Solicitare CMR / GRECIA

Plaje cu nisip Corfu și Halkidiki

Trimisă în 25.01.15 11:12
autor krisztikeSR [Sfantu Gheorghe]
» VIZUALIZĂRI: 6206

Bună tuturor și sper că nu vă supărați că cer recomandarea voastră. Am citit multe pe site, dar tot nu sunt lămurită pe deplin...

În iulie vrem să mergem în Grecia cam 14 zile, cu un buget de 2000, max. 3000 euro.

Am optat pentru Corfu, aș fi vrut și Zakynthos, dar cred că nu s-ar încadra în buget. Așa că am merge în Halkidiki 5-6 nopți și 7 în Corfu, la întoarcere o noapte la Sidhirokastro-Agnantio.

Întrebarea mea ar fi: unde sunt cele mai bune plaje cu nisip, căci ar fi bine să ne cazăm aproape de plajă și anul acesta nu vreau pietricele ca-n Lefkada. Vizităm noi apoi tot ce se poate cu un copil de 7 ani, dar în clipele de leneveală totuși să fie aproape o plajă cu nisip și intrare lină, unde să se joace dacă tati e somnoros și nu mergem nicăieri.

În Corfu dacă am înțeles bine cum e plaja-am găsit 2 cazări care-mi plac: Glyfada beach hotel și Golden Sands hotel în Agios Georgios, iar în Halkidiki ceva în Metamorfosi sau Gerakini (aș fi vrut eu Blue Dolphin hotel dar s-a cam scumpit) sau e bine și în Kallithea?

Mulțumesc mult dacă mă lămuriți.


  • PERIOADA: iulie -- NOPŢI CAZARE: 7-5
  • BUGET: 800-500 euro -- TRANSPORT: individual
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 7 ani

Răspunsuri

nicole33APL[București]5r[25.01.15 11:52]

@krisztike -

În Corfu nu am fost, dar în Halkidiki da. Am ales brațul Kassandra, iar ca stațiuni am stat în Kallithea și în Hanioti. Plaja din Kallithea a fost perfectă pentru mine, suficient de lată, cu nisip fin și cu intrare lină în mare. Hotelul la care am fost cazată, Ammon Zeus 4*, a fost sub așteptările mele, dar merită recomandat pentru poziționarea excelentă, chiar pe plajă. Șezlongurile și umbrelele se plăteau, dar se putea face plajă pe cearșaf/prosop, cu umbrela din dotare. Pentru a ajunge în centrul stațiunii, plin de taverne și magazine, trebuie urcat un deal. Noi făceam acest drum doar seara pe răcoare și era plăcut.

În Hanioti plaja a fost mai slabă decât cea din Kallithea, existând și zone cu pietre în apă. Și aici am găsit plajă bunicică, dar mult mai aglomerată. Stațiunea Hanioti mi-a plăcut mai mult, fiind mai animată, iar hotelul, deși nu era poziționat pe plajă, era în miezul evenimentelor.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

krisztike[autor]SR[Sfantu Gheorghe]28r[25.01.15 12:03]

Mulțumesc, e bine de știut cum e și în Hanioti.

Acum soțul zice că dacă tot vrem 2 locuri de vizitat în Grecia, să vizităm poate Parga și apoi să mergem în Corfu? Nu știu, poate e o idee bună... Mă gândesc că acolo nu sunt plaje cu nisip, dar recuperăm în Corfu. Mă bag în ceață...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

edbica2000GD[Grecia][25.01.15 12:21]

Ag. Georgios este o alegere bunicica pt Corfu. Daca va hotarati destul de repede puteti prinde diverse oferte cu early booking la hoteluri cu all inclusive (Aquis Sandy, Mitsis, etc cu divertisment si facilitati numai bune pt copilul de 7 ani.

Parga este destul de scumputa, daca veti opta pt cateva zile prin ea, nu recomand cazarea chiar in oras ci undeva mai la margine.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

onisoru*GD[bucuresti]4r[25.01.15 12:34]

La acest buget, recomand Corfu, pt. toata perioada! Am fost si acolo si acolo! In Halkidiki de doua ori (Kassandra si Sithonia), in Corfu, din pacate, doar o data. ,,Pacat'' ca sunteti cu piciul, puteati imparti sejurul in doua pt. Corfu si tot nu puteati bifa toata insula.

Revenind la plaje, Sidari, Dassia pt Corfu (si altele care imi scapa acum), iar pt. Sithonia, Sarti.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

FrancescaClaraSR[Bucureşti]8r[25.01.15 14:03]

Pentru Corfu, plaja mare, bine amenajata, cu nisip fin si intrare relativ lina in apa, gasiti intr-adevar la Glyfada.

La Agios Gordis plaja este mai mica si nu asa de bine intretinuta. Totusi, are nisip destul de fin iar daca se consuma bauturi de la terasa in dreptul careia se gaseste plaja, sezlongurile si umbrela sunt gratuite.

La Glyfada nu este asa, costa in jur de 10 euro pe zi umbrela cu cele 2 sezlonguri. Probabil ca de asta este si foarte curata plaja.

Eu am stat in Ag Gordis, este o statiune linistita, placuta, la majoritatea vilelor este si piscina, am vazut ca multe familii cu copii mici veneau si la piscina.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

almonaSR[Ilfov]ConsAFA44r[25.01.15 14:08]

În Halkidiki nu am fost, dar în Corfu am fost de două ori.

Pe partea de vest, de la Agios Georgios în jos (Marathias, Perivoli, Gardenos) plajele sunt perfecte pentru leneveala adulţilor şi jocurile copiilor. Numai nisip extrem de fin şi intrare lină în apă că te plictiseşti până îţi ajunge la brâu.

Dacă te satisfac hotelurile din Agios Georgios, e ok. Plaja e bună, apa la fel, celelalte plaje pe care le-am enumerat mai sus sunt aproape. Mai mult, puteţi ajunge repede la Issos, unde sunt dunele de nisip şi o plajă la fel de frumoasă.

N.B.: almona este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

luciaoradeaSE[Oradea]31r[25.01.15 14:56]

Parga e foarte frumoasa dar plaja e ingusta si nu cu nisip. Intrarea in apa e cam brusca si apa e destul de rece. Preturi nu stiu, noi ne-am cazat in Sivota- poate ca ar fi o optiune si pentru voi, sunt locuri frumoase si acolo.

In Corfu pentru plaja recomand Moraitika- Messonghi, nisip fin, intrare lina in apa, pana departe. Apa cea mai calda din toata insula (si am fost pe toate plajele, crede-ma!)

Pentru apa calda si plaje line coasta estica e cea mai buna, pentru peisaje spectaculoase, dar apa mai rece si valuri mai mari, coasta vestica, zona nord- vest. Glyfada e frumoasa, e aproape si de Kerkyra. Si de cea mai frumoasa plaja (dupa parerea mea) din Corfu, Mirtiotissa. Intra si citeste impresiile mele.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

costy69SE[Targu-Jiu]18r[25.01.15 15:02]

@krisztike - Eu am fost anul trecut în Halkidiki, pe brațul Kassandra, în Afithos, dar am trecut prin toate stațiunile.

Cea mai bună plajă de pe acest braț este în Kallithea, lată, cu nisip fin și intrare lină în apă. Sunt atât zone cu șezlonguri, cât și zone în care se poate face plajă pe cearceaf, iar parcarea de lângă plajă este destul de mare.

Plajă bună este și în Hanioti, dar e mai îngustă (deci și mai aglomerată) și mai sunt și porțiuni cu pietre.

De asemenea, cele două stațiuni sunt și cele mai animate. Mie mi-a plăcut mai mult Hanioti.

Afithos este o stațiune f. liniștită, unde puteți vedea clădiri tradiționale grecești conservate f. bine, dar plaja nu se ridică la nivelul așteptărilor tale. Oricum, merită vizitată.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

krisztike[autor]SR[Sfantu Gheorghe]28r[25.01.15 15:53]

Mulțumesc mult de răspunsurile rapide.

Lucia, mulțumesc de păreri, e frumos la Mirtiotissa într-adevăr, mai greu drumul până acolo, dar vedem noi cum facem.


adrianaglogoSE[Pitești]15r[25.01.15 16:48]

@krisztike - In Corfu iti recomand statiunile MoraitiKa - Messonghi. Sunt practic lipite intre ele. Plaja e cu nisip fin, intrarea in apa foarte lina, apa foarte calda. Preturile la taverne mi s-au parut mai mici decat in alte statiuni din insula.

Viata de noapte nu prea exista (cel putin acum 3 ani), dar cum sunteti cu copilul nu cred ca asta cautati!

Alegere inspirata va doresc.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (3 voturi)

luciaoradeaSE[Oradea]31r[25.01.15 18:16]

@krisztike:

Mirtiotissa merita văzută măcar o data dacă mergeți în Corfu. Se poate ajunge cu mașina pana foarte aproape de plaja, mai urmează coborârea pana la mare.

Deși dacă nu vreți să faceți plaja acolo puteți sa va opriți la cot și sa faceți poze de acolo. Dar e păcat sa nu coborâți, marea e foarte plăcută și plaja e cu nisip fin.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

vxpPM[Severin]11r[25.01.15 18:16]

in Halkidiki mergeti in fie in Kalithea, Hanioti, Sarti, Vourvourou, primele 2 pe brat Kasandra ceva mai animate Hanioti e ecva mai ieftinuta, Sarti si Vourvourou sunt ceva mai mici dar linistite.

in Corfu sunt multe plaje cu nisip as incepe sa iti recomand Sidari o staiune mare unde ai ce face, nu ai cum sa te plictisesti acolo, Paleocastrisa are un peisaj aparte, foarte frumoasa, Glifada pe partea vestica este foarte retrasa si cam izolata, putine spatii de cazare, eu am stat in Messonghi mi-a placut tare mut, este despartita de Moraitika de un rau foarte linistite, apa calda fara curenti, intrare lina in apa, si sunt ceva mai ieftine, Ag. Geoergios sud, pe partea de veste nisip fin dar cunrenti mai puternici si apa mai rece.

in statiunile din partea vestica a insulei au apa ceva mai rece si sunt curenti de apa, in schimb pe partea estica catre continent apa este mai calda si calma.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

irinadAPL[Târgoviște]177r[25.01.15 21:39]

@krisztike - Intamplator am fost in toate cele trei locuri pomenite de tine. In Corfu, cam de demult, ce-i drept, in 2007 fiind prima insula greceasca in care am stat 10 zile chiar in Glyfada, la 30 m de plaja am stat la Gorgona Studios. Iti dau dreptate in privinta plajei, de fapt si mie mi-a fost recomandata de o doamna corfioata ca fiind cea mai buna si frumoasa de pe insula (cu nisip rosiatic), cu intrare lina in apa.

Parga cea inghesuita are cazare pentru toate buzunarele, insa plaja cu nisip fin nu prea.

Plajele orasului sunt, in cel mai bun caz, dintr-un nisip grosier, iar apa la intrare se adanceste in cativa metri. Exista plaje cu nisip in apropierea Pargai, te poti uita peste review-urile mele in care am tot vorbit de plajele acestei zone (vezi impresii aici, aici și aici).

In Halkidiki am fost numai pe bratul Kassandra si am stat in Pefkohori, insa nu recomand pentru plaja. Am vizitat toate statiunile bratului si recunosc ca cele mai frumoase plaje cu nisip care m-au impresionat au fost cea de la Chroussou, din sud-est si cea din nord-vest, de la Sani, despre care, la fel, am scris laudandu-le meritat.

In ceea ce priveste locurile de cazare, odata ce ti-ai "fixat" plajele-tinta, nu ramane decat sa te orientezi si asupra acestora alegand din experientele membrilor AFA sau informandu-te si din alte surse. Nu e simplu, dar e placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

spirosPM[Dej]3r[26.01.15 08:29]

In Corfu iti recomand Aquis Sandy Beach Hotelul are de toate, e pe malul marii, plaja de nisip e lata 20-40 m si daca inca mai ai nevoie de nisip ai in vecinatate dunele de nisip.

In Agios Georgios Sud am mai vazut case in care erau camere de inchiriat dar nu pot recomanda nimic. La bugetul pe care il ai poti opta pentru avion si mergi in Corfu. Asa te bucuri din plin de ce iti ofera insula iar cum Corfu nu e mare obiectivele le poti face cu masina inchiriata. Devii experta in Corfu si anul viitor mergi in Halkidiki si devii experta si acolo.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

CesereSR[Craiova]14r[26.01.15 09:41]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

FrancescaClaraSR[Bucureşti]8r[26.01.15 09:55]

In Halkidiki am fost in urma cu 4-5 ani si am stat in statiunea NIKITI de pe bratul Sithonia. Noi am inghiriat o camera intr-o vila pe maulul marii, in alte camere erau turisti din toate colturile Europei: germani, sarbi, francezi...

Are plaja cu nisip fin si intrarea foarte lina in mare. Este o statiune mica, in care seara te poti plimba pe faleza si servi masa la o taverna aproape de malul marii, preturile sunt moderate. Mirosul de pini face ca orice moment al zilei sau al serii sa fie foarte placut in aceasta statiune poate nu asa de cunoscuta. Bineinteles de aici poti vizita cu masina si alte plaje, sunt multe in apropiere, aproape toate cu nisip. Fiind o vila particulara nu am avut micul dejun inclus.

In schimb, anul urmator am fost la hotel Kelyfos tot pe bratul Sitonia, statiunea Neo Marmaras, iar acolo micul dejun foarte copios era inclus. Plaja nu era insa foarte aproape, ci se coboara 20-25 minute pe jos, hotelul fiind cumva pe un deal, cu o priveliste superba asupra marii si unor terenuri de golf.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

mirmicuPA[Ploieşti]13r[26.01.15 09:58]

Iti recomand pentru Corfu, Sea Breeze din Agios Gordios, despre care am scris aici, pe AFA.

Locatia este amplasata pe plaja, care este de nisip cu intrare lina in apa. Sezlongurile sunt gratuite daca sunteti cazati acolo, mancarea la taverna lor este exceptionala.

Statiunea are un peisaj minunat si in comparatie cu Glyfada este mai animata, sunt taverne, magazine etc.

Apa in septembrie avea 26 de grade, chiar daca statiunea este pe coasta vestica.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

krisztike[autor]SR[Sfantu Gheorghe]28r[26.01.15 18:17]

Mulțumesc tuturor pentru răspunsuri.

Sunt cam indecisă în ceea ce privește plajele din Halkidiki, adică nu știu dacă să stăm într-o stațiune mai animată-seara ar fi aproape pentru carusele, magazine, să nu mai mergem cu mașina. Pe de altă parte ar fi super și într-un loc liniștit cum e Nikiti, Possidi, Gerakini unde poți merge la plajă fără înghesuială.

vxp- mersi de idee, Messonghi și Moraitika sunt trecute pe listă de acum, am văzut un all inclusive la preț bun-Messonghi beach, dar sunt și niște păreri contra acolo, mi-e frică puțin. Oricum vrem să mergem în mai multe locuri, AI ar fi bine numai pentru animație.

irinad-mersi de informațiile legate de Parga, este foarte frumos acolo. Păcat că nu sunt plaje cu intare lină, dar merită vizitat după cum am citit ce ai scris și mai ales, după pozele care sunt deosebit de ademenitoare.

spiros - sunt foarte interesante dunele, trebuie să le vedem neapărat. Îmi place și hotelul propus. Nu vrem să mergem cu avionul, pentru că așa avem mai multă libertate de mișcare și oricum mai vrem să mergem într-un alt loc.

Cesere - Anul acesta ne-am propus să mergem cu mașina și să vizităm mai multe locuri, dar Naxos va fi pe listă dacă mai trăim.

FrancescaClara- îmi place mult Nikiti, mai ales ce am citit acum și de la tine. Plaja presupun că n-a fost prea aglomerată... așa este? Sunt magazine și taverne unde să poți lua de mâncare dacă n-ai masa inclusă?

mirmicu - n-am găsit hotelul menționat de tine pe booking... și n-am văzut preț nici pe site-ul lor, dar mai caut.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

mirmicuPA[Ploieşti]13r[26.01.15 18:29]

@krisztike: Nu au contract cu booking.com. Au contract cu agenții din Germania si Marea Britanie. Noi am fost singurii turiști romani din acel an. Prețul il negociați pe email sau prin telefon cu proprietarul. Noi am plătit 70 de euro pentru un apartament. Este cotat foarte bine si pe tripadvisor.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

FrancescaClaraSR[Bucureşti]8r[26.01.15 20:37]

Da, sunt magazine de unde poti cumpara mancare, cel mai avantajos fiind un L... dl situat la vreo 10 km de Nikiti. Noi de acolo am facut aprovizionarea in prima zi, astfel incat la 2 mese pe zi pregateam ceva rapid si seara de obicei mergeam la o terasa. Iar terase sunt destule la Nikiti, in aceasta statiune am mancat cei mai buni "fried zucchini"din Grecia. Prin comaparatie, mancarea este mai gustoasa, ieftina si variata in Halkidiki (eu am fost doar pe Sithonia) decat in Corfu. La un magazin in Agios Gordis (un fel de mini-market) cheltuiam imediat 15-20 euro pe cateva fructe si legume, paine, branza si masline. In Corfu am vazut un hypermarket, nu mai retin exact care, aproape de aeroport, deci la distanta de statiuni, dar poate ca sunt mai multe dar nu le-am vazut. In orice caz, in Agios Gordis ne aprovizionam de la acel mini-market de statiune (foarte scump) iar mancarea la taverne era mereu aceeasi, si mereu scumpa, mai ales la terasele pe malul marii.

Si intr-adevar, in Nikiti nu este deloc aglomerat, agitat, ba chiar este extrem de civilizat. Sunt multi turisti germani, majoritatea mai in varsta, la terase ospatarii isi dau silinta sa vorbeasca ceva engleza si ceva germana.

Exista si o piata locala de unde se poate cumpara peste proaspat, sepie, calamar pescuit chiar in acea zi; pe noi ne-a initiat gazda, un cunoscator-localnic, si ne-a pregatit o astfel de masa simpla, un fel de gratar, stropita doar cu suc de lamaie si cu ulei de masline, ceva nemaipomenit.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • [20] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.30165505409241 sec
    ecranul dvs: 1 x 1