Turism în jurul localității Baia de Fier – natură, biserici și muzee

TIPĂREȘTE

Trecutul nostru, dar, nu e un cuvânt banal, o vorbă, de care se face caz la banchete sau conferinţe pentru a se smulge aplauzele auditoriului: trecutul există, se poate urmări bine în monumentele, bisericile, pietrele, crucile, ce le găsim pretutindeni, şi pe care trebuie să le cinstim, fiindcă vom cinsti astfel neamul nostru, pe înaintaşii neamului nostru. Virgil N. Drăghiceanu, 1913.

Toamna lungă și călduroasă a anului 2019 ne-a îndemnat să ieșim pentru câteva zile din tumultul Bucureștiului. Destinația aleasă a fost (din nou) Oltenia de sub Munte, un areal geografic care combină în chip fericit Natura, oamenii și monumentele de tot felul. După ce ne-am stabilit baza în Baia de Fier într-o pensiune dragă nouă – Pensiunea Andreea (vezi impresii) – am pornit să explorăm atât locuri cunoscute, dar mai ales obiective nevizitate până acum.

Dacă în 2015 v-am prezentat într-un articol (vezi impresii) câteva obiective din zonă (biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Baia de Fier), drumul județean 665 spre Curtișoara și biserica de lemn din Marița, în 2019 vă voi aduce în atenție alte destinații interesante din județele Gorj și Vâlcea.

Punct de plecare în drumeții și vizite istorico-culturale, Baia de Fier s-a dezvoltat intens în ultimii 10 ani. Au apărut pensiuni de tot rangul și nu doar în satul reședință de comună, ci și în așezările mai mici, s-a deschis un supermarket al unei rețele cunoscute, din 2013 există în localitate un Muzeu al satului și Casa Artelor „Gheorghe Mecu”. Cel mai important obiectiv aflat în localitate este Peștera Muierilor, la care se adaugă Cheile Galbenului (vezi impresii) cu traseele de escaladă și hamacele atârnate de stânci, precum și biserica „Duminica Tuturor Sfinților”.

O capodoperă a arhitecturii sacre este biserica din lemn situată în cătunul Grămești, localitatea Pietreni, comuna Costești, în apropierea mănăstirilor Bistrița și Arnota (vezi impresii), la circa 35 km depărtare de Baia de Fier. Mergând pe DJ 646 spre mănăstirea Bistrița întâlnim la un moment dat indicator către biserica de lemn, virăm dreapta și în circa 3 km ajungem la destinație. Lăcașul de cult se află pe un tăpșan la aproximativ 100 m distanță de șosea, pe o alee asfaltată care se termină la marginea pădurii.

Urcăm pe o alee pietruită și imediat ni se înfățișează o bijuterie de biserică de lemn cu analogii clare în arhitectura rurală din zona premontană. Pe un soclu înalt de piatră se înalță un edificiu eclezial căruia meșterii lemnari i-au conferit un aspect de casă țărănească, pridvorul întârind această senzație. Urcăm câteva trepte până în pridvor și călcăm pe podeaua pietruită. Istoricul Virgil N. Drăghiceanu vizita la 1909 zona și găsea aici: ... o admirabilă biserică de lemn, superbă ca artă națională și foarte însemnată ca document pentru urmărirea fazelor prin care trece construcţia bisericilor de la peşterile munţilor, până la minunea Curţii de Argeş.

Ctitorul bisericii de lemn din Grămești este un înalt ierarh, mitropolitul Țării Românești – Ștefan I care la 1664 zidește lăcașul. Această faptă e atestată de pisania în limba chirilică sculptată caligrafic deasupra ușii de acces de popa Stan. Ancadramentul ușii e deosebit și se individualizează prin modelele sculptate cu grijă. Zidită „cu trudă” biserica nu este foarte mare și beneficiază de împărțirea clasică: pronaos (tindă), naos și altar. Pe una din fațade se mai află câteva inscripții în limba chirilică care îl atestă pe popa Stan drept primul preot al acestei biserici.

Așezată într-un loc pitoresc, cu vedere spre dealurile împădurite din jur, biserica de lemn reflectă măiestria meșterilor lemnari și calitatea lucrării (atât partea constructivă, cât și pictura interioară – aici se detașează portretul ctitorului, Chir Ștefan). Același Virgil Drăghiceanu scria că … aci e numai artă românească, aceeaşi pe care o face ciobanul la munte, când, numărându-şi zilele ce mai are până să coboare în vale, crestează răbdător, înflorind frumos, furca pe care are să o aducă logodnicei lui; aceeaşi artă pe care o face ţăranul împodobindu-şi tronul în care îşi va ţine zestrea sau stâlpii prispei şi porţilor care-i ornamentează casa; aceeaşi pe care o fac femeile în lungile seri de iarnă când îşi înflorează iile sau fotele.

Pe întreg arealul comunei Costești se găseau în prima jumătate a veacului al XX-lea opt biserici, cea de la Grămești fiind cea mai veche dintre ele. Arhitectura tradițională românească din Nordul Olteniei este încă prezentă în satele și cătunele comunei încântându-ne inima și sufletul cu căsuțe ca din povești.

Caracteristic arhitecturii vâlcene și gorjene din Oltenia de sub Munte este tipul locuinței înalte, atribut datorat formelor de relief (deal și munte). Gospodăria e compusă din casa de locuit, anexele destinate creșterii animalelor și acareturile pentru depozitarea produselor agroalimentare. Observăm că pe teren coexistă casele cu un singur cat și cele în alte, cu etaj. Dacă în cazul primelor predomină arhitectura de lemn, în ceea ce privește al doilea model lemnul se îmbină cu piatra necesară ridicării soclului, utilizat de multe ori drept beci. În afara gospodăriei, în fânețe, se înalță „conacul”, o construcție anexă temporară sau permanentă folosită pentru depozitare și adăpost.

Am oprit autoturismul de mai multe ori pentru a fotografia case vechi, acoperite cu șindrilă, cu prispă și soclu de piatră, cele mai multe aflate în stare proastă de conservare, nelocuite. Mi-au plăcut și porțile din lemn sau fântânile. Nu ocoliți această zonă în care arhitectura lemnului e de o rară frumusețe!

Doar la câțiva metri de intrarea pe aleea ce urcă spre Mănăstirea Horezu se află biserica parohială a satului Romanii de Jos, monument religios din epoca brâncovenească. Ctitorul acestui edificiu ridicat la începutul secolului al XVIII-lea este Ioan Arhimandritul, stareț al Mănăstirii Hurezi.

Biserica are hramul „Sfinții Îngeri” și aspect de navă, fără turlă. Interesant este pridvorul cuprins sub acoperișul de șindrilă; decorațiile exterioare constau în două brâuri gen „zimți de fierăstrău” colorate. În zilele de duminică și sărbători puteți vedea interiorul în care rezistă pictura brâncovenească de la 1757.

Situat doar la vreo 40 de km distanță de Baia de Fier, urmând pitorescul drum județean 665, acest muzeu al satului în aer liber sintetizează geniul arhitectural țărănesc din zona Gorjului. Te simți într-un sat autentic de acum 100-200 de ani și aștepți ca în orice clipă să apară un locuitor preocupat de treburile gospodărești. Tariful este unul modic (5 lei/adulți, 2,5 lei/elev, 15 lei/taxă foto) iar doamna muzeograf ne-a însoțit la fiecare gospodărie și ne-a spus lucruri interesante.

Am mai vizitat de două ori muzeul gorjean dar niciodată nu mă satur a admira complexitatea arhitecturală din lemn a locuințelor și anexelor gospodărești, bogăția obiectelor din ceramică și lemn, mulțimea de textile de tot felul etc. Interesantă e Casa Colțescu adusă din Cărbunești-Sat prin prezența „umblătoarei” legată de casă printr-o pasarelă de lemn, gospodăria Ion Gârcu de la 1726, biserica „Sf. Gheorghe” și casa-culă aparținând politicianului Gheorghe Tătărescu.

Din păcate o parte din patrimoniul muzeului a rămas în zona restituită moștenitorilor conacului Neamț și a culei Cornoiu (vezi impresii). Cu toate acestea patrimoniul Muzeului arhitecturii populare din Gorj e valoros și nu ezitați să intrați în momentul în care vă aflați în zonă.

În drum spre Curtișoara/Baia de Fier vă puteți opri jumătate de oră și la Mănăstirea Crasna (vezi impresii), ctitorie boierească din prima jumătate a anilor 1600, reparată de primul ministru Gheorghe Tătărescu. Pe șoseaua care străbate zona de sub munte întâlnim în multe locuri troițe, vechi cruci de lemn, de multe ori pictate, unele adăpostite de construcții de protecție, inscripții atestând vechimea și ctitorii. Fântânile sunt și ele împodobite cu picturi naive religioase și închinate de obicei „Izvorului Tămăduirii”.

Istoricul Nicolae Iorga scria atât de frumos despre aceste simboluri creștine: Cât privesc troiţele, ele sunt ctitorii ieftine ale unor credincioşi care nu aveau mijloace de a-şi arăta credinţa prin durarea unei biserici. La obârşie, însă, cred că au fost altceva. Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până şi bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci, se făcea toată slujba; ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic.

Din nou am oprit de câteva ori autoturismul pentru a admira și fotografia asemenea fântâni și troițe care au cel puțin 100 de ani vechime. În Cărpeniș am găsit mai multe fântâni având chiar trecute numele celor care au contribuit la amenajarea sursei de apă, precum și numele înaintașilor lor, precum și anul săpării puțului (de ex. 1885). O troiță ștearsă de vremuri și o fântână de la 1899 se află la o intersecție de drumuri în Arinișu din Deal. Întreg traseul e înțesat de troițe și fântâni și pe ici-colo exemplare de case vechi cu pridvor sau foișor.

Concluzii. Zona Olteniei de sub Munte este presărată cu nenumărate monumente istorice și religioase, obiective naturale (peșteri, chei, trovanți), muzee, cule, drumuri alpine și trasee montane. Unele obiective pot părea mărunte, insignifiante, ele interesează doar o anumită categorie de pasionați sau cercetători, dar toate, în ansamblu fac parte din cultura și istoria noastră. Frumusețea se ascunde sub multe forme și este interpretată diferit de fiecare dintre noi. România e frumoasă!

Călătorii interesante!

---

VIZUALIZĂRI: 2167 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI