De-a v-ati ascunselea la castel

TIPĂREȘTE

Întotdeauna mi-au plăcut castelele, reşedinţele nobiliare, de fapt tot ceea ce aminteşte de vremuri trecute. Vă închipuiţi reacţia mea când am aflat că la doar 40 de kilometri de Braşov, în comuna Arcuş din judeţul Covasna, se găseşte un castel. Gândul mi-a zburat, desigur, la tradiţionalele castele cu turnuri şi creneluri şi poduri suspendate, înconjurate de şanţuri de apă, uitând că termenul de „castel” are conform DEX şi accepţiunea de „casă mare care imită arhitectura medievală”. Informaţii despre castel am găsit pe internet destul de puţine şi, ce e drept, nici nu am insistat prea mult, preferând să dezleg enigma despre acest castel la faţa locului.

La Arcuş se ajunge uşor cu maşina, sunt doar 4 kilometri din Sfântu Gheorghe, dar şi cu autobuzul, existând curse regulate din oraş, iar drumul este foarte bun. Castelul se află pe partea stângă a drumului, pe Strada Castelului, denumirea acesteia fiind trecută pe faţada unei case din apropiere în limba maghiară, ocazie cu care am recapitulat câteva dintre cuvintele pe care le învăţasem în primăvară, în timpul vizitei la Budapesta. Deci, pentru cine nu ştie, „utca” înseamnă „stradă” iar „kastély”, după cum intuiţi, desigur, „castel”.

Intrarea pe domeniul castelului este străjuită de o parte şi de alta de doi lei impunători din piatră. Porţile erau larg deschise dar, în jur, nici ţipenie de om. Plăcuţele de pe zid, însă, în ambele limbi, ne confirmau că ajunseserăm la destinaţie. Am păşit cu timiditate pe aleea lungă, mărginită de plopii înalţi şi care creau o răcoare plăcută. După câţiva paşi, în partea stângă, descoperim o clădire modernă care, aflăm după aceea, era sediul Centrului de Studii Europene. Ajungem, apoi, la altă poartă din fier forjat, de data aceasta închisă. Apăs cu emoţie clanţa, dar poarta se deschide. Răsuflu uşurată, cu ochii ţintă la clădirea care se înalţă maiestuoasă în faţa noastră. Între timp îşi face apariţia şi paznicul, am dedus eu, care se uita întrebător la noi.

Cu mare dezamăgire aflu că se poate vizita doar grădina, castelul fiind deschis doar în timpul săptămânii… deci trebuie să îmi iau concediu dacă ţin morţiş să văd şi interiorul castelului. Plătim suma modică de 4 lei pentru 2 persoane, primim biletele, încercând să ne decidem de unde să începem plimbarea. Alegem aleea de mai sus şi, după puţin timp, pe partea stângă ne apare în faţa ochilor o livadă. Zăresc, atunci, printre pomi, şi primele sculpturi care împânzesc grădina. Lemnul înnegrit stă dovadă vechimii acestora dar sculpturile sunt în formă bună. Mă apropii, pe rând, de ele, prin iarba necosită, încercând să desluşesc mesajul lor. Unele mai poartă, încă, tăbliţa cu numele, pe altele le descifrez cu uşurinţă, dar sunt unele care rămân enigmatice pentru mine. Zăresc, pe rând, o construcţie ce seamănă cu o metereză de castel, Calul Troian, iar mai încolo pe Icar, Duhul Pădurii, o figură feminină ce întruchipează Maternitatea, trecem chiar şi printr-o poartă deschisă. Este ca un joc de-a v-aţi ascunselea printre copaci, sculpturile din piatră şi din lemn fiind bine pitite în vegetaţia abundentă. Trebuie să privim atent în jur, să fim siguri că nu ne-a scăpat nimic pentru că, în câteva rânduri, mi s-a întâmplat să trec mai departe şi apoi, revenind, să descopăr noi forme abstracte. Aleile se întrepătrund şi ele şi, dacă nu ai curiozitatea să le parcurgi pe fiecare în parte, poţi rata alte opere de artă care nu sunt aşezate la vedere. Mă bucuram ca un copil când mai descopeream câte ceva, chiar dacă nu am înţeles de fiecare dată ce reprezenta respectiva sculptură.

Mergând aşa, în zigzag, ajungem până în spatele grădinii la nişte clădiri ce seamănă cu nişte grajduri, probabil acareturi ce au aparţinut de castel. Ne continuăm plimbarea pe aleea năpădită de iarbă pe alocuri, chiar pe lângă gardul ce împrejmuieşte grădina, dincolo de care se aude susurând un pârâiaş. Puţin mai încolo dăm peste nişte sere ce nu par funcţionale, dar poate este doar o părere, posibil să fie fosta ciupercărie. Liniştea este profundă, nu se aude decât zgomotul paşilor noştri pe alee. Pe această parte sculpturile sunt mai puţin numeroase şi mai bine ascunse privirilor.

După mai bine de o oră de hoinăreală ajungem la partea cea mai frumoasă a grădinii, lacul, la marginea căruia stau triste câteva bărci. Sunt murdare şi pline cu apă şi nu te îmbie la plimbare, deşi pe o tăbliţă scrie că acest lucru ar fi posibil contra sumei de 10 lei pentru o oră. Apa este tulbure dar canalul este foarte frumos, străjuit de sălcii ce se apleacă graţioase deasupra apei. Pe marginea lacului se găseşte un foişor, iar în imediata apropiere zăresc chiar şi un grătar prevăzut inclusiv cu ustensilele necesare. Se mai văd câţiva tăciuni, focul pare să fi fost încins de curând, dar îmi reţine atenţia o tăbliţă bilingvă cu instrucţiuni de folosire, vedeţi fotografia. Pe malul celălalt se poate ajunge în siguranţă pe un pod de lemn mărginit de parapeţi. Coroanele bogate ale copacilor creează un sentiment de intimitate, protejată de tăcerea adâncă ce domină locul.

Decidem să ne întoarcem, pentru a explora şi restul parcului, dar, mai ales, pentru a privi mai îndeaproape castelul. Este o clădire construită în stil neobaroc în secolul al XIX-lea şi are două niveluri şi un demisol. Impresionantă este faţada principală cu terasa care se sprijină pe şase coloane. Castelul este o veche reşedinţă nobiliară, care a aparţinut baronului maghiar Béla Szentkereszty, înrudită cu familia grofilor austrieci Haller şi a boierilor români Florescu-Bibescu. Parcul a fost creat de baronul Szentkereszty şi de soţia sa Maria Florescu-Bibescu care au plantat printre brazi, plopi şi stejari şi câteva specii de arbori şi arbuşti aduse din Austria şi din staţiunea balneo-climaterică Tuşnad, înfiinţând, astfel, o rezervaţie dendrologică. Este un parc valoros datorită vechimii arborilor dar şi speciilor rare precum arborele lalea sau magnolia iar lucrările de sculptură din lemn, piatră şi metal au fost realizate la simpozioanele de artă plastică organizate aici între anii 1974-1980.

Parcul înconjoară cu generozitate castelul şi pe cealaltă latură, dar care contrastează cu partea dreaptă. Aici sunt ronduri frumoase de flori, foarte bine îngrijite, aleile sunt mai luminoase datorită vegetaţiei mai rare şi sculpturile sunt prezente într-un număr mult mai mic. Găsim totuşi, şi aici, alei mai ascunse şi, urcând pe acestea, ajungem in spatele castelului unde, sub coroanele bogate ale copacilor, descoperim alte minunăţii pe care le-am identificat doar parţial dar pe care le-am surprins în câteva instantanee. Am dat aici peste nişte ziduri groase şi trepte din piatră care coboară spre castel, până în grădină. Mai dăm un ocol clădirii, încercând să ne închipuim ce se găseşte dincolo de zidurile acesteia, dar ferestrele mari sunt prea înalte şi nu zărim nimic dar, exact în momentul în care ne pregătim de plecare, descoperim în partea dreaptă a imobilului o mică capelă.

Urcăm din nou în pădure însă uşa este încuiată. Geamurile sunt joase şi putem arunca o privire înăuntru. Lăcaşul mă impresionează prin simplitate. Sunt doar câteva bănci din lemn şi un altar şi pereţii sunt zugrăviţi într-un alb imaculat. Mă uit la ceas şi tresar, nu ştiu când a trecut timpul, este deja 5 după-amiaza, zăboviserăm trei ceasuri bune.

Mai multe detalii despre castelul Szentkereszty din comuna Arcuş-Covasna, puteţi găsi pe pagina de internet a Centrului de Cultură. De curând am aflat că aici se organizează, în permanenţă, diferite evenimente cultural-artistice: tabere de creaţie, serate muzicale, concerte, expoziţii iar printre oaspeţii de seamă ai castelului se numără Soprana internaţională Felicia Filip şi Directorul Operei Braşov, Cristian Mihăilescu, care predau cursuri de canto şi regie în cadrul Şcolii de Toamnă Seri Albastre.

În speranţa că v-am suscitat interesul, vă las să urmăriţi clipul de mai jos, unde puteţi urmări imagini atât din parcul şi curtea castelului, cât şi din interiorul acestuia.

Fiţi fericiţi, cu toţii, şi, nu uitaţi, bucuria vine din suflet şi din lucrurile mărunte.

---

VIZUALIZĂRI: 4840 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI