ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.07.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 17.06.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUL-2019
DURATA: 2 nopți
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
25.00%
Foarte nemulțumit
CAZARE [camere etc]:
25.00%
Foarte nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
37.50%
Mai degraba nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
34.38%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Pelicanul care mănâncă margarete

TIPĂREȘTE

Azi am citit un banc bun! E de pe pagina de booking a pensiunii Pelican de patru margarete din Tulcea! Vi-l scriu și vouă:

Pensiunea Pelican (4 margarete) se află în Tulcea şi oferă un bar şi o terasă.

Camerele pensiunii au balcon. Toate camerele de la Pensiunea Pelican includ dulap cu suport pentru umerașe, TV cu ecran plat şi baie privată.

Vorbim limba dumneavoastră!

Sejurul dvs. va include:

WiFi gratuit TV cu ecran plat Balcon terasă

Pensiunea Pelican a întâmpinat clienții Booking.com începând cu 16 mai 2019

Cele mai apreciate facilități: bar

3 motive pentru a alege Pensiunea Pelican: Prețuri imbatabile, Vorbesc 3 limbi

Parcare gratuită: Este posibilă parcarea privată gratuit la proprietate (nu este necesară rezervare).

De ce zic eu că e banc bun? Păi simplu: fiindcă EU AmFostAcolo!

Și fiindcă voi n-ați fost, hai să vă povestesc!

Dacă tot e vară, eu nu mai am concediu, m-am gândit să mă deconectez, totuși! Cum? Cu prieteni dragi, AFA-iști de toată isprava. Și fiindcă eu-s una, mare și lată, mi-am zis că să merg eu pe la ei, abia-i deranjez, îi enervez și le consum și timpul liber aiurea! =)) Nu mă luați prea în serios, făcea parte din banc! După Pitești a urmat Tulcea!

Și fiindcă n-am vrut să fac nimic din ce-am zis mai sus, m-am gândit să rezerv din timp, am crezut eu, un loc de cazare decent undeva. Dar cum socoteala din București nu se potrivește cu cea din Tulcea, singura cameră disponibila la data de 10 iunie era la PENSIUNEA PELICAN de patru margarete.

Pensiunea Pelican (4 margarete) se află în Tulcea, pe strada Trandafirilor, nr 26. Oarecum central.

Am ajuns acolo cu ghid competent (sunteți invidioși? Oriunde merg, există așa ceva! La Tulcea am avut doi!). Ca mai toate străzile din Tulcea, și strada asta e îngustă și-n pantă! Parcare? O glumă bună! Maximum două mașini încap lângă peretele Pensiunii. În stradă-nici poveste! La cât e de îngustă strada, n-ar mai putea trece altă mașină.

Cobor, intru, găsesc patronii. Zic frumos ”Bună ziua! ”, cum mă numesc și ce vreau de la viața lor. Afară, destul de cald! Dau voucherul de la Booking cu rezervarea, se uită fără interes pe foaie amândoi și cheamă pe cineva. Apare o fătucă amabilă cu o cheie de la camera 7! Bun așa! Acțiunea se petrecea pe o terasă acoperită! ”Știți, mi-e puțin sete! ” ”Da, imediat! ” și primesc un pahar cu apă de la robinet Bar? Care bar? Domnul sorbea o bere! Mie-mi era sete!

Urc o infinitate de trepte până la primul etaj, cu bagajul! Fata în fața mea. Scara abruptă, îngustă și fără balustradă. Urc cu greu, ajung la cameră, fata descuie și… stupoare! A DOUA CAMERĂ FĂRĂ FERESTRE! Măcar e spațioasă și pardosită cu parchet laminat Balcon? Nici măcar O fereastră, nu balcon! Camera e mansardată, între acoperiș și pereți creându-se spații de depozitare și nișe. Într-una dintre nișe era amplasat patul larg, cu saltea confortabilă, dar cu perne leșinate, că abia puse una peste alta făceau cât una bună. Lenjeria… inițial am crezut că e cuvertură! Neagră cu trandafiri roșii. Cât de curată era n-am aflat, dar mirosea rezonabil.

Între pereți și pat, spațiul e atât de îngust, încât piciorul nu-mi încăpea pe călcătură normală. Eu port 39-40 la picior. Am coborât pe la capătul opus! Gimnastică, deh!

Televizor cu ecran plat? Banc bun, din nou! Un Intevision CRT cu diagonala mai mică decât monitorul meu de acasă, puțin mai mare decât TV SPORT. Avea telecomandă. Apăs pe buton și puricii invadează camera. Cu bruiajul aferent. Mișc mufa antenei… neah! Mai rău! Alb-negru cu variații vagi de culoare. Nici măcar nu depistez ce program e! L-am oprit din chin. I-am povestit proprietarei și mi-a răspuns că așa funcționează toate televizoarele din pensiune! Fain, nu?

Aerul e condiționat de un ventilator cu picior, plasat în dreptul unui birou negru, pe care lâncezesc două păhăruțe, în folie, e drept, pe o tăviță în formă de stea. Steaua e din plastic, firește. Cu poze de Crăciun.

Cum spune in ”bancul” de pe booking, camera are și dulap cu suport pentru umerașe! Da, are, dar fără umerașe și fără rafturi. Doar o pilotă stingheră. Hainele mele au stat pe ventilator și pe calorifer.

Podeaua e cu parchet laminat, coji de semințe negre, de floare, d-alea mari! Și praf Mult! Pereții tapetați. Curați și cu un tablou!

Am și baie.Privată. Atât de privată că se făcuse mică-mică! Atât de mică încât, stand pe tron, mă spălam lejer pe mâini la chiuvetă și pe picioare la duș. Asta doar dacă reușeam să intru! Am reușit! Ușa se deschidea doar aproape jumate, din motiv de cădița de duș. Patru prosoape pe pat. Două mari și două mici. Alb-gri, pătate cu sânge pe la colțuri. Și nu numai!

Nu le-am folosit că n-am avut de ce. Cum adică? N-am făcut duș? NU! Că apa caldă, după o oră, tot timidă a fost! Nu și-a făcut apariția! Pe măini și pe față m-am șters cu prosopul meu! Șervețelele umede și apa rece au salvat situația. V-am spus déjà, era foarte cald!

Ies din cameră, trec pe lângă un frigider comun pentru cele patru camere. Îl deschid și tot atât de repede-l închid! Să nu cadă blocul de gheață din el! Și ochesc o terasă largă, la etaj, care deservește două camere. Terasa e frumoasă, curată, largă. Ferestrele celor două camera dau pe terasa asta. Dacă cei din cele două camere uită ferestrele deschise, de pe terasă, cu un pas, se poate intra in oricare din cele două camera!

Pe terasă e o măsuță cu scrumieră, o scrumieră mare, trei scaune mari, două taburete și-un scaun de toaletă! Da-da! Alb, frumos, strategic amplasat pe terasă. Și ghivece cu plante. De ricin. Și steaguri.

Măcar respiram aer curat!

Preț imbatabil, ce-i drept! 100 lei/ noapte fără mic dejun. Asta c-am prins eu promoție! Nu ca la jaful de Casa Teilor din Pitești vezi impresii, 80 lei cu mic dejun! Asta avea doar trei steluțe! Pensiunea are 4 margarete! E o diferență, nu?

Tot pe saitul de rezervări spune că patronii vorbesc limba mea și-ncă vreo două, că-n total zice că trei. Nu intru-n amănunte, că voi fi acuzată de discriminare și ură de rasă.

Pănă și aparatul a refuzat să fotografieze. A zis că el pe întuneric obscur nu prestează. Lumina era ca de bec de frigider! Atât! Nu veioză, nu altă sursă!

A, să nu uit să menționez singurul plus: aveam o ferestruică la baie! De 30 cm x 30 cm. Dar exista!

Bine, la cât am stat eu pe-acolo, că veneam la 23 noaptea și plecam la 8:30-9, nu m-a prea interesat ambientul, că picam împușcată! Și oricum n-aș mai fi avut de ales! Două festivaluri și vietnamezii au umplut toate spațiile de cazare din oraș!

Acum m-ar interesa dacă v-a plăcut bancul bun cu Pelicanul care a mâncat margaretele! Sfatul meu e, totuși, să nu vă întâlniți cu el! Nu de alta, dar să nu vă doară burta de râs!

N-are sait, că pelicanul e tânăr, din 16 mai 2019

NU O RECOMAND!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Zoazore in 19.07.19 21:32:58
Validat / Publicat: 19.07.19 22:12:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TULCEA.

VIZUALIZĂRI: 1246 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

38 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Zoazore); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Terasa largă și curată. În spatele ricinului e scaunul alb din ceramică.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 81300 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review - pg. 1 / 2

38 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 38
webmasterX
[19.07.19 22:11:13]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

===

Mutat în rubrica "Pensiunea Pelican, TULCEA" (nou-creată pe sait)

ZoazoreAUTOR REVIEW
[19.07.19 22:22:40]
»

@webmasterX: Privind pe SATELIT, e clădirea cu acoperiș albastru. Adică puuțin mai la stănga, cam pe la mijlocul bucății de stradă între Mateescu și Smârdan! Și scrie PENSIUNE pe ea, nu vilă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[19.07.19 22:31:28]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

ZoazoreAUTOR REVIEW
[19.07.19 22:38:42]
»

@webmaster: Mulțumesc, WEB!

doinafil
[19.07.19 23:35:04]
»

@Zoazore:

Un NESIMȚIT, cu majuscule, Pelicanul ăsta, care spune că e de 4*!

Să ceară 100 lei/noapte pentru așa condiții?!? RUȘINE!!!

krisstinna
[20.07.19 05:49:48]
»

@Zoazore: Se minte pe Booking la fel ca pe FB.

Nu poți crede tot ce scrie acolo, unii sunt mitomani din naștere.

Am pățit-o și eu, de doua ori in acest an, am sesizat Booking dar degeaba.

Lasă, ca și noi, tu aveai nevoie de un loc in care sa îți pui bagajele, sa dormi câteva ore noaptea, bănuiesc ca plecai dimi și veneai seara.

Bine, asta nu înseamnă ca nu trebuia sa spui ceea ce ai găsit acolo, mi se pare corect sa informezi, sa nu denaturezi. Că alții îți vor spune “ai luat țeapă” nu ar fi de mirare, mi s-a întâmplat și mie chestia asta.

Ce e amuzant pentru mine e ca unii turiști nu vor recunoaște ca au avut cazări nașpa, chiar dacă nu au primit ceea ce au plătit, cazări mansardate și băi cu mirosuri mucegăite pe care le recomanda cu nonșalantă “plăcere”. Și uite așa ajungi in locuri mai puțin agreabile, doar ca unii sunt laudăroși și prefăcuți din fire.

Ai ajuns intr-un oraș in care trebuia sa merg luna trecută, dar din motive medicale am anulat totul. Sunt curioasă ce ai vizitat, bănuiesc cine “te-a ghidat” prin zonă.

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[20.07.19 06:03:59]
»

Am râs cu poftă la bancul tău, dar al meu e mult mai "comic" (vezi impresii)

Se pare că "bancul" meu a fost citit a "plăcut" şi altora, din moment ce a "promovat" pensiunea cu una stea în loc de trei.

ZoazoreAUTOR REVIEW
[20.07.19 10:40:46]
»

@doinafil: Ce să spun, Doina? Oricum n-am avut altă alternativă! Dar nici la așa șoc nu mă așteptam!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[20.07.19 10:50:53]
»

@krisstinna: Pe 10 iunie era SINGURA cameră liberă pentru we 12-14 iulie. Cum spuneam, festival, vietnamezi la muncă, turiști... Full totul!

Tulcenii mei dragi m-au prevenit, dar nici să deranjez oamenii nu vroiam!

Și da, mă trezeam la 8, la 8:45-9 dimi plecam și aveau ei grijă să vin înapoi pe la 23. N-am prea băgat eu în seamă ”micile scăpări”. M-a deranjat ff tare lipsa apei calde și a umerașelor. De rest...

Ghizi mi-au fost @KSV și soția lui, Marilena, @aurora56 și soțul ei, Cornel.

M-am simțit atât de bine și m-am încărcat așa de pozitiv, încât chiar nu mi-a păsat! Așteptam, ca și la Pitești, ziua următoare, să descopăr surprizele. Eram ca un copil în noaptea de Crăciun!

Așa c-am lăsat Pelicanul să halească margaretele în voie!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[20.07.19 11:16:03]
»

@traian. leuca: Nene, eu sper să-i scot de pe piață! Deși e clar că nu se va întâmpla asta! Dar măcar să-și restrângă activitatea în sferele lo! S-o facă pensiune cu circuit închis! Pentru ei și-ai lor!

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[20.07.19 13:10:53]
»

@Zoazore:

Preț imbatabil, ce-i drept! 100 lei/ noapte fără mic dejun. Asta c-am prins eu promoție!

De fapt, prețul pe care văd eu că-l afișează peste tot este de 65 de lei. Vezi că poți face cerere de stornare a diferenței la booking - singura condiție este să le trimiți o copie după dovada plății. E verificată de mine chestia asta, la un hotel din Hunedoara.

Am și baie. Privată.

Păi nu știai? Așa-i zice la țară toaletei - „privată! ”

N-are sait, că pelicanul e tânăr, din 16 mai 2019

Nu are, dar are pagina de FB (pe care văd că ai găsit-o, că ai pus vreo două poze și aici „furate” de la ei) și de acolo rezultă că activează cel puțin din 2016; faza cu 2019 este doar data de când s-au înregistrat la booking.

ZoazoreAUTOR REVIEW
[20.07.19 16:50:00]
»

@Dragos: ”Furate” de la ei sunt primele două, nevotabile. Dovada plății? Am plătit online, se vede pe voucher. Sincer? Nu mi-aș mai băga în cârd cu ei! Pe Booking figurau, la data aia, cu 100 lei/ noapte! Mulțumesc, totuși. Vorbim privat!

nicole33
[20.07.19 17:21:02]
»

@Zoazore:

Pe Booking figurau, la data aia, cu 100 lei/ noapte!

Şi acum afişează acelaşi preţ de 100 lei pe noapte în varianta single. Nerambursabil, însă.

Amuzant mi s-a părut când ţi-am regăsit camera în pozele de pe acel site, nu însă şi baia liliputană, toate din pozele de acolo fiind chiar mari.

Dacă la Piteşti ţi-ai asumat o cameră fără ferestre, aici a fost, clar, o surpriză neplăcută.

Dar să nu ai nici apă caldă în secolul ăsta la o pensiune din România, indiferent de numărul margaretelor, mi se pare mult prea mult. La fel ca şi "aerul condiţionat" de ultimă generaţie din poza P16.

Şi eu sunt de părere că trebuiesc spuse şi lucrurile neplăcute sau mai puţin plăcute, nu doar cele super, însă mulţi scriu DOAR despre experienţele naşpa, confundând AFA cu condica de reclamaţii.

ZoazoreAUTOR REVIEW
[20.07.19 17:32:29]
»

@nicole33: Păi baia n-au pus-o! Și robinetul funcționa pe apă caldă, doar că apa caldă era mai rece decât apa rece.

Pe picioare a mers puțin, dar doar puțin! Duș? Exclus!

Margarete? Care? Le-a mâncat pelicanul!

Acum la mine cred c-a fost primul articol negativ! Au mai fost mici ”alunecări”, dar nu în halul ăsta! Aici a fost peste puterile mele de a trece peste!

Da, AFA e despre impresii, nu e condică de reclamații, așa că rău am găsit-de rău am scris! Ce să îndulcesc?

A, hârtia igienică pe care o vedeți în baie a fost tot ce-am primit! Am cumpărat eu un sul și l-am lăsat în baie. Poate n-aveau oamenii!

Duminică dimineața la 8:45 când am plecat eu, toată lumea dormea! Am sunat să vină cineva să le dau cheia. A apărut tot fătuța aia, cu ochii cârpiți de somn, a luat cheia și-a plecat. Nu salut, nu v-a plăcut... Stătuseră toată noaptea pe terasa de jos la remmy!

Nici măcar drum bun n-a zis! A luat cheia și-a plecat!

Așa că ce să scriu de bine?

aurora56
[20.07.19 18:31:23]
»

Zoazore, haios review-ul tau ca doar pt el am votat si imi pare rau ca nu ai gasit ceva mai bun dar sa stii si e valabil pentru toti care vin in Tulcea, din cauza vietnamezilor si italienilor angajati cred cu sutele in santier (Stx) nu mai gasesti nici un loc la nici un hotel (au o gramada de sefuleti care nu stau in baraci). De cele mai multe ori lumea apeleaza la olx ca sa mai gaseasca cate un apartament liber dar si alea sunt ocupate daca nu rezervi din timp.

ZoazoreAUTOR REVIEW
[20.07.19 18:50:54]
»

@aurora56: Am bănuit eu, de când am văzut FULL peste tot și după discuția cu voi.

Știam că e cam plin, mi-am asumat, dar tot a fost aiurea faza cu apa caldă!

Mulțumesc mult c-ai trecut pe la mine!

iulian68
[21.07.19 00:23:05]
»

Daca te uiti in poze, pare " frumusel" Pelicanul, de aceea review-ul tau este de doua ori mai important. Noroc ca, asa cum am facut si eu cu pensiunea Apolodor, in ciuda " tepei" luate, nu am pus la inima asta. Am ras cu pofta citindu-te! ????????

ZoazoreAUTOR REVIEW
[21.07.19 09:52:21]
»

@iulian68: Cum spuneam, eu am fost acolo pentru prieteni, nu pentru Pelican! Plecam dimineața și veneam noaptea, așa că... Da, în poze nu arată așa rău, dar ”pe viu”...

Are IS aici, dar eu sper din tot sufletul să fie singurul articol pentru el!

Dar trebuie să recunosc, terasa e mare și frumoasă! N-ai ce vedea de pe ea, da-i frumoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yolanda
[22.07.19 07:34:25]
»

@aurora56: ce surpriza, sute de italieni si vietnamezi angajati la santier!? ce se construieste acolo? chiar a fost nevoie de forta de munca straina, doar nu duduie economia...

Yolanda
[22.07.19 07:49:49]
»

@Zoazore: o experienta neplacuta cu aceasta pensiune, asa se întâmpla când cererea e mai mare ca oferta.

În schimb momentele placute petrecute acolo compenseaza acest disconfort si pelicanul care manânca margaretele e taiat de pe lista de afaisti.

E bine ca ai prins vreme frumoasa, daca aveai nenorocul sa si ploua, vedeai Venetia la Tulcea, strazi inundate pe care nu mai puteai circula (am patit-o în 2013) si din pacate nu s-a rezolvat nimic de atunci, sistemul de canalizare a fost facut anapoda. Lipsa de viziune si interes.

Turistul vine si pleaca dar locuitorii?

In acest wk am reusit sa vizitez si Muzeul Sportului argesean si din nou Planetariul.

Vacante frumoase si sa ne revedem cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[22.07.19 08:38:06]
»

@Yolanda: Oooo, ce fain! Stii asta e " boala generala" la orasele dunarene! Gaseam eu ceva de facut si daca polua!

Dar daca la Tei mi-am asumat lipsa ferestrelor, aici am avut un soc! Horror!

aurora56
[22.07.19 10:45:31]
»

@Yolanda: se construieste ca de obicei dar romanii s-au saturat sa fie platiti prost si pleaca din tara. vietnamezii sunt platiti in schimb bine, asta e politica cu subcontractari. Sunt cu salarii poate de 2 ori mai mari si romanii sunt nemultumiti si toate au impact inclusiv in turism. Cei care au cumparat actiunile la santier au alta strategie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
diana2015
[22.07.19 15:36:40]
»

@Zoazore: vaaaainu pot să cred. Credeam că doar noi avem ghinionul să găsim astfel de cazări cu " afară-i vopsit gardul și-năuntru Pelicanul)

Tot ce trebuie tu să-ți amintești din această escapadă este întâlnirea cu oamenii frumoși și inimoși

Votat articolul și felul haios cum l-ai creionat făcând haz de necaz , pupici

Mitica49
[22.07.19 16:27:42]
»

@Zoazore: Citindu-ți review-ul m-au trecut fioriii amintindu-mi de o pățanie similară la Sibiu (vezi impresii: http://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=51301&d=pensiunea-verena--sibiu), numai că noi, spre deosebire de tine, nu ne-am cazat cu riscul de a fi dormit în mașină (nu s-a întâmplat așa pentru că aveam ceva neamuri p-acolo).

Mincinoșilor de acest fel, vorbesc de proprietarii unor astfel de stabilimente, ar trebui să li se închidă șandramaua și să nu li se mai permită în veci să se ocupe de astfel de activități.

Ai cam avut ghinion de data asta (se pare că cineva mititel și-a vârât codița și ți-a demolat toate iluziile pe care ți le făcuseși).

Da, cum a fost drumul cu le petit Matiz?

La multe alte călătorii minunate!

Hai, pa!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[22.07.19 21:15:57]
»

@diana2015: Dar eu ce-am ca să nu mi-o iau? Nu că mi-ar fi păsat prea tare! Zilele petrecute acolo mi-au luminat inima și-au eclipsat Pelicanul!

@Mitica49: Voi ați avut alternativă, eu nu!

Ghinion..Nu l-aș numi așa! L-aș numi experiență de viață!

Cei 50 km cu Furia Roșie, micuțul gigant mi-au plăcut la greu. Sper să mai pot repeta experianța!

fanespoitorul
[24.07.19 20:12:58]
»

Delete pelicanul. Este infect

ZoazoreAUTOR REVIEW
[24.07.19 20:14:23]
»

@fanespoitorul: Sper să-l deletească și bookingul! Să se cazeze între ei!

Mulțam pentru vizită, coane!

vulpe mihaela
[24.07.19 22:32:06]
»

Zozo... nu ai inteles tu locatia !

Dusurile cu apa rece sunt recomandate vara!

Nu apreciezi deloc faptul ca ti s-a acordat sansa de a face pe Napoleon, facand 3 lucruri odata: statul pe buda cu spălatul pe mâini la chiuvetă si pe picioare la dus !

Praful era pentru lasat mesaje! Cojile de seminte ca sa stii exact unde e locul in care sa stai sa spargi si tu altele!

Pernele bune fac somnul bun si incurajeaza lenea !!!

Flaviu
[25.07.19 12:26:14]
»

@Zoazore: Măi, Zâno, tu ți-ai " instalat" Windows 0.0... ????

ZoazoreAUTOR REVIEW
[25.07.19 13:16:38]
»

@Flaviu: Ighen!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aurora56, axel114, diana2015, doinafil, fanespoitorul, Flaviu, iulian68, Mika, Mitica49, Violeta27, vulpe mihaela, Yolanda, Zoazore

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.083673000335693 sec
    ecranul dvs: 1 x 1