ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.10.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 04.09.19
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
OCT-2019
DURATA: 7 nopți
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 29 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 13 MIN

    Hotelul Umberto din Santa Domenica (Riaci), zona Calabria, Italia

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Articolul de mai jos face parte din doua articole mai lungi dedicate calatoriei mele in Santa Domenica, Calabria, Italia, iar descrierea hotelului este doar o mica parte. Acesta fiind un articol despre cazare, ma rezum la cazare si masa, insa in articolul de pe blogul personal gasiti si alte imagini, filmari, detalii despre Santa Domenica, plaje, preturi, samd

    [***]

    Vacanța din Calabria am programat-o din 5 August, deci cu două luni înainte, într-un moment când nu eram siguri dacă vom ajunge la mare, deoarece eram sătui de Marea Neagră, iar să ajungem în Grecia, era cam greu. Până la urmă am ajuns și la Marea Neagră și în Calabria. Mulțumim I.

    Anul acesta am auzit pentru prima dată de site-uri de ponturi pentru vacanță gen [***] șamd, site-uri care vânează oferte de zbor și de cazare în anumite perioade (așa cum fac agențiile turistice) și găsesc de multe ori niște pachete de vacanță de vis sau city break-uri, ce includ transportul, la prețuri incredibile.

    Sincer, până anul acesta exista undeva în mine credința că e greu, nu se poate, este aproape imposibil, că eu nu îmi prea permit și de aceea nici nu am căutat să văd dacă există și oferte pentru oameni cu bugete reduse.

    Însă mi-am dat voie să visez și împreună cu soția (dar și cu I, care mai vizitase astfel de site-uri) am explorat pentru prima dată, împreună astfel de site-uri, găsind oferte de-a dreptul fabuloase, către tot felul de locații exotice de pe mapamond, în locuri în care altădată nici nu ai fi visat că ai putea ajunge.

    De exemplu: vacanță în Bali, 21 de zile, cu tot cu avion, undeva pe la 500 de euro/persoană. Altădată doar avionul te costa 1000 de euro/persoană, ca să nu mai pun la socoteală cele 21 de nopți de cazare. Sau city break-uri de 50 de euro/persoană, 3 zile în Roma, avionul inclus... deci cum e posibil așa ceva? Iată acum e posibil... dar cum?

    Ideea este să urmărești aceste site-uri, și să-ți programezi vacanța cu cel puțin 3 luni înainte, iar când găsești un astfel de pont, să fii foarte hotărât să cumperi căci prețurile la avioane cel puțin, se schimbă de la un minut la altul, funcție de gradul de ocupare al avionului.

    Fiind nehotărâți am ratat cel puțin o ofertă sau două la modul acesta, însă când am decis să mergem am găsit această ofertă de vacanță în extra-sezon în Italia, în zona Calabria.

    Și chiar și așa deciși și hotărâți cum am fost tot am mai pierdut 30 de lei la avion, prețul schimbându-se, așa cum am mai zis, de la un minut la altul. Dacă nu te grăbești să completezi rapid datele în formularele de rezervare, sistemul te scoate afară, iar când te întorci e posibil să găsești un preț mai mare, așa cum am pățit noi. Practic, după ce I. a completat formularul pentru 2 dintre noi, înainte să termine și pentru al 3-lea, sistemul l-a scos afară și când a reintrat, prețul biletului era cu 30 de lei mai scump.

    Apoi, atenție mare, o altă șmecherie pe care am descoperit-o abia la finalul vacanței.

    Neatenția se plătește!

    Deci, tu vezi un anumit preț și sari în sus de bucurie, în cazul nostru fiind vorba de aprox. 80 de euro/pers avionul dus întors până în Lamezia (Italia, de la Otopeni) și 32 de euro/zi, camera de 3 persoane adică vreo 235 de euro/7 nopți de cazare. Adică 10 euro/noapte de persoană în hotel de 3 stele. Nouă ni s-a părut super ofertă. Însă în momentul când dai să plătești vezi că se mai adaugă un 22.33 Euro (în cazul nostru). Vezi poza aici.

    Chiar și la preț de 246 de Euro/sejur oferta ni s-a părut ok și am cumpărat-o.

    Unde este șmecheria și neatenția vă întrebați? Cumva acei 22 de euro suplimentari sunt băgați la modul psihologic, adică tu ești hotărât să cumperi și știi dacă nu o faci atunci, e posibil să crească prețul sau ceva (ceea ce nu este adevărat în cazul cazării, ci doar al avionului) așa că zici, e ok încă 22 în plus, nu e mare sumă.

    Neatenția e că tu citești rapid ce scrie pe dedesubt și acolo ți se spune că taxele includ 1.50 de euro/persoană/noapte, taxe impuse de oraș, bla bla, iar tu crezi că acei 22 de euro reprezinta fix această taxă. Dacă am fi făcut calculul, am fi văzut că 1.50 x 3 persoane x 7 nopți = 31,5 Euro și nu 22,33 care sunt probabil taxele site-ului Hotels.com de unde am făcut rezervarea.

    Cei 31,5 Euro i-am plătit direct la hotel când ne pregăteam să ieșim din hotel. Habar nu aveam despre ce taxă suplimentară este vorba, deoarece eram convinși că acei 22,33 Euro, era acestă taxă de oraș. Abia atunci ne-am uitat cu atenție pe rezervare mai jos în email unde scria clar că hotelul ne va cere încă 31.5 euro pentru această taxă.

    Așadar, pe lângă prețul care apare în oferta de pe [***] sau alte site-uri de gen, fiți atenți că se mai adaugă șmecheresc și alte taxe, în cazul nostru am plătit încă aproape 55 de euro suplimentari... ceea ce mi-a mai echilibrat entuziasmul.

    Noroc că nu am cheltuit toți banii și că I. are și card de credit pentru astfel de situații neprevăzute. Ce ne făceam dacă nu mai aveam cei 31,5 Euro? Este și asta o întrebare...

    Un aspect pe care oferta de pe [***] nu l-a scos în evidență, este faptul că se oferea micul dejun. Deci noi am plătit fără să știm că există mic dejun, aspect pe care l-am aflat după ce am făcut plata și ne-am uitat mai cu atenție la ce ni se oferă. Pentru noi faptul că se oferea mic dejun a fost un bonus fantastic, însă nu știam ce fel de mic dejun vom primi căci în descrierea Micului Dejun Continental din România, acesta sună mult mai sărăcăcios decât a fost în realitate. Noi fiind vegani, ne-am temut că n-o să fie decât poate un ceai, 2 feli de brânză sau cașcaval, o omletă și un cârnat ceva. Ne-am lăsat totuși să fim surprinși și am aflat cu bucurie că era vorba de Mic dejun de tip bufet. Voi povesti despre asta un pic mai jos.

    Apoi există în ofertă piscină. Te aștepți să găsești poate, o piscină în care se poate înota. În realitate era un fel de cadă mai mare, îngropată, pretabilă cel mult unor copii de 2 ani. Deci piscina din ofertă e o țeapă. Dar despre bunele și relele descoperite la hotel, în fiecare zi în parte.

    În fine, revenind la Calabria...

    Nu știam absolut nimic despre acestă zonă. Mai văzusem înainte ceva imagini de la Amalfi și de prin Sicilia și știam că Italia are un potențial de turism și plaje, absolut fabulos. Am mai văzut câteva oferte și de pe coasta Adriaticii pe la Rimini parcă, însă coasta de E mi se pare plată, cu țărm asemănător cu cel de la Marea Neagră, nimic deosebit.

    Țărmul și pozele din zona Tropea ne-au sărit imediat în ochi și mai ales supra-numele dat zonei „Coasta Zeilor”. Pozele ne-au convins imediat că este o zonă fantastică și că merită toți banii. Am aflat și de ce se se numește Coasta Zeilor, dar mai multe despre asta un pic mai încolo.

    Mă mir că nu am mai auzit de zona asta până anul acesta și mulți dintre românii cu care am vorbit, nici ei nu auziseră de Calabria și această coastă a „zeilor”. Este uluitor de frumoasă zona...

    Am avut totuși un motiv de îngrijorare legat de temperaturi, căci în unele site-uri pe unde am mai întrebat și verificând istoricul zonei pentru luna Octombrie, se spunea că este o lună destul de ploioasă, cu temperaturi de 20 - 22 de grade în medie. Însă ne-am înarmat cu o gândire pozitivă și am trimis universului semnale și am „comandat” o vreme bună. Ne-a ieșit pasența 75%. Mai multe detalii mai jos.

    Un alt motiv pentru care am ales această vacanță a fost poate și faptul că a fost prima mea călătorie cu avionul. Și I. și C. s-au bucurat pentru mine și au dorit să fie alături de mine în acest moment special din viața mea.

    Sigur, acum a devenit o banalitate pentru majoritatea românilor să meargă cu avionul, mai ales cu aceste zboruri low-cost, care oferă și celor cu bugete mai reduse, această experiență. Mă simt privilegiat și recunoscător să trăiesc totuși în această eră știind că bunicii noștrii, mulți dintre ei nici măcar nu au ieșit din județul lor, ca să nu mai vorbim de perioada când nu existau mașinării de transport cu viteză.

    Acum călătorim distanțe imense în câteva ore și avem experiențe la care strămoșii noștrii nici măcar nu visau... sau poate visau și călătoreau astral. Cine știe?

    Înainte de a pleca în această vacanță, pentru a evita cursurile de schimb șmecherești ale băncilor, dar și ale caselor de schimb, țepele la ATM și a evita să pățim ce am pățit în Bulgaria legat de aceste cursuri de schimb, ne-am făcut carduri Revolut.

    Pot certifica acum, că merită 100% să folosești un astfel de card, mai ales pentru tranzacții mai mici până în 200 de Euro, căci după aceea încep să apară anumite comisioane, mai ales la retragere. Însă dacă îl folosești ca un card de rezervă, pentru urgențe sau pur și simplu pentru a nu ține toate ouălele în același coș, este o variantă excelentă, mai ales că nu numai că nu plătești comisioane de întreținere, de anti-mucegăire, șters praful, întors banii cu lopata în conturi, lustruire, pază a acelor bani, așa cum fac majoritatea băncilor, dar mai și primești bani la înregistrare (50 de lei) și încă 50 de lei, de la fiecare om pe care-l inviți.

    Micul dejun a fost mult peste așteptări, fiind unul de tip bufet în care puteai să mănânci cât pofteai din cele expuse, iar în caz că se termina ceva, îți ofereau ei.

    Noi ca și vegani ne-am fi dorit să avem totuși mai multe legume (ardei, castraveți, roșii - roșii care în primele 2 zile au lipsit, până când cineva le-a cerut în meniu) însă până la urmă ne-am adaptat și am mâncat ce era (evitând bineînțeles carnea). Am devenit ovo - lacto - vegetarieni pentru o săptămână și ne-am făcut plinul de brânzeturi și ouă pe 1 an. Ne-am bucurat că existau totuși fructe, cereale și sucuri de fructe. Pâinea era făcută în casă și de asemenea prăjiturile și croissant-urile, au fost de-a dreptul delicioase. Însă nu am avut parte de pâine de casă în fiecare zi, uneori am mâncat doar pâine ambalată pentru toster. Pâinea făcută în hotel era excelentă, însă pâinea găsită pe la magazine, pe lângă faptul că era scumpă era și vai mama ei. Găurită, tare, ațoasă cu gust să zic așa slăbuț și 1,3 Euro/500g minim. Parcă nu se pricep să facă pâine sau grâul lor e diferit de al nostru. Cel puțin în acea zonă.

    Ca și vegan dacă nu ești doldora de bani (ca și la noi de altfel) e mai dificil de trăit cu produsele din magazine, care sunt de 2-3 ori mai scumpe decât cele non-vegane, iar gama de produse vegane este foarte subțire. Vorbesc pentru zona unde am fost și nu mă mai repet, ca să știți. Nu știu dacă e toată Italia așa. Dar și produsele vegetariene mâncate au fost destul de scumpe (din punct de vedere al meu, al românului cu un buget obișnuit, de 2000 de lei/lună net). Legumele în medie de la 1,5 euro/kg în sus, brânzeturile de la 8 euro/kg în sus. Doar dacă găseai ceva la ofertă, aveai șanse să găsești un preț asemănător cu cel din România.

    Interesant e că nu se găsesc cuțite, linguri și farfurii de plastic la bucată sau la set-uri mici cum găsești la noi peste tot, ci doar la seturi de 20-25 de bucăți așa că am fost nevoiți sî luăm de la restaurant 3 farfuri, 3 cuțite, 3 linguri. Sala de mese este deschisă tot timpul și poți să te servești de acolo cu anumite lucruri care mai rămân după ce se strânge micul dejun, cum ar fi anumite fructe (merele și portocalele) sau să-ți faci o cafea, ceai. Am impresia că și pâinea de toast mai rămânea.

    Este oarecum surprinzător să vezi într-o țară în care citricele și uleiul de măsline se produc local, prețul de la vânzare să fie mai mare ca la noi. Adică noi mai găsim portocale și cu 2-3-4 lei, însă la ei, fără 1,5 euro (6-7 lei) /kg nu găsești. Uleiul de măsline și măslinele, mai scumpe ca la noi. Sigur, poate în orașele mari, la magazinele mari o fi altfel situația, nu știu.

    Am găsit totuși la un moment dat niște avocado-uri de 2-3 ori mai mari decât cele mai mari de la noi, cu 4 Euro/kg. Am luat unul și era perfect de gustos și copt.

    O singură chestie am de reproșat la capitolul restaurant: unele dintre farfurii, căni, pahare, tacâmuri miroseau că nu au fost clătite bine, mirosul acela grețos de apă de vase care îmi face rău. Și asta s-a întâmplat în fiecare zi așa că înainte să le folosesc le miroseam să văd dacă sunt clătite sau nu.

    Apa a fost cea mai accesibilă, însă nu am găsit apă fără fluor și clor. Am găsit apă cu prețuri între 17 cenți și 75 de cenți. Unele se simțea că aveau un gust accentuat de clor. Deci șansa să bei ceva apă sănătoasă acolo, e minimă. Dacă ești localnic poate doar dacă-ți faci fântână să ai apă bună.

    Am avut o sete mai intensă din cauză mâncatului de mâncare mai acidă, a apei sărate din mare (care mi s-a părut parcă un pic mai sărată ca cea din Thassos), dar și a mișcării făcute zilnic cu mersul pe jos și înotatul. Deci țineți apa la îndepicior și nu faceți rabat. Noi ne-am lejerit, am zis că ne descurcăm u mai puțină, dar am suferit de sete uneori, deoarece estimam greșit nevoia de apă care era mult mai mare decât în mod normal. Apa de la robinete am înțeles că nu ar fi potabilă, oriunde am întrebat, atât la hotel cât și la plajele pe unde am umblat. Pe la plaje te costa 1 euro un pahar de apă rece de 250 ml. Așa că eu m-am mai riscat și am băut apă de la robinet. Apa mi s-a părut cu un gust bun, ușor sălciu, dar ok, nici rece nici călâie, chiar mai bună decât unele ape îmbuteliate. Nu am avut nicio problemă de sănătate după ce am băut această apă de robinet.

    Hotelul este unul destul de frumos. Nu e ceva spectaculos, dar nici vreo janghină. Noi am locuit la etajul 1 și am fost beneficiarii unei terase imense în loc de balcon. Cei de la etajele superioare sau de pe partea opusă nouă aveau doar niște mici balcoane, pe care o să le vedeți în filmări.

    Intrarea în camere este pe bază de cartelă, iar în hotel, după or 22 există un cod la poartă care deschide ușa.

    Camera în care am locuit e spațioasă, confortabilă însă există anumite lucruri care par făcute cu fundul, cel puțin în camera unde am stat noi. De exemplu, dușul în loc să fie vreo cădiță, văniță sau măcar un sifon îngropat mai jos decât podeaua băii, zona unde făceai duș era mai ridicată decât restul băii și trebuia să lași perdelele de la duș să blocheze să se ducă toată apa în baie. Ceea ce uneori se mai ducea și trebuia să ștergem noi cu cârpa pe jos, ceea ce nu era prea drăguț. (posibil să fi existat o cabină de duș din sticlă, care acum nu mai este).

    Apoi era o lumină băgată după șifonier, iar luminiile led de la capul patului nu mai funcționau și trebuia ținută aprinsă lumina de sus puternică, chiar dacă eu doream să mai stau jumătate de oră după „stingere”.

    Prosoapele ni se schimbau zilnic, iar uneori la 2 zile. Curățenia se făcea în fiecare zi în camere. Am avut suficiente prosoape și pentru plajă și pentru duș și pentru orice, chiar mai multe decât necesar.

    3 sau 4 zile nu a mers netul la hotel, ceea ce a fost destul de neplăcut. Sunt curios ce factură voi avea la Digi luna viitoare, căci am consumat vreo 2 GB de net pe roaming. Acoperirea roamingului în zonă a fost foarte bună, surprinzător de bună, aveam net mai rapid decât cel wireless din hotel, ajungând uneori și la 30 Mbs la download și upload. Iar acoperirea a fost în toată zona, destul de bună. Doar la Capo Vaticano, pe o plajă mai retrasă nu am avut net. Netul de la hotel slab slab, undeva la 2-3 Mbs și uneori abia se mișca.

    Deci cu plusuri și minusuri, una peste alta, hotelul e ok, la limita între 2 și 3 stele, cred.

    Niste filmari cu hotelul gasiti pe blogul meu personal. De asemenea linkuri, poze explicative samd. [***]


    [fb]
    ---
    Trimis de Stefan.1976 in 26.10.19 01:06:40
    Validat / Publicat: 26.10.19 11:31:56
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA

    VIZUALIZĂRI: 1559 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Stefan.1976); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P06 Intrarea in hotel.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    [1300 PMA] [600 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14300 PMA (din 11 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 29.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmaster26 [26.10.19 11:31:31] »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ===

    Mutat în rubrica "B&B Marchese Umberto [Santa Domenica], TROPEA" (nou-creată pe sait)

    webmaster45 [26.10.19 11:41:29] »

    ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

    Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
    Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

    webmaster [27.10.19 04:58:32] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...

    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04650616645813 sec
    ecranul dvs: 1 x 1