Side (II)

TIPĂREȘTE

Cam prafuiti dupa precedenta lunga zi, ne-am rasfatat un pic pana mai tarziu, apoi ne-am dedat la plaja si o baie in Mediterana.

Plaja din zona, foarte buna, cu nisip, cu toate dotarile necesare, avea multe zone rezervate celor de la multi-stele, dar nimeni n-a comentat cand ne-am instalat cearceafurile in portiunea generoasa dintre sezlonguri si malul marii. Nu existau sezlonguri pe mal ca … stim noi unde!

O multime de activitati erau in desfasurare, participantii, turisti rusi in mare proportie, fiind pusi de animatori sa faca diverse tampenii amuzante (ma rog, dupa parerea lor). Am fost martori uimiti la o faza cand un batranel nu facea foarte bine ceea ce i se cerea, iar ghidul urla pur si simplu la el!

Planul zilei a fost sa vizitam Side seara, la sfatul altui “corespondent” AFA.

Astfel ca, dupa ce caldura ne-a alungat de pe malul marii, am testat cateva preturi la magazinasele din apropierea hotelasului nostru. Pe rafturi sau afara, o varietate impresionanta de marfuri. Nici un pret afisat, insa! Cum n-avusesem timp sa schimbam ceva bani in lire si cum nici in zona n-am gasit vreo casa de schimb, am intrebat daca putem plati in euro. “Euro, dolar, lei, ruble, ioc problem! The money is money! ” - ne-a replicat unul dintre vanzatori. Aceasta expresie este foarte des utilizata de turci si-ntradevar nu conteaza, pentru ei, in ce moneda platesti. Cum spuneam, nefiind afisat niciun pret, turcul iti cerea o suma. Daca acceptai fara tocmeala, suma era destul de mare comparativ cu preturile din Carrefour, de pilda! Cu toate astea, preturile erau net inferioare celor practicate la noi. De carduri nici pomeneala...

Dup-amiaza, ferchezuiti, am scos masina din parcare si hai la plimbare spre Side. Orasul, mai precis zona istorica, se afla la cca 10 Km de noi. Am preferat sa mergem pe o sosea ce strabatea micile localitati unde rasarisera noianul de hoteluri 5*... Am trecut pe langa adevarate “Case ale poporului”, kitch-oase, cu pagode si alte adaosuri arhitectonice asiatice, zugravite in culori vii de-ti venea sa le gusti!

La intrarea in Side am gasit o zona comerciala, cu multe carciumi si un Carrefour. Am gasit si casa de schimb dar era inchisa fiind undeva cam 6 seara!

Cum trecuse cam multa vreme de la micul dejun si seara se apropia, am hotarat sa gasim un loc unde sa mancam ceva. Am ales – inspirat – cu toate ca la intamplare, una din terasele ceva mai aratoase. Ca sa fiu mai explicit, carciumile mai ieftinute nu arata prea grozav din exterior dar, asa cum am constatat ulterior, erau foarte curate, servirea impecabila, iar personalul (de cele mai multe ori chiar patronii si familia acestora) incredibil de atent si prietenos! Si ma-ntreb, ce mama ma-sii au astia de pe litoralul romanesc de te servesc in sila, neglijent, cu priviri ostile, de parca i-ai batut copilul!? Dar, sa trecem peste...

Dupa obisnuitele “where are you from? ” si cateva dulcegarii am comandat diverse kebaburi, salate, o friptura de vita exceptionala (eu) si o … nu-mai-stiu-cum ii spune la tocana servita intr-un vas de fonta fierbinte, pentru Vicky si ceva bauturi – Lucian a picat la zar sa conduca, eu putand savura un Efes. Nicaieri (o singura exceptie, totusi, n-am intalnit portii prea mari dar, cu toate astea, suficiente. Toate bune si servite rapid. Doar ca “tocana” lui Vicky se lasa asteptata. Cuprins de o banuiala, l-am intrebat pe patron de ea. Un miliard de scuze, obraji rosii de rusine si temenele s-au pornit dintr-o data! Toata trupa din dosul tejghelei a intrat in fibrilatie si, intr-un timp record, a aparut si portia restanta.

Tot aici am intrebat si cum putem schimba niste lire. Omul ne-a spus ca ne schimba el fara probleme, dar o suma limitata totusi, nu mai mult de 100 euro. Ne-a aratat cursul zilei pe net si apoi ne-a schimbat banii. La cursul respectiv!

Atentie! In general preturile afisate in menu-urile cu poze sunt pentru un anumit gramaj. Nu ni s-a intamplat sa fim pacaliti la niciuna dintre carciumile la care am mancat. Este posibil sa fiti intrebati daca vreti un alt gramaj. Nici vorba de bon fiscal, doar o bucata de hartie rupta neglijent, pe care este notata o suma. La fel, mentalitatea pacatoasa in care am crescut si trait, te indeamna sa fii banuitor. Nu este cazul. Oamenii sunt incredibil de corecti doar ca nu pun prea mare pret pe chestiunile astea. Bautura, da, este scumpa la carciuma sau lipseste cu desavarsire! Bacsisul (ca doar de la ei avem termenul) aproape ca devine firesc la nivelul de multumire la care esti adus...

O scurta oprire la Carrefour pentru a ne decora frigiderele din camerele de hotel cu cateva beri si vinuri, apoi ne-am indreptat spre oras.

N-a fost nicio problema cu orientarea, o multime de indicatoare ne-au aratat drumul spre centrul istoric. Pentru a evita aglomeratia am lasat masina intr-o parcare uriasa la intrarea spre mica peninsula. Gratis!

Citeam undeva ca “Side este este mostenirea lasata de greci, pentru totdeauna, turcilor! ” Candva in vremuri demult apuse orasul a fost un important port pentru schimburile de marfuri si piata de sclavi. De-a lungul veacurilor s-au perindat p-aci eleni, romani, seleucizi, gasca lui Alexandru cel Mare, pirati de toate neamurile si cate si mai cate neamuri... A iesit un talmes-balmes cultural, dovada abundenta de minunatii arheologice... Peninsula in sine este un muzeu arheologic in aer liber. Departe de a ingradi accesul in zona, autoritatile au permis comerciantilor sa napadeasca orasul vechi sporind farmecul si ajutand, negresit, dezvoltarea turismului. Exista, desigur, si zone cu acces limitat.

Am urmat si noi indicatoarele si am purces la drum. Seara se lasa usor (deh, iunie are ziua cam lunga!) iar reflectoarele au inceput sa-si intre in rol, dand farmec “dezastrului” generat de trecerea mileniilor...

Prima-n cale ne iese o fantana monumentala, zisa Anitsal Cesme (Nymphaeum) sau, mai pe romaneste: Monumental Fountain (hi-hi) ! Trecem... Urmam soseaua care se indreapta catre zidurile orasului tropaind pe trotuarul podit cu lemn de pe Strada Coloanelor. Nu-i spuneau asa daca nu era plina de coloane, nu-i asa!? De-a lungul drumului pe stanga o multime de ramasite ale unor incaperi. Ajungem la Amfiteatru. Mare-mare, nene! Cica 15000 de locuri... Priceputi tipii! In mijloc, facand nota discordanta prin culoare, un Templu – prea alb in contrast cu cenusiul “tribunelor” - dar impresionant, totusi... Probabil vreo facatura de data recenta – nu cred sa-l fi zugravit! Un alt templu, al lui Apollo, l-am regasit ceva mai tarziu in apropierea tarmului, asa ca sunt un pic derutat al cui o fi acesta. Aici, intr-adevar, un ghid ar fi fost util. La capitolul harti si pliante, am constatat ca turcii stau cam rau. N-am gasit nicio intrare in Amfiteatru si ca urmare nu ne-am putut apropia prea mult.

Limba rusa se aude peste tot, chiar si din gurile unora pe care-i credeam mongoli sau chiar chinezi...

Ajungem langa zidurile cetatii si dam peste niste wc-uri antice – Latrina (sec II D. H!) – si peste, cum altfel, Monumentul lui Vespanianus... Ce inlantuire! Si cand te gandesti ca in Versailles baronii si contesele se usurau pe unde apucau prin palat...

Patrundem in orasul antic si, dupa ce strabatem o portiune de cateva sute de metri gasim... ha-ha! VIATA! Un labirint de stradute pline de magazinase cu toate halea expuse in strada, intr-o o lumina orbitoare. Muzica strabate aerul, discret. Toata lumea te imbie la un papuc, la o inghetata, un suc, un tricou... O senzatie ciudata te-ncearca atunci cand pasesti pe strada din sticla transparenta ce lasa sa se vada alte relicve arheologice undeva la 2-3metri sub noi...

Gasim o casa de schimb – pretul foarte bun – usor peste cursul oficial...

Aici alta treaba, lume multa, atmosfera de vacanta, placut...

Iesim din labirintul caselor din piatra cu balcoane din lemn, in capatul de sud al peninsulei. Cateva barci ancorate la mal si, in fata lor, la niste mese lungi, pline de pliante, vanzatorii de pachete turistice te opreau si-ti faceau capul calendar cu reclame care includeau croaziere cu barcile proprii in diferite puncte de interes, masa inclusa, pauze de balaceala, etc. Pret – 25 euro/pers. Sunt convins ca se putea negocia... Oamenii absolut civilizati si, cu tact te atrageau in discutie fara a fi agresivi, disperati.

Am lasat in urma tarmul si-am continuat drumul pe langa Templul lui Apollo, pus excelent in lumina de cateva reflectoare puternice. Cateva poze si, mai departe...

Am intrat pe o alee cu carciumioare si cafenele pe partea stanga si ceva parculet in dreapta, invaluit in intuneric, insa. Si cand mergeam asa, langa-danga, usor obositi de lunga zi, am auzit discret, la inceput, acordurile unei trupe de rock'n roll. Ne-am apropiat de o terasa unde pe o mica scena, trei tipi foloseau instrumentele stramosesti ale genului: tobe, chitara solo si chitara bas. Atat! Ca urmare muzica era “curata” placuta si asa cum a fost facuta acum 30-40 de ani. Un rocker fistichiu si drogat (cred eu dupa cum se comporta) dar inofesiv, ba chiar foarte simpatic ne-a facut semn sa intram. Am intrat si noi si-am degustat cate ceva-uri (Lucian tot sofer!) si o muzica excelenta. Intrand in atmosfera aia atat de placuta ne-am dragalit si c-o narghilea cu gust de pepene galben! La un moment dat au interferat si muzinii de la moscheia din zona.

Ne-am intors la pensiunea noastra destul de tarziu dar cu gandul sa testam carciuma de peste drum care, desi n-arata grozav, era mereu plina. Am avut noroc, era inca deschisa si erau si locuri libere. Am comandat cate putin din toate dar spre uimirea noastra, patronul ne-a mai adus cate ceva si din partea casei -” Romania musterii” - astfel ca masa noastra “frugala” s-a transformat in cea mai buna masa pe care am luat-o in cele 8 zile (exceptia de care aminteam ulterior) ! Pretul... rusinos de mic!

Ghiftuiti, ne-am intors la pensiune si ne-am instalat in logia comuna de la etajul nostru unde, exista o masa de cafea cu doua fotolii si-o canapea. Si scrumiere, semn ca acolo “se poate”. Cand am ridicat ochii la tavan 5 soparle geko erau iesite la promenada. Am incercat sa ma apropii pentru o poza dar n-a fost posibil. Intr-o clipa au si disparut in tocurile usilor de la etajul doi...

E-hei, gata! Terminam berea si la culcare! Maine – Pamukkale – cale lunga!

---

VIZUALIZĂRI: 1474 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI