Pe Vârful Cioara spre ”stâna de lux” Albescu

TIPĂREȘTE

Prin ianuarie am primit o invitație la o drumeție in Munții Leaota, cu cazare de o noapte la o ”stână de lux”.

Glumeț inițiatorul drumeției, mi-am spus. Am cam văzut cum arată stânele de pe munți iarna, părăsite și aproape dărâmate de vânt și zăpezi, așa că nu prea aveam mari așteptări de la o ”stână de lux”. Probabil că are acoperiș in stare bună și poate și un geam in perfectă stare, am gândit in timp ce am bifat repede ”particip” și am inceput să număr zilele până in data de 7 martie când trebuia să pornim la drum.

Traseul a pornit din comuna Dragoslavele, de pe un drum forestier care merge spre Piatra Dragoslavele, pe malul pârâului Valea Caselor. Prima țintă a drumeției noastre era Vârful Cioara, iar un indicator ne spunea că până acolo avem de parcurs 2,5-3 ore, dacă urmam marcajul ”cruce roșie”.

Nu mă speria urcușul, deși aflasem că este unul susținut și solicitant, dar fără porțiuni tehnice.

Ceea ce era dificil pentru mine in această drumeție era greutatea rucsacului. De această dată a trebuit să iau cu mine un sac de dormit de iarnă, izopren, un arzător cu o butelie mică, haine de schimb, spikes, mancare, etc. Toate adunate depășeau 10 Kg, ceea ce pentru mine a inceput să fie cam greu. Deh, nu mai am 20 de ani!

Vremea se anunța bună pentru acea zi, deși câțiva nori negri se plimbau undeva la orizont, vestitori de ceva precipitații. Noi am fi vrut să fie zăpadă, ca să ne bucurăm puțin de iarna cam absentă in acest an.

Urcușul a inceput chiar de la inceput, solicitant și continuu. Nu era zăpadă, nu era nici noroi, era cald, iar după primele 10 minute de urcat mi-am scos hainele groase și am rămas in tricou. Era mult mai bine așa, nu mai consumam energie suplimentară cu răcorirea, păstram energia doar pentru efortul urcării.

Am urcat pe Valea Caselor iar după aproximativ o oră am ajuns la Stâna Poiana Iuda, aflată la poalele Vârfului Iuda (1403 m). Stâna era mică, dărăpănată, cu acoperișul spart, care părea că este gata să cadă la o bătaie mai puternică a vântului. Nu, nu era stâna noastră. Mai aveam de mers până la cazarea noastră de ”lux”.

Incet, incet, peisajul a inceput să se schimbe, zăpada incepând să iși facă timid prezența, fără insă a ne pune probleme. Nu era inghețat, nu a fost nevoie să ne punem gheruțele (spikes) pe care le aveam in rucsac.

Am continuat urcușul, eram deja in golul alpin, iar până pe Vârful Cioara, la 1856 m, mai trebuia să urcăm o culme cu ghemotoace de iarbă inghețată, care forma frumoase buchete argintii. Mi-a dat ceva de furcă și ultima parte a urcușului, unele porțiuni erau alunecoase, și trebuia să merg mult mai atent. Dar, in momentul in care am ajuns sus am uitat de efortul depus.

De pe Vârful Cioara ai priveliști minunate de jur imprejur. Vârful Leaota se ridica semeț in fața noastră, parcă ne imbia să ajungem și la el. Puțin mai departe se vedeau vârfurile inzăpezite ale Bucegilor, cu două dintre culmile de peste 2500 m, Vârful Bucura și Vârful Omu. Cu un aparat foto performant, cu un teleobiectiv cu zoom puternic, s-a putut fotografia chiar și Cabana Omu. De cealaltă parte se vedeau crestele zimțate ale Pietrei Craiului și Munții Iezer-Păpușa. Culmea inconfundabilă a Măgurei Codlei se ridica și ea in zare.

Pe o poiană insorită, se vedea stâna unde urma să ajungem și să inoptăm.

După o scurtă pauză, am plecat mai departe până la intersecția drumului marcat cu ”bandă galbenă”, drum care merge spre Vârful Leaota intr-o parte iar in cealaltă spre Vărful Albescu.

Pe această a doua variantă am pornit și noi, coborând de această dată prin zăpadă puțin mai mare, de aproximativ 20 cm in unele locuri, dar fără să ne dea mari bătăi de cap.

După aproximativ 30 minute am văzut o stână. Am crezut că am ajuns, dar când ne-am apropiat am văzut că și aceasta era dărăpănată, cu folii de plastic rupte la geam, cu acoperișul spart. Oare aceasta să fie stâna de lux? Nu, spre bucuria mea nu era aceasta. La aproximativ 100 de metri de această stână se vedea o alta, mai mare.

Cu pași repezi ne-am indreptat spre ea. Aceasta era noua stână Albescu, aflată la aproximativ 1700 m altitudine, construită integral din lemn. Cea pe lângă care tocmai trecusem era vechea stână Albescu, și, deși este mai mică și mai degradată, este preferată incă de ciobani pe timpul șederii lor cu oile.

Stâna Albescu are un etaj, cu o mică mansardă de la care se puteau admira Bucegii și Vârful Leaota. La etaj erau două incăperi cu priciuri, unde puteau dormi lejer 12 persoane.

La parter mai erau trei incăperi, cu priciuri dn lemn și incă una unde se prepară brânza.

Incăperile aveau ferestre fără geamuri, inchise cu obloane din lemn. Ușile se inchideau cu zăvorul pe ambele părți.

Stâna nu are sobe, current electric sau vreo sursă de apă. Probabil că există vreun pârâu in apropiere, dar, pe timpul iernii cred că este inghețat.

Este un loc ideal de popas pentru drumeții care colindă muntele, un adevărat refugiu montan.

După ce ne-am instalat sacii de dormit in locul unde urma să petrecem noaptea, am pornit la adunat lemne ca să facem un foc mare in fața stânei, unde să stăm să prăjim slănină și cârnați și să mai stăm de vorbă până ne ia somnul.

Am stat in jurul focului până pe la ora 10 seara, admirând crestele Bucegilor. Se vedea foarte bine Releul Coștila și pârtiile de la Cota 2000. Spre vest se vedea Măgura Codlei și luminile unei lcalități, probabil Râșnov. La un moment dat a inceput să ningă.

Am plecat la culcare. In ”cameră”, termometrul arăta un grad Celsius. M-am băgat in sacul de dormit, imbrăcată cu polarul și cu geaca de puf sub cap. Deși sacul era din puf, cu o temperatură de confort de minus trei grade, tot m-am trezit de câteva ori tremurând, atunci când mercurul termometrului arăta un grad sub zero.

Am ieșit din sac doar atunci când s-a luminat, pe la 6.30. Ninsese puțin in timpul nopții, era ceață și bătea ușor vântul. Era liniște, foarte mare liniște. Se auzea doar vântul șuirând ușor printre brazi și pașii mei care călcau incet zăpada.

După ce ne-am trezit cu toții, ne-am făcut ceai sau cafea și am mâncat câte ceva, am pornit la vale, continuând pe marcajul ”linie galbenă”. După aproximativ 15 minute am intrat in pădure. Din brazi picura zăpada căzută in noaptea care tocmai trecuse. Pe alocuri drumul era ingreunat de copacii căzuți in timpul vântului puternic din această iarnă.

La un moment dat, liniștea pădurii a fost intreruptă de zgomotul unor motoare. Un grup de aproximativ 15 ATV-uri, urca gălăgios pe cărarea din pădure. S-a zis cu liniștea noastră și cu speranța de a vedea ceva animăluțe prin pădure. Dar am văzut ghiocei și brâdușe, care scoseseră capetele firave de sub frunzele uscate.

Am ieșit din pădure in Poiana Scoruș, trecând din nou pe lângă o stână. Un nor ușor de ceață se ridica din vale până la jumătatea Pietrei Dragoslavele, ascunzând drumul forestier pe care mergeam. Mi-e greu să folosesc cuvintele pentru a descrie frumusețea acestei imagini. Sper ca fotografiile să vorbească pentru mine.

Am ajuns la mașini exact când picuri reci de ploaie incepeau să cadă tot mai hotărâți. Am avut noroc, vremea a ținut cu noi.

Traseul este mediu, fără pasaje tehnice. Pe lângă echipamentul specific drumețiilor montane este nevoie și de apă. Nu am văzut pe traseu apă, decât la final. La stână am topit zăpadă. Probabil că sunt surse vara, dar acum nu le-am văzut.

A fost un traseu frumos, și o experiență unică, pe care o recomand. Las fotografiile să vă convingă.

---

VIZUALIZĂRI: 2004 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI