Zlatibor, între liniștea verde și șantier

TIPĂREȘTE

Citisem și auzisem multe despre Zlatibor, eram curioasă. Gândul că seamănă cu Poiana Brașov mă îngrozea, așa cum sunt îngrozită de ceva ce seamănă cu Mamaia, două siliconate românești, în opinia mea.

Acum, că tot fusei acolo, mă bucur nespus să spun că stațiunea seamănă mai mult cu Sovata noastră frumoasă, sau așa am perceput-o eu.

Cazarea a fost doar un pretext pentru a îmi odihni hainele și oasele undeva, ținta mea era de fapt orășelul-stațiune.

Mi-am satisfăcut curiozitatea, o dată în viață e suficient pentru mine acest Zlatibor drăguț. Aș prefera Zabljak, chiar dacă e mai țărănesc un pic :)

Primul obiectiv: cârciuma, altfel nu se poate în familia noastră.

Apoi plimbarea și descoperirea culorilor, obosirea picioarelor și nervișorii de rigoare.

Zlatibor e ca o paletă de culori, are de toate pentru toți, se află în vestul Serbiei, la 230 km de Belgrad și 400 de Timișoara, nu departe de granița cu Bosnia, pe un platou la o altitudine de 1000 metri.

Drumul de la Negotin la Zlatibor a fost bun, cu cât ne apropiam de stațiune cu atât brazii erau mai măreți și zâmbitori, parcă și soarele era bucuros să-nțepe cu razele sale acele pinilor încrezuți.

Recomandat pentru cei cu probleme de sănătate, celor cu alergii, cu asm și afecțiuni cardiace, bun pentru iubitorii de drumeții montane, pentru cantonamente și tabere, orășelul nu duce lipsă de companie, este plin tot timpul anului, pentru fiecare anotimp el oferă câte un bonus turiștilor de pretutindeni.

Pasionații de bălăceală au la dispoziție un frumos ștrand cu plajă amenajată, pista pentru biciclete este o încântare pentru cei dornici de pedalare (am înțeles că are peste 100 km, n-am verificat informația), în apropiere se află peștera Stopica, Mokra Gora e la o aruncătură de băț, iar posibilitatea de cazare în zonă e uriașă, sunt camere pentru toate gusturile și buzunarele, în luna iulie erau particulari ce-și fluturau cheile apartamentelor la margine de drum.

Sunt nenumărate locuri pentru picnic, aleile Zlatiborului vă vor conduce și către zona pietonală, locul de promenadăabsolut încântător, unde căsuțele cu suveniruri și plăcinte sunt înșirate ca margelele pe firul de ață.

Luna Park oferă posibilitatea de a vă distra prichindeii, Parcul de Aventură este deschis și iarna, restaurantele vă vor oferi mâncăruri deosebit de gustoase, un rachiu grozav și o bere locală foarte bună, la prețuri prietenoase.

Cofetării și plăcintării, case de schimb, magazine cu țoale și șoșoni, farmacii, supermarketuri cu prețuri simpatice, dar cel mai spectaculos pentru mine a fost lacul și împrejurimile sale, părea desprins dintr-un basm, mirosea a vacanță, gândurile pluteau pe apă, printre haioasele rățuște ce se iubeau în voie.

De jur-împrejurul lacului sunt alei, bănci, statui, culorile sunt vii, parcă totul e fermecat de frumusețea udă. Hidrobicicletele așteptau liniștite turiștii plimbăreți, mini-atv-urile pentru pitici puteau fi închiriate la prețuri modice, saltelele gonflabile se unduiau sub copiii „săltăreți”, câteva mese de biliard se adăposteau sub umbrelele cafenelelor, artișii stradali ne încântau auzul cu sunetele lor, atmosfera chiar era una colorată.

Pentru sezonul alb există o ofertă „alunecoasă”, adică patru pârtii de schi, diferite ca și dificultate (nu mă pasionează neam și nici nu mă pricep), Centrul de schi Tornik este la doar 10 km de centrul Zlatiborului, se laudă că ar fi unul modern, cu telescaune, teleschiuri și tunuri de zăpadă, cu piste de săniuș, cu centre de închiriere dar și de vânzare echipamente, cică ar avea și serviciu de transfer cu autobuzul, așa-am citit, așa vă scriu, poate vă încântă ideea de a „aluneca” pe-acolo.

Dar să vă spun și ce nu mi-a plăcut în Zlatibor:

Goana după bani, foamea asta nestăvilită care cuprinde ființa umană, foame nepotolită nici de miile de euro pe care le încaseaza unii lunar. Bogații n-au măsură, asta-mi e clar. Ceea ce nu înțeleg eu este construcția absurdă a zeci de blocuri printre cele deja existente, în puținul loc dintre verdele central al orașului-stațiune și construcțiile deja existente, finalizate.

Normal că bogații obțin aprobări tot de la bogați, de la baronii locali, altfel nu-mi explic înghesuiala și aspectul deloc plăcut al noilor clădiri ce se ridică în Zlatibor, în buricul târgului. Mai mult, se construiește haotic, macaralele se-nvârt de zor, zdruncină muțenia lacului și vacanța turiștilor, doar rățuștele și măgarul-statuie îmi par nepăsătoare, sau poate așa am perceput eu lucrurile.

Așa cum am spus, stațiunea se află pe o platformă întinsă, la periferie există suficient spațiu liber pentru ridicarea banilor spre cer, se poate construi mult și bine, n-ar perturba culorile și atmosfera de vacanță din Zlatibor. Dar, mna... sunt eu prea bătrână și pretențioasă :)

Seara s-a dovedit a fi răcoroasă, liniștită, macaralele au amuțit și ele. Cerul era presărat cu stele, manipula gândurile și emoțiile zilei ce va urma, tăcerea Zlatiborului nocturn a fost o încântare, emana doar șoaptele uriașilor brazi, șoapte vrăjite de întuneric și de parfumul aerului verde, montan.

---

VIZUALIZĂRI: 5015 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI