Solicitare CMR / GRECIA - I. CORFU (i. Ionice)

Cazare Lefkada

Trimisă în 17.04.13 17:57
autor krisztikeSR [Sfantu Gheorghe]
» VIZUALIZĂRI: 6620

Bună tuturor, iar mă adresez vouă pentru ajutor. După ce am cerut recomandări în Halkidiki, soţul a văzut plajele din Lefkada şi am decis să mai punem ceva bănuţi şi să mergem acolo. Am citit cam ce s-a scris despre cazările de pe insulă şi am şi găsit câteva studiouri bune.

Plecăm pe 6 septembrie, stăm 7 zile, suntem noi doi şi fetiţa noastră de 5 ani, mergem cu maşină, dorim să ne oprim în Bulgaria la jumătatea drumului, căci anul trecut am obosit spre Paralia.

Întrebarea mea ar fi unde să ne cazăm: am găsit studiouri bune în Agios Ioannis, Nydri, Perigiali, Nikiana sau oraşul Lefkada. Soţul nu vrea în Vassiliki, vrem să vizităm câte plaje din vest putem, dar totuşi seara ar fi bine să putem ieşi undeva.

Agios Ioannis are plajă mai bună parcă şi e mai aproape de vest, oraşul Lefkada nu ştiu cum e, Nydri mi se pare perfectă - vreau să mă plimb în port seara , iar celelalte locaţii sunt aproape de el, totuşi mai liniştite. În schimb am citit că nu se poate intra cu maşina în Nydri după ora 19 - atunci nu ştiu cum ne deplasăm spre taverne seara cu micuţa din aceste localităţi mici.

Merită să stăm în Nydri şi să mergem în fiecare zi spre vest -am citit că nu e prea lung drumul... Mulţumesc dacă mă lămuriţi.


  • PERIOADA: 7 nopţi
  • BUGET: cazare 400 euro cu mic dejun

Răspunsuri

ionescunicPR[Bucuresti]ConsAFA66r[17.04.13 19:07]

Despre Nidri ai auzit tu ceva dar ai compilat ce ai vrut, orasul nu se inchide circulatiei ci doar o strada, cea comerciala, dupa 19.00 devine zona pietonala, nu iti doresc sa ajungi cu masina printre sute de oameni care se plimba alene fiecare cu privirea dupa... unu dupa bere, altu dupa gyros, alta dupa un inel sau un cercel...

Nidri ar fi perfect pentru voi doi dar cu copilul ce facem?

Lui ii trebuie plaja cu nisip sau piscina pentru copii macar.

Plaja cu nisip, dar nu te gandi la nisip fin, eu am vazut in doua locuri, in colt la Pondi (langa Vasiliki) si langa capitala la 2-3 km e o plaja neamenajata langa o hala mare parasita si urata, vopsita cu grafitti, plaja cred ca se numeste Taol sau kastro beach si e la 50m de podul mobil peste care treci cand ajungi in insula.

Plaja din Nidri e cum e, ingusta si destul de mica, insa e pretabila pentru o zi doua de plaja, pe alocuri pietroasa dar uneori si nisipoasa, insa orasul e mult peste ce ofera alt oras (mai putin capitala unde eu nu as sta), mie aici mi-a placut cel mai mult si as reveni oricand in acest loc plin de farmec.

Pe partea de est nu exista alta plaja, sunt limane pietroase sau mai bine spus bolovanoase asa ca uita de Ligia, Nikiana sau Episkopos.

Pe partea de vest sunt cateva localitati, dar sunt minuscule si fara prea multe posibilitati, sau cazari razlete aruncate pe munti.

E greu de ales dar va trebui sa pui degetul pe una din localitati si sa cauti cazare acolo.

Succes si vacanta deosebita iti doresc!

N.B.: ionescunic este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3500 PMA (5 voturi)

johnnyredlabel †PA[Edinburgh]ConsAFA19r[17.04.13 19:07]

Cred că ai găsit singură răspunsul. Stai în Nidri și aveți tot timpul din lume să vedeți coasta de vest cu celebrele plaje.

O cazare care vi se potrivește la fix este aici vezi impresii. Poți face rezervarea pe booking, însă sfatul meu este să încerci o rezervare direct la proprietari, în mod cert ai să obții un preț mai bun decît pe booking.

În ceea ce priveste distanțele din Nidri, portul, etc, citește ce am scris aici vezi impresii și ai să vezi că nu aveți nici o problemă.

Succes și te așteptăm cu impresii!

N.B.: johnnyredlabel † este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

alinafulgPA[Oţelu Roşu [CS]]16r[17.04.13 20:36]

@krisztike: Va recomand Nidri, este superb cu vasele de croaziera ancorate seara in port, cu multe taverne de-a lungul falezei. Noi am fost cazati la Vila Penelope aflata in dreptul portului, la parterul vilei este taverna Mama Mia unde se canta life de doua ori pe saptamana muzica traditional greceasca.

Toate cele patru studiouri au vedere la mare, aer conditionat si chicineta. Proprietarul este un tanar de vreo 30 de ani, simpatic si cunoscator de limba engleza. Rezervarea a fost facuta cu plata unui avans de 50 de Euro prin Western Union.

Plaja din Nidri nu este spectaculoasa asa cum sunt cele din vestul insulei, insa este buna pentru o dupamiaza in care nu veti mai dori sa mergeti in alta parte. Noi am facut acolo plaja doar intr-o zi.

Este adevarat ca in Nidri la ora 19 se blocheaza accesul masinilor in zona centrala, a portului dar acest aspect pe noi nu ne-a deranjat deoarece se punea pancarda cu accesul interzis putin mai sus de vila unde am avut cazare, la circa 50 m.

Consider ca o cazare in Nidri este varianta cea mai buna, este un loc animat si fermecator.

Insula nu este mare iar distantele pana la plajele din vest se pot parcurge destul de usor chiar daca drumurile sunt cam inguste.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

krisztike[autor]SR[Sfantu Gheorghe]28r[18.04.13 11:50]

Mulţumesc de răspunsuri, cred că rămâne Nidri până la urmă - Nydri beach hotel-e chiar pe plajă, mai bine mergem cu maşina spre vest ziua şi seara avem unde să mai ieşim.

Mă tenta şi Agios Ioannis, am găsit acolo San Giovanni Luxury Apartments, dar văd că nimeni n-a scris despre ele aici pe AFA.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [4] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10093092918396 sec
    ecranul dvs: 1 x 1