Lake River Side - Antalya

TIPĂREȘTE

După un zbor foarte bun cu un charter al unei companii din Turcia, cu care n-am mai zburat și despre care nici nu auzisem – „Free Bird”- la ieșirea din aeroport am observat, cu plăcută surprindere, o bună organizare a repartiției la autocarele în care trebuia să se îmbarce toți cei aprox. 200 de turiști ai avionului cu care am ajuns în Antalya. Am optat pentru această excursie în Turcia care avea, printre opționale, un zbor cu balonul, în Cappadocia (vezi aici) , într-una din zilele dintre 5 și 10 octombrie.

Până la hotelul unde trebuia să ajungem să ne cazăm pentru o noapte, am parcurs aprox. 70 de km, spre est. În autocar am avut condiții bune de mers și, ca ghid pe o doamnă de origine turcă, dar bună vorbitoare de limbă română, care ne-a spus primele informații necesare despre cazare, mic dejun și cină. Am aflat, astfel, că apa din hotel nu este potabilă, că orice băutură - la cină – se plătește, inclusiv ceaiul și apa plată.

Pentru micul dejun cafeaua, sucurile și ceaiul sunt la liber, însă nu se pot face sandwich-uri pentru drum, motivând că nu poți mânca la ora matinală de plecare, și că nu se poate scoate în afara sălii de restaurant nimic de mâncare (nici fructe).

Ne-a întrebat dacă vrem apă plată pe tot traseul excursiei de 7 zile, indiferent câtă, contra sumei de 5 euro/persoană. Am fost cu toții de acord și ne-am luat sticlele de 0,5 l, fiecare câte una sau două, pe care le-am pus în bagaje, să nu fie la vedere atunci când intrăm în hotel.

După aprox. 1¼ oră am ajuns în localitatea Manavgat, la Hotelul LRS Lake & River Side Hotel & SPA Turcia, de 5 stele, care se află la vest de Manavgat River și la est de Lacul Titreyen. Adresa este: Titreyengöl Mevkii 07600 – Side/Antalya. Este un hotel nou, care s-a deschis în 2012 și a cărui fațadă se impune de la distanță, printr-o arhitectură tipic otomană, însă modernă. Ocupă o suprafață mare având mai multe corpuri de clădire. Are cinci nivele și, de la intrare pare a avea un interior elegant, cel puțin așa este spațiul recepției și al lobby-ului. Are piscină, baruri, restaurante cu specific turcesc, italienesc sau mexican. Oferă servicii de SPA & welness și spații de reuniuni. Se pare că este unul dintre cele mai bune din regiune.

La intrare am fost așteptați cu câte un pahar de coctail, însă fără alcool, frumos colorat și răcoritor, numai bun după un drum lung. Am primit, apoi, fiecare cartela camerei de dormit. Au fost ceva probleme cu ajungerea în camere, informațiile afișate fiind sumare și neclare. Mai târziu am aflat că fiecare corp de clădire are lifturile lui, iar noi, repartizați în corpul nr. 1, ne-am oprit la lifturile corpului doi. Noroc că aceste corpuri comunică între ele și, până la urmă, am găsit camera.

Odată cu cartela de acces am primit de la ghidă și informațiile necesare conectării la internet. Aceasta a fost puțin mai greoaie, deoarece trebuia - pentru parola de acces - să introducem fiecare, pe câte un singur device (în cazul nostru tabletă și laptop), datele noastre de naștere și numărul camerei. Am urmat pașii necesari, după care ar fi trebuit să așteptăm ceva vreme până la conectare, însă, nemaiavând răbdare, am coborât la subsolul hotelului să luăm cina.

(Fac o mică paranteză, că veni vorba de răbdare: ghida ne-a spus că, dacă vrem să-i „câștigăm la suflet” pe turci, cuvântul cel mai iubit și mai plăcut pentru ei, când îl aud, este „sabâr”= răbdare).

Ce să facem, însă, că noi nu mai aveam „sabâr”? :-?? . Dacă scoteam cartela de acces se întrerupea, automat, alimentarea cu energie electrică a luminii și prizelor. Mihai a avut o idee care a funcționat: imediat după scoaterea cardului de acces, a introdus cardul de cumpărături „Cora”, de acasă, și lumina a rămas aprinsă. Când ne-am întors de la restaurant, am găsit lumina aprinsă și conexiunea la internet făcută. Uraaaa :)), a funcționat cu cardul „Cora”!!! (între noi fie vorba: sper să nu se fi anulat punctele bonus obținute, până acum, de la cumpărături!)

Camera nu este nici pe departe spațioasă, ca pentru 5 stele, este, mai degrabă, micuță, cât să nu te lovești de obiectele cu care este mobilată. Are un pat matrimonial, un dulap de haine, un frigider mic, un TV cu diagonală de cca 60 cm, oglindă, un birou cu un singur scaun, aer condiționat și bancă pentru bagaje. Are și un balconaș mic, cu măsuță rotundă, scrumieră, și două fotolii de ratan.

Baia este acceptabilă ca mărime, are cabină de duș cu uși glisante, prosoape albe, impecabile și de bună calitate. Pe un stativ tip dulăpior am găsit consumabile, oglindă pentru make-up și uscător de păr. Ca și la alte hoteluri cu ștaif – în Fuerte Ventura, de pildă - și aici lasă de dorit lumina în baie. Sunt numai două spoturi „chioare” în tavan, unul deasupra lavoarului și unul în mijlocul băii. Un minus mai este faptul că se află doar o veioză, cu o singură noptieră, ambele pentru aceeași persoană. Partenerul (a) să-și ia gândul că mai poate citi sau dezlega vreun careu rebus, lumina nu „bate” până la el! :(

Cina a fost foarte gustoasă și îndestulătoare, cu multe feluri de mâncare gătită, caldă sau rece, cu salate, deserturi, fructe, toate la alegere. N-a lipsit nici baclavaua și nici cataiful, atât de iubite de noi, românii. Una din colegele noastre de grup a fost surprinsă că i s-a cerut să plătească un iaurt! Ea luase, de fapt, ayran, care era considerată ca băutură, deci trebuia plătită. Mihai a cerut un pahar de bere, crezând că este o halbă obișnuită de la noi, de 0,4 litri. A primit un pahar cu picior, de dimensiunea unui pahar obișnuit de vin (cam de 200 ml), pentru care a plătit 4 euro, cu un euro mai puțin decât ar fi plătit dacă cerea o sticlă de 0,5 litri. :((……. si se mai spune că „turcu’ plătește!”. De data asta a plătit românul Mihai!

Un alt mare minus al acestui hotel, cel puțin pentru noi, cei cazați în clădirea corpului nr. 1, în capătul ei (camera 1212), este că am avut parte de mult zgomot datorat programului artistic care s-a prelungit până târziu, și care se desfășura chiar sub ferestrele camerelor noastre. Pe la ora 23,10 Mihai a coborât să reclame acest lucru, având în vedere că trebuia să ne sculăm devreme a doua zi. La recepție a primit răspunsul că n-au ce face, programul de animație se termină la 23,30. În glumă, l-au invitat să doarmă pe o canapea din lobby. „- OK!, dorm aici dacă îmi dai o sticlă de whisky! ”. I s-a răspuns cu un hohot de râs și, imediat a încetat spectacolul. Dimineață am fost treziți de telefonul din cameră exact la ora pe care a cerut-o ghida noastră, 6,38. :) Micul dejun a fost, ca și cina, tot de tip „bufet suedez” și ne-am putut alege fiecare ce-a vrut, de la mezeluri și brânzeturi până la deserturi, ceai, cafea fructe.

După micul dejun, la ora 8,08 :) eram toți în autocar, pornind spre Konia, următorul nostru popas, dar despre asta, mai târziu.

Adaug acum, la final, cu bucurie, :)) pentru că după ce am plecat de la acest hotel spre Cappadocia, am uitat în dulapul din cameră haina mea de piele, cu care am plecat îmbrăcată de acasă, când vremea era rece, și pe care intenționam să o îmbrac în ziua zborului cu balonul, dimineața devreme, când temperatura este mai scăzută. Mi-am dat seama că am uitat-o acolo abia după trei zile. Ăsta n-a fost, însă, motiv să n-o găsesc, cu ajutorul amabililor noștri însoțitori de autocar, bineînțeles, care au sunat la „Lake River Side”. Le-am spus nr. camerei noastre și au promis că voi găsi haina când vom reveni în Antalya, la recepția hotelului - „frate” numit „Port River”, situat la o distanță mică față de acesta, lucru care s-a și întâmplat. Despre respectivul hotel, însă, voi reveni cu un articol, separat.

---

VIZUALIZĂRI: 3460 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI