ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.08.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
AUG-2019
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
75.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

La masă pe Transalpina, la ”Terasa Bunicului”

TIPĂREȘTE

În urmă cu o săptămână am ajuns din nou pe Transalpina. Dacă în urmă cu doi ani am parcurs DN 67C doar parțial (de la Obârșia Lotrului până la Novaci), de data aceasta am străbătut integral ”Drumul Regelui”, plecând de la Sebeș puțin după ora 10.00. Nu ne-am grăbit deloc pe drum și am făcut mai multe popasuri (pentru relaxare, pentru fotografii, pentru cules de afine, pentru masă), astfel că am ajuns tocmai seara pe cealaltă parte a muntelui.

Dincolo de Obârșia Lotrului, am urcat vertiginos către golul alpin, iar pe platoul montan am făcut o oprire mai lungă deoarece acolo doream să mâncăm. Lângă tarabele comercianților de suveniruri se află ”Terasa Bunicului”; această locație are câteva locuri în interior, iar pe terasa exterioară se află mai multe mese de lemn. Ne-ar fi plăcut să mâncăm afară pentru că era o zi însorită, dar vântul nu avea astâmpăr, așa că am ales în cele din urmă o masă în interior. Pereții sunt decorați cu vase de lut și ștergare, însă cele două mese libere nu erau curățate.

Înainte de a ocupa o masă liberă (pe care am șters-o noi cu un șervețel umed), am aruncat o privire pe la plitele și grătarele de afară; acolo se rumeneau bulzurile, sfârâiau micii și clocotea gulașul într-un ceaun. Pe lângă aceste bunătăți, meniul terasei mai cuprinde ciorbă de văcuță (15 lei), ciorbă de perișoare (15 lei), fasole cu ciolan afumat (25 de lei), tocăniță cu mămăligă (25 de lei), murături (5 lei), ceafă de porc (20 de lei), cârnați (20 de lei). Frigiderele cu băuturi se află în interior, lângă bar; sucurile la jumătate de litru costă 6 lei, berile la doză au prețuri cuprinse între 6 lei și 8 lei, iar cafeaua, ciocolata caldă sau ceaiul costă 5 lei fiecare.

Întrucât comanda și plata se fac la bar, am stat puțin la coadă și apoi am comandat o porție de gulaș, un bulz și o porție de fasole cu ciolan afumat. Eu aș fi vrut tocană cu mămăligă, dar mi-au spus că se terminase mai devreme, așa că am ales fasolea cu ciolan.

Soția s-a declarat mulțumită de gulaș, juniorul a savurat bulzul, iar eu am mâncat fasolea (spre deosebire de gulașul fierbinte, fasolea a fost aproape rece, iar asta nu m-a încântat). Mâncarea a costat 60 de lei (gulaș=25; fasole=25; bulz=10), iar pentru două sticle mici de Pepsi am mai plătit 12 lei.

După aproximativ 40 de minute petrecute la ”Terasa bunicului”, am aruncat o privire pe la tarabele comercianților ambulanți din vecinătate. Pe lângă diverse suveniruri, de acolo pot fi cumpărate bunătăți precum: pastramă de mistreț (65 de lei/kg.), pastramă de cerb (75 de lei/kg.), șorici, jumări, siropuri din fructe de pădure, gemuri, ciocolată de casă, salam de biscuiți, porumb fiert (5 lei) sau cozonac secuiesc (15 lei).

Toate aceste produse ne făceau cu ochiul, așa că nu puteam pleca de acolo cu mâna goală; am cumpărat trei bucăți ciocolată de casă (5 lei bucata) și o sticlă de 500 ml. sirop de floare de soc (20 de lei).

Având în vedere cele prezentate, recomandăm ”Terasa Bunicului” de pe Transalpina! În ceea ce privește parcurgerea acestui spectaculos drum, ar fi indicat să faceți asta în timpul săptămânii întrucât în weekend este cam aglomerat!

Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 19.08.19 22:15:09
Validat / Publicat: 20.08.19 06:16:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSALPINA.

VIZUALIZĂRI: 4403 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Frumusețea muntelui.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36650 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Dana2008 [20.08.19 07:56:51] »

@Crazy_Mouse: Buna!

Felicitari pentru articol!

Si noi am fost in luna august pe Transalpina. E uimitor Drumul Regelui!

Arata foarte bine mancarea in fotografii!

Din pacate anul acesta eu am parcurs traseul cu teama, pentru ca baiatului meu ii este rau de la atatea viraje care dureaza si mult timp. Asa ca noi in loc de mancare, i-am dat emetiral si dropsuri pentru raul de masina de la farmacie.

Anul trecut saracutul, dincele trei iesiri pe Transalpina, in doua i s-a facut rau. Am fost atunci la o stana sa mancam si a fost foarte buna mamaliga cu branza si smantana facuta special pentru noi.

Sa va fie de bine!

Calatorii frumoase!

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [20.08.19 08:54:43] »

@Dana2008: Noi avem noroc, băiatul nu a avut vreodată rău de mașină, așa că ne putem permite să abordăm fel de fel de drumuri. Transalpina e frumoasă într-o zi senină, iar în ceea ce privește mâncarea știu că Stâna Ștefanu este o altă locație unde se mănâncă bine. Această stână se află la coborârea prin golul alpin către Obârșia Lotrului.

Oricum, dacă ai o lădiță frigorifică în mașină, o poți umple cu bunătăți de la comercianții ambulanți; produsele lor au fost motivul pentru care i-am amintit în articol.

Mulțumesc pentru lectură și pentru ecou! O vară frumoasă în continuare!

tata123 🔱 [20.08.19 09:49:26] »

@Crazy_Mouse: Transalpina reprezintă un magnet pentru iubitorii de Natură, chiar dacă ai fost o dată, parcă ai reveni în fiecare an pe această șosea alpină.

În ultimii ani s-a dezvoltat și comerțul ambulant în câteva locuri „strategice” de-a lungul drumului montan - cu bune și cu rele. Cert este că parcurgând fără viteză drumul și cu multe pauze de fotografiat ți se cam face foame și atunci sunt binevenite cele câteva locuri în care se pot mânca preparate tradiționale.

Fotografiile sunt prea exemplificatoare

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Michi [20.08.19 14:55:50] »

Noi am mâncat la Stâna lui Stefan, unicul loc de popas şi mâncat în anul 2013. Nu am să uit bulzul făcut cu trei feluri de brânză şi înnotând în unt auriu de casă şi nici tocăniţa de miel. Ne-am mândrit că la 80 de ani am trecut transalpina dar încă şi mai mult, când, mai târziu am făcut transfăgărăşanul..

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Michi, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm pe Transalpina (DN67C):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066755056381226 sec
    ecranul dvs: 1 x 1