Amintirea casei bunicilor

TIPĂREȘTE

Pentru prima noapte de cazare în Norvegia am căutat să rezerv o cameră cât mai aproape de Geiranger, punctul de plecare al croazierei pe fiord programată următoarea zi, deşi erau de străbătut 400 de kilometri cu maşina. Cam mult după ce ne trezisem undeva la ora 4.45 dimineaţa în Islanda pentru a ne prezenta la îmbarcarea în avion.

Cum hotelurile în zonă erau ori foarte scumpe, ori parte din ele deja nu mai aveam camere, am mărit aria de căutare, încercând să mai reduc din distanţa ce urma a fi parcursă în ziua respectivă, pentru a nu pune la încercare prea mult rezistenţa organismului copilotului...

Şi am coborât distanţa la 276 kilometri, adică până în Vagamo, acolo unde am identificat prin Airbnb o casă tradiţională veche, Gjestehus I Vaga, într-o traducere aproximativă “Casa de oaspeţi din Vaga”, la preţul de 285 lei fără mic dejun.

Aterizaţi la Oslo ziua în amiaza mare, am preluat maşina şi ne-am îndreptat într-acolo pe nişte şosele excelente, dar care au făcut să mi se ridice pulsul spre cote alarmante la trecerea frecventă prin faţa camerelor de taxare. Noroc că densitatea lor scade considerabil după ce treci de Hamar şi o iei spre Lillehammer; posibil ca drumul spre Trondheim să fie, în continuare, la fel de dese.

La Hamar facem şi noi prima oprire, parcăm la marginea drumului, regulamentar lângă bordură şi, oameni conştiincioşi – dar şi atenţi la amenzi, clar!! – apăsăm de vreo câteva ori butonul verde al parcometrului aflat în vecinătate. Nu merge... Ne afişează el ceva pe ecran, însă pe vremea mea se făcea în generală franceză şi rusă în clasele gimnaziale, limbi care nu au absolut nimic în comun cu butucănoasa norvegiană.

Pentru a ne scurta timpul petrecut în faţa aparatului şi a ne feri de privirile curioase ale altor localnici ce treceau pe lângă noi, după ce şi-a încărcat în maşina proprie tot calabalâcul – inclusiv plodul mic şi minunat de blond – o mămică ne anunţă că astăzi parcarea nu se plăteşte întrucât e sărbătoare. A doua zi de Rusalii, calculez eu rapid, ştiind că urma ca mie să mi se scadă o zi din concediul de odihnă din acest motiv!

Fiind sărbătoare, foarte multă lume se afla pe malul lacului pentru relaxare. La plajă şi la sport, aspect care îmi produce o stare instantanee de uimire când constat câte terenuri de sport şi câţi participanţi poate cuprinde retina mea. Şi uite aşa se explică de ce nu vezi oameni graşi pe aici...

Orăşelul Hamar, în sine, reprezintă elocvent stilul nordic de viaţă: curăţenie, linişte, vitrine cu preţuri scumpe, oameni care nu cunosc graba, grupuri de tineri care nu fac larmă...

Începe să îmi placă Norvegia...

Spre seară ajungem şi în Vagamo. Trecem pe lângă casa rezervată, ajungem în mijlocul satului şi ceva nu e în regulă. Din fotografiile de pe Airbnb, aceasta era înconjurată de mai multă verdeaţă. Întoarcem. Deşi nu avea nicio legătură cu firma Whirpool, un al şaselea simţ al gazdei îi transmisese că în micul Suzuki se află oaspeţii ei. Ne văzuse pe geam când am trecut prin faţa casei, ieşise iar acum ne făcea cu mâna de pe trotuar.

Doamna Haldis ne urează bun venit şi ne prezintă casa. Ca şi în Islanda, obligatoriu te descalţi la intrare.

Am avut găzduire într-o casă superbă şi într-o cameră splendidă!

Construită pe trei etaje din bârne groase pe o fundaţie de piatră, casa te impresionează de cum ajungi la ea prin aspectul de cabană montană, cu câte o terasă largă la primele două niveluri. Bineînţeles că florile roşii te întâmpină de cum păşeşti pe prima treaptă de lemn.

Interiorul rustic şi foarte luminos, amenajat cu un bun gust demn de a fi remarcat, nu lasă, parcă, nimic la voia întâmplării, într-un design compus din linii fine, unduitoare, cu mobilier de lemn păstrând aceeaşi linie cromatică, bineînţeles deschisă.

La primul cat se află bucătăria, camera gazdei şi sufrageria foarte mare, folosită şi sala de recreere pentru un pasionat de muzică din moment ce o orgă şi o chitară completează obiectele de inventar ale acesteia.

Bucătăria avea două caracteristici: complet utilată şi totul în culoarea albă, cu excepţia blatului bufetului şi faianţei de deasupra acestuia. De la pereţii de lemn la canaturile geamurilor, de la masă la ceasul de perete, de la mobilier la şerveţele şi farfurii totul părea a fi fost scufundat anterior sau inundat în lapte.

Nu există curte cu garduri împrejmuitoare, dar e amenajată o parcare, o masă de lemn şi băncuţe de doreşti să stai sau să manânci în aerul curat ce te înconjoară.

Tot pentru relaxare găsesţi scaune şi mici măsuţe pe fiecare din cele două terase largi pomenite anterior.

Ne-a fost repartizată o cameră la nivelul al doilea şi am fost rugaţi să folosim scara exterioară când intrăm cu bagajele sau ne întoarcem din drumeţii. Scara interioară putea folosită pentru celelalte cazuri: doreai sa ajungi la bucătărie, voiai să comunici cu gazda sau să cobori în sufragerie. Regulile casei vor fi respectate cu stricteţe, solicitare exprimată însă pe un ton foarte amabil şi ne-am dat seama că nu poţi menţine acea stare de ordine şi confort fără reguli.

În discuţiile anterioare rezervării efective, am adresat potenţialei gazde rugămintea de a ni se repartiza camera roşie. Şi aceea am primit-o.

Parcă am intrat în camera bunicii, acum patruzeci de ani!

Patul cu baldachin aştepta să ne strecurăm sub plapuma îmbrăcată într-o lenjerie croită cu motive rustice şi să ne aşezăm capetele pe pernele moi pentru a ne cufunda într-un somn cu vise tihnite în care trolii să ne călăuzească spre frumuseţile acestei ţări, ea însăşi cu peisaje de vis.

Fotoliul larg şi comod a devenit, de cum am ajuns, primul prieten al Adrianei, oferindu-i posibilitatea unei relaxări îndelung aşteptate după chinuitoarele ore parcurse pe scaunul mai puţin comod al autoturismului.

Baia mare şi călduroasă – cu toate că era luna iunie, cam peste tot am găsit instalaţiile de încălzire pornite – avea dotările trebuincioase unor turişti aflaţi în trecere.

Deşi gazda nu asigura micul dejun, dimineaţa ne aştepta masa frumos aranjată, rămânându-ne doar să scoatem din frigider achiziţiile în materie de hrană din ziua precedentă.

Ne-am simţit foarte bine aici, am dat timpul înapoi şi îmi închipuiam că bunica mă aştepta să mă dau jos din pat şi să ajung în bucătăria de vară pentru a-i gusta cele puse pe masă. Parcă acum o aud – şi, totuşi, ce dor îmi e!! – cum mă mustra că nu am trecut pe la rola de apă de lângă gard pentru a mă spăla pe ochi...

---

VIZUALIZĂRI: 707 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI