Circuit India (lll) – MANDAWA - Case haveli

TIPĂREȘTE

Ora 8 dimineata, deja pornim la drum, toata lumea e punctuala si nerabdatoare desi oboseala îsi spune cuvântul, punctul terminus e oraselul Mandawa. Pe drum am mai facut doua opriri, una pentru pauza de catel si alta pentru a lua masa de prânz. Între opriri s-a dormit pentru recuperarea fortelor, noaptea a avut doar 4 ore pentru noi.

Trecem prin localitati marunte, cu lume pestrita în continua agitatie, smogul e înca prezent, vedem din mers tarabe cu legume, tarabe cu fructe frumos aranjate, pe jos curatenia e relativa, negustorul mai da cu matura în jurul lui. Vânzatorii de legume si fructe cumpara de la un angrosist si apoi revând la rândul lor marfa, cam ca la noi, pentru ca rar vedem un producator direct sa-si vânda marfa proprie, doar intermediari prin piete care ridica pretul…

Drumurile în India sunt de mai multe categorii: bune (putine), urmate de drumuri acceptabile, urmate de ciudatenii adica un petec de asfalt zigurat pe o parte a drumului si în rest e de pamânt si ultima categorie drumuri rele de pamânt si cu gropi. Am avut parte de toate aceste categorii. Barun ne zice ca se fac zilnic 40 de km de sosea asfaltata, asa o fi dar India e mare, e o picatura în ocean, poate peste 100 de ani se va vedea ceva daca mentin ritmul. Heeeei, nu are rost sa facem comparatie cu felul cum se fac autostrazile la noi.

De-a lungul drumului sunt gunoaie si multe haine aruncate prin santuri, prin tufisuri, asa scapa ei de lucrurile inutile. Se circula ala-n dala, nu se respecta regulile de circulatie în general, desi Barun zice ca sunt si amenzi (50 dolari trecerea pe rosu sau daca nu porti casca pe motoreta amenda e 200 rupii) dar nu am vazut nicaieri agenti de circulatie. Toti claxoneaza de zor ca sa-si faca loc pe drum, e un vacarm asurzitor, se strecoara pe lânga autobuzul nostru ca sa se bage înaintea noastra, se aduna apoi toti ciorchine sa plece primii si totusi nu am vazut nici un accident, e o echilibristica pe muchia vietii, o inconstienta, o nepasare, tu ca european ramâi mut în fata acestui spectacol.

Indianul de rând are motoreta, sunt enorm de multe motorete în trafic, apoi sunt moto-ricsele unde se înghesuie multi, am vazut si multe magazine unde se vând motorete.

Drumul spre Mandawa a durat vreo 5 ore, timp în care spectacolul strazii a variat între piete cu legume si fructe, magazine modeste, si vaci însirate de-a lungul drumului ce scotocesc prin gunoaiele de tot felul cautând ceva de mâncare.

Prima pauza e la o statie de combustibil, grupul nostru atrage privirile curiosilor. Se apropie de noi, vorbesc între ei, râd, îsi dau coate, îsi fac curaj sa ne întrebe « selfie? », ei nu au mai vazut oameni cu pielea alba si sunt curiosi sa vada cât este de fina, vor poze cu noi ca sa se laude la prieteni. Se opresc si cei ce trec cu motoreta si ne studieaza, am fotografiat o pereche, erau bucurosi ca o sa îi am ca amintire, din pacate ei nu aveau telefon pentru o poza reciproca.

La început m-am speriat când am primit solicitari pentru selfie, credeam ca este o noua metoda de a te fura, ghidul nostru a observat si ne-a explicat curiozitatea indienilor fata de omul cu piele alba, parca am fi niste extraterestri pentru ei, e normal când nu depasesti granitele tarii tale si informatiile sunt limitate.

Urmatoarea oprire a fost la un restaurant de tranzit, aveau si grup sanitar decent! , sala era mare, lunga, jumatate restaurant jumatate bazar cu suveniruri. Meniul tip bufet oferit ca peste tot, aveam eu sa constat la final, o supa crema, orez fiert, au un tip de orez bun, legume, bucati de pui cu sos îmbalsamat în curry, bucati de lipie oferite de un chelner ce se plimba pe lânga noi si la final un dulce pentru a reduce iuteala, o bila alba plutitoare într-un sirop dulce alb. Desertul se numeste « cheese balls » adica bile de brânza, daca bila aia era brânza eu sunt printesa. Barun insista, e brânza dulce, vino tu în Europa sa-ti dau eu brânza adevarata, i-am zis eu! Mirosul de condimente pluteste în aer.

Masa de prânz a costat 800 rupii, pret standard platit peste tot unde am luat masa de prânz indiferent daca locul e la un restaurant de hotel sau la un restaurant bazar, se pare ca pretul a fost negociat de Barun, mie mi s-a parut un pic cam mare pentru ceea ce am mâncat, dar trebuie sa te obisnuiesti ca tu, ca strain esti taxat mai mult, inclusiv intrarile la obiective au pret mic pentru indieni si un pret mult mai mare pentru straini. Dau acum un exemplu: intrarea la Taj Mahal e 50 rupii pentru indieni si 1250 rupii pentru straini. Edificator, nu-i asa?

Am ajuns în Mandawa, un orasel din districtul Jhunjhunu din nordul statului Rajasthan, este situat la o distanta de 190 km fata de capitala statului, Jaipur unde vom ajunge mâine.

Mandawa se afla într-o regiune aflata între bogatele terenuri din Valea Gangelui si desertul Thar, o regiune de tranzit cu pamântul amestecat cu nisip si argila pe care nu ar creste nimic daca nu ar fi musonul. O regiune ce s-a aflat odata în calea caravanelor între Orientul Mijlociu si China. Oamenii locului au prins momentul, au construit popasuri pentru odihna si mâncare pentru caravanele ce veneau cu marfa din China iar plata se facea în natura, cu produse din marfa transportata: tesaturi, mirodenii, indigo, opium… Astfel oamenii au prosperat, au început sa construiasca case mari adevarate palate dar ca sa nu -l supere pe rege nu le-au zis palate ci le- au dat denumirea de case haveli- case pictate. Comertul prospera si ei au ajuns chiar mai bogati ca regele locului pentru ca pe atunci erau 27 de state si existau 27 de regi = raja, iar regele regilor se numea maharaja.

Am observat la palatele hinduse simbolul a ceea ce noi, europenii îl numim « zvastica », de fapt este un simbol hindus de energie buna, copiat de cel ce a provocat haos în Europa anilor ’40.

Pe ulitele localitatii în drum spre casa haveli propusa a fi vizitata întâlnim vaci, era si un taur negru cam agresiv, îl ocolim cu grija, suntem întâmpinati de mici negustori cu suveniruri ce se tin scai de noi. La grupul sanitar am platit 10 rupii.

Casele haveli sunt acoperite cu fresce pe toate suprafetele, cu citate religioase, scene mitologice, elefanti cu trompa în sus, zeitati, scene din viata zilnica a stapânilor casei. Desi au o vechime de peste 100 de ani, pictura rezista si azi în ciuda intemperiilor si poluarii, ultimile fresce au fost facute pe la începutul secolului 20, cu cât frescele erau mai bogate si frumoase cu atât familia era mai bogata. Familiile bogate au construit si fântâni si temple pe lânga palatele lor.

Dezvoltarea cailor ferate si a porturilor comerciale au afectat traficul de marfuri transportate cu caravanele, astfel ca aceste familii au saracit încet, încet, si au abandonat aceste case haveli iar mostenitorilor nu le pasa de ele. Pe ici-colo a mai ramas câte o familie saraca sa le pazeasca si sa le îngrijeasca dar nefiind proprietari nu le si repara. Casa vizitata înca se mentine bine, are o multime de camere goale, am urcat pe acoperisul plat, fiecare corp de cladire are terasa deasupra si poti vedea în cele patru zari. Parapetii teraselor nu mai sunt asa de siguri, asa ca nu ne apropiem prea mult de margine. La orizont soarele apune si ne ofera un spectacol frumos.

Jos, în curte, în perete e o firida cu un spatiu gol pe înaltime de aproximativ 3 metri si surpriza mare a fost ca are peretii si tavanul pictati pe interior de te întrebi cum au reusit sa stea într-un spatiu asa strâmt si sa si picteze modele pe tavan si personaje pe pereti.

Ne îndreptam spre iesire dar am fost ghidati spre o alta iesire, de fapt am coborât la demisol si am ajuns într-o încapere cu tot felul de obiecte de vânzare, tot felul de statuete prafuite, tesaturi cu broderii, negustorul si cu ajutoarele sale ne-au înconjurat pentru a ne determina sa cumparam ceva.

Sunt foarte agasanti si daca le raspunzi nervos se enerveaza si ei. Sfat: nu începeti sa negociati pretul pentru un obiect pentru ca trebuie sa negociati pâna la final si sa cumparati obiectul, niciodata nu trebuie sa platiti cât va zic ei, s-au obisnuit sa ceara de la turisti mult, cât nu face. Sa nu ramâneti singuri în pravalie fara colegii de excursie pentru ca veti fi foarte agasat de insistentele negustorului. La finalul ciclului despre India vizitata de mine voi scrie un rw cu sfaturi din proprie experienta.

Am continuat plimbarea pe ulite, am trecut pe lânga vaci, o casa haveli aflata într-un stadiu avansat de degradare, si am ajuns la alta casa haveli transformata în hotel si cu restaurant pe terasa de pe acoperis. Soarele a apus si ne îndreptam spre hotelul Desert& Dunes pentru cazare.

Mergeti cu bine, cu sanatate, în vremurile care vor veni! » urare getica straveche.

---

VIZUALIZĂRI: 2889 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI