Opționale din Malaga – O zi în Tanger (Maroc) & Fiesta din Fuengirola

TIPĂREȘTE

Excursia de o zi în Tanger, cumpărată de la o agenție din Malaga, ne-a costat Gibraltarul și întâlnirea cu macacii, pentru care venisem pregătiți de acasă. Cum drumul era același, pentru că urma să traversăm Gibraltarul ca să ajungem în Tanger, am convenit că ar fi mai interesant să călcăm pe pământ african și să lăsăm macacii și ce mai era de văzut pe stâncă pentru o altă ocazie.

Distanța dintre Malaga și Gibraltar este în jur de 140 de km. Pentru excursia la macaci ne gândisem să mergem pe cont propriu. Ne-am interesat cum se ajunge, am găsit autobuzul din Malaga care ajungea până acolo, am văzut că ne costa în jur de douăzeci și ceva de EUR, dar am abandonat când am văzut excursia la Tanger, foarte provocatoare, oferită de o agenție în care intrasem pentru cu totul altceva. Urma să ajungem în Africa, chiar dacă numai să o mirosim.

Ulterior ne-am dat seama că se poate ajunge în Tanger și pe cont propriu, cu autobuzul din Malaga până în Gibraltar și de acolo cu ferryboat-ul o oră, dar cred că era mare bătaie de cap cu toate formalitățile și pentru o zi am considerat că este mult mai bine cu agenția, mai ales că programul suna foarte bine iar prețul cum nu se poate mai bun.

Programul excursiei suna cam așa: plecarea din Malaga era la ora 5,30 din fața mall-ului El Cortes Ingles, care se afla la câteva minute de mers pe jos de casa noastră. Cu un autocar foarte modern, însoțiți de un ghid al agenției, urma să mergem până la Gibraltar, iar drumul ni s-a spus că durează între 2 și 3 ore. Din Portul Tarifa (Spania) urma să luăm un ferryboat cu care mergeam o oră până în portul din Tanger (Maroc, Africa). De acolo ne prelua un alt autocar cu ghid local (ferryboat-ul cu care am călătorit era doar pentru pasageri), care urma să ne ducă până în punctul unde Oceanul Atlantic se unește cu Marea Mediterană și la o peșteră renumită din zona aceea, după care urma să trecem prin cele mai importante cartiere ale Tangerului, să facem un tur pietonal prin Medina, orașul vechi, să mâncăm de prânz la un restaurant tradițional, cu muzicanți și apoi tot pe jos, prin orașul vechi, să ajungem la o fabrică de covoare, iar la final la o farmacie, unde urma să aflăm despre importanța șofranului dar și despre alte plante și efectele lor tămăduitoare, domeniu în care marocanii erau foarte pricepuți. În afară de fabrica de covoare totul ni s-a părut interesant și după ce am citit programul și ne-am mai lămurit puțin și cu agenția am convenit să mergem în Africa.

Excursia de 12 ore, care s-au făcut 18 până la urmă, a costat 73 EUR de persoană, dar n-a fost nici pe departe așa cum ne-a fost prezentată. Și eu, una, mor de oftică când cineva mă păcălește așa, de aceea nici n-am lăsat pe alții să aleagă pentru mine de prea multe ori. Până la urmă a fost o experiență și nu pot să spun că n-am rămas cu nimic din excursia aceea, dar dacă cineva mi-ar fi prezentat întocmai cum s-au întâmplat lucrurile, cu siguranță nu aș fi ales-o. Dar, hai să vedem cum s-a derulat ziua aceea atât de lungă. Pentru că din momentul în care am ieșit pe ușă și până am intrat din nou în apartamentul nostru din Malaga au trecut 18 ore.

Am plecat aproape conform programului la ora 5,35, cu toate că eram un sfert de autocar. Acuma, ne-au spus de la agenție că urma să mai luăm câțiva turiști de pe traseu, dar mi-am imaginat că grosul suntem din Malaga. Doar 5 minute am pierdut așteptând un grup de 3 băieți care au întârziat. Așa ni s-a spus, că dacă la 5,30 nu suntem acolo, autocarul pleacă și mi s-a părut foarte serioasă treaba și chiar am apreciat. Mi-a părut rău de întârziați dar așa le trebuie, îmi spuneam.

Dar de unde? Ne-am oprit de nu știu câte ori să adunăm turiști de pe litoral, din diverse stațiuni, Fuengirola, Marbella... și altele. Unele hoteluri au fost în drum și am luat turiștii care ne așteptau dar pentru altele am ieșit din traseu și ne-am abătut ca să luăm turiștii de la botul calului, dar să-i și așteptăm o grămadă, cum am făcut în cazul turiștilor de la Marriott. Și asta m-a enervat. În funcție de rangul hotelului agenția aduna turiștii de pe stradă, de la un punct fix, sau ne abăteam din traseu ca să ajungem la hotelurile cu moț. Nu numai că pierdeam timp să ne abatem dar mai și așteptam.

Asta nu s-a întâmplat doar o dată, că le treceam cu vederea, ci de câteva ori. Ne-am întâlnit în Medina cu cei 3 băieți care întârziaseră în Malaga și care au venit pe banii lor, cu un taxi, până la portul Tarifa. Atunci ni s-a urcat la cap, ca să zic așa. Pe toți turiștii de pe litoral i-am așteptat o grămadă, ne-am abătut din drum ca să îi luăm de la hotelurile lor, pe unii i-am așteptat și 20 de minute, iar în Malaga în 5 minute am plecat de la punctul de întâlnire, fără ca ghida să le dea măcar un telefon celor 3 băieți.

Tot drumul, ghida agenției, altfel drăguță, dar care n-a știut să țină sub control toate aspectele, ne-a povestit despre locul unde urma să ajungem și câteva lucruri importante despre Maroc pe care era bine să le știm. Vă spun și eu câteva de care îmi mai aduc aminte pentru că unele au fost chiar lucruri de care nu știam.

Maroc-ul este regat și peste 90% din populație sunt musulmani. Marocanii sunt foarte religioși și foarte toleranți dacă nu îi calci pe coadă. Nu aveam voie să facem poze, mai ales la femei.

Moneda este Dirham-ul și paritatea la data aceea era de 1 EUR = 10 dirham. Nu era nevoie să schimbăm, puteam să cumpărăm cu EUR, dar prețurile erau afișate în moneda locală și era util să ne orientăm. Neapărat urma să ne târguim pentru că era la fel ca la turci, îi jigneai dacă nu negociai. Ei zic 100, tu 10 și te întâlnești undeva pe la jumătate.

Eram în 2 mai iar în câteva zile, pe 5 mai, începea Ramadamul, când ei nu au voie să mănânce, să se parfumeze, să bea alcool, să fumeze, să facă sex... Doar după ce apune soarele au voie să mănânce, nu și celelalte. În perioada asta sunt morocănoși și mi se pare normal la câte restricții au, iar ca turist nu ai voie să faci pe stradă ceva din tot ce e interzis pentru ei, ca să nu le faci poftă (să nu fumezi, să nu mănânci, să bei...)

Gastronomia este combinată: arabă, franceză, berberă (ăștia trăiesc în sate izolate și sunt cam iuți la mânie), spaniolă, evreiască, ș. a., și asta din cauză că în Tanger conviețuiesc o grămadă de națiuni. Mâncărurile tradiționale, pe care urma să le mâncăm și noi sunt Tagin (cuș-cuș cu legume, pui și varză) și Harira, o supă de vegetale. Înainte de masă se spune o rugăciune de către gazdă și orice masă se termină cu un ceai de mentă fierbinte, iar în timpul mesei nu se vorbește. N-au tacâmuri, se mănâncă cu mâna sau cu lipie, dar noi urma să avem.

Nu întinzi mâna stângă ca să dai noroc, iar în semn de respect, după ce dai noroc, duci mâna dreaptă la inimă. Nu se stă picior peste picior cu talpa ridicată pentru că este semn de jignire.

Era foarte important să știm și câteva cuvinte is mi – sunt, Suktan – mulțumesc și era important să-l folosim des, Yab – hai să mergem, Salamalecu – bună ziua.

Drumul a fost frumos. Mai întâi am trecut prin stațiunile litorale ale Costei del Sol și am stat cu ochii numai pe geam, apoi ghida ne-a tot povestit despre Maroc și a fost interesant, apoi am ajuns în zona Gibraltarului și iar a fost cu peisaje frumoase și uitat pe geam.

Autocarul ne-a lăsat în Portul Tarifa și tot de acolo ne-a luat la întoarcere. Cât ne-am dus noi la toalete ghida a făcut formalitățile pentru intrarea în Africa și ne-a cumpărat biletele pentru ferry. La data aceea erau 8 curse de ferry pe zi și tot ce aveam de făcut era să fim atenți ca la control să ni se pună ștampila pe pașaport, altfel nu intram pe ferry. Noi am dat pașapoartele dar n-am fost atenți ce face nenea controlorul. Înainte să ieșim din încăpere ne-am uitat să vedem dacă avem ștampila și nu era. Ne-am întors la ghișeu dar ne-a zis să mergem că nu este cazul. „Nu pentru România, nu pentru prieteni”. Am făcut ochii mari și ne-am dat seama că ni se trage de la Ceușescu.

Am făcut o oră cu ferryboat-ul și cum ne-am îmbarcat a trebuit să ne așezăm la ditamai coada (erau două din fericire, dar oricum au mers greu), ca să primim pe pașaport viza de intrare în Africa. Asta era convenția ca să se câștige timp, dar mare parte din călătorie s-a dus cu coada asta.

Oricum, nu puteai să stai pe punte din cauza vântului și a valurilor mari, cu toate că am plecat pe o vreme foarte frumoasă și era frumos afară. Dar nu știu ce se întâmplă prin strâmtori pentru că prin 4 am trecut și prin toate au fost niște valuri și curenți dubioși, cu toate că în toate situațiile afară a fost o vreme superbă.

Am completat câte un formular alb cu câteva date elementare (la întoarcere formularul a fost galben) și am fost avertizați și aici să fim atenți la ștampila de pe pașaport, să nu cumva să lipsească pentru că nu eram primiți în Maroc. Din fericire poporul prieten ne-a primit foarte și când i-am dat pașaportul. Polițistul care a vorbit numai în engleză cu ceilalți turiști, a ridicat privirea spre noi și cu un zâmbet larg ne-a spus „bună ziua”. Din nou ne-a zburat gândul la Ceaușescu.

Noi am mers cu ferry o oră dar era acostată o barcă rapidă pe care scria Tarifa – Tanger, 35 de minute. Am mai mers cu o barcă de viteză printr-o strâmtoare și am zis că nu mai îmi trebuie niciodată.

Ferryboat-ul a fost elegant, cu un interior frumos, am aflat că este 19 EUR de persoană dus-întors, ceea ce ne-a convins încă o dată că prețul pe care l-am plătit pentru excursie a fost ok.

În portul din Maroc ne-au preluat doi ghizi locali, cu două microbuze. A fost foarte bine că am format grupuri mai mici, unul pentru engleză și unul pentru germană, pentru că în hărmălaia din Tanger nu știu cum ne mai coordonam.

Trebuie să spun că mi-a plăcut mult ce am văzut de pe vapor când ne apropiam de Tanger. Eu mă așteptam la sărăcie și la sălbăticie, dar pe măsură ce ne apropiam se deslușeau tot mai bine blocurile imense și un peisaj care simboliza bunăstare. Tanger este cel mai apropiat oraș de Europa și este destul de dezvoltat, pentru că mulți europeni și-au deschis fabrici, iar industria, pescuitul și turismul duduie, după cum ne-a spus ghidul nostru. Am fost avertizați că peste tot sunt hoteluri și magazine și o să vedem multe chestii făcute manual pe care și le promovează.

Ce ne-a frapat însă a fost mulțimea de taxiuri Logan și Dustere de pe șoselele lor dar nu e de mirare având în vedere că Renault are fabrică și în Maroc.

Din port urma să mergem spre Cap Spartel, locul unde Oceanul Atlantic se unește cu Marea Mediterană. Ghidul local, Hasan, ne-a povestit, la rândul lui, pe unde treceam, despre istoria lor și cum trăiesc acum.

Până în 1958 Tanger a fost sub administrare internațională, motivația fiind că toată lumea trebuia să aibă control asupra strâmtorii Gibraltar. Casablanca este cel mai mare oraș al Maroc-ului, iar Tanger se află pe locul doi, cu aprox 1 milion de locuitori. Câștigul este în medie de 150-200 de EUR pe lună și cam 10% din oameni sunt șomeri.

Regele actual este Mohamed VI și are reședința la Rabat (capitala) dar și o reședința de vară în Tanger, iar în drumul nostru spre Cap Spartel am trecut pe lângă Palatul Regal de Vară.

Ce a mai fost interesant și eu nu știam. În 1777 Maroc a fost primul stat care a recunoscut independența a 13 state americane. Drept urmare America și-a deschis aici consulat și a fost primul din lume, iar America are cu Maroc-ul cel mai vechi tratat de pace neîntrerupt din istoria Americii.

Se mândresc cu arganul care crește doar în Maroc și dacă înainte îl mâncau caprele acum este protejat de UNESCO și au ajuns să facă foarte mulți bani din el.

Am trecut prin cartierele internaționale (foarte frumoase) de englezi, francezi, italieni, spanioli, americani, portughezi. Franceza este a doua limbă vorbită, după arabă, dar comunitatea spaniolă este cea mai mare și toate comunitățile au școala lor, grădinița lor, magazinele lor... zone verzi, mult, mult verde și mulți copaci care spun că au fost plantați special ca să îi protejeze de vânturile dinspre ocean.

Cap Spartel este locul unde se întâlnește Atlanticul cu Mediterana, o zonă cu golfuri și plaje frumoase și acolo trebuia să avem un stop. De la Palatul Regal drumul urcă și coboară și când ne-au apărut golfurile sub ochi peisajul a devenit încântător.

Microbuzele ne-au oprit pe Plaja Achakar, o plajă cu blue flag și un panou informativ în spaniolă și franceză. Apropo de asta, în Tanger am remarcat foarte puține informații sau panouri informative în engleză. Pe plaja asta ne-a așteptat o caravană de cămile, ghidul ne-a spus că oricât ne-ar cere, o plimbare cu cămila este 2 EUR și ne-am dat seama că ăsta a fost scopul principal să ajungem până aici ca să ne plimbăm de fapt cu cămilele. N-am avut timp să ne dezmeticim, proprietarii de cămile au fost foarte agresivi, au stat pur și simplu în ușa autocarului. Pentru că toată lumea s-a repezit la cămile, m-am plimbat și eu de-a lungul plajei, un pic mai mult decât o făcusem în Cappadoccia, dar parcă nu venisem pentru experiența asta în Tanger. Când să coborâm și noi treptele spre plajă na, belea, că timpul la Cap Spartel a expirat. Nu știu dacă am stat un sfert de oră. Ne-am ales mai mult cu ce am văzut pe geamul autocarului.

Ne-am întors spre Medina, sperând să ne oprim la o faimoasă peșteră, Hercules Cave, unde de asemenea era prevăzut un stop în programul excursiei. Dar obiectivul a rămas doar menționat în program, la fel ca și Cap Spartel, ceea ce m-a umplut de nervi.

Ne-am întors pe același drum în Medina, Orașul vechi al Tangerului. Acolo ne-am dat jos din microbuz și am făcut turul pietonal de care vorbisem. Noi am crezut că este cu totul altceva, dar pur și simplu ne-au trecut prin piața lor, printr-o aglomerație de nedescris, într-o viteză de nedescris, în ideea să cumpărăm ceva, probabil. Dar ce să cumperi în aglomerația și viteza aceea?

Ne-au dus apoi la fabrica de covoare, argintărie și ceramică, dar aici eu chiar n-am avut stare să stau și am luat-o spre ieșire. M-a alergat unul din angajați exact ca la turci, parcă și mai insistent, încercând să-mi vândă șaluri, bijuterii... Un asalt agresiv care nu mi-a plăcut deloc.

Apoi am trecut pe alte străduțe urâte, cu mizerie multă până am ajuns la ultimul stop, o farmacie. Aici mi-a plăcut speech-ul farmacistului și m-a și prostit puțin pentru că am plecat de acolo cu un ulei de arnică și cu puțin șofran. Adevărul este că aici chiar n-au fost insistenți, și-au făcut numărul și nu au insistat să cumpere cineva, ceva.

În sfârșit, am ajuns pentru prânz într-un restaurant frumos, chiar dacă de afară nu părea deloc, tipic marocan. Restaurantul Hamadi, care avea pe frontispiciu anul 1924, avea un interior frumos și am mâncat feluri care mi-au plăcut. Am avut 3 feluri de mâncare: supa de vegetale Harira, două frigărui mici de vită, apoi cuș-cuș cu pui. N-a lipsit desertul (baclava) și la final ceaiul de mentă. Cu bani am cumpărat vin (9 EUR ½ kg și bere 3 EUR). Toate au fost bune iar în timpul mesei ne-au cântat muzicanții tradiționali, care la sfârșitul mesei s-au perindat pentru a-și cere tipsul.

După ce am terminat cu masa ne-au lăsat o jumătate de oră de voie prin Medina, old town, în speranța unor cumpărături, dar mie mi s-au părut toate scumpe și era prea murdar peste tot, parcă nu-mi venea să iau nimic. Ne-au dat un punct de întâlnire, de unde am ieșit în port prin una din porțile fortăreței Kasbah, construită pe cel mai înalt punct al orașului. Mi-ar fi plăcut să mai zăbovesc prin fortăreață, erau vederi frumoase de acolo, mi-ar fi plăcut să vedem Moscheea Kashab, pe care am admirat-o chiar de la venire, dar n-a fost chip să întârziem. Am trecut rapid prin fortăreață spre port și ferryboat.

Înapoi spre Malaga am făcut același drum: ferryboat o oră, portul Tarifa, în autocar din nou și am mers mult mai repede. La dus ghida ne-a mai arătat una-alta, ne-a mai povestit, dar la întoarcere toată lumea era obosită, a preferat să ne lase în banii noștri. Șoferul a prevăzut că la ora 20 vom fi la Malaga dar ghinion, la Marbella s-a stricat autocarul. Ne-au zis că în 40 de minute vine un altul să ne ia și cel puțin noi, ne-am bucurat pentru că am avut ocazia să dăm o raită scurtă pe plajele din Marbella. Autocarul a rămas în pană chiar în capătul unei străduțe care ne scotea pe plaja din Marbella, una din stațiunile preferate și prețioase de pe Costa del Sol. Și ne-a prins bine pentru că ne propusesem să ajungem prin stațiuni într-o plimbare, dar ne-am mulțumit cu drumul spre Tanger care ne-a trecut prin toate stațiunile și n-am mai revenit. Și cu escala neprevăzută de la Marbella a fost numai bine.

Ce să zic eu de excursia asta? Până la urmă ea s-a redus la drum, formalități și goană. Eu sunt obișnuită cu goana, alerg de la un obiectiv la altul ca să văd ceva, dar în Tanger nu am văzut nici un obiectiv decât din mașină, pentru că, în rest, ne-au dus la cămile și prin piețele și magazinele lor pentru cumpărături. Faimosul Cap Spartel a fost o mare păcăleală. Noi chiar am mers acolo, numai că autocarul s-a oprit strict pentru plimbarea cu cămilele. Am sperat că totuși la întoarcerea spre Medina ne vom opri măcar la indicatorul care marca întâlnirea Oceanului Atlantic cu Mediterana, unde o grămadă de turiști erau opriți și se fotografiau, dar și atunci am trecut ca vântul. Am bombănit o grămadă că ne-au păcălit cu asta. Cine știe dacă mai ajungem noi pe acolo, mi-ar fi plăcut să stau în fața Mediteranei și a Atlanticului măcar 5 minute

Am avut o chimie foarte bună cu agenția din Malaga care ne-a vîndut excursia asta dar ne-a dezinformat și asta nu mi-a plăcut. Una scria în cărțulia lor cu excursii, același lucru ne-a prezentat și pe gură și altfel s-a întâmplat în realitate. În grup au fost americani, norvegieni, argentinieni, francezi, italieni... nu știu ce o fi zis fiecare de organizarea asta. Eu, una, nu pot chiar să nu recomand excursia pentru că este o experiență, respiri aerul african, chiar și din goana autocarului, îți faci o idee, auzi lucruri interesante pe care nu le știai, dar în aceleași condiții eu nu aș mai repeta-o.

...

Două vorbe vreau să zic despre Fiesta anuală de la Fuengirola, una dintre stațiunile frumoase de pe Costa del Sol, care se află foarte aproape de Malaga (puțin peste 30 de km). Nu mai scriu un articol despre Fuengirola dar mi-ar părea rău să nu amintesc despre o experiență care poate va inspira pe cineva.

Fiind la Malaga am aflat că la Fuengirola are loc în fiecare an o Fiesta, un festival internațional, la care de-a lungul edițiilor au participat aprox o sută de țări. Are loc la sfârșitul lui aprilie iar anul acesta a fost până pe 5 mai.

Dacă inițial am crezut că este un festival ca multe altele, după ce am căutat noi știri printre sutele de canale ale TV-ului nostru, ne-am dorit să ajungem. Am găsit un canal care se chema chiar Fuengirola și care transmitea practic numai de la festival. Și înregistrări și în direct. Am aflat astfel că festivalul se află la a 25-a ediție și că anul acesta participau 30 de țări de pe tot globul, nu și România și chiar n-am înțeles de ce. Ne-a plăcut foarte mult ce vedeam și ne-am propus să îi dedicăm o seară.

Am ajuns la Fuengirola cu metroul/tren C1 pe care l-am luat de la Avenida Principal (stația este pe diagonală cu mall-ul El Corte Ingles din Malaga, foarte aproape de cazarea noastră. C1 ajunge și la gară (era prima stație de la mall) dar și la aeroport. Până la Fuengirola ne-a costat 7,20 EUR de persoană, dus-întors.

Fuengirola este o stațiune foarte mare, metroul tren a avut vreo 4 stații de-a lungul ei. Plaje întinse, o promenadă foarte frumoasă, o aglomerație de restaurante și magazine dar și tot felul de distracții pentru turiști. Am vrut să mergem mai devreme în stațiune pentru că în afară de festival am fi vrut să vedem ruinele castelului maur de acolo și Bioparc-ul, sau măcar una dintre ele. N-am fost norocoși. Castelul se afla la peste 5 km de Gara din Fuengirola, la fel și Bioparc-ul.

După ce ne-am lămurit, am hotărât să coborâm o stație mai departe de festival ca măcar să ne întoarcem printr-o parte de stațiune pe jos. Ne-am plimbat pe faleză, ne-am fotografiat la Monumentul dedicat Pesetei, ne-am uitat la expoziția fotografică (tot pe faleză), organizată de primăria din Fuengirola și dedicată celor 175 de ani de istorie, am intrat într-o biserică și apoi ne-am îndreptat spre festival.

Locul în care se desfășoară festivalul este unul foarte larg și lung, într-o piață și fiecare țară avea clădirea ei amenajată în stilul tradițional, dar nu tip cort. Fiecare țară și-a decorat căsuța cum s-a priceput mai bine și s-a prezentat cu ce are ea specific, oameni, obiceiuri, tradiții, mâncare.

Câteva ore ne-am plimbat de la un stand la altul și am încercat tot felul de bunătăți. De la standul Australiei am mâncat pentru prima dată și ne-a plăcut mult, câte un sandvich cu crocodil și cangur, am băut Cuba libre de la standul Cubei, am găsit spectacole peste tot, am dansat mult, am făcut poze cu diverse persoane de la fiecare stand... a fost o seară extraordinară.

Trenurile aveau program la fiecare 20 de minute, dar cred că pe perioada festivalului sau seara când fluxul de oameni era mai mare, erau mai dese. Noi am plecat înapoi spre Malaga cu un tren de 23. Dacă vă nimeriți în zonă în perioada Fiestei de la Fuengirola dedicați-i o seară, n-o să regretați.

În speranța că am sintetizat cât mai bine vacanța mea din Andaluzia, astfel încât cineva să-și poată face o idee, vă invit să puneți pe listă această parte a Spaniei, extraordinar de spectaculoasă și de ofertantă.

---

VIZUALIZĂRI: 8830 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI