Alte impresii despre Germania

TIPĂREȘTE

Ce este Pfand? Pfand înseamnă garanție, gaj, amanet. Nemții au implementat deja acea directivă europeană legată de reciclarea ambalajelor, pe care se tot agită și românii s-o implementeze. În momentul în care cumperi un produs al cărui ambalaj se recuperează, ți se oprește o taxă. Taxa poate depăși în unele cazuri valoarea produsului. De exemplu, am luat apă minerală care costa 19 cenți conținutul sticlei și mi-au oprit 25 de cenți garanție. Cele mai scumpe sunt sticlele de plastic și dozele de bere – câte 25 de cenți bucata. Sticlele de sticlă sunt ieftine, doar 8 cenți o sticlă de bere din sticlă. Unele sticle din sticlă nici nu au garanție – cele de la vinuri străine, de la tărie etc. O navetă de sticle de bere, cu tot cu sticle e 3,8 euro.

Prima dată când am mers la supermarket în Germania, aveam 4 produse în coș și 5 poziții pe bon. Una era acest pfand. Nedumerire maximă! Am găsit la Dresda în campingul unde eram cazați niște români care lucrau de mai mult timp în Germania și care ne-au explicat cum se face ca să recuperezi banii aceștia. Când intri în supermarket, chiar după intrare sunt niște mașinării, de dimensiunea unui dulap, cu o gaură rotundă în mijloc. În gaura respectivă bagi ambalajele unul câte unul. Ambalajele trebuie să fie întregi, nu turtite. Mașinăria le învârte și caută pe ambalaj un simbol tipărit, în funcție de care își dă seama daca e plastic, metal sau sticlă. Dacă e turtit ambalajul, mașinăria nu poate scana simbolul respectiv. Simbolul pentru ambalajele recuperabile se găsește deasupra codului de bare. Apoi se pornesc niște benzi transportoare care duc ambalajul în spate și se aude cum este turtit. Când ai terminat de dat ambalaje, se apasă un buton, mașinăria eliberează un bon. Mergi ulterior și îți faci cumpărăturile, iar la casă, dai bonulețul respectiv și valoarea de pe el ți se scade din valoarea cumpărăturilor. Atenție! Bonulețul respectiv poate fi folosit doar în magazinul în care ai predat ambalajele.

Câteodată mașinăriile respective nu sunt chiar la intrare, ci la raionul de apă, sucuri și bere. Alteori sunt într-o încăpere alăturată magazinului, în orice caz scrie deasupra ceva legat de Leergut, adică ambalaje.

Ambalajele care nu sunt din Germania, nu pot fi recuperate prin acest sistem. Noi aveam PET-uri de apă și doze de bere din România, dar acestea nu se puteau recupera astfel, pentru că nu aveau tipărit simbolul respectiv, pe care îl caută mașinuța de recuperat.

Bineînțeles că am bodogănit pentru că a trebuit să cărăm toată Germania aer după noi. Bineînțeles că ni s-a întâmplat să ieșim din magazin și să uităm să dam bonul la casă. Am mai intrat o dată și am mai luat ceva ca să-l dau.

Poate că așa când vorbim nu pare o sumă mare. Ei, 25 de cenți acolo... Dar la o excursie de 2 săptămâni jumătate în Germania, cum am fost noi, se adună la final o sumă, pe care e păcat să o pierzi. În plus, noi suntem oricum mai ecologiști din fire.

După întoarcerea din excursie am văzut și la noi la Carrefour o astfel de mașinuță de recuperat ambalaje. Sumele pe care le oferă sunt însă ridicol de mici, de genul 4 bani un PET sau o doză din aluminiu. Și mai era și blocată, deci nu funcționa.

De obicei când mergem într-o țară străină, încercăm să gustăm mâncarea specifică zonei respective. Mâncarea în Germania mi s-a părut groaznică. Mâncarea cea mai populară în multe regiuni este așa numitul Curry Wurst. Un Curry Wurst e un fel de crenvurşt de-al nostru, dar mai lung și mai gros, fript pe grill electric (nu vă gândiți la grătar cu cărbune, că ala face fum și poluează), peste care se pune cel mai ordinar ketchup posibil, din acela de se vinde la găleată de plastic ca varul lavabil, iar pe deasupra se presară din belșug pudră de curry.

Până la această excursie eu n-aveam nimic contra curry-ului. Nu eram foarte prietenă cu el, dar nu pot să zic ca nu-l suportam. Acum cred că am făcut alergie. Numai cât simt mirosul, o iau la fugă. Am luat și noi la un moment dat la Berlin un crenvurşt din ăsta, doar că i-am zis neamțului, „fără sos, fără curry”. S-a uitat la mine interzis. Cum adică? Refuzam eu bunătate de sos de curry. Avea, așa cum mă așteptam, exact gust de crenvurşt prăjit. Nemții, pe de altă parte, erau foarte încântați de așa ceva.

Altă mâncare larg răspândită este burger-ul. Din ăsta mai cumpăr și eu când chiar mor de foame și, pe de altă parte, mi-e prea lene să caut o mâncare decentă. Dar nu e ceva ce să-mi doresc să mănânc în concediu. Să mă scuze cei care sunt fani fastfood.

Altceva: shaworma (dar arată mai rău decât ceea ce se vinde la noi la Carrefour sub această denumire), mâncare chinezeasca, vietnameză, indiană etc. Cel mai pământean era Wiener Schnitzel, dar era departe rău de originalul austriac. Cel german era mai mic, cam ca un șnițel de-al nostru.

Se mai pot găsi restaurante italiene. Trebuie să cauți un pic, dar sunt. N-am încercat, că mi se pare ciudat să mănânc paste și să beau bere (că vinul la nemți la terase are prețuri prohibitive rău de tot), dar mâncarea arăta și mirosea bine. Ne-am așezat la un moment dat la o astfel de terasă italiană, fără să observ dinainte că e restaurant italian. Am ales-o pe criteriul „de la ăştia nu miroase a curry”. Până la urmă n-am mâncat nimic acolo – lăsăm mâncarea italiană s-o mâncăm în Italia; încă speram să găsim ceva mâncare germană apetisantă.

În partea Bavariei se mai schimbă situația. Aici am găsit la un restaurant cârnați de casă, care chiar au fost foarte buni. De asemenea, ne-au plăcut așa numiții Nurnberger Wurst – cârnăciori mici, albi, subțirei, făcuți pe grătar. Tot în Bavaria, la Munchen am găsit și ruladă de căprioară, cam scumpă, dar bună.

Pâinea mi s-a părut foarte rea în Germania. Parcă era din plastic. Chiar râdeam că or fi făcând-o nemții din PET-urile duse la recuperarea de pfand. Oferta de dulciuri este de asemenea foarte slabă. Bomboanele și ciocolatele bune sunt evident belgiene sau elvețiene. N-am găsit nici măcar o dulceață sau gem produs în Germania care să ne stârnească interesul.

La supermarket legumele se cumpără în general la pungi, cu câteva excepții (roșii, castraveți). Nu te poți duce ca la noi să iei trei cartofi și două cepe. Trebuie să iei cu punga, adică minimum 1 kg de ceapă și minimum 2 kg de cartofi. Am avut cazare cu bucătărie și am căutat și noi să facem niște cartofi prăjiți cu o salată pe post de cină. Evident am luat o pungă de 2 kg de cartofi și m-am întors cu restul de cartofi acasă, în România. La fel, nu te poți duce să iei 3 ciuperci să faci o omletă dimineața, doar cu casoletă de minimum 500g. Ouăle în Germania nu stau la frigider în magazin, ci pe un raft la temperatura camerei. Le-am căutat prin frigidere de-am căpiat. Probabil că aprovizionează o cantitate foarte mică, căci n-am avut probleme, erau proaspete.

Berea este foarte bună peste tot. Dar nu orice bere, ci cea nefiltrată, așa numita Weiss Bier (bere albă). Probabil că și cea brună e bună, pentru cei care preferă așa ceva. Noi o preferăm pe cea blondă. Evident sunt mai multe sortimente de Weiss Bier, unul mai interesant ca altul. Berea normală filtrată nu ne-a impresionat în mod deosebit. În unele cazuri chiar ni s-a părut mai bună cea de la noi.

Am căutat destul de mult să bem și noi un vin nemțesc (luat de la supermarket, că la terase era foarte scump). Găseam tot soiul de vinuri franțuzești, italiene, austriece, sud-americane, spaniole etc., doar nemțești nu. Am găsit până la urmă într-un Kaufland mai răsărit niște vin de Wurttenberg. A fost bun, chiar a meritat.

Tăriile în schimb, șnaps-urile lor sunt cam proaste, nu prea ne-au impresionat. Căutam la un moment dat un șnaps să i-l fac cadou tatei. Oferta era oricum destul de restrânsă. Și trece pe lângă noi un moșuleț neamț simpatic și ne arată o sticlă: „Vă recomand ăsta, e foarte bun. ” Sticla arăta într-adevăr foarte bine, dar când mă uit mai atent scria pe ea fabricat în Sud-Tirol. „Păi noi vrem un șnaps nemțesc”. „Nu, nu, zice neamțul, șnaps-ul nemțesc nu e bun, ăsta de Sud-Tirol e foarte bun. ” Știa moșul ce știa. Oricum și-a cumpărat și el o sticlă.

Ce mi-a plăcut:

- Au eradicat țânțarii. N-am văzut picior de țânțar în toată Germania. Chiar mă gândeam că la Berlin, la câte lacuri sunt împrejur o să fie jale. Am luat cu mine două aparate de țânțari, dar n-a fost nevoie deloc.

- Saltelele au fost foarte confortabile peste tot. Am avut anul trecut în Italia experiența neplăcută a saltelelor din spumă cu memorie, de care m-am lovit cam peste tot. În Germania n-a fost cazul, saltelele sunt excelente.

- Camerele de hotel au fost mari și confortabile peste tot, deși n-am stat la hoteluri scumpe. Nu m-am întâlnit nicăieri cu meschinării de camere de 10 mp, cum vezi prin Franța de exemplu.

- Faptul că au pe stradă un fel de containere ale Crucii Roșii unde poți să duci haine și pantofi vechi. Crucea Roșie le recuperează, le curăţă, le dezinfectează și le dă la săraci.

- Faptul că la muzee nu e coadă și aglomerație. Doar la Muzeul Pergamon la Berlin am stat la rând, dar ceva rezonabil, în jur de 20 de minute.

Ce nu mi-a plăcut:

- Pernele sunt extrem de incomode peste tot în Germania; sunt enorm de mari și foarte moi. Nu se pot plia nicicum ca să obții o pernă mai tare și mai mică.

- Nemții fumează enorm, fumează pe stradă, inclusiv femeile. Chiștoacele se aruncă evident pe jos. Prin Berlin era plin de chiștoace pe jos. Mi s-a părut ciudat față de ceea ce am văzut în alte țări vestice. În Germania există automate de țigări la fiecare colț de stradă ca să-și poată lua oricine țigări la orice oră din zi și din noapte. Probabil că și copiii sau adolescenții pot lua țigări de acolo.

- Nemții beau mult și peste tot. I-am văzut urcând cu berea în mână în tramvai sau în metrou. Deci beau în mijloacele de transport, în parcuri, pe stradă. Mi s-a părut extrem de nepoliticos. Noaptea pe stradă auzi tineri beți vorbind tare și făcând gălăgie.

- În tramvaie, automatele de bilete funcționează doar cu monede. Transportul în comun în Germania e scump, deci pentru 2 bilete îți trebuie un pumn de monede de parcă ai stat la pod. Dacă ești prima zi în Germania, evident n-ai de unde să ai atâtea monede. Aveți grijă să schimbați la hotel. În stațiile mai mari și la metrou sau S-Bahn sunt și automate care merg cu bancnote sau cu card. Dar și în acest caz unele funcționează doar cu bancnote de 5 și 10 euro.

- Multe terase nu au toaletă. Te trimit la toaleta publică din apropiere care mai costă și aia 50 de cenți. Nu e o sumă mare, doar că nu te aștepți ca, după ce dai 5-6 euro pe o bere, să mai dai și 50 de cenți pe toaletă. Alte terase au toaletă proprie, dar pentru folosirea ei tot îți cer 50 de cenți. Deci nu lași tu cât vrei, un „tip” acolo pe o farfurioară la baie, ci îți cer. Eu așa ceva n-am mai văzut nicăieri; zgârie-brânză nemții ăștia.

- Șantierele. Peste tot în Germania sunt șantiere: în orașe, pe autostrăzi, în piețe, în gară etc. În orașe, nu poți face o poză fără să-ți apară o macara sau niște schele în cadru. Deși șantierele sunt în principiu un lucru bun și arată că autoritățile se preocupă, totuși, parcă erau prea multe și prea peste tot.

- Multe piețe foarte fotogenice sunt ocupate de nemți cu tot soiul de manifestări care presupun întinderea de corturi în zonă, astfel încât îngreunează inutil circulația pietonilor și de asemenea piața respectivă nu se poate admira în toată splendoarea ei. Am întâlnit astfel de corturi pentru ajutorarea persoanelor cu handicap, pentru promovarea mașinilor electrice etc. Cel mai tare cred că a fost un cort rotund pentru făcut nunți așezat fix în mijlocul curții interioare de la Palatul Zwinger din Dresda. Groaznic!

- Mijloacele de transport care se strică în drum. Am pățit-o de două ori în aceeași călătorie. S-a stricat tramvaiul. Ne-au dat pe toți jos și am așteptat tramvaiul următor. S-a stricat și ăsta și iar ne-au dat pe toți jos. Noroc că a doua oară s-a stricat exact la stația unde noi trebuia să coborâm. Tramvaiele la ei sunt mari, măcar duble față de ale noastre. Vă închipuiți ce aglomerație se produce când oamenii din trei tramvaie se înghesuie într-unul singur. La Stuttgart s-a stricat S-Bahn-ul. Ne-au dat pe toți jos, dar e drept că aici a venit o garnitură goală care ne-a preluat pe toți.

- La muzee au un fel de bilete all-inclusive, adică un singur bilet pentru mai multe muzee. Uneori merită, dar de multe ori îți bagă pe gât și niște muzee de umplutură la pachet, în care doar pierzi timpul. Depinde de la caz la caz. E bine să vă documentați înainte și să știți exact ce vreți să vedeți. Am luat de vreo două ori „plase” din astea. Nu mi-a părut rău atât după bani, cât mai ales după timp.

- Audioguide-urile la muzee sunt în general prost făcute, după părerea mea. Au fost și câteva excepții, dar alea mai degrabă confirmă regula. Sunt pline de informații plictisitoare și inutile pe care le-ai uitat imediat ce le-ai auzit. Te-ai fi așteptat la nemți să fie clari, conciși și la obiect. În loc de asta, stăteai efectiv câte 5-7 minute la o cameră unde, în mod normal, 2 minute ar fi fost arhisuficient. Parcă aveau normă de număr de cuvinte. Se pierde foarte mult timp degeaba în felul ăsta și rămâi efectiv cu foarte puțină informație utilă. Ar putea să pună informațiile suplimentare pe un buton separat, pentru cine dorește să aprofundeze.

- Greva la mijloacele de transport în comun. Am pățit-o la Munchen. Fiind transport integrat nu mai circulă nimic, nici metrou, nici tramvai. Autobuzele nu circulă decât până la periferia orașului, în centru nu, pentru că sunt poluante. Efectiv se blochează orașul, pentru că toți circulă cu mașinile personale sau cu taxi-ul. Ceea ce e mai rău e faptul că nu anunță de la intrarea în stația de metrou: deci, te duci, iei bilete (care nu sunt deloc ieftine), pentru că automatele de bilete funcționează, le validezi, pentru că validatoarele funcționează și, când cobori pe peron, abia acolo vezi că e grevă și nu merge nimic. Urci înapoi și cauți tramvai, nici alea nu merg. Și noi ce facem cu biletele cumpărate? Ne-a spus cineva, că dacă vrem banii înapoi pe ele, trebuie să mergem la Gara Centrală, doar că nu aveam cu ce ajunge acolo. Eventual a doua zi, dar a doua zi noi plecam din Munchen. N-am înțeles de ce n-au scos din funcție automatele de bilete și validatoarele dacă era grevă.

- Bicicliștii. Este un lucru foarte lăudabil faptul că în Germania sunt atâtea piste pentru bicicliști. Problema este că în unele cazuri pistele nu sunt pe carosabil, ci pe trotuar, astfel încât trotuarul se îngustează și nu pot merge doi oameni alături, ci trebuie să circuli în șir indian. Mulți bicicliști circulă cu o viteză foarte mare pe aceste piste. Te simți foarte inconfortabil când trece câte unul la 15-20 de centimetri de tine cu 40 km/oră. Plus că ești turist, mai te uiți pe sus, să admiri clădiri, mai te întorci să vorbești cu cel din spate, te mai uiți în hartă; dacă ai făcut un pas alături, te iau înainte. E dreptul lor, și gata; foarte nepoliticos. Dacă scapă cineva un copilaș din mână pe pistă, pilaf îl fac. Acest aspect a fost un lucru foarte stresant toată excursia.

În concluzie, deși a fost gândită ca o excursie super lejeră, cu etape scurte și fără aglomerare excesivă de obiective, excursia în Germania a fost destul de stresantă. Deși am enumerat mult mai multe lucruri care nu mi-au plăcut, au fost totuși multe lucruri care mi-au plăcut (voi detalia mai mult în articolele despre obiective), dar și multe care au fost cu totul altfel decât ne-am așteptat, de multe ori nu în sensul bun.

---

VIZUALIZĂRI: 3702 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI