ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.06.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.07.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
APR-2010
DURATA: 1 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Mănăstirea Sfintei Cruci - nu trebuie ratata

TIPĂREȘTE

După cum i-am promis colegei @mariana.olaru, întrun ecou postat aici click aici m-am întors azi la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, pentru a culege impresii noi şi a face poze.

Eu, de fapt, AmFostAcolo de mai multe ori, însă niciodată la lumina zilei, precedentele vizite fiind cu prilejul Slujbei de Paşte, aşa că, azi, de fapt am redescoperit acestă locaţie.

Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea este o mănăstire foarte tânără, căreia i s-au pus bazele în 1992, sub iniţiativa stareţei stavrofora (titlu ecumenic) Mina Băcilă, care o conduce şi azi.

Mănăstirea este situată pe strada Făcliei, nr. 24/A, la circa 2 km. de centrul oraşului, pe partea dreaptă a Crişului Repede şi se întinde de la stradă, până pe unul dintre dealurile Oradiei.

Pentru colegii, care vin la vară, la Băile Felix/1 Mai, sau care sosesc în Oradea dinspre Cluj, se ajunge foarte uşor la Mănăstire, dacă, după ce se trece podul peste Crişul Repede, cel de lângă Hotelul Continental Forum, se face imediat la dreapta şi se merge pe lângă aacest hotel, se trece de Ştrandul Municipal, de Ştrandul Dinamo, de Hotelul Terra, după care la circa 500 metri pe stânga se află Mănăstirea.

Odată ajuns la Mănăstire, am constat că există suficiente locuri de parcare, atât în dreptul Mănăstirii, pe stradă, cât şi întro parcare amenajată pe partea dreaptă.

Primul lucru ce se zăreşte din stradă, este clopoţniţa de la intrare, care îndeplineşte şi rolul porţii de acces (atât pietonală, cât şi pentru vehicule – chiar când dădeam eu să intru, o măicuţă ieşea cu un autoturism).

Intrat fiind în curtea mănăstirii, primul lucru care mi-a furat privirea a fost multitudinea de flori, ce se găsesc atât la terasele chiliilor, cât şi o multitudine de trandafiri la sol. Plus curăţenia exemplară şi gazonul proaspăt tuns (de altfel, prin curte, trebăluiau făcând curăţenie, doi băieţi).

În curte, nicio măicuţă (am uitat să vă spun, dar Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea este o mănăstire de maici, singura din localitate), niciun pelerin/vizitator, niciun ghid, nimic.

Puţin descumpănit, văd în partea stângă, magazinul mănăstirii, pe care trona semnul DESCHIS, aşa că-mi fac curaj şi intru. În magazin, două maici stăteau de vorbă, le salut, observ că au ceva de povestit, aşa că mă retrag în a doua odaie a magazinului, fac câteva poze şi când revin în prima cameră, mai rămăsese doar responsabila de magazin.

Încerc să scot de la ea câteva informaţii, dar îmi dau seama că nu are chef de vorbă. Cu greu scot de la ea, faptul că, pelerinii pot dormi acolo la un preţ de 50 lei/noapte, camera dublă, se poate servi şi masa, dar nu a ştiut să-mi spună la ce preţ, îmi mai spune şi că, sunt vreo 80 de maici, că nu produc tot ce vând în magazin, ci doar veşmintele monahale şi picturile pe pânză şi pe sticlă (au două astfel de ateliere).

O rog să mă lase să fac câteva poze în magazine, dar se codeşte şi-mi spune că, găsesc tot ce mă interesează întrun pliant pe care-l avea de vânzare-n magazin. Nu am ce face, cumpăr pliantul şi rămân cu pozele făcute în cea de-a doua cameră (fără ca ea să ştie).

Ies din magazin şi lecturând pliantul mă îndrept spre biserică.

Pe drum, nu pot să nu remarc o icoană a Maicii Domnului, cu Pruncul Isus, în curte, precum şi mai multe icoane/picturi, pe zidul cu care este terasat terenul. Foarte frumoase.

De acolo, am văzut că în curte, de fapt sunt 2 Biserici (cea principală din zidărie cu hramul ” Adormirea Maicii Domnului ” şi una mai veche, monument istoric, datând din secolul XVII, din lemn, recondiţionată, cu 2 hramuri ” Sfânta Cuvioasa Parascheva” şi ” Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril ”) şi două capele (una de iarnă şi una de vară).

Mă îndrept spre biserica din lemn, dar era închisă, aşa că nu pot să intru, vad cele două capele (paraclise), foarte frumoase, după care sunt atras de biserica principală.

Mă uimeşte, cu pictura sa exterioră, foarte frumoasă, iau pliantul şi mă informez. A fost construită între 1994 şi 2004, a fost sfinţită în 2007 şi a fost pictată de Ioan Savu, din Piteşti (între 1996-1998 exteriorul şi 2002-2003 interiorul) întro pictură murală bizantină, cu scene biblice.

Alte date interesante despre biserică: este singura biserică din Transilvania, pictată la exterior, pictură realizată pentru a crea o legătură cu bisericile din nordul Moldovei, are dimensiunile 33 metri lungime, 33 metri înălţime şi 12 metri lăţime.

Intru în biserică, în speranţa că o să găsesc o măicuţă ceva mai vorbăreaţă, dar surpriză, nu era nimeni. La ghişeul unde se vând lumânări, un anunţ ”Revin Imediat”. Biserica foarte frumosă, nu foarte mare, dar intimă/primitoare, picturile excelente, icoane pictate şi iconostasurile, foarte frumos sculptate în lemn de stejar (la pliant spune că-s opera unor meşteri din Moldova), cu o pictură de Constantin Ichim, din Iaşi, scaunele tot aşa frumoase din lemn.

M-au impresionat cele 2 strane, cu suporturile pentru cărţi, din lemn şi nu în ultimul rând, candelabrul din metal, ornat atât la exterior, cât şi pe interior cu picturi.

Am observat şi o lădiţă, pe care scrie ”SFINTE MOAŞTE”, dar n-am reuşit să aflu ale cui sunt.

Sigur că, am spus şi eu o rugăciune, mi-am făcut câteva cruci, am sărutat icoanele de pe iconostasurile mici şi am părăsit mănăstirea cu regretful că nu am găsit un ghid care să-mi spună mai multe.

La final, îmi cer scuze pentru acest review, mai puţin ecumenic, decât ar fi trebuit, dar, din păcate, nu fac parte din categoria ortodocşilor practicanţi aşa că, o încercare de a-l scrie în alt mod ar fi fost fals şi ar fi stricat review-ul.

O să urc şi vreo 80 de poze, aşa că, aveţi răbdare, până se validează.

În concluzie, AmFostAcolo, de mai multe ori, o să mai merg şi vă recomand şi vouă să vedeţi Mănăstirea Sfintei Cruci, din Oradea, dacă aveţi 2 – 3 ore, la dispoziţie.

Au şi sait de internet click aici

Iar coordonatele GPS sunt: N 47. 05199º x E 21. 96631º


[fb]
---
Trimis de creivean in 19.06.10 21:12:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORADEA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9280 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Vedere din lateral a bisericii principale. Toată-i pictată.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2500 PMA (din 6 voturi)

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

magdalena [20.06.10 09:47:02] »

Superba manastirea! Am ramas impresionata de fotografii.

Pacat ca e asa departe de Bucuresti...

creivean [20.06.10 09:58:13] »

@magdalena

Şi de la mine, Bucureştiul îi la fel de departe şi tot îl văd măcar o dată pe an. Aşa că, te aşteptăm la Oradea.

mariana.olaru [20.06.10 13:32:35] »

Review-ul tău este excelent! Nu trebuie să fii un ortodox habotnic ca să scrii cumpătat şi fără extazieri care altora pot părea deplasate sau doar mimate.

Ceea ce m-a surprins plăcut a fost grandoarea, dacă pot să-i spun aşa, unei mănăstiri construită abia după 1992: biserica în întregime pictată, chiliile şi maiestuoasa clopotniţă de la intrare sunt de-a dreptul uimitoare. Mulţumesc pentru această vizită virtuală!

Cât despre comportamentul introvertit al măicuţelor şi lipsa lor de interes vis-a-vis de vizitatori, cred că nu-i un caz singular. E un fenoment parcă din ce în ce mai des abordat la aşezămintele mănăstireşti şi l-am remarcat chiar şi la mănăstirile de la Meteora. Poate este modul lor de a-şi arăta lipsa de interes şi poate chiar dezgustul faţă de cele lumeşti, sau poate chiar au altceva mai bun de făcut, chiar dacă e numai ceva spiritual, decât a răspunde a nu ştiu câta oară unor întrebări banale, cotidiene, devenite plictisitoare. Sau poate nu vor să facă publică viaţa de obşte mănăstirească. Şi cred că este dreptul lor legitim.

Într-adevăr, ar fi fost păcat să nu ne prezinţi şi fotografiile : sunt foarte frumoase şi grăitoare. Felicitări!

Un vot din convingere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
magdalena [20.06.10 14:28:24] »

Pe mine m-au surprins placut maicutele de la Manastirea Tiganesti si Manastirea Zamfira, ca si cele de la Manastirea Ghighiu.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
creivean, magdalena, mariana.olaru
Alte impresii din această RUBRICĂBiserici, mănăstiri în Oradea și împrejurimi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069375038146973 sec
    ecranul dvs: 1 x 1