Plimbare la Iezer și Refugiul Iezer

TIPĂREȘTE

Categoric, in această vară am bătut recordul personal la numărul de drumeții montane făcute intr-un an. Probabil de vină este inceputul de an, mai exact dimineața zilei de 01 ianuarie, ora 8.00, când toată lumea dormea după noaptea de revelion. M-am trezit, mi-am pus schiurile in picioare și am făcut prima coborâre din an, singură singurică pe o pârtie neatinsă, pe care zăpada scârțâia sub presiunea schiurilor. A fost cea mai frumoasă coborâre pe schiuri pe care am făcut-o până acum. Am inceput anul pe munte și l-am continuat tot așa și sper ca până la sfârșitul anului să mai fac câteva escapade montane.

In acest review este vorba de drumeția făcută la Lacul Iezer, sau, ca să evit pleonasmul, Iezerul din Munții Iezer-Păpușa.

Am plecat la ora 06 dimineața din București, și, după aproximativ trei ore am ajuns in fața Cabanei Voina, locul de unde incepea traseul.

Spre Lacul și Vârful Iezer sunt două trasee care pornesc de la Cabana Voina (940 m). Primul traseu, numit traseul de vară, este marcat cu bulină albastră și are o durată de 4-5 ore. Cel de al doilea, numit traseul de iarnă, este marcat cu cruce albastră și are o durată de 5-6 ore.

Noi am ales să urcăm pe traseul de vară și să ne intoarcem pe cel de iarnă, realizând astfel un circuit.

De la Cabana Voina cele două trasee merg pe același drum forestier aflat de-a lungul rîului Bătrâna. Este un drum frumos, iar pajiștile aflate de-a lungul râului te indeamnă să zăbovești o clipă in liniștea plăcut perturbată de zgomotul apei. Mai că imi venea șă renunț la drumeție și să lenevesc acolo câteva ore.

Am alungat ispita și am mers mai departe. După aproximativ trei Km cele două drumuri se despart. Spre dreapta pornește traseul de iarnă, iar spre stânga, exact din locul unde pârâul Iezer intâlnește râul Bătrâna, incepe drumul de vară. Am intrat pe acest drum după ce am traversat râul pe un podeț de lemn și am intrat in pădure. De aici incepe urcușul, greu și continuu.

In prima parte se urcă pe o pantă abruptă, preț de jumătate de oră. A fost un urcuș solicitant, am resimțit efortul și a trebuit să fac o pauză ca să imi reglez bătăile inimii. Nu era cea mai bună zi a mea, simțeam că nu am forță, obosisem destul de repede. Mai uitam de oboseala când priveam natura inconjurătoare. Urcam incă prin pădure, pe lângă pârâul Iezer, peste care am trecut de câteva ori, sărind peste pietrele mai mari sau peste câțiva bușteni căzuți in apă. La un moment dat urcușul se mai potolește, cărarea merge pe curbă de nivel, dar nu pentru mult timp. Incepe un nou urcuș, pădurea se rărește până ajungem intr-o zonă de jepi. Este o porțiune a drumului cunoscută sub denumirea de ”La Jepi”. Urcușul continuă, pare că nu se mai termină, și, ca să fie ”tacâmul complet”, trece și printr-o zonă de grohotiș. Cărarea merge chiar pe sub Refugiul și Vârful Iezer, fâcând imposibilă vederea acestora. Urcam și parcă nu se mai termina, și, ce era mai rău, nu vedeam capătul drumului. Când mai aveam foarte puțin până să ajung la Refugiul Iezer, au inceput crampele musculare. M-am oprit, am mâncat o pătrățică de glucoză, am băut apă, și am plecat cu greu mai departe. Nu vroiam să îi țin și pe ceilalți pe loc, așa că mi-am adunat puterile, am uitat de dureri și am mers mai departe. După câteva minute, victorie! Am ajuns la Refugiul Iezer și la Lacul Iezer aflat puțin mai jos de refugiu.

Partea cea mai plăcută a traseului pe munte, pentru mine, este atunci când, după un drum greu ajung sus, unde efortul imi este răsplătit cu imagini pe care numai acolo sau in fotografii le poți vedea. Dar ce bucurie să fii chiar acolo!

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg cât mai aproape de lac. Era limpede, inconjurat de creste stâncoase care se oglindeau in luciul apei.

Lacul Iezer, format intr-o căldare glaciară, este situat la altitudinea de 2.130 m, sub vârful Iezerul Mare. Are o suprafață de 5000 mp și o adâncime de aproximativ 5 metri.

Nu am stat prea mult pe lângă lac. Era foarte frig, iar din norii negri care acoperiseră deja culmile muntoase incepuse să picure. Traseul nostru continua până la Crucea Ateneu și Vârful Iezerul Mare, dar eu am renunțat și am rămas la refugiu. Până la urmă a fost o decizie ințeleaptă deoarece pe cei care au pornit mai departe i-a prins o ploaie puternică insoțită și de grindină, iar sus nu au văzut nimic, fiind totul acoperit de nori.

Eu am rămas să imi refac forțele la Refugiul Iezer, situat la alt. de 2.165 m.

Refugiul deține trei recorduri: este așezat la cea mai inaltă altitudine, este cel mai vechi și este cel mai mare refugiu montan din Romania.

A fost construit in 1939 și a fost extins și reabilitat in anul 1974. Dar timpul și oamenii au contribuit la degradarea acestui important loc de adăpost pentru turiști. Refugiul a fost complet reabilitat in anul 2016, de către Salvamont Câmpulung Muscel cu ajutorul unei fundații din București.

Refugiul are trei incăperi, una centrală, cu destinația de sală de mese, și două laterale, cu priciuri, putând adăposti cca. 30 de turiști.

In incăperi sunt sobe și prize pentru incărcarea telefoanelor (alimentate de la panouri solare).

Aici m-am adăpostit și chiar m-am incălzit, deoarece au venit câțiva salvamontiști și au făcut focul in sobe. Salvamontiștii au venit cu mașina până la Crucea Ateneu. Da, ați ințeles bine, cu mașina.

Dacă credeați că Transalpina sau Transfăgărășanul sunt cele mai inalte drumuri din țară, aflați că vă inșelați. Există un drum care pornește din Lerești și urcă prin Culmea Portăreasa și Lacul Portăreasa până pe creasta Iezerului Mare, la alt. de 2350 m, de unde coboară spre Crucea Ateneului și ajunge la Cabana Voina trecâd prin Culmea Văcarea. Drumul poate fi parcurs cu o mașină de teren sau cu bicicleta.

Am stat in refugiu cam două ore, până ce restul grupului s-a intors. Erau uzi și inghețați, așa că am mai stat puțin să se incălzească și ei puțin sau să iși schimbe hainele ude.

Intre timp picăturile de ploaie s-au mai rărit, așa că ne-am luat ruccsacii in spate și am pornit la drum.

Așa cum am spus, urma să ne intoarcem pe drumul de iarnă. De la refugiu am coborât puțin, pe același drum pe care venisem. La un moment dat cele două drumuri se despart, in stânga pornește drumul de iarnă, marcat cu cruce albastră iar in dreapta cel pe care tocmai urcasem, marcat cu bulină albastră.

Noi am pornit pe marcajul cruce albastră, și am inceput să urcăm până pe creastă, la aproximativ 2350 m.

Sus am mers o mică porțiune pe cresată și am intrat in golul alpin. Ploaia se oprise, norii incepuseră să se ridice lăsând vederii culmile munților Păpușa și abia zărite culmile Craiului și Bucegii. Norișori mici și pufoși se ridicau din văi, iar un curcubeu mare era prioiectat pe verdele munților din fața noastră. Era ireal de frumos, uitasem și de oboseală și de ploaie, și de frig.

Peisajul se schimba de la o clipă la alta, cu greu rezistai să mergi mai departe și să nu te oprești să mai faci câteva fotografii. Cele mai multe fotografii le-am făcut insă cu ochii și le-am așezat direct in albumul celor mai frumoase amintiri, aflat lângă inima mea.

Drumul cobora continuu, trebuia să fim atenți, mai intâi la iarba care aluneca iar mai apoi la cărarea noroioasă din pădure.

La ieșirea din pădure am trecut pârâul Iezerul Mic trecând peste un pod improvizat. Pe malurile părăului era plin de tufe de zmeură, cu fructe coapte și aromate.

De acum era ușor, mergeam pe un drum forestier, care ne-a condus la intersecția cu drumul de vară, de unde plecasem dimineața. De aici mai aveam 3 km până la Cabana Voina. Resursele noastre erau cam pe terminate, eram obosiți, abia așteptam să ajungem la autocar.

Dar până la urmă am ajuns. Am făcut un traseu de aproape 11 ore, am urcat 1.100 m diferență de nivel și am coborât tot cam atât. A fost greu dar foarte frumos.

Câteva recomandări privind traseul:

•Echipament: ghete trei sezoane, tricou de schimb, pantaloni pentru drumeții montane, geacă, pelerină de ploaie, căciulă sau buff, opțional dar recomandabil bețe de trekking, frontală.

•Apă se găsește pe traseu și sus la lac, dar trebuie să aveți măcar un litru in permanență.

•Mâncare, batoane energizante, glucoză, banane, etc.

•Voie bună și dorință de a urca pe munte.

Recomand acest traseu. Nu este greu din punct de vedere tehnic dar este foarte solicitant din punct de vedere fizic. Cred că cel mai bine este parcurgerea lui in două zile, cu o noapte petrecută la refugiu. In acest fel se poate merge și pe Vârful Iezerul Mare și pe Vârful Roșu, cel mai înalt din Masivul Iezer-Păpușa.

Cam atât, las fotografiile să vorbească.

---

VIZUALIZĂRI: 1624 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI