Solicitare CMR / GRECIA

Ajutor!

Trimisă în 31.01.12 14:14
autor simibSV [brasov]
» VIZUALIZĂRI: 7397

Anul acesta vreau sa merg in Grecia, zona Thasos sau Halkidiki dar nu stiu nimic despre aceste zone dat fiind faptul ca nu am mai fost niciodata in Grecia si orice sfat privitor la cazare (si cum iau legatura cu pensiunile), masa (si alte costuri mi-ar prinde bine). Am zapat printre impresii dar m-am zapacit total si de aceea m-am decis sa intreb aici. Mentionez ca suntem si cu un copil de 7 ani. Multumesc.



Răspunsuri

cooorinaUC[bucuresti]1r[31.01.12 17:42]

Am postat la hotelul unde am stat (vezi impresii) impresii si fotografii, inspira-te de acolo!


lumicon38SV[Iasi]1r[31.01.12 17:53]

Eu iti recomand halkidiki - sithonia - coasta de est. In thasos nu am fost, cica e foarte frumos dar sunt viespi peste tot. Daca mergeti cu copilul, ma gandesc ca poate fi periculos. Revenind la sithonia, coasta de est are multe plaje cu nisip, fata de cea de est, si este peninsula cu cele mai frumoase peisaje. Noi am fost cu bilet cumparat prin agentie, costurile le gasesti in detaliu pe rewiew-ul meu (vezi impresii). Oricum, ar trebui sa mai astepti, ofertele bune incep sa apara prin mai. Succes si distractie placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

vali_tulceaGD[bucuresti]4r[31.01.12 17:55]

Dupa parerea mea, mai ales ca ai si un junior este mai bine in Halkidiki. Economisesti cateva ore bune in ceea ce priveste drumul si ai la dispozitie si un aquaparc, care chiar daca nu este mare, pt copil va fi f distractiv.

Pentru cazare mie mi se pare ok satucul Vourvourou, unde vin in vacanta multe familii cu copii, astfel incat piticul va gasi cu siguranta multi parteneri de joaca. Plaja in zona este cu nisip, apa este mica asa ca toata lumea va fi in siguranta.

halkidiki.com/english/sithonia_e.htm

Asta este un link de la un site folosit destul de mult de romani, eu unul l-am folosit si am fost multumit.

In functie de zona, de localitate, etc iti cauti o locatie care sa te multumeasca. Poti sa trimiti mail la toate pensiunile care te intereseaza. De obicei ti se vor oferi preturi mai bune decat cele afisate pe site. De asemenea poti sa negociezi cu ei, mai ales daca stai mai mult sau sunteti mai multe familii.

Sa ai spor la cautat .

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

pitic25GD[Bucuresti]3r[31.01.12 18:05]

Buna!

Nu stiu care iti e optiunea de drum (pe cont propriu, autocar ori avion), dar stiu ca sunt cateva agentii nationale unde poti gasi ACUM oferte early booking cu reduceri pana la 40%, deci e bine sa te grabesti in alegere pt. a plati mai putin. Nu am fost in Tassos, am auzit ca e frumos, dar am fost in Halkidiki-bratul Sithonia-Hotel Sonia Village (vezi impresii) si poti gasi impresii despre acesta, precum si cateva fotografii. E recomandat pentru familiile cu copiii, e linistit, zona e linistita si frumoasa. Camerele sunt maricele, curate, aer conditionat, frigider, foen, apa rece+calda. Hotelul e sistem pavilionar, intr-o curte cu maslini si alte plante, flori exotice. Exista o piscina, cu bar langa. Este loc de joaca pt. copii, masa de ping-pong. Este un market in incinta unde gasesti strictul necesar. Oricum, la 10 min. de mers agale este statiunea Gerakini, un loc unde gasesti taverne, magazine cu suveniruri, supermarketuri, inchirieri masini, etc. Masa e inclusa in pret: mic dejun si cina in stil bufet suedez, foarte multa mancare si foarte variata. Pranzul il puteti lua la o taverna oriunde... sunt peste tot, depinde pe unde va aflati la ora pranzului, iar preturile nu sunt mari. Eu am mers impreuna cu fiul meu, avea atunci 12 ani, am calatorit cu autocarul si a fost ok... e un pic obositor, dar trece. Bratul acesta este foarte frumos, va sfatuiesc sa-l vizitati cu masina, sa va opriti in locurile mai frumoase (Neos Marmaras, Porto Karras, Vourvourou, etc.) Peisajele sunt spectaculoase, va vor incanta privirile... Mult succes!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

pitic25GD[Bucuresti]3r[31.01.12 18:09]

Am uitat...poti vedea fotografii, citi impresiile mele despre acest loc in review-ul meu.


roninicaGD[Turda]1r[31.01.12 18:15]

Am fost si eu anul trecut prima data in Grecia cu masina din Turda, Cluj. Prima impresie a fost ca drumul e foarte lung prin Bulgaria si plin de vanatori politisti in Bulgaria. Altii au fost prin Serbia, Macedonia si au spus ca a fost mult mai bine. Deci asta e primul lucru la care sa te gandesti...

Eu am fost in Halkidiki, tot cu un copil de 7 ani, la hotel Theoxenia (vezi impresii), cu bilet si allinclusive. La pretul platit, 415 euro pentru toti, a fost bine. Hotelul are piscine, trei la numar, dintre care doar una e pentru copii. Sunt pentru copii cluburi de joaca, tenis de masa, playstation la receptie, dar toate jocurile sunt contra cost. Camerele sunt cu gresie, conditiile de cazare sunt acceptabile, mancarea destul de buna. La amiaza nu prea sunt multe sortimente, trei la numar, dar nu lipsesc legumele niciodata. In general si masa e acceptabila.

Plaja e cu nisip, accesul se face printr-un tunel de la hotel, dar in mare sunt bolovani, nu ai ce cauta fara papuci de baie. La plaja totul este contra cost la bar. Pot spune ca daca vrei sa cumperi ceva de la barul hotelului sau de la cel de la piscina sau plaja, e scump in banii nostri, 5 euro o bere. Daca nu mergi cu all inclusive e scump.

In apropiere se afla Ouranopolis, un orasel care mai mult seamana cu un satuc, cu magazine de suveniruri si taverne. Preturile sunt destul de mari la taverne, asa ca sfatul meu este ca iesi mult mai ieftin daca cumperi un bilet de la agentie cu all inclusive. Am mai fost cu doua familii care la inceput nu au avut all, dar luand pranzul in Ouranopolis, au luat de la hotel all.

Depinde de pretentii, dar eu la banii pe care i-am dat, am fost multumit. Evident ca nu se compara cu Turcia, dar la Theoxenia am petrecut un sejur placut, chiar daca dupa ora 21 nu te mai serveste de la bar. A, inca ceva... Piscinele hotelului se inchid la ora 18.

Sper sa-ti fi format o parere cat de cat... Pentru familie e liniste, nu e zgomot

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

GoMaGD[Deva]4r[31.01.12 18:19]

Halkidiki ar fi mai economic, nu de alta, dar preturile din insule, la cazare, sunt semnificativ mai mari, plus ca dupa ce ai vizitat insula in sus si in jos cred ca nu mai ce face... poate doar sa zaci cu burta la soare.( Sa iei in calcul si pretul pentru transbordare)

Oricare ti-ar fi insa alegerea, cred ca ai curaj sa mergi anul acesta in Grecia cu instabilitatea sociala existenta. Unde mai pui ca din septembrie anul trecut TVA -ul la alimente a ajuns 23% de la 5.

Noi inca nu ne-am hotarat pentru vacanta, dar cugetam din greu daca anul acesta optam pentru Grecia sau nu.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

ionescunicPR[Bucuresti]ConsAFA66r[31.01.12 18:55]

@GoMa: despre ce instabilitate vorbesti oare?

Eu am fost la Athena de 1 mai 2010, era o mare instabilitate acolo, n-aveam loc de instabilitatea lor. Oameni buni grecii astia traiesc din turism, nu-si taie singuri craca si nici nu-si dau la picioare, oare ma gandeam ce greve or sa fie pe plaja din Kalithea sau chiar pe Golden Beach, sigur se vor strange taranii cu furcile sa faca demonstratii. Daca sunt greve sunt in Athena in piata Sintagma sau in Salonic, insa mult mai rar. Probleme pot fi cand sunt grevele transportatorilor si nu poti trece cu ferry spre o insula, deci recomand Halkidiki cu ocazia asta. Oricum grevele se anunta din timp chiar si la noi la stiri.

@Simib te rog nu lua in seama ce am scris mai sus, este un pamflet.

Daca te hotarasti la Halkidiki poti cauta cazari aici pe site sau pe: Halkidiki.com

Daca vrei Thasos cauta si aici: Go-Thasos.gr

Deobicei se discuta prin mail la inceput in engleza se stabileste pretul, se negociaza un pic si apoi grecul solicita avans cam 30% din total. Pana nu trimiti banii nu ai siguranta rezervarii.

Diferente intre Halkidiki si Thasos sunt foarte multe, Halikidiki e mult mai mare, sunt 500 de km de litoral, trei brate lungi fiecare de 60 de km si inca cateva golfuri cu zeci de statiuni. Nu toate plajele sunt cu nisip! In Halkidiki nu prea sunt valuri, apa e linistita, foarte curata, fara arici sau alge. Recomandarea mea pentru Halkidiki este Kalithea, Hanioti sau Sarti ori Vourvourou.

Thasos e o insula, aici vei plati in plus pentru Ferry-boat insa insula se afla la sub 600 km de Bucuresti, Halkidiki se afla la 800 spre 900 km in functie de localitate.

Thasos totusi e mult mai mica: 92 km de litoral, dar destul de frumoasa, vei gasi si aici plaje chiar reusite destule, recomand Golden Beach - Skala Potamia si Skala Panagia pentru cazare.

N.B.: ionescunic este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

adi nSV[Craiova]3r[31.01.12 19:38]

salut! noi am fost prima data la katerina maria (vezi impresii) in vourvourou (halkidiki) acum doi ani si anul trecut la ioanna studios (vezi impresii) tot in vourvourou. am un copil de 6 ani si s-a simtit perfect. au fost singurele noastre iesiri. anul acesta mergem tot in vourvourou. vezi impresiile noastre si pozele de acolo.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Dana.CJR[Timisoara]2r[31.01.12 20:34]

Salut!

Daca este sa alegi intre Thassos si Halkidiki, iti recomand sincer Thassos, mai ales daca aveti un copil.

Cazare gasesti in orice statiune, daca nu vrei sa mergi prin agentii de voiaj.

Cele mai frumoase plaje ( cele cu nisip fin)le gasesti in partea de sud-est a insulei.

Statiunile pe care le pot recomda sunt: Aliki, cu o plaja mica dar frumoasa si Skala Potamia ( aici sunt multe vile care inchiriaza camere). Una dintre plajele de vizitat este plaja Paradis cu un nisip fin si cu apa mica.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

pepegonzoJR[Cluj Napoca]1r[31.01.12 20:53]

In primul rind felicitari pentru decizia de a vizita Grecia. Eu personal n-am fost adeptul iesirilor din tara pina nu m-a tras sotia de mineca si astfel am vazut niste locuri absolut superbe. Iar Grecia e sus de tot in topul meu.

