ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.10.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
OCT-2019
DURATA: 2 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Festivalul ”Zilele Dovleacului”, ediția din 2019 - localitatea Poșta Câlnău, județul Buzău

TIPĂREȘTE

În perioada 27 septembrie 2019 - 06 octombrie 2019 are loc în localitatea Poșta Câlnău din județul Buzău festivalul etno-gastronomic ”Zilele Dovleacului”. Ajuns la a cincea ediție, acest festival local este locul unde poți admira dovleci de diferite forme și dimensiuni, unde poți cumpăra anumite produse, dar și locul unde poți degusta multe bunătăți. Accesul către spațiul unde are loc festivalul este foarte simplu - pe partea stângă a DN 2/E 85 (deplasându-ne dinspre Buzău către Râmnicu Sărat). Festivalul este organizat lângă Pensiunea Valverde, o locație care în prezent este închisă.

Noi am ajuns la festival de două ori deja, prima dată duminică seara și a doua oară miercuri după-amiază. Am testat ”canapelele” realizate din baloți de paie, locuri unde te poți relaxa în timp ce admiri dovlecii pictați din jur. Sunt coșuri cu dovleci peste tot, ceea ce este normal, pentru că DOVLEACUL este vedeta festivalului. În stânga, după ce intri în curte, se află doi dovleci de mari dimensiuni, unul dintre ei cântărind nu mai puțin de 240 de kilograme (după spusele unui domn care se ocupa cu împletitul coșurilor din răchită). În ceea ce privește coșurile împletite, acestea sunt de vânzare, cel mai ieftin costând 10 lei.

Comercianții oferă spre vânzare -printre altele- diferite flori la ghiveci, produse din levănțică, dar și borcane cu dulceață, sirop de casă, ceapă, usturoi, struguri, vin sau must (10 lei/litrul).

În apropiere se află ”cuptorul bunicii”, un chioșc unde se comercializează plăcinte cu brânză și, bineînțeles, plăcinte cu dovleac. Aceste produse sunt mari și sunt gustoase; noi am cumpărat din fiecare sortiment câte una (15 lei/bucata). Dacă vrei să mănânci altceva, pe grătarul din vecinătate sfârâie mititeii și se rumenesc bucățile de pastramă sau cârnații. Am ales mititeii (care nu sunt mici deloc), iar prețul este bun - 3 lei/micul. Dacă ai norocul să nu fii șofer, berea la pahar (4 lei) îți poate potoli setea. Dacă în schimb conduci, merge și un suc sau poate un pahar cu must (4 lei).

Lângă spațiul unde comercianții expun produsele spre vânzare este amenajată o zonă de relaxare. În ce constă acest spațiu?! Păi, a fost creat un fel de labirint din baloți de paie și există câțiva baloți mai mari de formă cilindrică, locuri numai bune pentru realizat fotografii. Există și coceni de porumb așezați asemenea unor corturi, iar cei mici sunt încântați să se adăpostească acolo pentru câteva clipe.

Duminică seara, spațiul era plin de copilași care zburdau printre baloți, în timp ce părinții îi supravegheau de pe margine. În timpul săptămânii este mai puțin aglomerat.

Cei care în aceste zile se află în trecere prin zonă (pe DN 2/E 85) pot face un popas la Poșta Câlnău pentru a-l saluta pe Dovleac, vedeta acestui festival! Noi am fost acolo și ne-a plăcut! Ajuns la final de articol, voi atașa câteva dintre fotografiile făcute de către noi la festivalul ”Zilele Dovleacului”, ediția 2019.

Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 02.10.19 22:55:30
Validat / Publicat: 03.10.19 08:14:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUZĂU.

VIZUALIZĂRI: 655 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vom participa la festivalul ”Zilele Dovleacului”, ediția 2019.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39350 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

mprofeanu [03.10.19 10:09:56] »

@Crazy_Mouse: Frumoasă și inedită această sărbătoare!

Mi-au plăcut pozele, mi-au plăcut dovlecii mai mici și mai mari, căsuțele, totul, ..., parcă sunt filele unei cărți cu povești!

Avem atâtea de arătat și de sărbătorit! Copiilor, bunicilor și chiar și adulților sigur le-a plăcut festivalul!

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [03.10.19 11:57:01] »

@Crazy_Mouse: Ce frumos! Mai că-mi vine să fug acolo, acum, cât Festivalul "Zilele Dovleacului", ediția 2019 - Poșta Câlnău, încă mai este în desfășurare.

… unul dintre ei cântărind nu mai puțin de 240 de kilograme (după spusele unui domn care se ocupa cu împletitul coșurilor din răchită).

Cred că omul cam exagera.

Pozele – o delectare – mi-au amintit de copilărie când, într-o vacanță, am fost în Basarabia. Un unchi avea în grădină (între altele) un dovleac mare, uriaș în ochii noștri de copii. Când l-a recoltat, l-a cântărit, apoi a cântărit-o și pe sora mea (pe atunci de numai 8 ani). Amândoi - și dovleacul și sora mea, aveau aceeași greutate - 25 kg.

mihaelavoicu [03.10.19 14:57:51] »

Superb! Ce inițiativă!

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [03.10.19 21:03:49] »

@iulianic, mprofeanu, mihaelavoicu, all: Spațiul în care se desfășoară acest festival este frumos amenajat, cei implicați au muncit mult acolo și asta m-a făcut să prezint ”Zilele Dovleacului” de la Poșta Câlnău pe AFA. Păcat de faptul că vremea se schimbă radical în curând!

În ceea ce privește alte festivaluri locale din zona noastră, în weekendul 05-06 octombrie 2019, în localitatea Berca va fi organizat Festivalul ”Cârnaților de Pleșcoi”. Locația festivalului va fi Pensiunea Casa Matei din localitatea Berca, județul Buzău.

Tot în acest final de săptămână, la Focșani se organizează Festivalul Internațional al Viei și al Vinului Bachus 2019 (în perioada 03 - 06.10.2019). Informații despre aceste festivaluri locale puteți găsi pe internet, dar și pe rețelele de socializare.

În măsura în care vom mai ajunge pe la vreunul dintre aceste evenimente locale, voi încerca să prezint cât mai repede informații pe AFA, pentru popularizarea festivalurilor.

Vă mulțumesc pentru lectură și pentru ecouri! Numai bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, mihaelavoicu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂFestivaluri, evenimente în judeţul Buzău:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075172901153564 sec
    ecranul dvs: 1 x 1