Întrebare [în rubrica] Kaliakra Superior Hotel

Diferenţe camera Kaliakra superior vs. standard

Trimisă în 08.06.16 23:20
autor alex1968PM [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 2547

Vă rog să mă ajutaţi şi pe mine cu o lămurire. Am cumpărat, pentru luna iulie, bilete la Kaliakra superior. Nu am mai fost niciodată la acest hotel (nici la standard şi nici la superior) şi am citit, în mai multe postări, că cei de la hotel au obiceiul de a păcăli turiştii (cu precădere pe cei care vin prima dată acolo) şi le oferă camere inferioare preţului plătit. Cum am plătit o grămadă de bani, nu aş vrea să mă număr printre "victime" şi, de aceea, vă rog mult să-mi spuneţi la ce trebuie să fiu atentă la cazare astfel încât să am certitudinea că voi fi cazată în cameră superioară. Vă mulţumesc foarte mult



Răspunsuri

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA2r[08.06.16 23:39]

@alex1968 -

Prima chestie pe care trebuie sa o faci, nu numai la Kaliakra ci la orice hotel este sa vezi si sa verifici canera alocata inainte de a te cara cu toate bagajele. Eu verific mereu vederea si functionarea AC, tv, frigider, instalatii sanitare etc.

Concret, in cazul hotelului Kaliakra, la Superior camera este foarte mare. Poate avea un pat dublu imens si o canapea extensibila sau un pat dublu si unul simplu si trebuie sa mai ramana mult spatiu liber.

Usa de la baie este glisanta, nu cu deschidere normala. In baie sunt doua chiuvete si un geam care da in camera.

Balconul este foarte mare, dreptunghiular, iar vederea la mare este frontala.

Corpul superior este aproape perfect paralel cu linia marii.

La standard camerele sunt mult mai mici, iar vederea la mare este doar laterala, baile au usa cu deschidere normala. Corpul standard este pozitionat foarte oblic pe plaja.

Ai facut o alegere excelenta. Sigur nu vei regreta. Vacanta placuta!

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

alex1968PMAUTOR SOL[08.06.16 23:54]

@nicole33 - Mulţumesc foarte mult. Te rog mult, ca să înţeleg mai bine, există un corp de camere standard şi unul de camere superioare? Sau există posibilitatea ca să fie în acelaşi corp şi standard şi superioare?

De asemenea - pentru că am văzut şi eu acum în poze că unele băi au două chiuvete, iar altele una - te rog mult să-mi spui dacă e o regulă clară că la superior sunt două şi la standard o singură chiuvetă.

În privinţa alegerii hotelului, din păcate m-am trezit cam târziu cu rezervarea pentru concediu, am vrut un hotel bun în Nisipuri şi pentru că toate locurile la Arabella, Bolero şi Vistamar se epuizaseră de mult, am ajuns să luăm aici, la Kaliakra. Şi eu sper să fie bine şi tocmai de aceea nu aş vrea să trăiesc cu frustrarea că m-au păcălit bulgarii şi m-au cazat în camera standard, deşi eu am plătit ptr. superior.

Încă odată, mulţumesc foarte mult pentru informaţii şi îţi doresc, la rândul meu, o vacanţă minunată

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

fanespoitorulPA6r[09.06.16 07:26]

@alex1968 - Asta cu pacalitul turistilor la Kaliakra cu camera standard in loc de camera superior, sunt legende. Eu nu am auzit. Anul asta mi-au dat cheia si apoi m-au chemat si si-au cerut scuze. Imi dadu-se o cheie de la standard dar nu era camera mea. A incurcat cheia. Concediu placut.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA2r[09.06.16 07:45]

@fanespoitorul:

Nu sunt neaparat legende. Mie personal mi s-a intamplat asta, e drept ca in 2008. Mi-au oferit initial o camera aflata chiar intre cele doua corpuri, exact deasupra lounge barului. Era mai mare ca una standard, dar mai mica decat una superioara. Am protestat, dar sarada a continuat. Incercand sa ma convinga ca nu am dreptate, mi-au aratat una standard si erau diferente. Nu am cedat, am amenintat ca sun la agentie, am insistat pana am primit ceea ce doream si platisem, chiar daca am asteptat vreo doua ore pana a fost gata curatenia, oricum ajunsesem inainte de 11. Cand am intrebat receptionera care a fost rostul acestui circ, mi-a replicat in doi peri cum ca acele camere ar fi pentru familiile cu 2 copii, iar noi nu aveam niciunul. O aberatie, deoarece pe vremea aia doi copii erau cazati oricum gratuit, deci plateau exact cat am platit noi.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA2r[09.06.16 07:52]

@alex1968:

Nu am vazut toate camerele din hotel. Am vazut doar o camera standard, una care nu era nici standard, dar nici superior, o camera superior aflata la parter de ieseai direct in gradina si cea de la etajul 6 unde am si stat. Cea de la parter avea un pat dublu si unul simplu, am refuzat-o ca nu asra vroiam, iar cea de la 6 avea doar un pat dublu dar foarte mare, incapeau in el patru persoane lejer, si o canapea extensibila pe care culcai doi copii fara probleme.

Garantat, corpurile standard/superior sunt diferite. Corpul superior se invecineaza cu Dobrotitsa, iar cel standard cu piscina si cu Arabela. Nu ai cum sa gresesti.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

geruladaculGD1r[09.06.16 08:19]

Nu te poti pacali daca esti vigilent. Corpul cladirii hotelului care are camere Superior este (daca vreti) paralel cu faleza, are usi doar pe o singura parte a holului (pe partea care da spre mare). Corpul cladirii hotelului care este standard vine perpendicular spre mare si are camere din ambele parti ale holului. Lifturile sunt comune, cu toate ca mai exista si lifturi separat (explorati interiorul hotelului). Si da, cum a spus cineva mai sus, in camerele superior, usile la baie sunt glisante, la dus ai usa de sticla, din dus ai geam care priveste spre camera si indirect spre mare - faci dusi si privesti marea. Roaga la receptie sa te cazeze cit mai sus, poate la dai niste 5 euro pentru asta, merita.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

alex1968PMAUTOR SOL[09.06.16 09:21]

@nicole33

@geruladacul

@fanespoitorul

Vă mulţumesc foarte mult


tumisfabuGD2r[09.06.16 19:22]

Din punct de vedere al plajei vei fi mult mai incantat la Albena, e mai lata si nisipul mai fin, zona statiunii unde e amplasat hotelul e una linistita dar nu lipsita de activitati, la Nisipuri, hotelurile pe care le alesesesi erau intr-adevar cu servicii de top, dar nici Kaliakra Superior nu sta rau. Concediu placut!!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

alex1968PMAUTOR SOL[09.06.16 19:35]

@tumisfabu - Mulţumesc mult. Da, ştiu că plaja e mai lată la Albena, am mai fost de două ori (am stat la Flamingo şi la Malibu) dar la Nisipuri e mai multă viaţă şi la toate hotelurile la care am stat (cred că sunt vreo 7) am fost super-mulţumită de condiţii (şi cazare şi masă). Sper să fie bine din acest punct de vedere şi aici, mai ales că e un concediu mult aşteptat şi zilnic număr câte zile au mai rămas până la vacanţă (deşi sunt trecută de muuuult de perioada adolescenţei). Îţi doresc, asemenea, un concediu minunat

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

travelpointGD1r[10.06.16 17:22]

inca un amanunt in gasirea camerelor superior: in partea nordica a hotelui exista un lift cu vedere in exterior (nu trebuie sa ratati cateva urcari si cobarari cu el, se vede marea foarte frumos si piscinele hotelului). este singurul lift din care poti vedea in exterior. ei bine, acest lift este in partea camerelor standard. altfel spus, daca esti in lift si iesi din el, vei merge pe holul camerelor standard. deci nu camerele superior sunt in corpul opus.

nu cred ca bulgarii vor incurca voit camerele, dar suficiente repere sa va dati seama ce camera v-a repartizat.

in rest, este unhotel frumos, iar amplasarea lui m-a atras intotdeauna, indiferent de anotimp. la superior, balustrada balconului este din sticla, asa ca poti sa admiri marea din pat, sau din baie. din acest punct de vedere (a panoramei) ar fi de dorit sa iei la un etaj superior. noi am fost ai la etajul 3 si la 5 si la 6 (cred ca 7 este maxim) si ne-am simtit foarte bine. ceea ce va doresc si voua.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

alex1968PMAUTOR SOL[10.06.16 17:55]

@travelpoint - Mulţumesc mult. Şi eu sper să nu am probleme legate de eventuale "găinării" de acest gen, dar am citit despre astfel de întâmplări în review-urile mai multor persoane. Până acum toate vacanţele petrecute în Bulgaria au fost perfecte (şi nu au fost deloc puţine, uneori chiar de 3-4 ori pe an, dacă pun la socoteală şi minisejururile de Paşte, Rusalii sau Revelion).

Şi mie îmi place mult amplasarea hotelului. Prima mea vacanţă în Bulgaria a fost, în urmă cu vreo 10 ani, tot în Albena, la un hotel relativ modest (Malibu), dar unde m-am simţit excelent. Atunci mi-am propus să revin în Albena la Kaliakra, însă din cele - cred - vreo 20-25 de sejururi/minisejururi pe litoralul bulgăresc n-am mai ajuns decât odată la Albena şi am stat la Flamingo - cel mai frumos hotel în care am stat în Bulgaria, pe litoral.

Sper să fie totul în regulă şi mulţumesc mult tuturor pentru sfaturi şi ponturi.

Vă doresc, asemenea, o vacanţă minunată.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

1BEATRICEUC1r[14.06.16 10:49]

@alex1968 - am fost la kaliakra superior acum ceva ani (7 sau 8 ani) si a fost excelent. Nu am avut niciun fel de probleme, a fost o vacanta super si intreg personalul hotelului a fost amabil. Nu cred ca s-au schimbat lucrurile in rau mai ales ca de atunci am tot fost pe litoralul bulgaresc, in diverse locuri, si peste tot am intalnit aceeasi amabilitate si conditii deosebite.

Hotel Kaliakra, la Superior are camera este foarte mare. Noi am avut un pat dublu imens si o canapea extensibila. Usa de la baie este glisanta iar in baie sunt doua chiuvete si un geam care da in camera. Din baie (si din pat) vedeam marea.

Concediu placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

alex1968PMAUTOR SOL[14.06.16 11:01]

@1BEATRICE - Mulţumesc mult


alex1968PMAUTOR SOL[31.07.16 00:07]

@nicole33 -

M-am întors de câteva zile şi - prinsă cu "focurile" reînceperii serviciului - am uitat ceva foarte important: să-ţi mulţumesc mult pentru ponturi, care m-au ajutat foarte mult.

Pentru că, de ceea ce mi-a fost frică, nu am scăpat. Adică:

La sosire am fost întrebată dacă am mai fost la Kaliakra şi - pusă în gardă, indirect, de un alt coleg de site, care a povestit că spusese la recepţie că era ptr. prima dată acolo şi nu a primit camera pe care o plătise - am spus, apăsat, că am mai fost de două ori şi am menţionat apăsat că am cameră superioară. Ei bine, camera pe care mi-au repartizat-o, la etajul 9, era în corpul standard şi - deşi avea două chiuvete şi uşă glisantă la baie ("Indicii" ale camerei superioare) - era destul de mică, avea un pat dublu şi un fotoliu (deci, nici măcar canapea, pentru că nu încăpea).

Am coborât la recepţie şi le-am spus că nu pentru aşa ceva plătisem 200 euro/noapte, că dimensiunea camerei este mică şi doresc să primesc cameră superioară. Mi s-a spus că şi aceea era cameră superioară, dar că, dacă vreau, mi-o schimbă. Am primit la etajul 4 o cameră aşa cum trebuia să fie, în corpul de camere superioare, cu spaţiu, confortabilă.

În final, în afară de acest episod neplăcut, a fost o vacanţă de vis, cu condiţii superioare (în primul rând la capitolul mâncare) faţă de toate celelalte hoteluri la care am stat până acum pe litoralul bulgăresc (Dolce Vita, Astera, Viva, Arabella - Nisipuri; Flamingo (locul I la cazare) - Albena, Marina Beach - Duni, Sol Nessebar Palace - Nessebar şi RIU Helios - Sunny Beach).

Aşadar, @nicole33, mulţumesc, încă odată, foarte mult pentru sfaturi, mi-au fost deosebit de utile şi îţi doresc, ţie şi tuturir colegilor de pe AFA, concedii minunate şi relaxante.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA2r[31.07.16 00:18]

@alex1968 -

Mă bucur că sfaturile mele ţi-au fost de folos.

Este trist faptul că şi la scorurile ridicate la care au ajuns încă mai încearcă şmecherii ieftine cu camera, când este evident că oamenii plătesc în plus pentru superior tocmai pentru că doresc mai mult spaţiu, condiţii de cazare mai bune, că masa este aceeaşi ca la standard.

Mă bucur că ai avut un sejur reuşit.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

webmasterX[31.07.16 00:19]

@alex1968 -

M-am întors de câteva zile...

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acelei destinații.

În plus, când vei solicita informaţii despre o anumită destinaţie, cei care îţi răspund vor putea să o facă adecvat "profilului" tău turistic (vor putea vedea, de exemplu, în istoricul tău, locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poți folosi linkul SCRIE REVIEW (îl găseşti şi în pagina 1)


  • [16] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.085230112075806 sec
    ecranul dvs: 1 x 1