Locuri unde v-ati putea duce voi in Grecia?? Depinde: daca vreti liniste si relaxare, fara masina personala, mergeti in Thassos. Noi am fost in Skala Potamia, printr-o agentie, cu autocarul, in luna mai, cazarea a fost la Vila Aloe si totul a fost de nota 10. E o statiune linistita, oarecum izolata dar se pot vedea si face multe intr-un sejur pe insula, mai ales ca poti inchirira o masina destul de ieftin. Daca mergeti cu masina personala, recomand Halkidiki; noi am fost prin Serbia si Macedonia (citeste review-ul meu despre Halkidiki, Gerakini, Sunday Rooms) (vezi impresii). Daca vreti o vacanta completa, cu distractie, obiective turistice, relaxare, va recomand Corfu (aici am fost cu avionul, direct din Cluj). O sa pun un review si cu Corfu, este o insula absolut superba si trebuie vazuta neaparat. Va recomand luna mai sau septembrie, preturile sint super ok, in afara sezonului (preferabil luna mai, la inceput de sezon, toti grecii sint mai prietenosi cu turistii; oricum sint amabili si prietenosi, dar toamna parca sint obositi si se gindesc la vacanta lor de peste iarna)

Va puteti rezerva locurile printr-o agentie de turism (vedeti sa fie una serioasa, noi am fost prin *****, nu e reclama, am fost de 2 ori cu ei si am fost foarte multumiti de ei) sau puteti contacta direct vile sau pensiuni sau hoteluri din Grecia pe site-uri gen halkidiki.com, booking.com sau prin cautari de genul "Greece accomodation"

In primul rind trebuie sa va hotariti ce fel de vacanta vreti (relaxare sau distractie sau vizitat obiective) si ce buget aveti alocat. Ginditi-va cam ce fel de vacanta va doriti si va mai dau apoi citeva informatii. Oricum, nu va bateti capul prea mult cu pregatirea vacantei, sint atitea variante incit nu-ti ajunge o viata de om sa le parcurgi pe toate. Lasati-va si dusi de val, lasati si loc de surprize, pentru ca in cazul Greciei merita, e o tara superba. Cind o sa ies la pensie, vind tot si-mi cumpar un iaht la mina a doua si umblu brambura din insula in insula, acolo, in Grecia

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

dudi_ianculuiJR[bucuresti]1r[31.01.12 22:01]

iti recomand thasos. am fost in ambele iar thasosul e din multe puncte de vedere mai potrivit pt voi. hotel aethria din thasos city e ideal.


gianimaryPM[Bulz [BH]]3r[31.01.12 22:40]

Buna! Noi am fost anul trecut in Halkidiki, Kasandra, loc. Nea Potidea cu uall la hotel Istin Club 5* (vezi impresii), noua ne-a placut foarte mult, hotelul i-ti ofera un all mai ceva ca in Turcia, terenuri de sport, echipamente, bauturi alcolice si non alcolice, jacuzi. De fapt am scris toate acestea la impresii. Noi am vizitat Kalithea un orasel statiune plin de taverne si magazine, pestera din Petralona care cam la 45 km distanta, farul din Kap Osidi. raman la parerea ca pentru familiile cu copii e foarte importanta masa si bauturile asigurate, asa ca sunt fan all. Copiii sunt gratuiti sub 14 ani cazati in camera cu 2 adulti minim. Este o animatoare special pentru ei cu un fel de gradinita. Sau exista varianta mai iefina, hotel din acelasi lant tot pe malul marii, tot cu all inclusiv, se numeste Portes Beach 4*. cele doua hoteluri sunt vecine, ambele au gradina mare, camerele sunt in vile, apa marii e foarte curata dar mai sunt pietre. Piscinele impecabile. I-ti recomand cu mare placere cele doua locatii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

florinmirghesSV[bucuresti]4r[31.01.12 23:02]

Cine zice ca in Thassos sunt viespi, nu are dreptate. Noi am fost anul trecut in iulie si nu am vazut nici una. Pe linga stupinele din paduri e posibil sa vezi albine daca te apropii de ele, ca mi se pare normal tinind cont ca te apropi de locuinta lor. Culmea e ca o zice unul care nu a fost acolo, dar a auzit el. Noi am fost in Skala Potamia. Cu masina noastra din Buc. plecati la 5,30 dim. eram la Potamia la 18 cu transferul cu fery si pauzele de rigoare pe drum tinind cont ca cumnatul meu a venit cu aia mica de 1an sijumate. Aia mica a mea avind 8. Drumul prin Sofia sa nu fie multe serpentine pt. copii, si mers in limite legale. Asta despre drum. Thassos pt. prima data, si a fost superb. Apa mica, la inceput putine pietre si pe urma nisip fin si apa mica. Asta in dreptul locatiei noastre. [En Plo] (vezi impresii). Noua 6zile nu ne-au ajuns. Ai ce sa vizitezi pe insula daca nu vrei sa stai la plaja permanent. Un tur de insula fara sa faci opriri il faci in maxim 2 ore. Dar sunt manastiri[3] mai maricele daca te intereseaza. E Teologos, Maries, multe plaje foarte frumoase, si locuri incarcate de istorie[amfieatrul din capitala, si alte ruine]. In Skala Potamia multa liniste, nu prea sunt multe locuri zgomotoase in statiune. Acum de Halkidiki nu pot spune nimic ca abia anul asta am sa merg prima data in vourvurou, deci dupa pot sa imi dau cu parerea. Deci alegerea e in mina ta si la sugestiile altora. Tu vei hotari si asteptam povestirea ta dupa.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

CarmenVictorJR[Bucuresti]1r[31.01.12 23:44]

Nu ne-ati spus care sunt dorintele voastre si care va este cat de cat profilul: varsta, bugetul, perioada, transportul, cu sau fara prieteni de sejur.

Eu personal sunt fan Grecia si am fost in mai multe locuri. Thassos-superb recomandare plaja Golden Beach si Skala Potamia- romanii multi sunt in Potos si Limenaria. Peisaje superbe, Aliki, Makriammos, Maries, Kastro... multe de vazut.

Din experienta-ti spun ca cel mic este interesat doar de balaceala si de distractie gen Luna Park nu de peisaje sau obiective turistice. Depinde si de copil. Oricum cum treci de vama intreaba unde-i hotelul si cat mai are pana se balaceste.

Grecia este frumoasa pentru cunoscatorii documentati altfel ca sevicii si confort Bulgaria sau celebrul ALL Turcia este rai-ul pe pamant.

Trebuie sa-i iei pe greci asa cum sunt...

Pentru voi as cauta o demipensiune ca sa nu fii legat de hotel sa mai vezi si altceva... plaja fara pietre sau arici de mare, piscina obligatorie la hotel.

Halkidiki e mare in Oranopolis m-am plictisit, noi am stat in Pefkohori (Kassandra) (vezi impresii) unde era si un park de distractii destul de modest. In Kaliteea musai pista de kart trebuia mereu probata. Sitonia e mai salbatica si Vourvouru este de departe de preferat. Depinde si in ce perioada mergi- in august e delir. La Karidi beach era asa aglomerat incat eu cred ca erau oameni pana si in pinii de acolo... Copilul o sa fie frustat sa-l luati de la piscina si sa-l plimbati dupa frumusetile locale (care merita toti banii si tot efortul). Tot anul nu o sa va ganditi decat la culoarea Egeei de la Plaja Aliki din Thassos sau la Vourvouru de exemplu. Este o magie.

Thassos este o insula linistita cam pentru pensionari, Kassandra cu Hanioti (Halkidiki) este mai tinereasca dar foarte aglomerata.

Puteti merge si prin rezervare directa la pensiunile de pe site -urile de mai sus dar tebuie sa mancati la taverna unde s-a mai scumpit putin... si cam astepti. Copilul este f incantat sa aiba bufet suedez si sa si aleaga singur. Altfel asteapta souvlaki cu cartofi prajiti cam 15 min pt un fel. Sunt multe de spus despre vacanta in Grecia.

Trebuie sa discerneti de ce vreti Grecia:

Pentru atmosfera, pentru accesibilitate pentru curiozitate? Oricum e mai scumpa decat Turcia.

Ar mai fi niste destinatii in Gr. Nei Pori -Platamonas unde-i plaja mare si lina cu excursii optionale: , Skiatos, Meteore, M. Olimp.

Asprovalta, intre Thassos si Halkidiki.

Oricum daca mergi prima data in Grecia trebuie sa te documentezi ca-ci altfel se poate transforma intr-o experienta neplacuta grecii au si ei nesimtitii lor...

Nu ai luat in calcul si insula Corfu care este mirifica.

Imaginea Paleokastritei de sus de la Lakones impresioneaza pe veci retina... Sunt multe de povestit si muuuuulte ore de stat pe forumuri. Succes!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

dogvl78GD[Ramnicu Valcea]7r[01.02.12 02:35]

Mergi la Sarti (vezi impresii), e ideal pentru un copil de 7 anisori, plaja cu nisip fin, intrare lina in apa, hoteluri aproape., Cat despre maincare, ai de unde alege la taverne


MIHAI CIRSTEAJR[Ramnicu Valcea]1r[01.02.12 05:29]

Am fost in vacanta 3 ani la rand in Thassos si am stat la Studio Arsenis, click aici, conditii exceptionale de cazare, in studio/apartament cu sea view, curatenie impecabila, self catering, la 5 min de Golden Beach, o plaja superba, linistita cu apa mica f buna pentru copii. Recomand cu caldura locatia. De asemenea insula este f frumoasa, vacantele acolo sunt de neuitat.

Am fost de asemenea in Halkidiki, Sithonia, Hotel Lagomandra, puteti citi review-ul meu pe site, a fost f bine.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

simib[autor]SV[brasov]1r[01.02.12 08:36]

Va multumesc tuturor pentru ajutor.Acum cred ca pot sa-mi fac o idee.Precizez ca o sa merg cu auto propriu iar bugetul de cazare ar fi pe la 300-400 e.Decizia de a alege Grecia vine dupa o perioada de AI la bulgari si la turci.Cred ca e timpul pentru altceva pt. ca chiar daca aveam AI tot simteam nevoia sa ies la o terasa.Singura prioritate ar fi ca hotelul sa aibe si o piscina pentru copil si o cazare cu demipensiune sau macar mic dejun.

Ce sanse am sa-mi raspunda la mail cei la care le scriu?Sau sa incerc prin agentii?

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

anyaGD[Bucuresti]1r[01.02.12 08:53]

Eu am 5 sejururi in Thassos si doi copii (acum de 6 si 9 ani). Am fost in iunie, iulie si septembrie. Teoretic viespile ar fi in septembrie - din ce am citit- dar noi nu le-am gasit. Singura viespe care mi-a intepat un copil a fost in zona Doftana - cum ar fi sa zic sa nu mergeti la munte ca e plin de viespi?

Drumul l-am facut din Bucuresti in Thassos noaptea. Am plecat la 12 noaptea si dimineata eram pe plaja. Copiii dorm iar in Bulgaria nu am patit-o niciodata. In general politistii lor vaneaza in zona de granita si mai ales pe drumul de Sofia. Daca in localitati mergi cu viteza indicata nu ai probleme.

Daca mergi cu masina personala - si asa ar fi indicat - poti vizita foarte mult. Thassosul este o insula, dar in 5 sejururi a cate 10 zile nu am reusit sa o vad pe toata. NU te vei plictisi. Transferul nu costa f mult - cred ca am dat 20 si ceva de euro o masina cu 2 adulti s 2 copii. Sa luati cu voi paine sa hraniti pescarusii. Doar acest transfer e o distractie in sine . Pe insula, dupa vre-o doua zile de odihna in zona aleasa, ar fi bine sa faceti excursii. Excursiile se fac la alte plaje asa ca nu exista nici-o zi fara balaceala.

Cazarea - aici depinde ce ceea ce-ti doresti. Sfatul meu e sa nu mergi pe varianta ai sai demipensiune. Noi preferam cazare fara masa. Cam toate studiourile lor au o mica chicineta si iti va fi f usor sa faci cateva sandvisuri si o cafea pt plaja. Rstul meselor - la una din nenumartaele lor taverne. Au o mancare foarte variata si gustoasa, e pacat sa va "legati" de un singur restaurant.

Locatia - noi suntem fani Skala Potamia, dar sunt f multe vile in zona Golden Beach. Cazare gasesti pe net. Cauti Thassos, gasesti site-ul lor si trimiti mail sau suni si vei primi pretul. Pretul variaza functie de perioada anului si tipul de camera solicitat. Voi puteti lua un studio "normal". Noi suntem 4 si avem nevoie de apatament.

Un sejur de 10 zile cu tot cu masa/casa/distractie/benzina ne-a dus pe la 1000-1100 euro. Anul asta nu stiu cum vor fi preturile.

Anul trecut eram in Thassos cand au inceput manifestatiile mari in Atena. Am aflat si noi dupa vre-o doua zile pt ca asteptand sa adoarma copiii (ca sa ne intalnim cu prietenii la o bauta pe terasa) am deschis televizorul. Nu se simte nimic in zonele turistice. Singurul sfat ar fi sa aveti rezervorul plin, sa nu-i apuce vre-o greva si sa ramaneti fara benzina. In rest no problem.

Daca te hotarasti spre Thassos - intram in amanunte.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

simib[autor]SV[brasov]1r[01.02.12 08:53]

@adi n: V-a raspuns la mail de la pensiune sau la telefon?Daca mergeti si anul asta dati-mi si mie un contact.Eu vreau sa merg intre 23.06-30.06.


adi nSV[Craiova]3r[01.02.12 09:18]

salut!

inca nu a scris.am primit raspuns de la alta pensiune unde au stat prietenii mei .se numeste emi house,iar pretul este de 35 euro.eu merg intre 21-30.06


anyaGD[Bucuresti]1r[01.02.12 09:36]

ce ai de 35 euro? Si unde?


simib[autor]SV[brasov]1r[01.02.12 09:46]

@adi n: mi se pare ok. Daca doresti te rog sa-mi trimiti aici sau pe privat mai multe detalii si poate mergem impreuna (sau ne gasim acolo)


aditt*SV[bucuresti]1r[01.02.12 09:53]

Noi am fost si pe continent si pe insule in Grecia . Iti recomand fara retinere insulele ....e total altceva . Tassosul este superb si relativ aproape , 7-8 ore cu masina. Traversarea cu feribotul superfrumos pentru copil care o sa dea de mancare ( pufuleti sau covrigi ) pescarusilor din mana in timp ce ei zboara pe langa voi . Nici noi nu am vazut viespi .... Si nu te speria caci te vei simti ca in Romania ...cred ca pe insula in plin sezon sunt mai multe masini romanesti decat grecesti. Oferta de cazare este diversificata ...depinde de ce buget ai .

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

adi nSV[Craiova]3r[01.02.12 10:10]

@simib: buna! cauta pe accomodation vourvourou-emi house. acolo merg eu (cred! , ca nu am platit inca!) dar prietenii mei au fost si au fost multumiti. cucoana de la ioanna studios unde am fost anul trecut (vezi impresii) nu raspunde asa ca o sa merg aici. pentru alte detalii iti stau la dispozitie.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

cristinamidJR[Dr-Tr-Severin]2r[01.02.12 12:45]

Eu am fost 3 ani la rand in Grecia, primul in Thassos, urmatorii in Halkidiki - Gerakina (vezi impresii). Anul trecut am cutreierat toate bratele, pe Sithonia este de vis dar daca ar fi sa ma reintorc in Grecia as alega fara sa stau pe ganduri, Afitos - Kasandra. Este una din cele mai vechi asezari, cu stradute inguste si case pe piatra, taverne luxoase si foarte imbietoare, si mult tineret. Nu are aspectul de statiune obisnuita, si te introduce intr-o atmosfera cu totul deosebita. Din pacate nu stiu amanunte despre cazare.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

mikulisGD[Bucuresti]6r[01.02.12 17:21]

Salut, daca vrei ceva ieftin cu cazare si HB inclus, pt bugetul tau de 400euro, iti recomand statiunea Psakoudia, aproape de Gerakina, cam 3-5 min de mers cu auto, la hotelul Philoxenia. eu am primit oferta dela o agentie pt 2 adulti si un copil pt aprox 500 euro cazare si HB, pt daca nu ma insel 9 nopti. Plaja este excelenta, nu sunt pietre in apa, intrarea ok, nisip pe plaja si in apa, apa cristal, spun asta fiindca anul trecut am fost acolo la plaja, dar am stat la Gerakina (vezi impresii). Arici de mare gasesti in general acolo unde sunt pietre, acestia stau lipiti de ele dar ar fi bine sa iti iei niste incaltaminte speciala, undeva la 25-30 ron perechea. La sezlong, pe plaja din Psakoudia plateam o cafea=2euro pt el si umbrela, deci 4 euro doua sezlonguri. Pranzul il luam la taverna Marco Polo din Gerakina, si ar fi bine sa-ti asiguri undeva la 40 de euro pt pranz, cu bauturi si cu tips cu tot, asta pt toti 3, acum ca a crescut tva-ul poate si 50. E bine daca ai masina, sunt destule plaje unde poti sa mergi in Sithonia. Oricum sejurul te poate duce undeva la 1000-1200 euro cu tot cu transport, cazare, papica, o excursie, etc. Fiind prima ta calatorie in Grecia eu iti recomand sa nu te arunci cu capul inainte si sa alegi ceva rezonabil si cu unraport ok pret servicii. La Philoxenia au mai fost si altii si au fost multumiti. Si la Gerakina e ok, doar marea nu mi-a placut, multe pietre in apa, platouri cu vegetatie, nu recomand pt baie, doar pt cazare. NU RATA SEARA GRECEASCA LIVE! Succes si poti sa vezi pe forum ce am scris mai detaliat dupa ce m-am intors.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

prajiturica*GD[Bucuresti]2r[01.02.12 19:18]

Categoric recomand Halkidiki. Este superb.

Vedeti impresiile scrise despre Agnanti Studios 4* din Afhitos, ultima mea vacanta in Grecia, pe 2011: click aici

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

sniperm007GD[Focşani][04.02.12 18:01]

@CarmenVictor: Mi-a placut foarte mult ceea ce ai scris.Asa e, ai mare dreptate in legatura cu copii.Ei se gandesc doar la balaceala si e si normal.Eu am mai fost in Grecia acum 4 ani (Thassos) si mi-a placut foarte mult.Dar de data asta as vrea sa aleg Halkidiki. Daca crezi ca imi poti recomanda vreun hotel care sa indeplineasca toate categoriile pe care le-ai enumerat ar fi foarte bine si iti multumesc.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

alex_iasiPM[Targu Frumos]4r[02.03.12 11:28]

hakidiki iti recomand pt ca acolo am fost (vezi impresii) gasesti cu usurinta cazari in camere cu pat dublu si inca un pat pt o a treia persoana, preturi f bune, 10-15 euro mananci 2 mese copioase. marea si plaja sunt aproape la fel si alte locuri de relaxare pentru plimbat seara pe faleza. bafta si vacante frumoase

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [30] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.18005204200745 sec
    ecranul dvs: 1 x 1