ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.09.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Iasi
ÎNSCRIS: 13.01.15
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Casa de vacanţă 'Regina Deltei' - un loc unde m-aş întoarce oricând

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Delta Dunării – acest paradis între ape, m-a fascinat dintotdeauna. Întâi am privit-o în manualele de geografie, apoi la televizor, singura reţinere pe care am avut-o însă de a veni mai curând aici, au fost zvonurile despre ţânţari – un mit acum spulberat.

Anul ăsta am revenit pentru a doua oară în Delta Dunării, pentru că, aşa cum spuneam şi într-un articol anterior, „există locuri în care ştii că vei reveni cândva chiar din clipa în care le vezi pentru prima dată, pentru că există în fiinţa noastră o atracţie inexplicabilă către frumosul creat de natură”.

Era prin luna februarie a anului curent când am văzut, întâmplător, pe un site de socializare, oferta de la Casa de Vacanţă Regina Deltei. Am răsfoit netul căutând impresii despre această locaţie dar nu am găsit decât review-uri pozitive. Mi-au plăcut pozele de pe site-ul pensiunii şi mai ales mi-a plăcut că se putea ajunge acolo cu maşina. Cum nu aveam încă planificat nimic pentru vară, am zis: „- gata, start vacanţe!”

Am trimis un email la pensiune şi imediat am şi primit răspunsul: rapid şi foarte detaliat! Am achitat a doua zi un avans de 600 lei şi... gata!!! Plecăm în deltă, uraaaa!!!

Oferta pensiunii

Casa de vacanţă Regina Deltei oferă pachete turistice all inclusive pentru 4 zile/3 nopţi, începând din iunie, până în septembrie a. c. Asta însemna pensiune completă, adică 3 mese pe zi (intrare cu cină şi ieşire cu micul dejun din ultima zi); două excursii cu barca în Delta Dunării de 3 ore fiecare, taxa de acces în rezervaţie, acces la piscină (şezlonguri şi prosoape incluse), posibilitatea de a pescui de pe ponton, cu asigurarea celor necesare (bucuria soţului!).

Preţul unui pachet turistic în perioada aleasă de noi, adică 23 iunie – 26 iunie, era de 1050 lei/persoană/sejur.

Cum ajungem?

În primul rând, pentru a ajunge în Delta Dunării, trebuie să ajungi la Tulcea. De aici, pornesc mai multe posibilităţi: una cu maşina şi una pe apă. Pentru cei care merg cu barca, maşina se lasă în Tulcea, iar mai departe depinde de oferta fiecărei pensiuni.

Noi am ales varianta cu maşina; am plecat din Iaşi în jurul orei 8.00, pe ruta Iaşi-Vaslui-Bârlad-Galaţi, unde am traversat Dunărea cu bacul, apoi spre Tulcea, Mahmudia şi, cu ajutorul “Gabrielei”, am ajuns cu uşurinţă la pensiune, în jurul orelor 13.00.

Băltenii de Sus, unde este amplasată pensiunea noastră, aparţine de comuna Bestepe, situată în judeţul Tulcea şi se află la o distanţă de aproximativ 23 km de municipiul Tulcea. Din DJ 222C, am intrat la un moment dat pe un drum comunal, DC 60 şi, la scurt timp, suntem anunţaţi că “am ajuns”. Nu vedeam nimic în jur care să semene a pensiune: pe partea dreaptă o baltă (cu peşte – am aflat ulterior) iar pe stânga case, cu porţi mari. Nici un banner!

Am coborât din maşină şi, la prima casă am tras de poartă! Aici era! Tocmai ajunsese cineva şi descărca bagajele din maşină. Am intrat cu maşina şi imediat a venit cineva din personalul pensiunii care ne-a urat bun venit. Ni s-a spus că ne putem caza, deşi pe site citisem că check-in-ul se făcea începând cu ora 16.00.

Pensiunea

Casa de vacanţă Regina Deltei este clasificată la 3 stele şi este amplasată într-un cadru natural deosebit de frumos, fiind situată în inima deltei, chiar lângă apă, cu vedere spre Dunăre, pe malul drept al braţului Sfântului Gheorghe.

Pensiunea oferă cazare în 5 camere duble matrimoniale, dotate cu aer condiţionat şi internet wireless gratuit, 4 dintre acestea fiind situate la etajul I iar o cameră şi 1 apartament, situate la etajul II.

Intrarea se face pe nişte scări frumoase, rotunde, din piatră, flancate de multe flori şi pătrundem întâi într-un mic holişor, cochet şi decorat cu tot felul de obiecte, apoi intrăm în living. Aici găsim recepţia, unde ne aşteaptă o tânără drăguţă şi cu un zâmbet larg pe faţă. După formalităţile de rigoare şi un schimb de mici amabilităţi, ni se prezintă pensiunea.

În partea dreaptă a livingului este sala de mese, care are exact atâtea mese câte camere are pensiunea. Micuţ şi intim. În faţă este şi o zonă de bar, iar deasupra, pe perete, un televizor mare LCD, fixat tot timpul pe un canal de muzică.

În partea stângă este un loc de relaxare tare plăcut, cu două canapele confortabile din piele de culoare roşie, cu multe pernuţe albe, două fotolii, o bibliotecă cu diverse cărţi dar şi ghiduri turistice, jocuri (şah, table, rummy, etc.) iar în faţa lor o măsuţă fantezie. Mai există aici un şemineu rustic, care dă un aer aparte acestui living. Încăperea este dotată şi cu aer condiţionat şi are vedere direct la Dunăre.

Tânăra de la recepţie ne-a înmânat programul pentru zilele cât vom sta aici, ora plecării în excursii, repartizarea pe bărci, programul orelor de masă precum şi tot ce vom avea în meniu în cele 4 zile. Totul era foarte bine pus la punct, în cele mai mici detalii. Lângă recepţie mai este un frigider mare cu băuturi.

Urcăm la etajul I pe nişte scări elegante cu balustrade de inox şi pătrundem într-un hol luminos, decorat cu multe flori şi tablouri. Suntem conduşi în capătul acestuia, de unde, prin nişte uşi mari, acoperite cu perdele albe diafane, intrăm pe terasa pensiunii. Super terasă!!! Mare cât toată lungimea clădirii dar şi foarte largă, de formă semirotundă, mobilată cu canapele şi fotolii din imitaţie de ratan. De aici aveam o privelişte de vis! Dunărea în toată splendoarea ei se desfăşura în faţa ochilor noştri! Dunărea dar şi tot spaţiul verde din faţa pensiunii, piscina, pontonul... …. creau o imagine senzaţională! …. să tot stai să priveşti!

Camera

Fermecaţi de tot ce văzusem până în prezent, pătrundem în sfârşit în cameră.

Prima impresie: elegant, curat şi luminos!

Găsim aici un pat dublu matrimonial, mare şi cum nu se poate mai confortabil. Ne-am întins un pic şi, obosiţi fiind după un drum lung, nu ne mai puteam ridica. =)) Ce-mi place mie pe unde mă duc, să găsesc şi câteva pernuţe mici. Aici aveau! Lenjeria de pat cred că era de cea mai bună calitate. De un alb imaculat şi plăcută tare la atingere.

Mai găsim în cameră un cuier, suport de bagaje, apoi, în prelungirea acestuia, un dulap pentru haine, cu rafturi dar şi cu multe umeraşe, perie de haine, etc. şi o comodă, deasupra căreia este amplasat un televizor LCD de mărime medie. Tot mobilierul este de culoare deschisă, ceea ce dă şi mai multă luminozitate spaţiului. De o parte şi de alta a patului avem două noptiere cu sertar şi câte o veioză. În cameră mai găsim şi o măsuţă fantezie cu un scăunel mic, precum şi o oglindă mare şi frumoasă. Deasupra este amplasat aparatul de aer condiţionat. Ieşim în balcon şi …... avem aceeaşi imagine ca de pe terasă! De fapt, camera noastră era chiar lângă terasă. Două fotolii mici şi o măsuţă, îmbracă frumos acest balcon. Am apreciat că este drăguţ, intim şi nu este comun cu al camerei vecine.

Uşa şi geamurile sunt prevăzute cu plase de ţânţari deşi …. vă spun cât se poate de sincer, cât am stat acolo eu nu am simţit nici o pişcătură de ţânţar!!!

Baia

Este super elegantă. Cabina de duş generoasă, cu două duşuri, consumabile din abundenţă, prosoape din alea moi şi pufoase, câte două de fiecare şi care ni s-au schimbat în fiecare zi cât am stat acolo, plus prosopul pentru cabina de duş. Mai găsim un uscător de păr, ventilator şi o oglindă imensă, deasupra căreia este amplasat un corp de iluminat.

Suntem super încântaţi de cameră, de balcon şi terasă şi parcă ne-a trecut dintr-o dată toată oboseala!

Coborâm să luăm câte o cafea de la bar şi să inspectăm puţin împrejurimile.

Spaţiul exterior

Imediat după ce intrăm pe poarta mare, este amplasată parcarea, bineînţeles gratuită şi care are exact atâtea locuri câte are şi pensiunea.

Urmează un mic spaţiu destinat celor care vor să facă un pic de sport: o bandă de alergat şi o masă de tenis de masă.

În grădina interioară găsim atâta verdeaţă…. sălcii pletoase… flori şi pe sus şi pe jos … două hamace… woooow, oare am ajuns în paradis? Spaţiul verde este despărţit în două de o alee micuţă, flancată de o parte şi de alta de sălcii pletoase şi care duce la ponton. Peste tot multe, multe flori, în special trandafiri de toate culorile. Chiar în faţa pensiunii, pe partea dreaptă este un mic spaţiu de joacă pentru copii, urmează grădina cu flori şi apoi, una din terase, cu multe mese, bănci, grătar, aragaz, frigider mare, puse toate la dispoziţia turiştilor.

Pe spaţiul verde din faţa terasei sunt amplasate două hamace, unde eu am petrecut mare parte din timp citind sau, pur şi simplu …. ascultând liniştea!

Într-un colţ al grădinii există şi o barcă ca decor încărcată cu flori.

Urmează piscina, care a fost tot timpul foarte curată, cu scară din inox, cred că avea în jur de 2,5 m. Pontonul pensiunii este superb! Sunt amplasate aici multe şezlonguri, măsuţe şi fotolii din imitaţie de ratan, umbrele de soare. Este locul unde am văzut cel mai frumos apus de soare!

În faţa pontonului este amplasat debarcaderul de unde plecam în excursii cu barca şi unde găsim şi câteva mese şi scaune pentru cei ce vroiau să vadă Dunărea mai de aproape.

Meniul

Masa la Casa de vacanţă Regina Deltei se servea conform programului pe care l-am primit, la orele fixate; bineînţeles totul era pe bază de peşte, dar pentru cei care nu doreau peşte, se putea pregăti şi altceva. Am fost anunţaţi de acest lucru încă de când am primit oferta pe email. Specialităţile de peşte pe care le-am servit aici au fost un deliciu chiar şi pentru cei mai pretenţioşi gurmanzi. Cel mai gustos borş de peşte!!!

După cum v-am spus, nu am fost pentru prima dată în deltă, dar …... aici mâncarea de peşte a fost cu mult peste aşteptări! :)) Pentru prima dată în viaţa mea am mâncat ciorbă din burtă de somn, ciorbă din perişoare de peşte ….

Ciorbele erau aduse în boluri mari, de unde fiecare se servea cu cât dorea. Noi nu reuşeam niciodată să mâncăm mai mult de o farfurie. Nici nu am bănuit vreodată câte feluri de mâncare se pot găti din peşte! La felul II am mâncat: saramură de crap cu mămăliguţă, scrumbie la grătar, somn la cuptor cu sos, şalău fript, peşte asortat prăjit cu mămăliguţă, plachie de peşte. Yammyyyy!!! La desert primeam în general prăjituri de casă sau îngheţate. Apă plată ni se aducea la fiecare masă, câte 0,5 l de persoană.

Băuturile alcoolice nu au fost cuprinse în ofertă, dar, la fel, am ştiut de acest lucru încă de la început. Ni s-a sugerat că putem să ne aducem de acasă şi să le depozităm în frigiderul din foişor, care era doar pentru noi, sau puteam cumpăra de acolo. Am ales prima variantă şi ca noi, toată lumea! :)

Micul dejun era de tip bufet suedez şi, pe lângă produsele clasice, ceai, cafea, lapte, cârnăciori, ouă, muşchi afumat, brânză, caşcaval, dulceţuri, mai găseam şi alte gustări din peşte, gen salată de icre, etc.

Meniul era fix şi cuprindea, la prânz şi cină, câte două feluri de mâncare şi desert. Un adevărat răsfăţ! Am mâncat cu o poftă şi o plăcere … de nu vă pot povesti! Erau atât de gustoase preparatele …. te lingeai pe degete, nu alta! =))

Personalul pensiunii

Foarte discret. Nici nu le simţeam prezenţa doamnelor de acolo, dar totuşi, când era nevoie, apăreau de nu ştiu unde. Chiar îmi este greu să descriu în cuvinte frumuseţea şi căldura oamenilor care ne-au primit la Casa de vacanţă Regina Deltei şi care pun mult suflet în activitatea lor şi se străduiesc să le facă pe plac tuturor turiştilor.

Mereu cu zâmbetul pe buze,mereu atenţi şi grijulii.

Ce se poate face în 4 zile la Regina Deltei

Zilele au alternat foarte frumos: excursii cu barca în Delta Dunării, plajă şi baie în piscină, relaxare în hamac sau pe terasa pensiunii, câte o partidă de pescuit iar serile le încheiam foarte frumos cu câte o partidă de table, darts, cărţi ori conversaţii şi poveşti interminabile afară, în foişor. Fiind un grup atât de mic, de doar 5 familii, ne-am împrietenit imediat. Cred că am fost cel mai compact grup pe care eu l-am întâlnit în ultimii ani.

Am admirat împreună de pe pontonul pensiunii cele mai frumoase apusuri, care nu pot fi redate în fotografii…. Soarele sângeriu răspândea o lumină impresionantă deasupra întinderii de apă … atmosfera era unică!

Excursiile au fost …. ceva de vis!

Cea mai frumoasă parte a sejurului în deltă, este plimbarea cu barca, alunecând prin cotloane nebănuite, pe canale întortocheate, cu stufăriş bogat şi păduri umbroase, pe lacuri întinse şi imaculate, prin păduri cu aspect tropical ce adăpostesc o floră şi o faună bogată şi variată. Totul este întregit cu brâuri de nuferi albi şi galbeni, de o frumnuseţe ireală.

Am rămas fascinată de jocul în aer sau pe întinderea apei a păsărilor de baltă, pelicani, lebede, egrete, raţe, etc. Cel mai mult m-a bucurat întâlnirea unei colonii de pelicani pe care i-am putut admira îndeaproape; zborul acestora e un adevărat spectacol!

E greu de descris întreg tabloul.

Trebuie neapărat să fii acolo, să priveşti şi să simţi miracolul deltei! Cuvintele sunt goale şi sărace pentru a descrie splendoarea deltei.

Impresii finale

Delta Dunării este o bijuterie naturală, care merită să fie văzută măcar o dată în viaţă, dar cel mai bine, de câte ori aveţi ocazia, pentru că de fiecare dată veţi fi surprinşi de peisajele mirifice pe care le oferă şi clipele unice pe care le veţi trăi acolo.

Recomand din suflet Casa de vacanţă Regina Deltei, locul în care eu am înţeles adevărata semnificaţie a termenului “odihnă”.

 

Vacanţe de vis!

Webmaster, rog inserare - youtu.be/M7dZ8HS0uA8


[fb]
---
Trimis de gettyy in 11.09.19 17:18:15
Validat / Publicat: 11.09.19 18:13:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BĂLTENII de SUS.

VIZUALIZĂRI: 3114 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gettyy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Un loc de relaxare totală
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51500 PMA (din 55 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

17 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[11.09.19 18:00:34]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

--

Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

gettyyAUTOR REVIEW
[11.09.19 18:09:51]
»

@webmasterX: Da, este OK!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
krisstinna
[11.09.19 19:40:15]
»

@gettyy: Ce regină! Dar și ce poveste

Super totul, m-ai făcut sa salivez: pentru peste dar și de “pofta de deltă”

Felicitari pentru sejur, review și pozele minunate!

gettyyAUTOR REVIEW
[11.09.19 19:47:59]
»

@krisstinna:

Multumesc mult, @krisstinna!

Asa cum am spus si în titlu, şi mâine m-aş reîntoarce acolo!

A fost foarte frumos dar a durat prea puțin!

Toate bune!

webmaster
[11.09.19 22:57:50]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

gettyyAUTOR REVIEW
[12.09.19 06:12:22]
»

@webmaster:

Multumesc frumos!

Zoazore
[12.09.19 10:29:28]
»

@gettyy: Ce e bun si frumos, ori e ilegal, ori e imoral, ori se termina repede!

Delta face parte dintr acele vise care ai vrea sa tina la infinit! Dar...

Frumoasa e Regina si, pentru ce ofera, nici nu-i scump!

Si pentru ca e Regina, a primit si o poveste frumoasa de la tine!

gettyyAUTOR REVIEW
[12.09.19 10:49:11]
»

@Zoazore:

Multumesc mult, Zoazore.

Să stii că la Regina Deltei si eu m-am simtit ca o regină pentru câteva zile.

Regina mi-a oferit o vacanță de neuitat, mi-a oferit posibilitatea să cunosc oameni minunati, pasionați de deltă, de natură si dedicați în totalitate oaspeților.

Ne-am simțit ca într-o familie.

Totul a fost la superlativ!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Alex_Macedo
[12.09.19 14:51:54]
»

Este o delectare să citeşti un review bine aşezat în pagină şi cu detalii care acoperă totul, pentru toate sufletele fără a mai fi nevoie de semne de întrebare. Cel mai mult mi-a plăcut, acel... acel... ehm... pozitivism.

Uite că se poate! Poţi aduce Elveţia, acasă, pentru a o lăuda, fiindcă poate exista şi aici la noi!

Bravo!

Zoazore
[12.09.19 15:10:27]
»

@Alex_Macedo: Eu inca mai astept o scriere de-a ta!

Mi-e dor!

Alex_Macedo
[12.09.19 16:20:55]
»

@Zoazore:

Zori-de-zi!... când voi avea de povesti ceva, sigur voi aşterne. Oricum... mulţumesc de încurajare!

gettyyAUTOR REVIEW
[12.09.19 19:35:33]
»

@Alex_Macedo:

Multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase!

Alex_Macedo
[12.09.19 20:14:40]
»

@gettyy:

Cu drag!

Mi-a placut mult!

Fericire10
[16.09.19 11:40:59]
»

Nu am fost în Deltă, dar după aşa detaliere, sigur voi merge. Mulţumesc

gettyyAUTOR REVIEW
[16.09.19 12:22:56]
»

@Fericire10:

Multumesc si eu, Fericire10!

Musai sā mergi!

Yolanda
[19.09.19 14:09:10]
»

@gettyy: frumoasa vacanta! Delta e mirifica, te îndragostesti pe viata de ea. Sa o vizitam cât de des putem.

gettyyAUTOR REVIEW
[19.09.19 16:13:09]
»

@Yolanda:

Multumesc Yolanda!

E minunată delta!

Suntem binecuvântati cu o astfel de comoară naturală si trebuie să ne mândrim că Delta Dunarii dainuie pe pământurile României.

Ar trebui să avem grijă să o protejam, să o promovăm cum se cuvine, la valoarea ei si să o arătăm lumii întregi pentru că merită sa fie cunoscută si vizitată de turistii de pretutindeni.

Vacanțe frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, Fericire10, gettyy, Yolanda, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂCasa de vacanţă Regina Deltei:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078957080841064 sec
    ecranul dvs: 1 x 1