Șura Mare - vechiul Magnum Horreum

TIPĂREȘTE

Bisericile fortificate ale sașilor din Transilvania - scene ale unor confruntări de-a lungul mai multor secole - sunt dovada strategiei de supraviețuire a unei minorități în acest spațiu geografic și istoric. În decursul timpului, bisericile fortificate din Transilvania au avut funcțiuni diferite. În perioada în care tehnica militară era rudimentară (sec XIV-XV) ele reprezentau un element de siguranță pentru întreaga regiune. Mai târziu (sec. XVI-XVII), în perioada confruntărilor dintre Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, bisericile fortificate au oferit locuitorilor satelor refugii împotriva distrugerii și jafurilor atacatorilor. Ulterior, după ce Transilvania a devenit parte a Imperiului Habsburgic, cetățile bisericești au fost păstrătoarele unor valori sau ale unor bunuri materiale de importnță vitală pentru comunitate. Cetatea bisericească a devenit simbolul construit al comunității rurale, a fost centrul religios și cultural al satului. Poate că aceasta este explicația faptului că bisericile fortificate - înălțate în scop de apărare - au rezistat vremii și după ce și-au pierdut utilitatea militară.

Despre satul Șura Mare

De la Sibiu, spre Mediaș, primul sat prin care treci - Șura Mare - se află la numai 7 km. Și acest sat este păstrătorul unui vechi monument săsesc, amplasat central, Biserica Evanghelică fortificată pe care - dacă sunteți în trecere spre Mediaș - o puteți remarca chiar și din mersul mașinii. Pentru noi, un scurt istoric al Bisericii Ortodoxe "Buna Vestire" a fost prima sursă de informații privind lăcașul și bineînțeles, satul. Pe aleea pe care te deplasezi de la șoseaua principală până la biserică, alături de monumente funerare foarte vechi, un mic avizier închis cu geam prezintă pe trei pagini A4 istoria locului.

Un vechi document menționează că "domnul Cristian de Magno Horreo, jude și decan a plătit pe patru ani (1332, 1333, 1334, 1335) optzeci de banali vechi…" Așadar, prima atestare documentară a satului datează din perioada 1332-1335, denumirea latinească Magnum Horreum provenind din grecescul "orreon" - hambar, magazie, șură. În anul 1349 un alt document menționează satul cu aceeași denumire. "Noi, Cristian, decan de Sibiu și paroh de Magno Horreo, jude și vicar...", iar în anul 1425 un alt document specifică "datum in Magno Horreo". Mai târziu, în diferite registre ale sașilor, satul apare cu denumirea Grosschwern, ceea ce înseamnă tot Șura Mare.

Timp de secole, satul a fost locuit de sași și de români, populația având ca ocupație de bază agricultura și creșterea animalelor. Emigrarea masivă a sașilor după 1989 a făcut ca actualmente populația satului să fie preponderent românească. Dacă în prima parte a sec. XX din cei 2343 de locuitori, 1492 erau de etnie germană și doar 703 români, în prezent în sat mai sunt doar câteva familii de sași.

Datorită așezării în apropierea Sibiului și a drumurilor de legătură cu nordul și cu estul Transilvaniei, satul a cunoscut năvăliri, jafuri, devastări și represalii, după sec. XII când în zonă s-au stabilit coloniștii sași, multe dintre aceste evenimente au fost consemnate în cronici și s-au păstrat în arhivele bisericești. Trebuie amintit faptul că din pricina deselor năvăliri barbare, vechea vatră a satului a fost mutată spre est, într-un loc mai ferit, aproape de păduri și de dealuri, loc în care se află și astăzi.

Biserica Evanghelică fortificată

Biserica Evanghelică fortificată este fără îndoială obiectivul care îi atrage în primul rând pe vizitatorii satului Șura Mare. A fost construită în sec. XIII, în stilul foarte răspândit al bisericilor din jurul Sibiului.

Nu aveți cum să nu observați construcția masivă, lungă, zugrăvită în galben, cu acoperiș de țiglă roșiatică și cu un turn înalt, cu ceas. Biserica se află lângă drum, iar în apropiere sunt posibilități de parcare în cazul în care doriți să faceți un popas. Dacă vă aflați acolo într-una din zilele săptămânii, aveți toate șansele să nu o puteți vedea și în interior. Poate doar dacă, prin cine știe ce noroc, veți da de persoana care deține cheia. Porțile sunt încuiate și nu afișează nici o informație în acest sens. Pentru că nu am vizitat biserica în interior, deși dețin câteva informații din documentări, nu mă voi referi la aspectul interior al lăcașului. Încă mai nădăjduiesc să vină o vreme în care să-l putem și noi vizita. Până atunci, rămân în așteptarea impresiilor celor care au avut norocul să găsească Biserica Evanghelică fortificată din Șura Mare deschisă.

Menționez totuși că, asemeni altor lăcașuri fortificate transilvănene, biserica a avut de suferit în urma atacurilor turcești. Distrusă în 1493, biserica a fost refăcută ulterior. 1497, anul terminării primei reconstrucții este inscripționat deasupra ferestrei corului.

Pentru o mai bună apărare, în 1563 s-a construit un bastion în care accesul se făcea prin clopotniță și prin podul bisericii. De asemenea, deasupra intrării sudice s-a construit un turn asemănător celor de la bisericile fortificate din Cisnădie și Șeica Mică.

După încetarea invaziilor turcești, în 1854, clopotnița a fost refăcută demolându-se drumul de strajă și adăugându-se un nou nivel. Turnul a fost dotat cu un orologiu cu patru cadrane, pe toate cele patru laturi, ceas care funcționează și în ziua de astăzi.

Biserica Ortodoxă "Buna Vestire"

De la bun început trebuie să spun că în legătură cu această biserică ortodoxă din Șura Mare sunt niște neclarități. Plăcuța care o marchează ca monument istoric, montată chiar lângă intrare, semnalează lăcașul ca fiind o biserică de lemn datată 1722.

În primul rând, în ceea ce privește datarea, istoricul lăcașului afișat pe aleea de acces, menționează "Biserica ortodoxă cu hramul 'Buna Vestire' s-a clădit între anii 1798-1812 pe locul donat de credinciosul Ioan Trăistaru..." În al doilea rând, biserica nu este de lemn, ci de zid. Tot istoricul afișat acolo specifică faptul că "Biserica a fost construită din piatră și cărămidă și este monument istoric. Arhitectura bisericii este simplă și în formă de navă, cu un turn în față, cu o singură intrare pe sub turn. În altar este o boltă de cărămidă, iar în naos și pronaos tavanul este drept, de lemn și tencuit. Între altar și naos se află un zid de cărămidă cu trei uși ce formează catapeteasma."

Este adevărat că în sat a existat cândva și o biserică din lemn, dar aceasta a dispărut de mult. Localnicii cei mai în vârstă povestesc despre ea doar din auzite de la moșii și strămoșii lor.

Biserica Ortodoxă "Buna Vestire" din Șura Mare este păstrătoarea unor valoroase icoane - Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului, Buna Vestire și Sfântul Nicolae - pictate de zugravul Smigielschi și donate bisericii în anul 1898. În biblioteca parohială se găsesc vechi și valoroase cărți de cult: Ceaslovul Mare - 1835, Ceaslovul Mic - 1853, Kiriacodromion - 1855, Psaltire - 1860, Molitfelnic - 1874, Liturghier - 1902, Evanghelie - 1907, Octoih - 1918 și altele.

Lăcașul ortodox se află foarte aproape de Biserica Evanghelică. Din șosea, la capătul unei alei terminată într-o scară lată, de beton, se zărește edificiul acoperit cu țiglă roșiatică, având pe fațada sudică, în partea se sus, un șir de chipuri de sfinți. Intrarea este protejată de un mic pridvor de lemn frumos sculptat. În dreapta aleii de acces se pot vedea monumente funerare cu o vechime considerabilă, iar în deal, în spatele bisericii se află cimitirul ortodox și el etalând câteva monumente funerare foarte vechi.

Altele

Nu pot încheia fără a aminti că în sat se mai construiește o biserică ortodoxă. Lăcașul dedicat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, început în anul 2013, se află lângă Oficiul Poștal, vis-à-vis de Biserica Evanghelică.

Pe o străduță perpendiculară pe strada principală, chiar în spatele bisericii în construcție despre care am amintit, am descoperit o ruină foarte interesantă. O clădire lungă, acum fără acoperiș și fără ferestre, mai păstrează pe latura de la drum un fronton cu două turnulețe și un decor ca o margine de balcon deasupra intrării. Nu am știut atunci la ce a servit această clădire, dar documentările ulterioare m-au lămutit că acolo a fost un Gemeindesaal sau Gemeindehaus - o sală a comunității săsești, un loc de întâlnire pentru sărbători comune și diverse evenimente.

Concluzii

În periplul nostru transilvan din această toamnă, am vizitat doar câteva dintre bisericile fortificate săsești. Mai sunt încă multe altele, iar dacă timpul și ceilalți factori ne vor permite, în viitor vom mai vizita și altele. Concluzia mea este că aceste monumente simbol pentru cultura săseacă din Transilvania se îndreaptă ușor, ușor, spre dispriție.

Bisericile fortificate săsești sunt astăzi într-o situație dificilă datorită faptului că majoritatea membrilor comunităților rurale ale sașilor transilvăneni au emigrat lăsând bisericile fără credincioși. Așezările săsești din Transilvania, odinioară cu populație preponderent săsească, în zilele noastre abia dacă mai numără câteva familii de sași. Posibilitățile financiare ale comunităților - mult diminuate - nu mai sunt suficiente pentru întreținerea și buna funcționare a vechilor biserici. Dacă unele - foarte puține - mai pot fi vizitate, în periplul nostru (în zile din cursul săptămânii) am găsit foarte multe închise. Nici măcar un program de vizitare sau un număr de telefon afișat la poarta ferecată pentru a contacta pe cineva care să-ți deschidă... Nu are rost să ne gândim cine pierde mai mult astfel. Noi, vizitatorii sau lăcașurile în cauză?

Astfel stând lucrurile, oare cine are obligația să întrețină și să mențină în stare de bună funcționare acești martori ai istoriei? Locuitorii actuali, sași și români laolaltă? Biserica Evanghelică C. A. din România? Sau, poate, într-o oarecare măsură, organizațiile săsești de foști locuitori ai acestor sate stabiliți acum în Germania? Turismul cultural poate avea un rol esențial în păstrarea și popularizarea acestor monumente simbolice pentru cultura transilvăneană contribuind astfel la conservarea lor pentru generațiile viitoare. În acest context, nu cred că doar marcarea ca monument istoric este suficientă. Nu mi se pare normal ca dorind să vizitezi un monument să zgrepțeni pe la porți închise și să furi imagini prin spărturi de gard. Da, scriem despre monumentele istorice săsești, încercăm să le popularizăm noi, oamenii simpli, dar oare este suficient că o facem după ce le-am văzut doar exterior și am făcut câteva fotografii înălțându-ne pe vârfurile picioarelor pentru a poza peste ziduri sau stând în genunchi furând câte o imagine prin ochiurile gardului din plasă de sârmă?

---

VIZUALIZĂRI: 594 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI