Solicitare CMR / GRECIA

Circuit prin Grecia de 3 luni cu camperul

Trimisă în 04.02.15 18:38
autor radurdcJR [Pașcani]
» VIZUALIZĂRI: 9525

Buna seara!

Dorim sa facem un circuit al Greciei, incepand cu luna iunie pana la mijlocul lunii septembrie, cand incepe scoala.

Ca idee, vom merge pe soselele care sunt cel mai aproape de mare, facand inconjorul Greciei + insulele importante din apropiere gen Skiathos, Skopelos, Santorini, Kefalonia, Lefkada, Corfu + insulitele apropiate acestora. Nu vom sta mai mult de doua-trei zile in aceeasi localitate, pe ideea sa vedem mai multe din Grecia.

Ne place marea, la fel si muntele (o sa mergem si la Meteora), insa in mare vom tine linia de coasta.

Vom iesi din tara pe la Giurgiu. Pe insule, cat si unde vom ajunge, vrem sa vedem cam toate atractiile zonei respective. Asadar, nu avem stabilit exact un numar de zile per insula.

Daca aveti recomandari despre locuri MUST SEE, va rugam sa ni le impartasiti.

Cu respect, toate cele bune!


  • PERIOADA: iunie-septembrie -- NOPŢI CAZARE: 90
  • BUGET: 3000 -- TRANSPORT: Camper
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 7

Răspunsuri — pag 1 / 2

costy69SE18r[04.02.15 21:49]

@radurdc - În partea continentală vă recomand să vizitați Salonicul, are suficiente obiective turistice (sunt multe impresii pe AFA despre acest oraș). Meteora am văzut că o aveți pe listă și confirm faptul că nu trebuie să ratați obiectivul.

Pe insula Skiathos, capitala Skiathos Town este un orășel drăguț, are multe plaje cu nisip fin, dar Koukounaries, o plajă cu nisip auriu și fin, străjuită de o pădure de pini, nu trebuie ratată.

În Lefkada nu am fost, dar întrucât am rezervat anul acesta, am citit multe review-uri pe AFA. Are multe plaje frumoase, apa are culoarea turcoaz, se organiează excursii de o zi în insulele ionice, cea mai animată stațiune este Nydri.

Nu știu dacă ați mai fost în Grecia, dar la ce v-ați propus sunt convins că o să aveți o vacanță frumoasă.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

radurdcJRAUTOR SOL[04.02.15 21:55]

@costy69 -

Buna seara! Va multumesc pentru recomandari! O sa tin cont! O seara frumoasa!


vega06PR5r[04.02.15 22:31]

@radurdc -

Buna seara.

Eu va voi prezenta locurile “must see” din Thassos, denumita si Insula de smarald. Pe insula veti putea gasi atat plaje superbe si peisaje de vis, cat si vestigii arheologice, biserici si manastiri.

Plajele o sa le trec rapid in revista, pentru ca s-a scris mult despre ele si puteti gasi informatii peste tot. Cele mai importante trei ar fi : 1. Marble Beach - Plaja de Marmura. Micuta si de un alb orbitor, mici bucati de marmura alba rotunjita peste tot. 2. Golden Beach - Plaja de Aur. Nisip fin, te duci destul de mult spre larg inainte sa se adanceasca apa. E un loc bun pentru plaja. 3. Paradise Beach - Plaja Paradisului. Aici ne-a placut noua cel mai mult din toate plajele vazute. Larga, nisip fin, apa se adanceste lin si pe o distanta considerabila, perfecta pentru copii si ca pozitionare eu o vad peste celelalte plaje, avand in larg o insula (care se integreaza superb in peisaj) si mai avem si posibilitati de explorare a falezei de piatra, o frumusete, daca ne saturam de plaja. La oarecare distanta de plaja in partea stanga dupa niste lespezi masive de piatra se practica nudismul, deci atentie cu copiii... Si daca tot va prezint malul marii, nu trebuie ratata Giola. O mica piscina naturala alimentata cu apa doar de la valurile mai mari, o laguna formata prin eroziunea stancii sub actiunea valurilor. Necesita ceva efort ca sa ajungeti la ea, dar merita. Puteti explora un pic si in jur ca-i interesant.

In Limenas, capitala insulei, veti putea vizita Agora antica, muzeul de arheologie, ruinele templelor zeului Pan si al zeitei Atena, manastirea Vatopediou simbol al capitalei si care se afla suspendata pe o stanca, in apropierea apei, iar drumul pana la manastire il veti face printr-o frumoasa padure de pini. Pe traseu poti sa-ti bucuri privirea comparand verdele insulei, cu albastrul ireal al marii, priveliste ce n-o veti uita curand.

Tot ca obiective turistice, in insula de aceasta data, mai aveti biserica Sf. Demetrios si Sf. Paraskevi din Theologos (vechea capitala a insulei), Manastirea Archangelos si fosta cariera de marmura din Aliki (datata inca din sec. VI), manastirea Sf. Panteleimonas din Kazaviti.

Neaparat trebuie insa vizitat si satul Panagia al carui nume in traducere inseamna Maica Domnului, un loc uitat de timp si de lume, unde puteti descoperi satul traditional grecesc. Aici se afla si biserica Panagia, ridicata cu pietre din ruinele templelor antice de pe insula si considerata ca fiind cea mai impunatoare constructie din Thassos. In biserica puteti admira icoane vechi bizantine din secolele 14-15, o colectie de monede vechi - bakires, care au circulat in trecut aici, precum si vesminte ale cruciatilor care se pare ca au facut un popas pe insula in drumul lor spre Ierusalim in timpul lui Richard Inima de Leu. Tot aici (Panagia nu in biserica ) se poate vizita gratuit o fabrica de ulei de masline traditionala (si functionala inca), ale carei prese sunt puse in functiune de apa unui raulet ce strabate localitatea. Langa exista o fabrica mai din zilele noastre ce produce ulei si alte diverse produse pe baza de ulei de masline, iar din magazinul de prezentare puteti achizitiona ulei extra-virgin (EVO), diverse sapunuri si creme cosmetice, toate pe baza aceluiasi ulei de masline.

In final nu pot decat sa va urez o vacanta minunata si trebuie sa recunosc ca ma roade neagra invidie gandindu-ma la ce va asteapta . Glumesc, normal... Sau poate nu... ? . Si obligatoriu trebuie sa ne impartasiti si noua impresiile dvs cand va veti intoarce. Acum chiar nu glumesc . Succesuri in ce v-ati propus.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 5250 PMA (10 voturi)

CostiCO18r[04.02.15 23:03]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

CostiCO18r[04.02.15 23:11]

M-am lămurit...

După alte insistențe, am găsit cum că acest cuvânt, ”camper”, deși nu înseamnă nimic în română, înseamnă ”rulotă”, în italiană și spaniolă.

În acest context, singurul sfat pe care vi-l pot da este să căutați amplasarea campingurilor în Grecia.

Sunt multe, v-aș putea da și un sait în română unde le puteți găsi, dar nu e voie să dau aici astfel de informații. Dacă vă interesează, vă pot trimite adresa saitului prin mesaj personal.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

Camelia19PA16r[04.02.15 23:58]

@radurdc - Buna seara. Este extraordinar ce v-ati pus in gand sa faceti, va felicit! Nu oricine se inhama la un asemenea drum lung, mai ales cu camperul. In acelasi timp ati deschis un subiect despre care se pot discuta zeci de pagini, e greu sa si incepi de undeva. V-ati putea lamuri mai daca ati incepe sa cititi articolele care s-au scris aici, e cuprins cam tot ce exista in Grecia, puteti nota ce vi se pare mai interesant, apoi sa alcatuiti un traseu care sa cuprinda cat mai mult posibil.

Un posibil circuit care sa cuprinda cat mai mult din ce e reprezentativ pentru Grecia ar putea fi urmatorul.

In partea de nord a Greciei aveti Kavala si Salonic, doua orase frumoase, de referinta pentru regiunea Macedonia. De la Salonic coborati pe autostrada A1 in regiunea Tessalia si ajungeti in zona Muntelui Olimp. La poalele muntelui se afla un oras pitoresc, Litochoro, punctul de plecare spre Olimp, situat la cativa km de autostrada. Asta daca vreti sa faceti un popas si in zona montana a Greciei, eu zic ca merita.

De acolo va intoarceti pe autostrada A1 si coborati spre Volos, portul de unde se ia feribotul spre Skiathos si Skopelos. Ca sa aveti oarece idee despre costuri, trebuie sa stiti ca Sporadele sunt relativ scump de vizitat cand vine vorba de feribot. Daca faceti o simulare pe unul din site-urile de specialitate, veti vedea ca Volos-Skiathos ajunge la aproximativ 110 euro/ sens 2 adulti 1 copil si camper. Despre Skiathos veti gasi foarte multe articole utile pe AFA. Intorcandu-va in Volos, intrati iar pe A1 si va continuati drumul spre Atena (nu v-ati referit la ea, insa banuiesc ca vreti s-o vedeti, macar pentru vreo 2 zile). Inainte de Atena veti ajunge la Delfi, un „must see” categoric al Greciei. Odata ajunsi in Atena, obiectivele turistice sunt infinite, insa in principiu axati-va pe Acropole, Noul Muzeu Acropole, eventual Muzeul de Arheologie, Templul lui Zeus, Stadionul Antic, cartierul istoric Plaka, dealul Likavitos pentru o panorama superba. Din Atena puteti face un drum de coasta pana la Cap Sounio la Templul lui Poseidon, extremitatea sudica a Atticii. Din Pireu puteti ajunge in insulele din apropierea Atenei: Aegina, Hydra, Poros, macar intr-o excursie de o zi. Tot din Pireu veti ajunge in minunatele Ciclade, cel mai reprezentativ grup de insule in Grecia. Daca la celelalte veti face rabat, nu renuntati cu nici un chip la Ciclade, ele sunt emblema Greciei. Iarasi AFA abunda in articole despre Ciclade, este prezentat tot ce se poate vedea in mai toate insulele din grupul respectiv. Pretul feribotului este cel mai mare aici, camperul o sa cantareasca destul de greu la buzunar, undeva la 120 de euro/ sens doar camperul. In total putin peste 200 euro/sens iar daca luati in considerare sa vedeti mai multe Ciclade (cum este si recomandabil sa faceti, puteti alege Paros, Naxos, Mikonis, Ios, pe aceeasi ruta de feribot, deci costurile aici sunt mult mai mici) veti trece de 5-600 euro doar din biletele de feribot. Repet insa, merita! Mai bine renuntati la orice altceva, decat la Ciclade. Din Atena intrati apoi pe autostrada A8 Olympia Odos, autostrada in constructie ce leaga Atena de Patras. Portiunea la care fac referire este finalizata. Veti ajunge la canalul Corint, probabil imaginea lui va e cunoscuta. Odata trecuti peste canal, sunteti in Peloponez, una din cele mai frumoase regiuni ale Greciei. Cautati pe AFA articolul scris de dana2104 despre campingurile din zona, veti gasi tot ce trebuie sa stiti. Principial trebuie sa aveti in vedere urmatoarele obiective: teatrul de la Epidaur (cu adevarat fascinant), Micene, Argos, Monemvasia, un „must see” e Nafplio, prima capitala si cel mai frumos oras al Greciei, dupa cum ei insisi afirma. In vestul Peloponezului vedeti sanctuarul olimpic de la Olympia, dupa care urcati spre Patras.

Vad ca in partea Insulelor Ionice ati facut referire la Kefalonia, Corfu si Lefkada, eu am fost in Zakynthos, plaja de la Navagiu este o alta emblema a Greciei, iar daca va veti hotari sa ajungeti in Zakynthos nu o sa va para rau, aveti o infinitate de obiective turistice si de excursii spre alte insule cu plecare din micile porturi ale insulei. Nu pretind ca Zakynthos e cea mai buna optiune, eu insa dintre Ionice pe aceasta am preferat-o, din diverse motive, unul din ele fiind chiar Navagio. Feribotul se ia din portul Killini, este in drumul ce leaga Olympia de Patras. Daca alegeti Corfu, veti lua feribotul din portul Igoumenitsa. Tot din Igoumenitsa urcati pe autostrada A2 Egnatia Odos sau Via Egnatia, o autostrada absolut superba, cu zeci de tuneluri si viaducte in cascada, o adevarata opera de arta. Autostrada leaga portul Igoumenitsa de Turcia.

Acum sunteti in regiunea Epir, de asemenea foarte ofertanta din punct de vedere turistic. De mentionat Parga (pe malul marii) + imprejurimile si Metsovo, in interiorul continentului. Dupa Metsovo iesiti de pe autostrada spre Kalampaka, pentru a vizita Meteora. Satul de la poalele Meteorelor se numeste Kastraki, e un sat linistit si pitoresc, trebuie sa fie si ceva camping in zona. De la Meteore va intoarceti pe autostrada si continuati pana in Salonic. Sper ca v-a ajutat cat de cat acest exemplu de traseu, macar orientativ, daca veti reusi sa vedeti atatea lucruri puteti spune linistit ca ati vazut Grecia. Va doresc un concediu de vis!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4900 PMA (7 voturi)

vega06PR5r[05.02.15 00:31]

@Costi -

Corect nu este o rulota. Camper-ele sau auto-caravan-ele sunt de fapt auto -rulote, deci au tractiune proprie. Denumirea s-a extins incorect si la rulotele tractate de masini.

Ganditi-va la un van, sau mai bine zis la o duba gen Fiat Ducato, Ford Tranzit sau Iveco Daily, la o scara putin mai mare si amenajate special, asa cum bine a zis @Camelia19, ca niste adevarate apartamente pe roti.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (6 voturi)

marian_bucPM4r[05.02.15 09:17]

Cristian_h*PACONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA30r[05.02.15 10:47]

@radurdc - cănd spui înconjurul Greciei mă gândesc că înseamnă şi Peloponezul, nu? Eu o să mă refer doar la must see în Peloponez, @Camelia19 a specificat destule obiective, eu o să le iau pe rănd... în mod normal se pătrunde în Peloponez peste Canalul Corint (atenţie de pe autostradă nu se observă, trebuie să părasiţi autostrada pe un drum secundar), întradevăr trebuie să ajungeţi la Micene, Epidavros şi Nafplio, acestea nu trebuiesc ratate, din Nafplio din păcate nu există un drum care să urmărească ţărmul de est al Peloponezului, fiind o zonă muntoasă greu accesibilă şi puţin populată.

Din Nafplio trebuie să ajungeţi în oraşul Tripoli şi de acolo pleacă un drum perpendicular spre oraşul Sparta, în apropiere la 10-15 km se află Mistras un -must see- zic eu, se merge spre sud şi la un moment dat aveţi de ales... după cum vedeţi pe hartă, Peloponezul se termină cu trei ˝degete¨, pe degetul (peninsula) din dreapta se află Monemvasia, o cetate medievală aflată la baza unei stănci numită Gibraltarul Greciei şi aproape de vârful peninsulei este insula Elafonisos, un secret bine păstrat al Greciei, sfatul meu este să nu rataţi aceste două obiective.

Degetul din mijloc este peninsula Mani un loc atipic pentru Grecia, cu o arhitectură şi obiceiuri oarecum diferite de restul Greciei, este un ţinut aspru greu accesibil, un must see este Peştera Diros, în Mani se intră prin oraşul Ghitio lăşând în dreapta drumul principal ce urcă tinând aproape de ţârm spre Kalamata (cea cu măslinele ) un oraş industrial şi cam atăt, însă dacă vă pasionează arheologia în apropiere se află unul dintre cele mai importante situri din Grecia anticul oraş Messene. Pe degetul din stănga sunt trei obiective importante, Koroni, Methoni, şi Pilos toate pe malul mării, coasta de vest a Peloponezului din păcate nu are nici un punct de interes major, dar din Kyllini se ia ferry spre Zakintos, şi dacă ajungeţi până acolo, este păcat să nu vedeţi această insulă... Tip- din Zakinthos se organizează excursii de 1 zii în Kefalonia insula învecinată, şi merită!!

In partea interioară a Peloponezului nu trebuie ratată Olimpia şi dacă vreţi să vedeţi un templu foarte bine păstrat este cel de la Bassae, Templului lui Apollo Epicurius.

N.B.: Cristian_h* este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2450 PMA (4 voturi)

radurdcJRAUTOR SOL[05.02.15 12:17]

Buna ziua!

Va multumesc din suflet tuturor celor care mi-ati raspuns! O sa incerc o parte din locatii, pt ca in altele am fost anul trecut! Am mai facut un fel de circuit de trei saptamani, in iulie-august 2014, ceva de genul:

Primul oras vizitat a fost Salonic, apoi am mers la Paralia Katerini -Nei Pori -Stomio -Valea Delfinilor cu Manastirea Sf. Parascheva -Larisa -Volos -Lamia -Termopile (ape termale) -Atena -portul Pireu- canalul Corint -Napflio -Githio -Kalamata -Vasta cu biserica Sf. Teodora-Kouroutas (Peloponez) - Patra- Lefkada -Parga-Romania. Cate doua-trei zile in functie de atractiile locului respectiv.

Am mers impreuna cu o familie (ei aveau rulota), si am mers pe itinerarul lor.

Sper sa reusesc intr-o zi sa scriu despre acest mini-circuit + poze aferente.

De aceea, dorim ca anul acesta sa vedem mai mult si vreau sa plec la drum documentat.

Asa ca fiecare recomandare este binevenita.

Nu suntem genul care sa stea toata ziua numai la plaja, insa mi se pare mai frumos traseul pe langa mare.

Daca sunt doritori care vor sa ne insoteasca sau sa ne indrume catre ceva anume, asteptam cu placere!

Va doresc o zi frumoasa si astept va rog in continuare alte recomandari!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

luciaoradeaSE31r[05.02.15 14:43]

Wow, suna superb! Va fi o vacanta foarte ofertanta!

Eu recomand oprire in Sivota, Parga, zona Ammoudia. Lefkada si desigur CORFU! In Corfu e de stat cateva zile, nu va veti plictisi. As putea enumera Kavos (in sud), pentru viata de noapte si clubbing, capitala insulei, Kerkyra (daca vrei sa te simti ca in Venetia, cu stradute inguste si arhitectura italiana), zona de nord-vest, cea mai frumoasa, cu Paleokastritsa, Mirtiotissa, Agios Gordis, nordul cu Sidari si desigur o urcare pe muntele Pantokrator sau o vizita in pitorescul sat Pelekas.

In Thassos sa nu ratati o vizita la Giola si o oprire in Aliki.

Desigur ca ar mai fi multe de spus dar cred ca mai bine ai citi review-urile celor care au fost in zonele mai sus amintite sa iti faci o impresie personala vazand si pozele anexate. Drum bun si concediu placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

Daniela33PM2r[05.02.15 15:24]

superb proiect! 3000 euro nu stiu insa daca ajung! Pana la urma e vorba de luni si mai ales daca vreti sa stati numai 2-3 zile intr-un loc, asta insemnand si o gramada de insule, o sa coste ferry foarte mult.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

webmaster22[05.02.15 17:27]

Suma de 3000 de euro a fost aproximarea mea, scuze pentru dezinformare!

Normal ca suma e foarte mica dar, autorul poate ajusta un pic aceasta cifra.


radurdcJRAUTOR SOL[05.02.15 18:27]

Pentru domnul Costi, dar si pentru cei care vor sa vada camperul nostru, atasez un link. Sper sa am voie.

pe G+


Carmen IonTIT176r[06.02.15 20:08]

Adaug şi Peninsula Pelion (se ajunge din Volos), o zonă frumoasă şi mai puţin turistică (a se citi mai autentic grecească).

Vacanţă plăcută!


radurdcJRAUTOR SOL[06.02.15 20:54]

@Carmen Ion -

Multumesc! O luasem in calcul, insa nu stiam ca se numeste asa. Daca aveti informatii despre ce sa nu ratam pe aici (si nu doar Pelion), le astaptam cu placere!


dana2104SR27r[07.02.15 00:35]

@radurdc

Doamne, nici nu-ti inchipui cat te invidiez... Pe bune!!!

In afara de sanatate, un camper e singurul lucru pe care ni-l dorim peste cativa ani, cand vom iesi la pensie. Sa plecam de acasa si sa uitam sa ne mai intoarcem...

Grecia e o tara foarte ofertanta pentru un astfel de turism si daca veti reusi sa faceti ce v-ati propus, jos palaria, va felicit de pe acum.

Cei dinaintea mea au punctat foarte bine atractiile din anumite zone. La Ciclade nu ma bag ca nu am ajuns (inca) acolo, dar articolele Cameliei si ale lui @zuftim pe mine m-au convins ca acolo e adevarata Grecie si clar, nu trebuie ratate daca ai posibilitatea si sustinerea materiala necesara. Acest capitol ar trebui sa fie apogeul vacantei voastre, sa fie poate ultimul loc vizitat pentru ca-parerea mea-este importanta si ordinea in care vezi anumite locuri. De exemplu, daca vezi Navagio, Mirtos (kefalonia) sau Porto Katsiki si Egremni (Lefkada) si apoi vezi Halkidiki sau Riviera Olimpului, acestea din urma nu vor mai fi atat de interesante. De aceea eu asi incepe cu Thassos-o insula cu destule optiuni de campare, asi continua cu Halkidiki cu un plus pentru Shitonia unde vei gasi deasemenea multe campinguri. Pentru Kasandra recomand coasta estica, mai putin atinsa de turismul in masa. La Possidi am vizitat cel mai frumos camping de rulote, chiar pe malul marii, situat intr-o padure de pini si leandrii.

Daca va prinde noaptea in zona Rivierei Olimpului gasiti campinguri la Korinos (zona Paralia) si vreo 4-5 in Skotina-Nei Pori-Platamonas

In cazul in care Sporadele vi se par prea scumpe (cost ferry destul de mare) puteti incerca partea de nord a insulei Evia cu o oprire in campingul din Pefki. De aici se pot face croaziere de o zi (doar persoane) spre Skiathos-SKopelos (si daca aveti noroc) si Alonisos. De asemenea, coasta vestica a Eviei e spectaculoasa, cu panorame si plaje deosebite. Si aici gasiti un camping mai fitos, cu piscina si bungalowuri si o plaja imensa. Se numeste Agia Anna. Pe coasta estica exista un camping la Rovies, dar plaja nu e chiar grozava.

Pe coasta vestica a Greciei, cea de la M. Ionica, oferta de campinguri e pe aleseerdika, Valtos, Lichnos, Amoudia (aici nu e camping amenajat, dar e plin de rulote si are o plaja ideala pt. copii), Monolithi si inca vreo 2-3 pana la Preveza. De aici se pot "ataca" insulele ionice (mai putin Corfu). Incepi cu Lefkada (camping in Vasiliki), si cu minunatele ei plajeorto Katsiki, Egremni, Milos, Gialos, Megali Petra, Agiofili etc. Din Vasiliki se poate lua ferry pana in Kefalonia. Aici nu stiu de existenta vreunui camping, dar stiu ca o saptamana e prea putin pentru descoperirea insulei. Plaja Mirtos e emblematica pentru acesta insula si nu numai. Este unul din locurile mele de suflet si nu pot face recomandari pentru un loc sau altul Mie mi-a placut TOT si merita descoperita plaja-cu-plaja, localitate-cu-localitate. Fiecare are ceva aparte, fiecare are farmecul ei.

Din Kefalonia se pot face croaziere de o zi (doar persoane) in Itaka si Zakinthos, iar din Argostoli se traverseaza cu ferry in Zakinthos. Eu nu am stat aici, dar am vazut Navagio si Blue Cave si stiu ca si aceasta insula ofera multe frumuseti.

Din Zakinthos treci in Peloponez din care ai vizitat deja o parte, dar nu ma pot abtine (avand amintirile proaspete) sa nu-ti recomand si eu sa faci inconjurul celor trei "degete":Messinia, Mani si Laconia.

Cred ca ati observat si voi, in Peloponezul gasesti cele mai multe campinguri. Pentru primul "deget" recomand camping Erodios, un bun punct de plecare pentru vizitarea castelelor de la Methoni si Koroni, orasului Pylos si a plajelo Divari (Golden Beach) si Voidokilia.

Asa cum a spus si Cristian, Mani e ceva mai atipic, mai greu accesibil, dar cu peisaje covarsitoare. Nu trebuie ratata pestera Dirou si macar o ora de plimbare prin Kardamili. Si daca vreti sa spuneti "am ajuns pana la capatul Greciei", aventurati-va pana la Cap Tenaro (Matapan), cel mai sudic punct al Greciei continentale.

La Gythio ati fost deja, ramane sa mergeti la Momenvasia

(bijuteria Peloponezului ascunsa intr-o stanca) si apoi sa va continuati drumul spre Elafonisos (camping Simos) si sa luati o pauza de vreo 3-4 zile. Aici, apa marii e incredibil de limpede si va fi greu sa va hotarati sa plecati.

Gata, m-a luat valul... Imi cer scuze fata de colegi ca am repetat ce s-a mai scris, dar m-au napadit amintirile si nu m-am putut abtine.

Mai sunt multe de vazut in Peloponez, recomadate de Camelia, Cristian sau alti useri care au fost acolo.

Dupa ce ai vizitat si Peloponezul te poti imbarca spre Ciclade incheind apoteotic o vacanta cat o viata de poveste.

Iti mai dau doar doua sfaturi:

-Nu incerca sa-ti programezi vacanta asta pe zile (cit stai intr-un loc, cat stai in altul). Nu vei reusi sa respecti programul. Sigur vei intalni pe traseu locuri care merita mai mult decat le-ai alocat tu, din fata calculatorului, sau vei descoperi locuri minunate pe care nici nu le-ai luat in calcul. Chestia asta iti va "strica" rau programul...

-Fiind vorba de o vacanta in Grecia atat de lunga, probabil ca in anii viitori camperul tau va va duce si pe alte meleaguri. Profita din plin de avantajul pe care il ai, acela de libertate deplina de miscare si incearca sa vezi cat mai mult, sa te abati de la drumurile clasice si sa descoperi cat de minunat este acest colt de lume. Sunt putini care au sansa ta.

Mie nu-mi ramane decat sa va urez o vacanta de vis, drum bun si sa nu ne uiti si pe noi, cei de pe AFA, cand te vei intoarce. Macar doua-trei vorbe si patru-cinci poze din o asemenea vacanta meritam si noi. Nu?

P. S. Am citit ca ai fost la Kouroutas. Pana la vara, poate ai timp sa-mi trimiti si mie doua vorbe pe PM despre camping. Il am in vedere pentru anul acesta. Ma intereseaza conditile de campare cu cortul (daca e umbra, daca e iarba pe jos, daca sunt locuri delimitate sau e "la gramada"), cum e plaja si care sunt dotarile campingului. Multumesc!

La inceputul lui iulie poate ne intersectam prin vreun camping din Peloponez. Eu voi fi tot cu cortul...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

edbica2000GD[07.02.15 01:30]

un diamant camper-ul, straluceste nu alta; offf... ce marca e? si daca nu e secret... cat a fost scorul?


radurdcJRAUTOR SOL[07.02.15 10:09]

@dana2104 -

Buna ziua!

Pentru inceput, vreau sa va multumesc pentru informatiile foarte utile! Am trecut pe lista, speram sa vedem cat mai multe din tot ceea ce mi s-a recomandat.

In privinta programarii vacantei pe zile aveti dreptate. Din start, plecam pe ideea o zi-maxim doua in acelasi loc, insa nimic nu este batut in cuie. Pe unde vom ajunge, daca ne va placea un loc anume vom ramane mai multe zile, daca nu vom pleca in aceeasi zi. Important este sa ne simtim cat mai bine. Si da, la sfarsitul acestui circuit, voi posta aici impresii+poze.

Intr-adevar, pe viitor avem in plan un circuit in Croatia, sau Italia pe langa mare, Elvetia insa toate la randul lor.

Multumesc pt urari, va doresc asemenea!

Pentru edbica2000 : ma bucur ca va place camperul. Este Iveco Daily si fiind facut pe comanda, a costat cateva zeci de mii.

Va doresc un week-end cat mai frumos!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

dana2104SR27r[07.02.15 10:21]

@radurdc - Cu multa placere! Dupa cum vezi, cind ma apuc sa povestesc despre Grecia, nu ma mai opresc...

Te rog, nu uita de Kouroutas!!!


WalkoffUC[07.02.15 13:46]

@Daniela33 -

Banii ajung, pentru ca si eu sunt posesor de camper. Cu el in 2ani aproximativ, am 27.000 km.

Exemplific:- 1 se poate sta off-camping si de aici reducerea de costuri

ex. Vourvourou -plaja Rea, Kefalonia-plaja Myrtos, Lefkada-Vasiliki la capatul plajei inspre munte in partea opusa feriboatului, Peloponez Kalamata in oras campingul nu este trecut pe nici o harta, site dar este pe plaja apoi plaja de la Kardamilii are si camping dar se poate sta si off.

Locuri unde se poate sta free ai sa gasesti sigur.

-2 aprovizionare cu alimente se face din hipermarket =costuri mai mici

-3 afilierea la un club iti permite sa ai discounturi chiar in sezon, nu mari dar 5-10% din tariful afisat

Solutii pt scaderea costurilor sunt destule.

Turismul cu camperul sau rulota (RV-ul) uneori nu este ieftin dar nimic nu se compara cu libertatea, de a avea tot confortul cu tine peste tot.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

luciaoradeaSE31r[07.02.15 17:43]

@radurdc: superb camperul-totusi câte zeci de mii a costat? Tocmai dezbateam tema cu soțul meu...


Camelia19PA16r[07.02.15 20:31]

@Walkoff - in cazul in care @radurdc se gandeste sa faca un fel de island hoppind (asta inteleg din moment ce zice ca vrea sa stea, in principiu, una doua nopti intr-un loc) turismul cu camperul va fi foarte costisitor. Feribotul costa de te indoaie si vor fi situatii in care ar fi mai eficient dpdv economic sa lase camperul pe o insula si sa plece pe o alta doar ei trei. Cazarea pentru o noapte va fi mult mai ieftina decat biletul pentru camper dus/intors. Ca sa nu mai spun ca-si poate alege cazarea exact in zona pe care vrea s-o viziteze in ziua respectiva si nu mai pierde vremea cu transportul pe insula. Nu spun sa faca asta, spun doar ca economic ar iesi mai bine, cel putin in Ciclade. Pe continent, evident, economisesti foarte mult daca nu ai cazari de platit.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

WalkoffUC[07.02.15 22:11]

@Camelia19: Bănuiesc că ai citit si cînd am afirmat că turismul cu RV- ul nu este ieftin, dar are si avantaje necontestate.

Doar simplul motiv ca a cerut o părere, informatii, despre Grecia si apar divergente. S-au cerut informatii, planul călătoriei si-l face singur.

Dacă se consideră off tipic rog să se steargă raspunsul.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

radurdcJRAUTOR SOL[07.02.15 22:15]

Buna seara!

Pentru @Daniela33 : intr-adevar, cred ca suma de 3.000 euro nu este suficienta pt trei luni in Grecia. E probabil sa trec peste cinci mii, insa cand ceva iti place cu adevarat, banii conteaza mai putin.

@Walkoff : Multumesc pentru ponturi! S-au notat.

@Camelia19 : ""Cazarea pentru o noapte va fi mult mai ieftina decat biletul pentru camper dus/intors""

Aveti perfecta dreptate daca vorbim doar de o noapte de cazare, insa in cazul nostru vorbim de minim 15 nopti pentru Santorini+Paros+Naxos.

Daca ar fi sa lasam camperul in portul Pireu, ar trebui sa platim parcare pt fiecare zi (15 zile * 20 euro = 300 euro), apoi va trebui sa platim cazarile pe insule (50 euro camera* 15 nopti =750 euro). Insa din ce am citit pe AFA pt cazare pe marginea Calderei iti trebuie minim 100 euro pe noapte. Apoi, pt a vizita insula mai trebuie inchiriata masina, inca vreo 450 euro. Pana aici, ar fi un total de 1.500 euro.

Daca este sa mergem cu camperul in Santorini+cele doua insule, cost ferry pt camper dus -intors nu cred ca depaseste 400 euro.

Asadar, iesim mai avantajos sa luam camperul cu noi, plus ca avem conditii mai bune decat in alte camere de hotel (nu vorbesc de hoteluri de lux de pe Caldera). Un alt avantaj ar fi mancarea. Putem gati in masina ceea ce dorim si cand dorim, fara sa dam prea multi bani pe la restaurante.

Nu vreau sa ma intelegeti gresit, insa cred ca avem avantaj sa luam camperul cu noi pe insule.

Va doresc tuturor un week-end placut si astept va rog in continuare recomandarile d-voastra despre locuri ce nu trebuie ratate in Grecia!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

Camelia19PA16r[07.02.15 22:34]

@radurdc - Daca aveti de gand sa stati minim 15 nopti in cele 3 insule, nici nu mai are rost calculul. E clar ca va iese mult mai rentabil asa. Doamne, 15 zile in Ciclade e ceva de vis, va invidiez si totodata ma bucur ca ati decis sa le alocati atat de mult timp. V-ati gandit foarte bine.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Camelia19PA16r[08.02.15 13:36]

@radurdc - Acum ca am aflat ca veti petrece atat de mult timp in Ciclade, pot sa va recomand cateva excursii de o zi, disponibile atat din Paros cat si din Naxos. Daca ati hotarat sa stati vreo 10 zile in total in cele 2 insule, aveti timp suficient si de cateva excursii, e pacat sa nu profitati de ele. Excursiile sunt organizate de compania Panteleos Cruises, iar vasul se numeste Naxos Star.

Asadar, aveti la dispozitie urmatoarele:

1. Delos-Mykonos (marti, joi, duminica)

Plecarea se face din Paros (Naoussa) la 08:30 marti si joi, iar duminica la ora 09:45. In Naxos (Chora) vasul ajunge la 09:15 (noi de-aici l-am luat). Prima insula vizitata este Delos (stati 3 ore), insula sacra a grecilor antici, locul nasterii lui Apollo. Delos este un sanctuar in aer liber, veti vedea aici printre altele sanctuarul lui Apollo, Terasa Leilor, Templul lui Lito si Muzeul insulei. Apoi vizitati celebra insula Mykonos unde stati 3 ore si 15 minute. Aveti timp suficient sa vedeti morile de vant, cartierul Mica Venetie, sa va plimbati prin oras, sa luati pranzul si, eventual, sa faceti o scurta baie pe plaja orasului. Vasul ajunge inapoi in Paros la 18:20 si in Naxos la 19:00.

2. Insulele Koufonissi sau Amorgos (vineri)

Plecarea se face din Naxos (08:30) sau Paros- Piso Livadi (09:00) pentru ambele variante. In Koufonissi aveti la dispozitie 8 ore, iar in Amorgos 5 ore si 30 minute. Intoarcerea in Paros este la ora 19:40 si in Naxos la ora 20:00 in ambele variante (Amorgos este mai departe, de aceea se face mai mult timp pe mare si se sta mai putin pe insula).

3. Insulele Iraklia si Koufonissi (luni)

Vasul pleaca din Naxos (Chora) la 09:30, din Paros (Piso Livadi) la 10:00, in Iraklia aveti 1 ora si 10 minute, iar in Koufonissi 4 ore si 30 minute. Intoarcerea in Paros e la ora 18:30 si in Naxos la 19:15.

Se mai organizeaza excursii si in Santorini dar nu este cazul d-voastra, daca oricum veti ajunge in Santorini pentru mai multe zile.

Singura excursie pe care noi am luat-o este prima, nu am fost in celelalte din lipsa de timp. Pretul este in jur de 45 euro/pers, presupun ca toate au cam acelasi pret. Acesta a fost programul in 2014, s-ar putea ca in 2015 sa sufere mici modificari (poate se mai schimba zilele), dar principial cam asta este.

Sper ca v-au fost de folos informatiile. Sa aveti o duminica placuta.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

radurdcJRAUTOR SOL[08.02.15 16:16]

@Camelia19 -

Multumesc din suflet! Foarte utile aceste informatii!

Daca mai aveti si alte informatii despre oricare alt loc interesant, le asteptam cu placere.

O zi frumoasa!


Carmen IonTIT176r[15.02.15 18:16]

@radurdc - Răspund cu oarecare întârziere. Pentru Peninsula Pelion poţi consulta impresiile mele din Kala Nera, precum şi filmul de pe acest link:

youtube

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • AFIȘATE rsp [1-30] — din total 35 răspunsuri la această solicitare
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.40941405296326 sec
    ecranul dvs: 1 x 1