Gospodin în „Nostalgia”

TIPĂREȘTE

De la Durmitor, Tara Bridge - vezi impresii, am pornit spre Mokra Gora, am trecut granița în Serbia, apoi în Bosnia și iar în Serbia. :))

Mokra Gora e un sat sârbesc așezat între culmile dealurilor, locul pare desprins dintr-o poveste și este la câteva minute distanță de granița cu Bosnia. Râul Drina reprezintă granița dintre cele două țări.

Ținta mea în Mokra Gora: Sarganska Osmica, o cale ferată cu ecartament îngust, atracție turistică majoră în Serbia. Ideea de construcție a acestei căi ferate a venit din nevoia de a crea ceva ce putea urca dealurile abrupte, de-aia și calea ferată e îngustă și are multe curbe și un singur opt, coturile permițând trenului să urce încet, în vârf.

Afară era înnorat, mă așteptam să plouă, tot drumul plouase cu găleata. Dar nici că-mi păsa, mocănița funcționează indiferent de vreme. :))

Am parcat gratuit într-un spațiu „la poale” de gară, am urcat treptele și-am pășit prin micul muzeu-culoar al gării, foarte frumos ilustrat.

Întreaga zonă a gării este deosebit de arătoasă, clădirile au fost renovate, există și spații de cazare, din păcate nu am găsit nimic liber pentru acea dată, mi-ar fi plăcut să dorm în gară.

Casa de bilete seamănă cu un chioșc, știam că biletul costă 900 dinari (36 lei) /persoană, am preferat să achit cu cardul, am păstrat dinarii ce-i aveam din Zlatibor pentru alte cheltuieli.

M-am servit cu un pliant informativ de pe masa doamnei casiere și-am plecat la restaurant - vezi impresii

Biletele nu sunt cu locuri, au doar numărul vagonului în care trebuie să urci și să-ți ocupi loc.

Programul Nostalgiei:

1 aprilie-30 iunie: 10.30 și 13.30

1 iulie-31 august: 10.30,13.30 și 16.10

1 septembrie-31 octombrie: 10.30 și 13.30

De sărbători, 22 ianuarie-7 ianuarie există un singur tren care pleacă din Mokra Gora la 11:45

După ce-am prânzit la cârciumioară, ne-am plimbat prin ploaia măruntă, prin gară, am admirat locomotivele care se odihneau, parcarea de acolo e și ea încăpătoare, magazinul cu suveniruri avea o mică terasă unde se poate relaxa omul la un suc.

Am crezut că vom fi singuri în trenuleț, când deodată gara a fost invadată de asiatici. Eu nu prea îmi dau seama de nația lor, pentru mine sunt toți chinezi.

Am avut bilete la vagonul 3 care de fapt era primul, m-a ajutat unul dintre cei trei nași ai mocăniței, abrambureală mare cu vagoanele astea, într-un final am înțeles: la întoarcere devenea 1 și la dus era nr 3.

Vagonul nostru avea două feluri de compartimente: unul deschis, cu bănci pentru trei persoane, încăpeau acolo lejer 15 oameni, și altul închis cu ușă glisantă, ca pe vremuri comuniste, cu băncuțe din lemn pentru 6 persoane.

În compartimente sunt difuzoare și luminițe slabe, pe tot parcursul drumului, la dus, ne-a fost prezentată istoria locului, a trenulețului. N-am auzit mai nimic, erau sunete și țipete chinezești în compartiment. Prezentarea era făcută în limba sârbă și în engleză.

Traseul mocăniței Nostalgia este: Mokra Gora-Sargan Vitasi, nu este în formă de 8, am harta în față, am fost foarte atentă și la drum, la peisaje, m-am plimbat de la stânga la dreapta în compartiment, de la un geam la altul. Și mai am un argument, o să vă povestesc un pic.

Astfel, am plecat din Mokra Gora, după scurt timp am traversat șoseaua, un naș a coborât pentru a verifica traficul rutier, exista și o barieră, dar în coșmelia de lângă ea nu era niciun om care să coboare bariera.

Prima stație e „km 9”, stație aflată la granița cu Bosnia. Am alunecat ușurel pe calea ferată îngustă, peisajul este verde, deosebit de frumos, trecem prin multe tuneluri, peste două podețe, ajungem la stația „Jatare”, încetinim dar nu oprim, iar tuneluri, stânci, verdeață și flori, mai bine de jumătate din traseu este parcurs prin tuneluri, în întuneric. Ei spun că sunt 5 poduri și 22 tuneluri, așa o fi, eu am numărat 3 și 19.

De la stația „Golubici” la „Jatare” am observat pe hartă singura cifră 8 de pe traseu, în rest sunt doar curbe ample.

Tunelul „Kralj Aleksandert” are 1600 m, poți adormi liniștit dacă nu țipă chinezii =))

Clădirile gărilor au fost renovate astfel încât să arate ca în 1925, atunci când a fost inaugurată mocănița.

Oprim la „Sargan Vitasi”, capăt de linie. Aici e o gară măricică, un sătuc liniștit ne privea de dincolo de calea ferată, toată omenirea din tren coboară pe peron pentru plimbare și poze. Pardon, nu toată lumea, „cineva” rămâne proțăpit la geam, refuză să coboare, să nu cumva să piardă locurile sau din alt motiv, n-am idee care ar fi acesta.

În gara asta sunt toalete curate, gratuite, au consumabile. Spațiul gării este măricel, decorat cu un chioșc în care se vând cronțănele și sucuri, cu o fântână artificială, cu o bicicloanță și cu un pietroi-statuie.

Nu trece mult timp și văd agitație lângă vagonul nostru, nașul de pe peron vorbea pe limba lui, domnul C. pe limba lui: „Gospodin, gospodin, asdfqwertasdfgghjkl... / Nu cobor, tu nu înțelegi? ” Pff, nebunie curată... =))

Vine nașul cel tânăr, cel cu cercei în urechi și-mi explică în engleză că se schimbă locomotiva, se fac manevre și toată lumea trebuie să coboare. Aha, jos din tren cu domnul, nu ne fură nimeni mocănița și nici umbrela, hai să-mi faci niște poze cu pietroiul.

O chinezoaică plângea și țipa de zor privind vagonul nostru: „my umbrella, my umbrella”. Of, ce de oameni ciudați... =))

Vine un nene călare pe un tractoraș, se cuplează la trenulețul nostru, îl duce în depou, aia tot țipa după umbrelă... Apare iar tractorașul care împingea mocănița pe alt culoar de șine, se decuplează și în același timp se atașează locomotiva de ultimul vagon care devine primul, mai mult, văd că s-au înmulțit vagoanele, a mai apărut încă unul.

Dacă trenulețul avea traseul în forma cifrei 8 nu era nevoie de atâtea manevre, nu se mai obosea nici tractorașul, domnul C putea sta liniștit la geamul din vagonul 3 și chinezoaica nu mai jelea o umbrelă.

Se aud fluierături, toată lumea în vagoane, pleacă trenul. Iar tunelurile, iar aceleași peisaje, iar aceleași stații. De data asta oprim în fiecare stație, în „Jatare” am staționat mai mult, preț de 15 minute. Stația asta e cea mai florală, mare și frumoasă, are un restaurant cu terasă, câteva cascade umezesc locul. Am coborât singurică alături de asiatici, C. păzea noul nostru compartiment, cel de 6 locuri. Am cumpărat o înghețată, el stătea la geam și lingea înghețata, eu mă uțupeam prin stație. =))

Până la Mogra Gora a mai oprit de câteva ori mocănița, în dreptul unor pontoane din lemn construite special pentru a admira peisajele montane. Se buluceau chinezii, țipau și se strigau deranjând liniștea munților. Pontoanele astea au marginile din oțel fabricat la Reșița (veți vedea în poză), sunt construite pentru a admira mașina lui Kusturica dar și satul Drvengrad.

Înaintam către Mokra Gora, nașul cu cercei se zbenguia de zor (o să vă arăt în poze) era să cadă din tren, nu știu pe ce chinezoaică dorea să impresioneze, n-am fost pe fază.

Toată distracția asta a durat vreo două ore și jumătate, la ora 15:46 eram în tren, la ora 18:31 eram înapoi, în Mokra Gora, sătucul care are case vechi, din lemn, cu acoperișuri abrupte.

Mie mi-a plăcut excursia, m-a relaxat, mai ales că a ieșit și soarele la întoarcere, încălzea vagoanele și locomotiva, peisajele erau mai zâmbărețe.

Numele Nostalgia? Da, cică de dragul vremurilor trecute... =))

Am plecat bucuroasă spre parcarea de jos apoi am pornit spre Drvengrad. Of, n-am scăpat de chinezoi nici acolo...

---

VIZUALIZĂRI: 1161 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI