are 15 km lungime, asa ca adaca stai in capatul distal mai pune inca o ora la socoteala cu autobusul.

Dar daca tot sunteti cu masinile poti merge pana la Venetia cu masina si o lasi in parcarea de la Piazzale Roma unde costa in jur de 20 euro/zi dar per total e mai ieftin si mult mai rapid decat bus/vapor; castigi timp sa vizitezi Venetia.

Poti vizita si Padova care e la vreo 50 km.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

geniPM4r[14.05.11 15:52]

Noi am stat de doua ori la hotel Piave in Mestre. Am lasat masina in parcarea hotelului si am mers la Venetia cu autobuzul (1 euro/persoana). Statia de autobuz este la 100 m de hotel.

Camerele sunt micute, dar au strictul necesar. Am avut si mic dejun (bufet suedez) si imi amintesc ca era destul de bogat.

Drumul pana la Venetia dureaza cam 15 min.

Poti verifica si pe site-ul hotelului: click aici

Vacanta frumoasa!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

mihail61GD1r[14.05.11 16:08]

Salut,

incearca si la hotelverdijesolo.com

Este foarte aproape de Aqualandia (5 min), si la 20 min de locul de unde se poate lua vaporul catre Venetia. Daca te hotaresti pentru acest hotel, la varianta all inclusive primesti o excursie la venetia si o intrare de 1 zi la Aqualandia.

Un drum pana la Venetia dus intors, autobuz+vapor costa aproximativ 30 Euro (durata 1 ora) -- plecarile sunt de pe la 10 cu vaporul si intoarcerea este pe la 17- trebuie sa respecti orarul ca altfel pierzi vaporul si banii. Insa nu ramai pe acolo pt ca mai sunt vapoare de la Venetia pana la Punta Sabioni de unde iai un autobuz si ajungi chiar in spatele hotelului in Lido di Jesolo.

Aqualandia costa 27 Euro - vezi site-ul oficial. Pentru circulatia autobuzelor in zona urmareste click aici

Daca vrei sa trimiti un mail la hotelul mentionat poti mentiona numele meu ca recomandare (Alexandrescu Mihail), eu am fost de 2 ori si mai merg si anul asta.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

marcy74GD1r[14.05.11 17:31]

Hotel Carletto as fi dorit sa ti-l recomand si eu... dragut si foarte curat, mic dejun inclus, 80 euro family room (pt 4 pers) /noapte in luna mai (rezervare facuta de pe booking.com).

Treviso se afla cam la 40 km de Venetia dar din moment ce mergeti cu masinile nu este nici o problema. In plus orasul este foarte frumos si linistit. Merita batut la pas, mai ales seara alaturi de persoana iubita (sa nu uitam ca ne aflam in zona Venice ) In Treviso se gasesc celebrele magazine Benetton, unul din ele fiind chiar in centru, in spatele Palazzo dei Trecento.

Sunt convinsa ca veti avea o vacanta minunata si de acesta data, Venetia este minunata si merita din plin vizitata ori de cate ori se iveste ocazia.

Va doresc drum bun, vacanta frumoasa si sa ne scrii la intoarcere )

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

motaneataSR[14.05.11 21:19]

Am vizitat Venetia de doua ori. De fiecare data am mers cu masina (asa cum intentionezi si tu).

Venetia este un oras scump, in sensul ca un hotel in Venetia costa de 2-3 ori mai mult decat unul similar din Mestre. Ca sa nu mai vorbesc de problema parcarii masinii.

Cea mai buna varianta de cazare este clar MESTRE. Este foarte aproape de Venetia, cel mai aproape, (vis-a-vis de laguna), gasesti hoteluri bune si cu parcari gratuite, ba chiar ai si ce sa faci seara in acest orasel. Ai autobuz direct cu care ajungi in Venetia in cateva minute. Chiar si calatoria cu autobuzul, cu laguna in stanga si in dreapta, este interesanta.

Este bine sa iti planifici sa ajungi in Mestre seara. Dimineata pleci la Venetia cu autobuzul. Vizita iti va lua o zi intreaga. Neaparat sa mergi cu vaporeto (taxi pe apa) pe Canal Grande! Pont: fa aceasta plimbare cu vaporeto pe inserat, sa inceapa cand inca mai este lumina afara, dar sa prinzi si cand se aprind luminile la palatele din laguna si la cele aflate de-o parte si de alta a Canal Grande! Nu vei uita calatoria asta niciodata!

Pe innoptat va intoarceti in Mestre. Nici o grija cu autobuzele, circula unul dupa altul.

Nu mai tin minte la ce hoteluri am stat in Mestre, dar voi cauta prin hartii si-ti voi spune.

Motăneaţă

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

mirelavioletGD2r[15.05.11 00:54]

Un italian imi spunea ca Venetia este scumpa si pentru italieni...

Am stat in Venetia 24 ore... Venind de la Viena am ajuns in laguna parcurgand cei aprox 600km in 5 ore platind taxe de intrare pe sosea in mai multe randuri; Soseaua ce intra in Venetia turistica ne-a condus usor catre parcarea etajata de la intrare unde am lasat masina pt 24 ore contra sumei de 20 euro. Am luat minim de bagaje cu noi si fara a avea cazare rezervata am pornit in cautare, gasind contra sumei de 80 euro camera (cu mic dejun) intr-un imobil (pensiune) detinuta de patronul cafenelei Ramblas.

Cred ca este de luat in calcul si durata ,,expeditiei"...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

ailynukaPA5r[15.05.11 13:29]

noi am stat in Noventa di Piave la hotelul Base to Stay (foarte frumos 4 stele si pretul extrem de convenabil), localitatea este langa autostrada;

ca sa ajungem in venetzia noi am mers cu masina pana la gara din San Dona di Piave (10km aprox 5 min) si de acolo am luat trenul spre Venezia (20 min).

Am facut si un review pe tema asta, poti sa vezi si poze

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

NeliGD[15.05.11 18:30]

Am avut un sejur superb in statiunea Bibione, care este la nord de Venetia, la aproximativ 100 KM. Distanta se parcurge cu masina in aproximativ 1 ora. Este o statiune foarte frumoasa si curata unde vei intalni multe cupluri tinere de austrieci, fiecare cu cate 2-3 copii. Rezervarea am facut-o printr-o agentie din Bibione.

Am fost 2 familii, fiecare cu cate 1 copil mare (13 ani) si am inchiriat o viluta compusa din: demisol (garaj), parter cu living (are si o canapea extensibila de 2 persoane), bucatarie, baie cu dus, etaj cu 3 dormitoare si 1 baie cu cada; o terasa foarte frumoasa, cu spatiu verde, si o piscina superba comuna la toate cele 13-15 vile ale complexului.

Toata vila a costat in perioada in care am fost noi (15-23 iunie) 750 EUR pentru o saptamana. Pretul a inclus si un loc de plaja cu 2 sezlonguri si o umbrela precum si un party organizat intr-una din seri pentru toti turistii sositi prin agentiile respective. Vila este insa in sistem self catering.

Daca te intereseaza pot sa iti dau toate detaliile

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

ionescunicPRAUTOR SOL[16.05.11 09:02]

Va multumesc inca odata pentru raspunsuri, inca nu am stabilit o data pentru aceasta excursie, sau daca va fi un sejur mai lung, depinde si de echipa pe care o vom forma.

Toate propunerile voastre sunt tentante, acum ma simt ca un copil lasat singur intr-o cofetarie!


MarianaCarmen*JR3r[16.05.11 17:01]

Am fost de doua ori in Venetia, odata in 2007 cu masina si anul acesta in aprilie cu avionul. Cum au mai spus si ceilalti, Venetia e un oras scump asa ca cel mai bine este sa te cazezi in Mestre.

Prima data am stat la hotel Ai Pini, dar e scump, peste 100 euro/noapte.

Anul acesta am facut rezervare prin agentie la Hotel President cu 72 euro/noapte pentru o dubla. Cu 95 Euro era oferta si la Hotel Delfino, pozitionat un pic mai bine.

President este ok, linistit, curat, iti ofera doar mic dejun, dar daca destinatia este Venetia, nu prea conteaza. Statia de autobuz este la 5 min de mers pe jos, 4L - 20 min pana la cap de linie. De acolo se iau vaporetti, cam la 10 -20 min. Depinde in ce directie o iei, spre San Marco, spre insule. Oricum gasesti indicatoare peste tot si nu ai cum sa le incurci. Noi am cumparat un abonament de 72 ore, e mult mai ieftin decat daca ai cumpara bilete in fiecare zi si includea autobuzul si vaporetii in orice directie, se cumpara din statie.

Calatorie frumoasa!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

paponePA3r[16.05.11 18:07]

salut. am fost in venetia de 2 ori, dar nu as da cazarea pe insula pentru nimic in lume (si nu sunt vreunul plin de bani). nu vreau sa creez o polemica, dar noaptea in venetia este ceva minunat si nu m-as putea lipsi de sansa de a ma pierde pe stradutele ei. economia pe care o faci cu hotelul se duce in buna parte pe transportul din si spre venetia. singurul sfat pe care ti l-as da este sa stai pe insula, nu in alta parte.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

ionescunicPRAUTOR SOL[16.05.11 19:55]

@papone : acu si tu ai dreptate , nu zic ca nu m-am gandit, dar in momentul asta si cand trec pe zebra pe la semafor , am o strangere de inima ca nu am bani destui sa trec pe acolo!


rothSE7r[17.05.11 12:32]

Eu as zice ca merita incercata o cazare in Mestre dar din timp (6-8 luni inainte-fara obligatia de plata) asta daca stii perioada si sigur ai sa gasesti preturi prietenoase. Eu am stat in Mestre hotel Centrale, am fost multumita de el si pretul a fost ok (luat intradevar printr-o agentie).

@papone. Ai dreptate, insula e frumoasa atat ziua cat si noaptea, dar un bilet insula-oras e 1.8e la sofer si 1.1e la casa de bilete, nu mai spun de abonanentele pe 12,24h... etc care bine optimizate pot aduce bucuria plimbarii+economii la buget. As indraznii sa zic ca nimeni nu alege un hotel in Mestre sau oriunde in alta parte doar pt o economie de cativa euro/zi

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

cristi_an3000PA13r[17.05.11 13:02]

Eu zic ca daca urmaresti ofertele, poti sa gasesti si cazare in Venetia la pret acceptabil.

Noi cand am fost de exemplu a urmarit sotia in continuu si a prins ceva oferta astfel incat am stat la hotelul asta cu aprox 55 EUR/noapte/camera cu MD, cu toate ca in mod normal pretul sare cu mult de 100 EUR/camera/noapte.

Crede-ma ca nimic nu se compara cu o cazare in buricul targului, poti sta la o terasa pana tarziu, fara sa ai grija transportului (sau condusului) inapoi la hotel, dimineata la prima ora, la fel, incepi vizitele si umblatul, fara a pierde timp cu transportul.

Deci verifica zilnic pe booking.com (de cateva ori pe zi chiar as zice eu) si in momentul in care vezi ceva, pac, faci rezervarea.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

paponePA3r[17.05.11 17:07]

ionescunic, ai mesaj pe pm cu un sfat de unde iti poti lua hotel bun si in bani rezonabili.

in alta ordine de idei, nu doar autobuzul te costa daca stai in mestre, mai adaugati si vaporetto, ca nu poti sa mergi numai pe jos... iar vaporetto e 6.5 euro/calatorie (asta daca nu faci vreun abonament, care nici ala nu e ieftin).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

cristi_an3000PA13r[17.05.11 19:33]

@papone, sa stii ca poti sa mergi pe jos linistit. doar ca ia ceva timp sa realizezi asta. de exemplu cand am fost noi dupa ce am cheltui o gramada pe vaporetto, ne-am dat seama ca de fapt insula nu e chiar mare si la intoarcere am venit pe jos din Pta Giovanni e Paolo pana la autogara, timp total: 35-40 min si practic am traversat aproape toata Venezia.

la fel, o plimbare din Giovanni e Paolo pana in capatul de est al Veneziei (basilica San Pietro) ne-a luat mai putin de o ora si asta cu mers la pas, facut poze, cascat ochii in stanga si in dreapta, etc. pe vaporetto merita sa cheltui banii doar o data zic eu, asa, pentru experientza. sau eventual daca mergi la Murano/Burano, acolo chiar nu poti sa ajungi cu altceva. sau desigur, mai este cazul fericit in cazul bugetul nu este deloc limitat, si atunci acest aspect nu mai este o problema

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

motaneataSR[17.05.11 22:04]

@ionescunic,

Gata, am gasit hartiile. Am stat la Villa Constanza si la Hotel Centrale in Mestre. O nota in plus pentru Villa Constanza!

M-am uitat putin la preturile pentru acest an, afisate pe booking sau pe site-urile hotelurilor. Italienii au inebunit? Ce-s cu preturile astea? Am crezut ca numai Parisul a luat-o razna, dar vad ca se cam generalizeaza! La astia nu e criza? Preturile sunt in crestere la toate hotelurile din vest!

La preturile astea nu te vad la Venetia anul asta. Sau te vad, dar cu cazare... la cort!

Sfatul meu este sa treci, deindata, la negocieri directe cu 2-3 hoteluri (nu te increde in site-urile lor). Sau ia legatura cu un tour-operator specializat. Pentru un sejur de 3 zile, cred ca poti sa obtii in Mestre un 60-70 EUR/noapte (B+B, cam. double). Daca mergi cu "echipa", asa cum spui, poti obtine cotatii chiar si mai bune. DAR: gandeste-te bine, crezi ca se merita? Din punctul meu de vedere Venetia, cu "echipa" este o impietate! Venetia se face numai in doi! Deh, romantic incurabil!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

calinbSV1r[20.05.11 13:12]

eu am fost la mijlocul lui martie 2011 si am stat la Hotel Scandinavia. A fost frumos, camera pe 3 nopti a fost 200 euro cu mic dejun inclus pt 3 persoane: 2 adulti si 1 copil. Hotelul este situat intre Rialto si San marco in piata Santa Maria Formosa, la citeva minute de mers pe jos de cele 2 obiective

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

alina7lacaGD1r[13.07.16 15:40]

@mihail61 - As dori sa stiu cum ati facut rezervarea, pe site-ul hotelului? si plata?

Stiu ca postarea dvs este mai veche, dar am gasit-o pe afa cautand cazare in Lido Di Jesolo!

Multumesc

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

tirolJR[09.06.17 17:06]

@deliaemilia: ma puteți ajuta! Chiar caut o cazare pt 2 nopți. 12-13 Iunie. Mulțumesc!


alina7lacaGD1r[10.06.17 15:48]

@alina7laca: Buna! Cazarea am facut-o direct pe site-ul hotelului Germania. Am achitat un avans de 100 E, cu o luna inainte si restul la plecarea din hotel. Sa aveti vacanta placuta!


tirolJR[10.06.17 20:49]

@alina7laca: Va mulțumesc! Dacă nu aveți link-ul, care este criteriul de căutare, va rog?

Hotel Germania in Lido din Jesolo? Mulțumesc!


alina7lacaGD1r[11.06.17 17:50]

  • [26] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.096536159515381 sec
    ecranul dvs: 1 x 1