Solicitare CMR / GRECIA

Buget (fara cazare / transport) in Zakynthos

Trimisă în 26.04.18 00:26
autor MihaiTUC [Ploiesti]
» VIZUALIZĂRI: 7863

Salutare!

In luna iulie voi merge in Zakynthos (prima oara in Grecia) si as vrea sa imi estimez niste cheltuieli avand in vedere ca sunt in procesul de economisire pentru aceasta vacanta.

Astfel, neluand in calcul cazarea + avionul pentru care deja stiu pretul, as vrea sa stiu ce buget sa imi planific pe perioada celor 7 nopti din insula.

Mentionez ca am micul dejun inclus deja.

Astfel:

- Excursii optionale (voi merge pe crozariera/barca in jurul insulei, nu stiu daca mai merita si alta daca voi inchiria masina);

- Inchiriere masina 2-3 zile pentru vizitare plaje + turul insulei;

- Mese (in afara de micul dejun pe care il avem deja inclus, cred ca ne putem descurca si doar cu 1 masa in loc de 2 (daca roade stomacul mai bagam si un gyros );

- Bere/suc/inghetata/gustari;

- Suveniruri (cate o atentie pentru cei dragi).

Daca sunt necesare mai multe detalii pentru a putea face estimarea vi le ofer fara probleme.

Multumesc!


  • PERIOADA: iulie -- NOPŢI CAZARE: 7
  • BUGET: 400 -- TRANSPORT: avion
  • ADULŢI: 2

Răspunsuri

Pușcașu MarinSE3r[26.04.18 05:41]

@MihaiT: Salut,

O sa-ti dau mai jos niste preturi din 2016. Sper sa nu fi crescut prea tare de-atunci .

Eu am fost cu masina, insa m-am uitat si la inchirieri. Era 35 de EUR / zi o masina din clasa Ford Fiesta, Opel Corsa, etc., 20 EUR/zi un ATV pentru doua persoane, iar benzina era pe insula 1.42 EUR/litru.

O masa la o taverna, seara, te putea duce intre 35-50 de EUR pentru doua persoane, cu tot cu bauturi. O pizza mare, de exemplu era 9-12 EUR, un platou cu fructe de mare pentru doua persoane era 22-25 de EUR. Berea de la 3 EUR in sus.

Turul insulei cu vaporasul 30 de EUR de persoana, dar fara mancare si bautura.

Magneti gasesti la 2-3 EUR bucata, tricouri la 10-12 EUR.

Zakhintos mi s-a parut insula cea mai scumpa dintre Ionice, asta si pentru ca e plina de englezi. Nu stiu unde ai cazare, insa am observat ca in zona Laganas era mai scump decat in partea estica a insulei (eu am stat la Tsilivi si mi s-a parut putin mai ieftin).

Vacanta frumoasa iti doresc.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4900 PMA (7 voturi)

marykaAU139r[26.04.18 10:02]

Dacă întrebarea este doar pentru bugetul extra-cazare și transport, răspunsul poate fi variat, în funcție de câte excursii doriți,

precum spunea și @ghisor, o mașină închiriată este undeva între 25-35 euro/zi plus cheltuieli combustibil, apoi excursiile probabil 1/zi în jur de 30 euro de persoană.

Asfel puteți face un calcul, iar când vine vorba despre mâncare, depinde bineînțeles de ceea ce veți comanda, pentru că dacă vreți numai fructe de mare o porție poate fi la cca 20-30 euro, ori un souvlaki pui, porc, cca 10-15 de persoană. Deci, depinde, depinde, oricum o medie puteți face.

Vinul casei 1/2 l, cca 5-6 euro, o bere mythos undeva 3-4 euro, depinde iarăși de local. Un fresh de portocale cam 2-3 euro. Magneți cam 2- 2,50.

Dar și acolo în Zakinthos, depinde de zona în care veți sta.

Orice alegeți, ori ați ales deja, să aveți o vacanță frumoasă!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

MihaiTUCAUTOR SOL[26.04.18 10:04]

@ghisor: Salut!

Sunt foarte tentat de varianta cu ATV-ul, mai ales ca pot avea un pret mai bun si de asemenea si pentru experienta pe care ti-o ofera un astfel de mijloc de transport. Singura problema ar fi ca nu am mers niciodata cu un ATV si nu stiu in ce masura m-as descurca sau daca am nevoie de oarece experienta pentru asta.

Cazarea o am in Argassi.

Eram curios si de costurile din supermarketuri. De exemplu la bere, diferenta de pret intre costul unei beri in supermarket fata de cea de pe plaja/taverna.

Multumesc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Bughy82PM3r[26.04.18 11:14]

Eu am platit 40 euro ptr. un ATV pe zi, modelul putin mai mare ptr 2 persoane. Ti-l recomand pe acela daca vrei sa te plimbi pe insula. Masina a fost 45 euro pe zi un hyundai i20 nou.

In rest, o cina era cam 35-40 de euro.

Turul insulei cu barca e cam 30-35 de euro si e tur de o zi.

Intradevar Zakynthos e mai scump de exemplu ca si Corfu.

Daca vrei sa iti faci o idee cu ce poti vizita pe insula te poti uita la video-ul ce l-am facut anul trecut, poate iti sare ceva in ochi si mergi sa vizitezi: youtube

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

Pușcașu MarinSE3r[26.04.18 20:31]

@MihaiT: Nu e mare scofala cu ATV-ul, din punctul meu de vedere. Sunt multe persoane care-l prefera, mai ales ca si in Zakinthos, la fel ca in toate insulele din Grecia, drumurile sunt inguste. Ii spui grecului ca n-ai mers niciodata, in cinci minte iti face instructajul si poi sa-i dai bice.

Cu berea in taverne fata de magazin, e ca la noi. Cam de la simplu la dublu e pretul, poate si mai mult. Eu am prins o oferta intr-o seara la un market si am luat 3+1 gratis la doza de 0.5 bere Mythos la 3.3 EUR baxul de patru. Daca ai frigider in camera, e OK.

Apoi, pe plaja in Tsilivi erau locuri unde nu plateai sezlongul si umbrela dar trebuia sa cumperi ceva de la bar. Un fresh de portocale si o cafea erau in jur de 5-6 EUR.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

fraPA12r[26.04.18 21:12]

Deși am fost în 2015, îmi aduc bine aminte de vacanța din Zakynthos pentru că a fost prima dată când am mers cu avionul și prima dată când am închiriat mașină. Noi am dat 70 euro pe o zi la mașină, cu asigurare full. Erau evident și variante ieftine, dar vreo 50 euro eu zic să luați în considerare închirierea pe zi, mai ales că e În plin sezon. Puteți avea o oarecare reducere pentru o închiriere de la 3 zile în sus.

Atv-uri e ușor de închiriat și folosit, sunt foarte la modă și folosite pe insulă. Și asta s-ar putea să vă coste 30 euro/zi. La 20 abia încep prețurile, cele mai slabe ca putere, iar insula e cu urcușuri și coborâșuri și nu face față orice ATV (cel puțin așa vă spun cei de la închirieri).

Noi am avut o zi mașină pentru circuit și zona opusă cazării, iar pentru zona vasiliki parcă și apus la keri, am luat ATV și a fost super. Am făcut și excursii.

Am fost atenți la mese (nu ne-am îndopat) și am reușit să ne încadrăm în 450 euro cu toate cheltuielile în afara zborului și cazării.

Depinde de fiecare ce mofturi își face, dacă stați la plajă doar pe șezlonguri etc.

Eu acum când merg în vacanță (nu numai un Grecia) îmi socotesc cheltuielile mari (cum ar fi închirierea mașinii sau transportul, excursiile, intrările la diferite obiective), vreo 50 euro mâncarea/zi (în funcție de cât de scumpă e destinația) și apoi o rezervă. Iar acolo în vacanță țin cont că am suma aceea pentru mâncare și mă încadrez în ea (dacă am o masă mai scumpă, sigur compensez cu una mai ieftină de exemplu). Dar fiecare are stilul lui, facem alegeri diferite.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

krisstinnaAU51r[26.04.18 21:59]

@MihaiT: Salut!

Eu sunt mai directă, îți spun un nu categoric, nu îți ajung banii. Nu le am cu cifrele dar la o simplă socoteală banii ăștia sunt doar pentru închiriat mașina, combustibil și excursii.

Berea la doză era 0,90 euro, sucul (cola) la fel. Mezeluri și brànzeturi cu prețuri ca la noi. Făcusem poze prin supermarket dar le-am șters, nu mi se păreau de actualitate.

Șezlongurile erau 6 euro/setul, cred că vei prefera prosopul.

Am scris eu câteva articole despre Zakynthos, sunt pe tel și nu pot pune link-uri. Noi am închiriat mașină, era mai ieftin decât un ATV mare pe care nu îl recomand din cauză de temperaturi foarte ridicate.

Măcar 50 de euro pe zi trebuie să aloci pentru vacanță, excluzând excursiile.

Când citești că unii au cheltuit doar 300-400 euro intr-o săptămànă înseamnă că au făcut economie la sânge și au mâncat aproape toate mesele in cameră.

Eu sunt o tipă zgârcită, cu toată economia mea nu am reușit să “consum” sub 50 de euro/zi, niciodată.

Grecia e o țară scumpă, nu spun povesti.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3500 PMA (5 voturi)

Bughy82PM3r[26.04.18 22:16]

Taxi Aeroport - Laganas - 17 euro doar dus, unde mergi tu e mai mult, probabil vreo 25. Sper sa ai inclus transferul.

ATV mic - 25 euro, ATV mare 40 euro + benzina, dar consuma putin. In 2 zile am alimentat de 10 euro si ne-am plimbat vreo 150-200 de km.

Cina 30-40 de euro

Excursie de 1 zi in jurul insulei cu barca 30-35 euro (barca in care intra vreo 1000 de persoane). Se opreste de cateva ori pentru a face baie. Dureaza 30 de min doar pana coboara toti de pe barca

Excursie cu barca de 50 de persoane 13-17 euro, dureaza cam 4 ore. Se opreste pentru a face baie de 2 ori. Poti sari de pe barca nu are nimeni treaba ta.

Pe orice barca ti se pune la dispozitie si vesta daca ai nevoie.

Inchiriat barca privata de 4-6 persoane pentru 4 ore vine cam ~120 euro cu tot cu combustibil.

Inchiriat masina de la 40 euro pe zi cu asigurarea minima.

Daca te bazezi pe autobuze sa mergi dintr-o parte in alta ai sa iti pierzi o gradama de timp cu asta.

Ca si excursii cu barca iti recomand cea din sud - sud vestul insulei, ca sa vezi si testoase in Laganas Bay.

Noi am avut norocoul si chiar am innotat langa una.

Pentru snorkeling iti recomand Dafni Beach, tot pe acolo prin zona e si Gerakas, unde intrarea in apa e foarte lina si poti inainta 50 de metri in mare si iti ajunge apa pana la umeri.

Pentru peisaj Porto Limnionais si Korakonisi, Blue Caves si Xigia Beach (nu cea cu sulf ci cealalta).

Cina romantica cu apus de soare la Kampi.

Excursii catre Navagio (Shipwreck) poti lua si de la Agios Nikolaos si atunci te costa 17 euro de persoana si dureaza cam 3h 30 -4 h si apuci sa vezi si Blue Caves.

Ca desert, daca apuci sa ajungi la Bochali, sa mergi la restaurantul Latas, tot de acolo ai si view asupra portului si partii estice a insulei.

Dar bineinteles, daca vrei sa stai pe plaja la bere poti sta si unde ai cazare si nu vei cheltui foarte mult.

O bere la un restaurant sau un disco bar poate ajunge si la 4-5 euro, depinde unde te duci. Dar in general e cam 2,5 euro o bere si pe la restaurante.

Pentru o saptamana acolo ti-as recomanda cam 600 de euro pentru cheltuieli. Cu 400 nu vei apuca sa te plimbi prea mult.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

MihaiTUCAUTOR SOL[09.05.18 11:32]

Va multumesc pentru raspunsurile foarte bune!

Legat de stat doar la piscina hotelului sau la plaja acestuia (care oricum e cam inexistenta - Argassi) mentionez ca nu sunt adeptul.

Eu ma gandeam sa merg asa:

2 zile inchiriere masina - tur insula + plaje mai departate fata de zona Argassi;

1-2 zile inchiriere ATV - vizitare plaje in apropiere de Argassi;

1 zi - croaziera in jurul insulei;

1 zi - zona Laganas + insula Marathonisi

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [9] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.17582201957703 sec
    ecranul dvs: 1 x 1